Cărţi, cafea, apă – escapadă în Serbia?

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi? Ce mai citiţi, reuşiţi să mai citiţi ceva? Eu nu prea am avut timp de citit, nici starea necesară parcă…

Toamna îşi intră în drepturi, chiar şi în ceea ce priveşte partea mai puţin pozitivă, să spunem. Lipsă de energie, de căldură, de lumină… parcă nu-mi vine să cred că acum ceva timp mă coceam efectiv la soare şi dacă se nimerea să am treabă prin oraş o zi întreagă achiziţionam din două-n două ore câte o sticlă de apă. Dar, ce credeţi voi, că e aşa simplu să-ţi cumperi o sticlă cu apă când ai geanta plină de cărţi şi caiete şi crezi că nu mai încape niciun capăt de aţă acolo? Ei, bine, de fapt totul e foarte simplu dacă alegi sticlele de 0.5l de la La Fântâna, zvelte, care pot fi strecurate cu uşurinţă lângă teancul de cărţi.

apa-de-izvor

Iar acum că e frig tare, mai mai că mă bate un gând să-mi caut şi mănuşile, credeţi că nu mai beau apă, sau că nu mai am cărţi în geantă? Nicidecum. După o cafea sau o ciocolată caldă băute pe fugă de la un to go sau de la vreun tonomat, e musai să-mi delectez papilele gustative cu gustul numai bun al apei de izvor extrasă din dintr-o regiune de basm, cu creste de munţi acoperite de pini şi stejari, tocmai din Serbia. Ehe, dac-ar fi să-mi las imaginaţia să zburde, aş petrece câteva zile acolo, departe de agitaţia urbană, dar potolindu-mi setea cu apa La Fântâna, musai dintr-o sticlă de 0.5l, nu care cumva să uit şi de beneficiile lumii moderne.apa-de-izvor-la-fantana

Şi că tot veni vorba de lumea modernă, observ că fac ce fac şi parcă sunt acaparată de tot felul de lucruri pe care eu ar trebui să le deţin, nu să mă subjuge ele. Tocmai de aceea am mai reuşit, în ciuda dificultăţilor întâmpinate să mai citesc din Magia ordinii, de Marie Kondo.

Mai am puţin, dar aceasta nu este genul acela de carte pe care dacă o citeşti ţi se schimbă pur şi simplu viaţa. Nu. După ce ai terminat de citit prima oară, te apuci din nou. Dar de data aceasta musai cu un carneţel şi un pix alături. Şi-ţi notezi cu sârguinţă ce şi cum e de făcut, ca să-ţi faci ordine în casă, şi în viaţă. Ce am învăţat eu până acum, la prima lecturare? Să te înconjori doar de lucruri care-ţi produc bucurie, care îţi trezesc acel fior. Cum ar fi apa La Fântâna. Tocmai de aceea mi-am cumpărat astăzi nişte papucei de casă care mă fac foarte fericită. Plus că oricum aveam nevoie şi sunt super-călduroşi. Şi, cum mă vedeţi cu faţa asta obosită, leşinată, extenuată, mi-am luat şi aceşti cercei ciucuraşi, super-uşori şi comozi la purtat. Şi puteţi observa şi o bucăţică de Sisi aka Diva mea, care se reface după sterilizare, şi după corectarea unei hernii. Sper că se reface fără complicaţii. A fost o întreagă aventură să o duc la sterilizat şi am avut emoţii o grămadă… Mică mare paranteză, dacă doreşte cineva un pisoi, producţie marca Sisi, aka Diva mea, am două bucăţi adorabilicioase care abia aşteaptă să iubăreasă pe cineva dispus să le ofere o căsuţă călduroasă, iubire şi ceva păpică.

Momentan, cam atât pentru astăzi. Nu uitaţi, hidrataţi-vămai ales după cantităţile industriale de cafea şi ciocolată caldă băute cu siguranţă.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 13 a competiţiei Super Blog 2017.

P.S. Ele sunt Eva şi Lia, şi abia aşteaptă să vă iubească.

SAMSUNG CSC

Advertisements

Toamnă, iarnă, energie…

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Eu deja v-am zăpăcit cu răceala mea, aşa-i? Cât am stat în pat, vegetând şi ingerând cantităţi industriale de ceai, am tot analizat cum schimbarea de anotimp ne afectează atât pe noi, cât şi tot ce este în jurul nostru, natură, animale, dar şi casele noastre.

Mi-aduc aminte şi acum cum toamna, când dădea frigul, muta bunica toate florile din geam în casă. Bine, încă le mai mută, că sunt norocoasă şi bunica mea e o luptătoare, care, mai nou, are o pisicuţă neagră care-i ţine companie la citit şi la tot. Nu ştiu cum reuşeşte, cât de multe sunt ele, să le găsească un loc în casă peste iarnă, la căldurică. Şi, după ce curăţă geamurile de praf, pune în geam pernuţe decorative, dar cu scop practic, să ţină frigul la distanţă. Sigur ştiţi geamurile acelea de lemn, duble, specifice caselor bătrâneşti. Cu toate acestea, nu ştiu cum reuşeşte, dar bunica mea are o rezervă de materiale care de care mai colorate şi mai drăguţe, ca să înfrumuţeseze geamurile casei.22879464_1500286103357854_641953918_o (1)

Când eram mică nu înţelegeam pe deplin rolul acelor perne puse pe toată lungimea geamurilor, pe interior, ba chiar eram puţin revoltată de faptul că spaţiul meu de joacă se cam micşora fiind umplut cu ghivece cu săbiuţe, cactuşi, şi alte plante şi plăntuţe. Acum însă, înţeleg valoarea practică a acelui ritual de decorarea geamurilor, precum şi scopul acelor benzi adezive cu burete puse pe la uşile vechi de lemn: păstrarea căldurii înăuntru, evitarea risipei de căldură, de lemne sau de gaz, motorină, în funcţie de sobă. Recent, pentru că m-am mutat la Iaşi să merg la facultate, am avut ocazia să petrec vreo câteva ierni la bloc, şi la cămin, şi, oricât de călduroase ar fi caloriferele de acolo, nimic nu se compară cu mirosul de lemn uscat care urmează să fie pus pe foc, sau cu spatele lipit de soba fierbinte, şi nici nu are rost să îndrăznesc să compar cine ştie de gadget modern cu cărămida încălzită pe plită, pe care o puneam sub plapumă, înainte de culcare, să-mi ţină de cald în timpul nopţii.

Aşa cum şi noi ne schimbăm parcă sufletul în alte straie când dă frigul, aşa şi energia casei noastre se schimbă. Obişnuiesc, pe oriunde merg, să privesc cu atenţie casa, camerele, detaliile decorative, oamenii şi posesiunile lor, dispuse ici-colo, încercând să-mi dau seama care pe care deţine – casa pe om, sau omul casa. Cui aparţine energia ce se simte în aer? Şi nu pot să fiu atât de nostalgică vorbind despre case şi despre suflete, fără să nu recitesc următorul citat, din romanul lui Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove:

A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău.

Şi tocmai acesta este secretul unei case perfecte, nu există reţetă universală, dar fiecare simplă casă trebuie transformată într-un cămin, în acasă. Fiecare casă are semnătura ei, poartă amprenta proprietarilor, a locatarilor, este definită de lucruri mărunte, precum urmele pe de parchet de la intrare, sau covorul nemişcat din sufragerie, însă nu trebuie uitat acel detaliu, numit certificat energetic, care atestă performanţa energetică a clădirii. Acesta este eliberat de către specialişti atestaţi, numiţi auditori energetici, şi este valabil 10 ani.

Şi, aşa cum şi noi răcim, ne îmbolnăvim, ne mai curge nasul, şi avem nevoie să mergem la medic, să ne mai facem o analiză de sânge, o radiografie, aşa şi casele noastre au nevoie de termografie. Aceasta se realizează, evident, doar în sezonul rece, pentru a depista pierderile de căldură şi a găsi soluţii pentru reducerea sau chiar eliminarea acestora, în vederea unor costuri mai mici şi a unui grad mai ridicat de confort.

audit-energetic

Cam asta e treaba cu acasă… să-i păstrăm energia, să ne păstrăm energia, şi să fie totul bine.

Aştept să-mi scrieţi ce veşminte de toamnă-iarnă primeşte căminul vostru şi să-mi spuneţi cum staţi cu energia.

Seară frumoasă şi călduroasă să aveţi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 12 a competiţiei Super Blog 2017.

Plus, minus, şi Telecredit

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi?

Eu mi-am revenit parţial din răceală, tot încerc să-mi fac ordine în lucruri şi nu prea-mi iese, daaaar, am descoperit o carte tare interesantă care sper să mă ajute să  fac ceea ce mi-am propus. Este vorba despre Magia ordinii, de Marie Kondo. Sper că o voi termina curând, că voi aplica metoda KonMari, şi că voi împărtăşi mai multe cu voi într-o postare ulterioară.

konmari.jpg

Între timp, ce să vezi, ce să vezi, constat că vine Crăciunul, că facturile tot vin, cum plăteşti una, cum apare alta, Halloween, decoraţiuni, cadouri, cărţi… un mic răsfăţ ici-colo… şi bani? Banii, banii, ce facem cu ei, cum facem să-i avem mai mult timp sau cum facem să-i înmulţim?

Am stat şi m-am gândit puţin, am pus pe foaie una-alta, şi am ajuns la concluzia că pentru a avea bani suficienţi totul gravitează în jurul celor două semne matematice fantastice, plus, minus, şi dacă acestea două nu sunt de ajuns, mai rămâne Telecredit.

Pe scurt, vă voi spune ce ar trebui să facem în plus, mai mult decât facem deja, şi ce ar trebui să facem mai puţin, în minus, faţă de ce facem deja.

Metoda PLUS

  • Mergi mai mult pe jos. Ai de mers doar o staţie – două? Nu mai bine economiseşti banii de bilet pentru cartea mult dorită, sau puloverul ăla superb în culori de toamnă?
  • Găteşte acasă şi pregăteşte pacheţele pentru job şi pentru cei mici. De ce? Păi, e mai sănătos, ştii exact ce conţin mâncărurile, plus că e plăcut să petreci timp în bucătărie, singur sau cu iubi, povestind despre cine ştie ce chestii mişto.
  • Ai mai multă grijă de lucrurile tale, în special haine, pantofi, genţi, dar şi gadgeturi, electrocasnice şi mobilă, şi pune accent pe calitate, nu cantitate.
  • Fă sport acasă şi citeşte ce ai în bibliotecă deja. Aceste două sfaturi pot părea cam greu de aplicat, dar încercaţi-le măcar o săptămână şi vedeţi cum e. Timp în care puneţi deoparte contravaloarea abonamentului la sală şi banii pe care i-aţi fi dat pe o carte nouă într-un plic şi verificaţi totalul la sfârşit de săptămână.

Metoda MINUS

  • Mai puţină mâncare de tip fast food, junk food, mai puţină mâncare gata preparată. De asta v-am recomandat să gătiţi acasă şi să pregătiţi pacheţele. Şi tot aici, mai puţine, spre deloc, sucuri şi cafele de la tonomat. Investiţi într-un termos bun şi pregătiţi-vă cafeaua preferată de acasă, cu sau fără lapte, zahăr, sau cine ştie ce condimente pentru cafea. Noi spre exemplu ne-am băut o bună perioadă din timp cafeaua cu cardamom.
  • Mai puţine cumpărături la repezeală şi din impuls. Faceţi liste. Cu ce aveţi acasă, menţineţi un inventar, astfel încât să nu aruncaţi mâncarea cumpărată. Eliminaţi astfel şi risipa de bani, şi de mâncare. Cosmetice, produse de curăţenie şi de machiaj. Nu cumpăraţi mai multe produse de acelaşi fel. Nu le veţi folosi în acelaşi timp şi se vor strica. Nu vă cumpăraţi unele articole vestimentare doar pentru că sunt la modă. S-ar putea să fie şi de proastă calitate şi nici măcar să le purtaţi.
  • Renunţaţi la viciile mai puţin sănătoase. Şi aici mă refer la fumat. Şi, da, vă voi prezenta acelaşi calcul bine cunoscut:

1 pachet de ţigări pe zi, sau chiar mai puţin, să spunem 2 pachete de ţigări pe săptămână, 52 de săptămâni într-un an, vreo 15 lei un pachet de ţigări, asta vine undeva la 1560 de lei pe an.

De banii aştia vă puteţi lua chiar un laptop, un telefon, o tabletă, o bibliotecă (şi nişte decoraţiuni drăguţe pentru ea) sau multe cărţi. Poate că nu pare mult, dar dacă nu reuşiţi să puneţi măcar aceşti bani deoparte într-un an, atunci cred că ar trebui să vă „reevaluaţi” viciul.

Şi acum, metoda Telecredit. (pentru momentul ăla când ai ajuns să ai atât de multe cărţi în cutii pe balcon, sub pat, pe jos, poate chiar şi în baie, şi chiar a venit momentul să îţi cumperi o bibliotecă încăpătoare.)

Telecredit este un împrumut rapid, un credit online la care poţi apela de pe orice dispozitiv conectat la internet, telefon, tabletă, laptop sau calculator. Este un credit nebancar, cu dobândă 0. Ba chiar, are şi un nume simpatic: creditul D.A.R – doreşti, aplici, rezolvi –  pentru momentele când meriţi o bibliotecă în dar.

telecredit_credit_fara_adeverinta

Voi ce metode aveţi pentru a avea ceva bani puşi la ciorap pentru urgenţe? Aştept idei in comentarii.

Cam atât pentru astăzi, încerc să ies din hibernarea asta în care-am intrat că urmează o perioadă tare interesantă pentru mine, dar, despre asta vă vorbesc la timpul potrivit.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 11 a competiţiei Super Blog 2017. Cu întârziere, da…

Geanta salvatoare

Helău, helău. Ce mai faceţi voi? Sper că nu sunteţi răciţi precum sunt eu.

În mod surprinzător, nu am mai răcit de ceva vreme, dar presupun că trebuia să mă aştept la asta. M-am trezit acum două zile panicată rău, cu nasul înfundat şi pentru că nu mai puteam să respir. După ce m-am mai liniştit puţin, am căutat prin rezerva cu medicamente ceva pentru răceală. Dar, surpriză, nu mai aveam nimic, eu care sunt mereu pregătită cu strictul necesar, că dacă ar fi după paranoia… aş trăi într-o farmacie.

Evident că în starea în care mă aflam, nicio şansă să merg pe jos până la cea mai apropiată farmacie, un drum de vreo 15 minute, dus întors. Să nu mai spun că şi ploua afară… nicio şansă. În rest ştiam că nu mai sunt în casă pastile pentru răceală… ce să fac, ce să fac… Brusc, mi-am amintit că am cumpărat totuşi nişte plicuri pentru răceală şi, cu siguranţă ar trebui să se afle încă în geantă. M-am repezit efectiv spre geanta mea, cam ponosită, care stă pe SCAUNUL, da, acel scaun cu haine, genţi, eşarfe şi ce se mai nimereşte, pe care unii dintre noi încă-l mai avem. Am deschis cutia pandorei şi am găsit în portfardul pe care îl am mereu în geantă, printre tot felul de hârtiuţe, elastice de păr, o foarfecă, un parfum, o cremă de mâini, un balsam de buze, scobitori, absorbante şi şerveţele, un minunat plic pentru răceală! MY PRECIOUS! Am dat fuga la aragaz, mi-am încălzit o cană de apă, am preparat licoarea magică, şi mi-am revenit. Apoi mi-am făcut curaj să dau o fugă până la farmacie, cât încă mai aveam energie, să mai iau praf magic. (Nu susţin automedicaţia prostească, dar acum vorbim de o răceală. Şi ştim cu toţii cum se tratează.)

După ce m-am înfofolit în geaca mea de iarnă scoasă, nu de la naftalină!, ci dintr-un sac pentru haine, încă mirosind a balsam de rufe, am decis că nu are rost să iau cu mine altceva în afară de portofel, şi-o sacoşă să mă opresc puţin şi la supermarket dacă tot îmi este în drum, să iau nişte ghimbir şi lămâie, să-mi ajute. Şi, oare la ce ar mai fi putut să-mi rătăcească mintea 15 minute pe drum până la farmacie? Că ar trebui să-mi schimb portofelul, că ăsta e prea mare, că e prea roz, că oricum trebuie să mai fac curat printre toate cardurile şi bonurile adunate acolo… Şi dacă tot mi-aş schimba portofelul, să-mi iau şi eu un rucsăcel dintr-acela micuţ, cu tot cu ciucuraş pufos la fermoar? Sau poate să-mi caut o geantă rezistentă, încăpătoare, şi bine compartimentată, pentru că am mereu măcar o carte la mine, şi o agendă, şi uneori o tabletă de 10 inch, plus rezerva de medicamente şi plasturi de urgenţă, să nu mai spun de măcar două sacoşe din punga cu pungi, că nu se ştie când mai fac ceva cumpărături, şi să nu uităm de o sticlă cu apă şi ceva de ronţăit… ce să mai, mi-am făcut inventarul complet în minte până am ajuns acasă. După ce mi-am făcut un ceai cu lămâie şi ghimbir şi am mâncat un sandwich, m-am aşezat la calculator, şi răspunsul tuturor problemelor şi nevoilor mele a apărut cât ai zice… answear.ro.

Vă spun pe ce am pus ochii, şi aştept să-mi spuneţi ce părere aveţi.

Acest portofel adorabil, adorabil… cum să nu te îndrăgosteşti de el? Plus că e şi super-bine compartimentat. Şi această geantă, simplă, dar, la fel, bine compartimentată, pe care o pot purta la aproape orice. Pe mine clar mă reprezintă.

Şi, cam asta fac de câteva zile, caut diverse chestii pe net, pentru că îmi lăcrimează ochii şi nu pot să citesc mai nimic, oricât aş încerca. Mâine sper să fie mai bine, că plănuiesc să-mi fac curaj şi să dau o raită prin librării. Voi?

xoxo, Miruna

Articol scris pentru proba numărul 10 a competiţiei Super Blog 2017.

 

 

Cină pentru The King, Stephen King

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Pe mine presimt că mă prinde o răceală, şi, odată cu răceala şi o poftă de un hamburger mare şi gustos, cu multă brânză cheddar şi o porţie zdravănă de cartofi prăjiţi alături. Totuşi, până ajung eu să mă răsfăţ cu bunătate de hamburger, citind tot felul de noutăţi despre recentele evenimente la care participă autorul meu preferat, Stephen King, cu mâncarea în gând, am dat şi peste un articol în care The King povesteşte care sunt mâncărurile  lui preferate sau mai puţin preferate.

14910436_836589353147315_1959998364823243242_n

Astfel, am descoperit că meniul preferat al autorului, numit şi Steve’s monster’s menu, constă în:

  1. Somon la cuptor, făcut cam 30 de minute, la 350 de grade, glazurat cu unt, lămâie şi puţin zahăr brun.
  2. Orez Jambalaya, despre care habar nu aveam, până acum. Evident că am descoperit tot felul de reţete, dar pare delicios indiferent de varietatea de ingrediente folosite.
    Cheesecake, o felie monstru, sau două felii. Putem intui că desertul preferat al lui Stephen King este puţin atipic, dar delicios. Pentru că este vorba despre un cheesecake cu merişoare şi portocale. Yummy.

Însă, dacă ar fi să gătesc ceva pentru Stephen King, dacă am sta de vorbă, sau mai bine zis dacă eu l-aş urmări fascinată cum vorbeşte despre orice, aş încerca ceva uşor diferit, punându-mi puţin creativitatea la încercare. Ştiu că şi lui Stephen King îi place şi pâinea de casă, deci am fi doi fani pâine şi miros de pâine proaspătă. Tocmai din acest motiv, aş vrea să fac nişte tartine cu somon după reţeta lui Stephen, cu pâine de casă. Cum nu mă pricep la făcut pâine, recunosc, pentru că mi se pare efectiv o artă şi o muncă asiduă, aş apela la ajutorul unei maşini de pâine, dar voi alege cea mai simplă reţetă din manual, doar că în loc de clasicul ulei menţionat în reţetă aş vrea să folosesc ceva special, pregătit cu cea mai eficientă presă de ulei la rece, şi anume ulei de migdale. Cred că aroma uleiului de migdale se va simţi minunat în pâine şi în combinaţie cu somonul la cuptor, mai ales pentru că va fi un ulei pur, preparat pe loc, fără aditivi şi conservanţi.

logo-yoda_1504191001-300x300

V-am spus deja că voi folosi cea mai eficientă presă de ulei la rece, şi anume presa de ulei YODA Home Pro. Este compactă, pentru a-şi găsi locul în orice bucătărie, dar are şi un motor puternic, pentru a stoarce uleiul din ingrediente proaspete în confortul casei tale. De asemenea, este disponibilă în trei culori – gri, portocaliu şi roşu – iar mie tare-mi face cu ochiul portocaliul ăla aprins, mai ales că magazinul profistore.ro are promoţii YODA de nerefuzat.

Yoda-orange

Nu ştiu vouă, dar mie îmi plouă-n gură deja. Partea bună este că am plănuit o gustare sănătoasă, pe care chiar s-ar putea să o pun în practică de Halloween, doar că s-ar putea să fiu doar eu cu iubitul meu, mâncând bunătăţuri şi uitându-ne la un film de groază, într-un decor portocaliu. V-am spus eu că-mi face cu ochiul presa de ulei portocalie!

Cam atât pentru astăzi, nu mai pot de oboseală, răceală şi toate alea. Iar mâine mă aşteaptă o nouă serie de peripeţii.

V-am lăsat, dar aştept să-mi scrieţi cu ce autor sau celebritate aţi vrea să luaţi cina şi ce aţi servi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 9 a competiţiei Super Blog 2017.

Toamna asta, fall in love with COLOP

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Eu vă scriu de pe meleaguri bucovinene, din casa în care am copilărit. Am revenit acum pentru câteva zile, să-mi văd familia şi să îi mai aduc un membru. Cu toate peripeţiile posibile, am adus o pisicuţă de la Iaşi, acasă la Siret. (Da, e locul ală de pe hartă în apropiere de unde se-agaţă-n cui. Şi a fost capitală a Moldovei.) Am ajuns obosiţi şi puţin flămânzi, dar ne-am încărcat bateriile destul de repede. Eu cu o cină acompaniată de un pahar de vin, pisi cu mâncarea ei specială. (Dar am dubii dacă este sau nu sătulă pentru că mai şi muşcă din laptopul meu câte puţin din când în când. Hihi.)

Acum, cuprinsă de atmosfera din camera în care mi-am petrecut câţiva ani buni, citind şi scriind printre căni de cafea şi prăjituri de casă, nu pot decât să mă destind puţin şi să fac un tur al biliotecii părinţilor mei. Găsesc aici de la cărţile tehnice, de electronică ale tatălui meu, până la romanele siropoase ale mamei, sau nelipsiţii clasici, precum Dostoievski sau Preda. Îmi face o nespusă plăcere să le răsfoiesc, să le văd aranjate după autor, după editură sau după colecţie, dar cel mai mult îmi place să văd dacă au însemne personale.

Unele volume au fost primite cadou, şi au câteva rânduri scrise cu urări de La mulţi ani iar altele au fost pur şi simplu cumpărate, de plăcere sau de nevoie. Cu toate acestea, cărţile mamei mele păstrează pe primele pagini data şi locul de unde au fost achiziţionate, cu scrisul ei mărunt de mână. Cărţile tatălui meu poartă însă o amprentă mai profesională, mai sobră, şi anume, sunt ştampilate cu textul „BIBLIOTECA PERSONALĂ COPOIU A.”.  Fiind aşadar fiica părinţilor mei, am şi eu volume pe care am scris locul şi data achiziţiei, cu scrisul meu anapoda, şi am şi o dorinţă devenită aproape omniprezentă de a deţine o ştampilă personalizată pentru propria mea bibliotecă.

colop edited

Chiar dacă nu sunt o persoană cunoscută, şi nici nu obişnuiesc să-mi împrumut cărţile decât apropiaţilor, din cauza unor evenimente nefericite, mi-ar plăcea mult ca volumele pe care le deţin să poarte sigla „Miruna şi poezie”, în speranţa că, dacă, peste cine ştie câţi ani, când eu voi fi oale şi ulcele, cei cărora le vor ajunge pe mână părţi din sufletul şi din biblioteca mea, poate îmi vor descoperi blogul antic prin colţurile uitate ale internetului.

Dacă ar fi să aleg acum la ce firmă aş apela pentru realizarea ştampilei mele personalizate, aş alege fără să clipesc COLOP România. De ce? Pentru că este lider de piaţă în distribuţia ştampilelor la noi în ţară şi are în spate 15 ani de experienţă şi profesionalism.

colop4

Şi apreciez enorm grija pentru mediul înconjurător de care dau dovadă cei de la COLOP, oferind ştampile cu amprentă de carbon neutră, ştampile realizate din plastic reciclat şi ştampile confecţionate din biopolimeri biodegradabili. Ei, cât de tare e asta?

Iar site-ul lor este şi mai tare. Găsiţi efectiv acolo ştampile pentru firme, medici, avocaţi, ştampile cu plăcuţă de text personalizată, ştampile cu protecţie antibacteriană ( cu ioni de argint, despre care eu una habar nu aveam că există, dar sunt bucuroasă că le-am descoperit), ştampile cu dată (faimoasele datiere), ştampile cu text predefinit, numărătoare (ştampile cu cifre), şi multe, multe alte produse şi servicii conexe.

Nu cred să fie român care nu s-a întâlnit măcar o dată-n viaţă cu vreo ştampilă, fie cu datierele de la oficiile poştale, sau cu ştampila liceului pe adeverinţa de elev, sau cu ştampila medicului pe reţetele pentru medicamente. Chiar şi cei mici, prichindeii de grădiniţă, au propria lor gamă de ştampile, cu modele care de care mai haioase şi colorate pentru a-i ţine ocupaţi cât mai mult timp.

Iar asta tocmai mi-a dat o idee. Cărţile nu sunt singura mea pasiune, şi cum fiecare sesiune de lectură este însoţită de un partener pufos care toarce de numa-numa, mie-mi trebuie musai şi o ştampilă cu nişte gheruţe de pisică, şi, de ce nu, şi cu o siluetă de pisică, eventual, precum modelul de mai jos.

animal-paw-print-clipart-17

Între timp, pe mine mă ştampilează cu nişte gheruţe ascuţite năstruşnica asta de pisi pe unde apucă: pe mâini, pe spate, pe gât… cum altfel se recunoaşte un iubitor şi un posesor de felină feroce?

Cam atât pentru astăzi, merg şi eu la somn că pisi deja sforăie uşor, şi vă las cu un îndemn numai bun al celor de la COLOP, Să ne bucurăm de toamnă. Şi cred că nu mi-ar strica o ştampilă şi cu o frunză…

toamna colop

xoxo, Miruna.

Acest articol a fost scris pentru proba numărul 8 a competiţiei Super Blog 2017.

Începutul reprezintă jumătate din orice acţiune, restul e Swiss Solutions.

Helău, helău. Ce mai faceţi? Eu abia m-am trezit, am tras un pui de somn, şi am avut un vis tare ciudat.

Se făcea că eram o persoană importantă, şi trebuia să comunic cu alte persoane importante, dar, brusc, nu reuşeam să înţeleg nicio iotă din ce rosteau cei din jurul meu. Am încercat să vorbesc, şi pe cât de ciudat ar suna, nu îmi înţelegeam nici propriile cuvinte. M-am bâlbâit preţ de câteva minute, fără izbândă… m-am uitat în jur, sperând să găsesc nişte foi şi un pix, poate, poate voi pune cumva ordine în lucruri. Am zărit în colţul biroului un teanc de foi, şi un pix alături. Am pus mâna pe foi, şi am observat că era scris ceva pe ele. Am încercat să citesc, dar nu am reuşit să desluşesc nimic. Textul nu părea scris în vreo limbă de care auzisem, caracterele îmi păreau hieroglifice. Nu înţelegeam efectiv ce se întâmplă, am simţit că se învârte camera cu mine, şi m-am trezit într-un vârtej de sunete şi caractere fără sens.

De cele mai multe ori, încerc să descifrez semnificaţiile visului pe care l-am avut în noaptea ce a trecut. Acum, mi-a luat ceva, dar cred că am aflat cu adevărat răspunsul la vreo jumătate de oră după ce m-am trezit şi mi-a spus iubitul meu de încurcătura de care a avut parte astăzi. Aştepta un colet, iar cei care l-au anunţat că trebuie să se prezinte să ridice coletul i-au spus că este un colet voluminos. Lucru ciudat, pentru că de cele mai multe ori el aşteaptă coleţele cu piese electronice micuţe. Toate bune şi frumoase, încercând să ghicească ce ar fi putut să primească, ajunge la locul cu pricina, preia coletul, care era un coleţel, pe care scria „small packet”. Acum, nu ştiu ce să cred. Cel care se ocupă de informare nu vede coletele sau nu se pricepe nici măcar la limba engleză… Hmm.

Astfel de situaţii, pentru că am mai întâlnit tot felul de traduceri care mai de care, parcă făcute de Coana noastră Chiriţa în provincie, „des fleurs de coucou”, precum şi visul meu mai mult sau mai puţin criptic, m-au condus către agenția de traduceri Swiss Solutions, care se ocupă, pălărie-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i, cu traduceri specializate

logo_swiss_solutions-patrat

Cei de la Swiss Solutions sunt ca o gură de aer proaspăt pentru cei care se confruntă cu probleme legate de traduceri, şi sunt ghidaţi, am putea spune, de patru puncte cardinale ale profesionalismului:

  • Reprezintă un brand inspiraţional, în cadrul căruia activează doar profesionişti pasionaţi.
  • Sunt generatori de valoare şi calitate; oameni asumaţi, care învaţă din toate experienţele.
  • Se focusează atât pe piaţa internaţională cât şi pe cea naţională, rămânând curioşi şi inovativi.
  • Lucrează inteligent şi eficient, mereu deschişi la schimbare.

Vă întrebaţi de ce scriu asta? Ei bine, presupunând că aţi vrea să deschideţi în Italia o afacere cu mici, şi vă gândiţi că fraza „quattro micii con muştar” este cea mai bună alegere pentru a vă face reclamă, apelaţi mai întâi la gama de servicii Swiss Solutions.

hello-image-layer

Adică, închipuiţi-vă doar că unii dintre români nu ştiu ce-s ăia hamleţi, sau susţin că n-au mâncat niciodată curechi sau cucuruz fiert, iar alţii, descoperă scriind acest articol ce sunt alea pacheşti.

Aşadar, dacă ne este dificil să înţelegem toate cuvintele propriei limbi, vă daţi seama ce nebunie este în firmele din diferite ţări care au de susţinut colaborări, dacă angajaţii lor nu au participat la cursuri de limbi străine pentru firme, în cadrul cărora să-şi însuşească nu doar exprimarea şi înţelegerea cuvintelor de bază, ci şi limbajul specific nişei de activitate: medical, tehnic, juridic, etc.?

Ce să mai spun, pentru unii dintre noi chiar şi matematica pare o limbă străină, dar se pare că echipa Swiss Solutions se pricepe la asta şi îşi defineşte concret activitatea în următoarele cifre:

swiss.jpg

Cam atât pentru azi, încă e luni, şi vă las puţină inspiraţie pentru săptămâna ce urmează, preluată de aici:

monday inspiration

xoxo, Miruna.

P.S. Voi ce mai visaţi sau ce traduceri năstruşnice aţi mai auzit? 🙂

Articol scris pentru proba cu numărul 7 a competiţiei Super Blog 2017.

 

 

Ce am mai citit, ce am mai făcut, pe unde am mai fost.

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Se pare că am cam întârziat cu acest articol, cam două săptămâni, dar să sperăm că partea bună a acestei întârzieri să se concretizeze într-un articol mai consistent şi mai interesant.

În primul rând vă voi spune ce cărţi am citit în luna septembrie, ce citesc în prezent şi ce achiziţii în materie de cărţi am mai făcut.

Cărţile citite în luna septembrie nu sunt multe, sunt patru la număr, iar pe două dintre ele le-am şi recenzat deja.
septemberreadings

  1. Domnul şi câinele, de Adriaan van Dis, carte pe care nu aş fi reuşit să o citesc dacă nu mă implicam în campania bloggerilor FILIT, aşa că doresc să le mulţumesc încă o dată pe aceasta cale. Volumul acesta mi-a ajuns în mâini, l-am citit, v-am povestit despre el aici (click!) şi l-am ascuns pentru a fi vânat şi câştigat de un cititor priceput la descifrat indicii.
  2. Moartea la Dallas, de Charlaine Harris, al doilea volum din seria Vampirii Sudului. Îmi plac mult până acum aceste volume pentru că se citesc uşor şi pot să revin oricând la poveste, să iau continuarea la citit. Probabil vă voi vorbi despre toată seria după ce o voi termina. Iar acest lucru cred că se va întâmpla în 2018… dacă am noroc.
  3. XXL, de Rob Grant. Ştiu, vă sunt datoare cu o recenzie, că aşa m-am lăudat pe facebook, mâncând chipsuri, aşa că sper să vină curând.
  4. Dale Cooper: Viaţa mea, benzile mele, de Scott Frost. V-am povestit deja despre obsesia mea pentru Twin Peaks şi că m-am apucat de vizionat noile episoade ale serialului. Cartea mi-a plăcut, m-a prins într-un moment nostalgic şi efectul a fost maxim, aşa că i-am dedicat o postare întreagă aici (click!).

Despre serial, noile episoade, în schimb, oh,god! I have mixed feelings.

La început m-am entuziasmat să-i revăd pe actori, personajele, cadrele, locurile, replicile caracteristice… apoi am constatat că sunt unele elemente ale poveştii care mă depăşesc, că unele personaje, acum, după trecerea timpului, au ajuns să mă enerveze, etc. etc.

Am încercat să mă concentrez pe cât posibil să nu ratez indiciile presărate pe tot parcursul serialului, dar cu toate astea, am avut senzaţia că toată acţiunea propriu zisă, a fost în ultimele 2-3 episoade. Sau poate că ultimele episoade s-au apropiat cel mai mult de desluşit misterele poveştii… Oricum, au rămas lucruri pe care nu le-am înţeles pe deplin. Cu toate acestea, nu cred că voi revedea aceste episoade prea curând, poate chiar deloc.

Per ansamblu, mă bucur totuşi că am reuşit să-l vizionez, mi-am potolit curiozitatea şi, cu ocazia asta am mai aflat lucruri noi despre unii actori.

Locul meu preferat din serial rămâne restaurantul Double R, unde cafeaua bună şi demenţialele plăcinte cu cireşe sunt la ordinea zilei! Ba chiar şi conceptul de Coffee to go este implementat.

tprr

Luna octombrie a venit cu mult aşteptatul FILIT, dar şi cu două târguri de carte, Bookfest şi Arca lui Guttenberg. Să le luăm pe rând.

Cu ocazia FILIT, am reconsiderat poezia în viaţa mea, l-am descoperit pe poetul Cosmin Perţa şi am vizitat Casa Dosoftei.

De la Bookfest eu mi-am luat volumul Joannei Kavenna, Derivă, pe care-l citesc în prezent, iar sora mea şi-a luat Elias şi spioana Cărturarilor II. O torță în noapte, de Sabaa Tahir.

La Arca lui Guttenberg am descoperit un volum în engleză, al Stellei Rimington, Present Danger, despre care am aflat ulterior că face parte dintr-o serie, dar am toate speranţele că se poate citi oricum. Sora mea s-a ales cu un dicţionar latin-român, român-latin, fiind boboacă la filologie.

SAM_ooo (25).JPG

Atmosfera la toate cele trei evenimente a fost foarte relaxată, totul era foarte bookish şi chiar mă bucur că am putut ajunge.

Ultimul lucru despre care vreau să mai menţionez câte ceva este legat de bestsellerul Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman. De curând am aflat că există şi recenzii negative şi nu înţeleg de ce. Sau nu înţelegeam de ce. Ideea fiind, ca să mai elimin din dubii, am vizionat şi ecranizarea filmului. Ce nu mi-a plăcut la film? Poate actorul care-l interpreta pe Ove mi s-a părut prea morocănos, sau poate mi l-am imaginat eu altfel pe Ove. Asta nu e de condamnat, oricum. Mi-a plăcut şi ecranizarea, chit că mi-e groaznic de greu să urmăresc ceva într-o limbă pe care nu o înţeleg, deşi avea subtitrare. Concluzia este că părerea mea despre Un bărbat pe nume Ove va rămâne la fel, şi vă voi recomanda în continuare cartea.

Cam atât pentru azi. Voi ce aţi mai făcut? Aştept să-mi scrieţi.

xoxo, Miruna.

O baie cu spumă, un pahar de vin roşu, un tratament Royal! – o ieşire din cotidian.

Helău, helău. Ce mai faceţi? Cum a fost astăzi, vineri 13, pentru voi?

Pentru mine a fost o zi destul de bună. Am achiziţionat două volume destul de interesante, Inimă vinovată, de Julie Parsons şi Mă cheamă Rose, ca pe mama, de Veronique Ovalde. Am fost prin oraş, m-am plimbat, m-a prins o ploaie de toamnă, acompaniată şi de o ploaie de frunze… Melancolie în tonuri de galben şi asfalt ud. Şi, cum nu se poate fără o cafea caldă şi câte un ochi aruncat pe facebook, ce să vezi, ce să vezi, am descoperit că anul trecut pe vremea asta ningea! Parcă instant m-am imaginat undeva departe de toată agitaţia, într-o cameră de hotel, cu nişte ciorapi pufoşi în picioare, citind ceva cu o cană mare de ceai cu lămâie alături.

Aş vrea să mă răsfăţ aşa cum nu am mai făcut-o niciodată. Ei bine, da, mărturisesc! Iarna nu am mers niciodată în vacanţă. Mereu am stat acasă, evident, citind şi vizionând seriale, stând la taclale cu ai mei şi punând la cuptor tăvi cu turtă dulce. Dar cred că acum a venit vremea dacă nu să plănuiesc, măcar să îmi închipui cum ar fi să am parte de un tratament Royal. Şi unde altundeva dacă nu la Hotel Royal Poiana Braşov?

hr3

Pentru mine Poiana Braşov e un fel de sinonim pentru schi, nu că m-aş pricepe la schi, şi nici nu mă omor după bulgăreli sau picioare congelate de frig, dar pun pariu că priveliştea de-acolo este superbă. Acum, revenind la tratamentul meu Royal, aici puteţi găsi cazare atât pentru cupluri,  cât şi pentru familii cu copii sau gaşca de prieteni, în camere bine dotate şi amenajate cu tot ce vă trebuie pentru un sejur cât mai confortabil. Inclusiv internetul wireless este de nelipsit, şi este gratuit în întreg hotelul.

Ce mi-a atras mie atenţia? În primul rând sauna, pentru că nu am mai fost niciodată la saună, fie pentru că nu prea am avut ocazia şi pentru că mi-e şi puţin frică, dar e cazul să mă maturizez, nu? Şi în al doilea rând, posibilitatea de a juca biliard. Cred că am mai fost doar o dată sau de două ori la biliard cu nişte prieteni dar nu am reuşit să deprind cine ştie ce abilităţi fantastice de a mânui tacul, aşa că, la hotel Royal aş mai bifa încă un lucru de pe lista mea cu lucruri pe care vreau să le fac. Plus că aş merge cu instructorul meu personal de biliard, şi nu numai, iubitul meu.

biliard

Cred că aş sta cel puţin trei nopţi, în care mă voi răsfăţa, voi evada din cotidian şi îl voi obliga pe iubitul meu să-şi închidă telefonul, să petrecem astfel cât mai mult timp de calitate împreună, fără să fim întrerupţi de sunetul strident şi omniprezent al notificărilor. Şi cu siguranţă vom opta pentru o cameră care dispune de baie cu cadă, pentru a mă lăsa învăluită de apă fierbinte, aburi, parfum de scorţişoară şi un pahar de vin roşu, savurat în ciuda frigului de afară.

hr4

Ce spuneţi, vă tentează şi pe voi un tratament Royal? Pun pariu că e superb şi vara, şi toamna, iarna sau primăvara! Voi ce plănuiţi pentru vacanţa de iarnă?

xoxo, Miruna.

Acest articol a fost scris pentru proba numărul 6 a competiţiei Super Blog 2017.

Astenia mea de toamnă, şi muzica.

Helău, helău. Ce mai faceţi? Fără ocolişuri, vă spun că astăzi este despre muzică. De ce despre muzică? Pentru că la muzică apelăm când tăcerea e prea apăsătoare, pentru că măcar o dată am dat volumul mai tare în căşti încercând să nu ne mai auzim gândurile incomode.

La vârsta mea, fac parte din acea generaţie care a crescut cu trupe precum Andre, Animal-X, N&D, Akcent, O-Zone, şi, da, recunosc, cu plăcere chiar, că deşi nu aveam voce, cântam în faţa oglinzii folosind peria de păr sau tuburile de spray pe post de microfon. Am avut un casetofon pe care l-am stricat tot derulând puţinele casete pe care le aveam. Apoi, spre norocul meu, tatăl meu a achiziţionat primul nostru calculator, cu un monitor imens şi cu nelipsitul Winamp, unde am descoperit piese interpretate de Britney Spears, Enya, Modern Talking, dar şi trupe româneşti de suflet, Pasărea Colibri, Phoenix, Cargo. Cea mai plăcută surpriză am avut-o descoperind o piesă care-mi poartă numele: Miruna, interpretată de Pasărea Colibri.

Apoi, printre refrene fredonate, drumuri spre şcoală, şi curgerea timpului, am mai crescut. Am trecut prin faza rock a fiecărui adolescent, trecându-mi prin playlist de la Metallica, Bullet for My Valentine, până la Linkin Park – pe care îi ascult şi acum în momentele mele mai puţin bune. Şi, să nu credeţi că am scăpat de faza hip-hop, ascultând piese mai mult sau mai puţin cenzurate, de la BUG Mafia, Paraziţii şi mulţi alţii.

Inevitabil, dacă mă întrebaţi care este genul meu preferat de muzică, sau piesa preferată, vă voi răspunde că nu ştiu. Pentru că fiecare moment pe care îl trăiesc, fiecare stare prin care trec poate fi asociată cu o melodie sau alta. Nu credeam că voi fi chiar atât de emoţionată vorbindu-vă despre muzică, dar se pare că asta face muzica: ne atinge sufletele.

Oricât de clişeic ar suna, muzica mi-a fost mereu alături, de la casetofonul vechi pe care l-am stricat, la boxele vechi, îngălbenite ale primului calculator şi până acum. Nu-mi vine să cred că am ajuns până aici, până azi, în punctul în care mă aflu. Şi dacă e să privesc puţin în urmă, chiar îmi lipsesc acele boxe chinuite, rămase fără butoane şi pline de praf. Mi-ar plăcea să pot recrea puţin atmosfera adolescentină, cu zbenguiala pe tot felul de ritmuri, profitând de momentele când nu era nimeni acasă.

Astfel, am ajuns la concluzia că alegerea cea mai bună pentru mine vine din partea Edifier. Acesta este un brand definit de pasiune, pasiune la puterea a treia: pasiunea pentru sunet, pasiunea pentru design și pasiunea pentru calitate.

Ce m-a atras la  sistemul de boxe 2.0 Edifier R2730DB?  În primul rând, simplitatea şi eleganţa designului, încadrându-se astfel perfect în orice dormitor sau living. Apoi, posibilitatea de conectare prin Bluetooth, şi nu numai, precum şi telecomanda wireless – din pat sau de pe canapea, posibilitatea de a controla cu uşurinţă volumul şi celelalte opţiuni. Aşadar, experienţa Edifier, în toată splendoarea ei.

Până una alta, merg să mai dau o raită prin playlistul adolescenţei mele, şi, să se zguduie pereţii! Acesta-i tratamentul pentru astenia mea de toamnă…

Aştept recomandări din partea voastră, şi ne-auzim data viitoare.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 5 a competiţiei Super Blog 2017.