Postare de-aseară

Helău, there.

Sunt tot eu, Miruna, sper că nu eterna studentă la psihologie… da, sunt în anul 3, şi …licenţa bate la uşă, dar despre asta, altă dată, cu precizare în fiecare postare, desigur. #meh

După cum spuneam, îngropată în hârtii, cu zeci de gânduri nefinalizate pentru proiecte care de care mai useless, sau cel putin asa mi se par mie, încercam să fiu productivă…

Mâncam un iaurt cu chipsuri, cu chipsuri cu aromă de paprika cu iaurt, nu vreau să ştiu ce-a fost în mintea producătorilor, în fine, şi am dat peste articolul Alinei, click aici,  şi-am zis să văd dacă găsesc vreo metodă eficientă şi pentru mine, şi ce mai pot împărtăşi cu voi, şi evident, pe această cale, ce mai puteţi voi să-mi împărtăşiţi.

Aşadar… ce mi-a atras atenţia a fost:

Limitează-te să vezi doar un episod din serialul preferat pe zi.

Da, ar fi şi asta o chestie, asta dacă aş avea timp… sau dacă aş mai avea vreun serial preferat, pentru că m-am cam săturat de seriale… serios acuma… 😀

Apoi, tehnica pomodoro,(Alino. nu mai pune litere în plus 😀 ).

Această tehnică constă în a seta un timer astfel încât la fiecare 25 de minute de muncă asiduuă și foarte concentrată, să iei o pauză de 5 minute…

timer-jpg

Voi încerca, după ce termin de scris articolul ăsta. 🙂

Şi, în cele din urmă, cu majuscule evidenţiat, lucrul meu preferat de făcut, de-altfel…

SPALĂ VASELE.

Ştiu că sună ciudat rău, dar … e eficient. Pe mine mă relaxează şi îmi conferă un adevarat sentiment de satisfacţie.

BONUS : încerc să şi renunţ la multitasking, dar cele treişpe’ tab-uri deschise nu îmi susţin deloc iniţiativa.

UPDATE: Mă bucur că am reuşit să postez asta, aseară wordpressul mă ura intens…

Semnat, o Mirună extra-obosită.

#meh

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s