Ingredientele iubirii

Ingredientele iubirii

(Titlul original: Das Lacheln der Frauen)

Autor: Nicolas Barreau

Prezentare: Aurélie Bredin, proprietara unui restaurant mic și cochet de pe Rue Princesse, tocmai s-a despărțit de iubit și nu-și mai găsește liniștea. Într-o dimineață deprimantă de noiembrie se refugiază într-o librărie de pe Île Saint-Louis, unde dă peste o carte fascinantă și misterioasă ai cărei protagoniști sunt chiar ea și micul său restaurant cu fețe de masă cadrilate. Răvășită, Aurélie își propune să îl cunoască pe enigmaticul autor al cărții, însă toate eforturile ei sunt zădărnicite de editorul André Chabanais. Însă ce nu știe Aurélie e că întâlnirea aceea îi va schimba complet viața, pentru că lucrurile nu stau deloc așa cum și-ar fi închipuit ea…fotografie0343

Cu o scriitură proaspătă, ușoară și plină de pasiune, Nicolas Barreau amestecă în volumul său ceva iubire, puțin mister, câteva picături de umor, magia Parisului și senzualitatea gastronomiei franțuzești pentru a ne dărui o poveste tandră ce stimulează mintea și încălzește inima.

„Ingredientele iubirii sunt următoarele: o eroină încântătoare, un erou misterios, mult romantism, un strop de Paris și foarte, foarte mult șarm.“

 

            O carte care atrage atât prin titlul inedit, cât şi prin micile referinţe culinare ale bucătăriei franceze, însă pe mine m-a captivat prezentarea din două perspective: cea a lui Andre Chabanais, un editor activ, cu un secret „la activ” şi cea a proprietarei pitorescului restaurant cu feţe de masă în carouri, Aurelie Bredin.

Întâmplător, (sau nu?) , Aurelie găseşte într-o mică librărie o carte intitulată „Surâsul femeilor” care o readuce pe linia de plutire după ce a fost părăsită de iubitul ei, Claude. Lucrul care o intrigă pe aceasta şi care porneşte o serie de întâmplări mai mult sau mai puţin previzibile, este faptul că personajul principal al cărţii seamănă izbitor de bine cu ea. Începe aşadar, căutarea misteriosului scriitor Robert Miller, lucru ce se dovedeşte nu tocmai simplu…

Mi s-a părut o scriitură destul de realistă, desigur, având câteva elemente ce necesită o anumită doză de naivitate şi romantism pentru a fi „digerate”, personajele fiind construite într-o manieră degajată, de la Claude şi Aurelie până la Andre şi Sam Goldberg, un personaj mai mult decât hazliu! (Da, da, întrebaţi-vă cine este Sam pentru că eu nu vă voi spune!)

Lectura acestei cărţi m-a purtat pe valurile melancoliei uneori, dar mi-a smuls şi hohote de râs, aşa că îmi este imposibil să nu o recomand! Sau aţi citit-o deja ?!

Închei cu mulţumirile de rigoare mătuşii mele, Daniela Burlacu Visternicu, pentru lectura acestei cărţi.

Advertisements

3 thoughts on “Ingredientele iubirii

  1. ioana alexandra says:

    pare o carte simpla, usor de citit si relaxanta, dar din pacate cartile romantice nu mai sunt pe gustul meu
    oricum, recenzia e foarte draguta 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s