Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman

Helău, helău.

Astăzi, după aproape o săptămână de când am terminat de citit cartea asta… mi-am făcut curaj să aştern câteva rânduri despre ea… V-am spus că mi-am luat-o în bookhaulul postat zilele trecute. În zilele care au trecut de când am citit ultimul capitol al cărţii am frunzărit-o, parcă pierdută, am recitit fragmente şi mi-am închipuit oare cum ar fi lumea dacă am avea câte un bătrînel pe nume Ove pe fiecare stradă, sau măcar în fiecare cartier.

ove

Cartea asta a fost fix cartea aia pe care o citeşti pe nerăsuflate, care te răscoleşte, din care ai mai fi citit zile, nopţi, luni sau chiar ani sperând să nu se termine niciodată. Pentru că personajul principal e genul de om care “Şi-a făcut datoria. A muncit. O zi de concediu nu şi-a luat. A pus umărul la nevoie. Şi-a asumat ceva responsabilităţi.”. Şi tocmai pentru că e genul ăsta de om, care nu se prea mai găseşte, şi care e neînţeles de noile generaţii, pentru că e aşa, puţin tipicar, rutinier, şi pentru că ţine la principiile lui, tocmai de asta Ove mi-a intrat în suflet. Şi am râs, am suferit şi am trăit cu el toate peripeţiile în care l-au acaparat noii lui vecini.

Ove este un om, cu bune, cu rele, dar este un om care ştie ce vrea de la viaţă. Şi asta pentru că … “Vine un moment în viaţa omului, când fiecare hotărăşte ce fel de om vrea să fie. Unul care-i lasă pe alţii să-l calce în picioare sau dimpotrivă.”

Ove este un luptător, de la început până la sfârşit.

Am suspinat la fiecare amintire despre frumoasa şi blânda Sonja, pentru care Ove construia câte un raft pe care ea îl umplea cu cărţi, care avea suspect de multe paltoane pentru statura ei micuţă, considera Ove, şi care îl iubea pe Ove nespus de mult. Şi el o iubea pe ea. Şi chiar dacă “Oamenii ziceau că Ove vede lumea în alb şi negru.”, “Ea era culoare. Toată culoarea lui.”

E foarte probabil să fiţi şi voi ca mine, adică să nu vreţi să citiţi ce citeşte toată lumea şi fix ce e “pe val” fix acum… dar eu chiar mă bucur că am făcut o excepţie de data asta şi nu am mai amânat lectura acestei cărţi. Am evitat totuşi să citesc vreo recenzie pentru că nu aş fi vrut să găsesc vreun spoiler sau să îmi fac aşteptări prea mari. Am văzut-o peste tot, pe facebook, pe instagram, pe diverse grupuri de lectură şi pe bloguri… şi eram puţin sceptică, dar imediat ce am citit descrierile şi am văzut linkurile de promovare de pe pagina colecţie din care face parte, Cărţi musai,  am fost cucerită. Am plasat o comandă pe site-ul celor de la cartepedia.ro, şi a mea a fost. (Mică-mare paranteză, că tot veni vorba de cărţi #musai, cred că Vegetariana este următoarea pe lista mea… )

No automatic alt text available.

Cuvintele sunt de prisos, tot ce pot să vă spun este să citiţi cartea asta minunată!

Vă spuneam mai sus că am evitat să citesc recenzii înainte să citesc cartea, dar după ce am terminat-o am fost curioasă în ce fel au mai resimţit şi alţii povestea lui Ove, aşa că am mai citit ceva recenzii.

Mi-a plăcut mult cea a Raisei Beicu, care are şi nişte poze superbe cu volumul “inculpat”, şi cea a Andreei, de pe blogul un blog de idei. 🙂 

Şi dacă nimic din ce am scris până acum nu v-a convins, mai încerc. Vă las citatele mele preferate mai jos. Primul, romantic şi profund, al doilea, aflat complet la polul opus, haios.

♦ A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău.

20170815_001951.jpg

Cam atît pentru azi, v-am lăsat.

xoxo, Miruna.

Advertisements

2 thoughts on “Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman

    • Chiar cred că e genul de carte care rămîne cu tine toată viaţa, carte de care îţi aduci aminte în situaţii similare celor prin care a trecut Ove, sau pur şi simplu asistând la o anume întâmplare te trezeşti gândindu-te “Oare ce ar spune Ove despre asta?”. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s