What goes around, comes all the way back around.

Helău, helău.

Nu-mi vine să cred cât timp a trecut de când nu am mai scris ceva aici, de când nu am mai scris efectiv ceva… Aparent, momentul ales nu e tocmai cel mai bun, dar, asta este… Vorba aia, mergem înainte.

Dacă ţineţi minte, dacă mă urmăriţi, bla, bla, ştiţi că în septembrie am anunţat că voi participa la Super Blog 2017. Toate bune şi frumoase, şi articolele, şi probele, şi notele chiar, adică mie mi-a făcut plăcere să scriu tot ce am scris, cumva au picat toate super-super bine cu ce făceam la momentul respectiv, etc. etc. Dar, ce să vezi, cam chiar pe când m-am angajat, am dat şi peste proba care mi-a pus capac… ceva legat de francize… Nu regret neapărat că experienţa mea Super Blog s-a oprit aici, spun doar că aşa a fost să fie. Eu zic că am învăţat suficiente, inclusiv din documentarea pentru proba cu care s-a încheiat competiţia pentru mine. Am mai avut speranţe că voi scrie totuşi articolul, asumându-mi penalizările, dar n-a mai fost să fie. M-am gândit şi să scriu pentru celelalte probe, dar parcă nu pot trece peste golul rămas… Simţeam nevoia să clarific oarecum, pentru voi, ce s-a întâmplat.

Şi, că tot veni vorba despre impasuri, tot într-un impas sunt şi cu lectura, şi cu aplicarea principiilor din Magia ordinii. Nu mă înţelegeţi gresit, am eu ceva pitici pe creier acum, de asta nu mai sunt toate chiar aşa roz pentru mine, dar, că tot e sezonul, poate voi avea parte de un miracol de Crăciun. Şi sper ca miracolul ăsta să implice linişte sufletească, linişte  – pur şi simplu linişte, să-mi revină pofta de lectură, şi să-mi pun ordine în lucruri şi în gânduri. So fucking tired, ugh.

Închei cu precizarea pe care am făcut-o şi pe facebook, keep calm, karma’s doing her job.

Să ne-auzim la mai bine.

xoxo, Miruna.

 

Advertisements

Dor de ducă… şi vacanţă (iar, şi iar)

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Eu am avut 2 zile libere de la muncă. Da, nu-mi vine să cred… şi am mai făcut ce am mai făcut eu pe-acasă, curăţenie, ordine, dar mai e de muncă şi la capitolul ăsta, n-am mai citit nimic, cu părere de rău, şi vreau ca măcar mâine să mă delectez cu câteva pagini… Chiar dacă sunt puţin în urmă cu probele pentru Super Blog 2017, măcar încerc să ţin pasul. Aparent, sunt momente în care viaţa nu-i tocmai uşoară…

Şi, ce să vezi, ce să vezi, când mă gândeam că obsesia mea pentru Twin Peaks e gata, am constatat că nu e gata deloc. De ce spun asta? Pentru că am trecut astăzi pe la facultate să-mi iau o fantastică adeverinţă, şi, primind un pliant pentru o anume campanie, mi-am adus aminte de primul pliant pe care l-am primit la facultate, în primele zile, când eram complet speriată ca de bombe, şi cu nicio intenţie de a pleca cine ştie pe unde, fiindu-mi suficient că abia ce-mi părăsisem orăşelul meu mititel şi liniştit şi mă lăsasem captivată de Iaşul cel aglomerat. Era vorba despre un pliant pentru  programul Work and Travel, de un roşu închis tare frumos, lucios, mirosind a hârtie proaspăt imprimată şi cu imagini îmbietoare. Da, da, imagini îmbietoare. Cu toate acestea, sinceră să fiu, momentan nu aş pleca nicăieri… poate doar într-un fel de univers paralel în care să pot să dorm mai mult, să citesc mai mult şi să slăbesc mai repede, haha. Dar, dacă ar fi să plec undeva, tendinţa mea… nativă aş putea spune, de a alege un orăşel micuţ precum cel în care am copilărit, şi anume, Siret, Suceava, m-ar îndruma spre Statele Unite, şi mai precis spre statul Washington, spre regiunea King. Şi mai precis spre orăşelele Snoqualmie, unde au fost filmate anumite scene din Twin Peaks, şi spre North Bend, unde se află corespondentul din realitate al restaurantului Double R Diner.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_01-768x512.jpg

Momentan încerc să fac faţă aşa zisei vieţi de adult şi responsabilităţilor, dar, dacă mă voi înscrie la master, poate voi încerca să profit de vacanţă cu work and travel. Cel puţin în mintea mea, experienţa ar fi foarte interesantă şi generatoare de amintiri cât mai frumoase. Mi-ar surâde să lucrez în ficţionalul meu Twin Peaks, fie la Double R Diner, fie cine ştie unde, doar de dragul de a mă bucura de experienţa USA. Pe lângă faptul că îmi voi exersa limba engleză, cu vorbitori nativi de limbă engleză, mi-ar plăcea foarte mult să cunosc oameni noi, şi să aflu mai multe despre indienii americani, despre obiceiurile şi tradiţiile lor, şi mai ales despre istoria lor. Un alt aspect care mă fascinează este legat de arhitectura specifică a caselor dar şi a clădirilor de patrimoniu.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_06

Iar locul meu de suflet cred că ar fi Cascada Snoqualmie – Snoqualmie Falls – care apare şi în Twin Peaks.  Sunetul apei, aerul proaspăt… nu cred că există ceva mai frumos, mai liniştitor sau mai revigorant.

800px-Snoqualmie_Falls_in_June_2008

Imaginea nu îmi aparţine, dar este relevantă pentru articol.

Cam atât pentru astăzi, mă strigă patul tare de tot, nu care cumva să răguşească… hihi.

Aa, şi să nu uit, mi-ar plăcea tare mult să fac rost de diverse plăcuţe de înmatriculare, câte una din fiecare stat… mi se par geniale acele colaje decorative cu plăcuţe de genul.

xoxo, Miruna.

P.S. Dacă aveţi experienţe cu Work and Travel şi CND Vacanţe Speciale, le aştept cu plăcere în comentarii.

Articol scris pentru proba numărul 18 a competiţiei Super Blog 2017.

 

Pustiită de energie, dar încărcată de dorinţă… de lectură.

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi?

Eu, extenuată, azi mai mult ca oricând, aparent, după prima zi de muncă, analize, instructaj, etc. etc.

Sincer, tot ce vreau este să îmi intru în ritm şi să mă pot pune în pat în fiecare zi după muncă, după ce mai fac puţină ordine şi să citesc, să citesc cât mai mult, să-mi clătesc imaginaţia cu cât mai multe personaje. Nu ştiu de ce, dar această experienţă care mă atrage cât mai mult de viaţa de adult (da, recunosc, îmi place să mă alint cât se poate de mult…) mi-a adus în prim plan un roman pe care l-am citit acum ceva timp, dar care nu s-a numărat printre favoritele mele. Este vorba despre Suflete pustii, de Katharina Hacker. Cu toate acestea, cred că este totuşi pregnant în amintirea mea pentru că a avut părţi bune, bine scrise, şi planuri narative care puteau fi dezvoltate complet diferit de viziunea expusă a autoarei. Cu toate acestea, cred că fiind vorba de o autoare germană şi de personaje asemenea, răceala personajelor este oarecum explicată de personalitatea distantă a poporului german, sau cel puţin asta am perceput eu. Asemănarea cu situaţia mea? Dacă personajul feminin principal, Isabelle, ar fi avut un interes pentru lectură, lucrurile ar fi decurs altfel. Fără spoilere, fără panică, nu sunt genul. Şi ce i-aş recomanda Isabellei? Sau ce aş citi eu dacă aş fi Isabella? Aş putea începe cu o carte de suflet, cu încărcătură emoţională intensă, şi anume, Hoţul de cărţi, de Markus Zusak. Sau, m-aş arunca direct în volumul „Somnambulii”, de John Saul, care este pe lista mea de lectură de ceva timp, de prin iulie-august, de când iubitul meu mi-a cumpărat-o. Nu face el prea des de-astea, dar când o face este adorabil, şi mi se umple sufletul de bucurie. Şi astfel, revin în povestea sufletelor pustii, cu partea în care dacă Jakob ar fi fost puţin mai atent cu iubita sa şi dacă i-ar fi cumpărat ceva cărţi, nişte flori, poate şi nişte ciocolată şi o sticlă de vin din când în când… hmm. Vă invit să citiţi şi voi, şi să-mi spuneţi ce părere aveţi. Între timp, sper şi eu să m-apuc de Somnambulii lui John Saul, şi să nu mor de oboseală, hihi.

 

P.S. Nu sunt deloc amuzată, ci doar extenuatăăă. Sfaturi pentru primele zile de muncă, primesc cu plăcere.

Cam atât pentru astăzi.

xoxo, Miruna.                                                      

Articol scris pentru proba numărul 16 a competiţiei Super Blog 2017.

Metodă de nani – find the #answear

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi? Ce mai citiţi?

Eu am reuşit să termin Magia ordinii, de Marie Kondo, despre care vă tot povesteam, şi despre care urmează să vă spun mai multe într-un articol … zilele astea, sper. Şi mai  citesc câteva pagini din Derivă de Joanna Kavenna, achiziţionată de la Bookfest, mereu pe fugă, prin tramvai sau autobuz. În rest, ia ghiciţi cine are aparent un job, e mega stresată, deja mega obosită, şi mega nostalgică după timp liber, vacanţe, plimbări, escapade pe la cine ştie ce filme sau evenimente… şi toată nostalgia asta m-a făcut să mă uit prin tot felul de poze, inclusiv cele din vacanţa trecută, când am fost prin zona Braşov – Poiana Ţapului. Şi ia ghiciţi peste ce poză dau?

Nu, nu aveţi cum să ghiciţi, dar vă spun eu că are legătură cu provocarea #WeAreTheAnswear.

23232074_1900461739971994_1631305917_n

Da, vedeţi bine, vesta iubitului meu a fost soluţia perfectă pentru a putea trage un pui de somn pe drumul destul de lung, parcurs cu trenul din Iaşi până-n Braşov. Atunci am fost puţin jenată de ipostaza în care am fost prinsă, dar privind retrospectiv, nu regret nimic, şi pun pariu că ai mei companioni de drum au fost de fapt doar invidioşi că nu s-au gândit ei la asta şi că nu aveau şi ei vreo vestă la îndemână. Hihi.

Şi asta nu este singura metodă prin care putem testa moda şi să ne salvăm din cine ştie ce încurcătură. Fetele cel puţin ştiu că un hanorac este binevenit dacă se nimeresc nişte “musafiri” să-şi facă apariţia pe nepregătite (da, despre menstruaţie este vorba, pentru cei pe care i-am băgat în ceaţă.), iar băieţii, sau cel puţin unii colegi de-ai mei şi-au făcut perne din geci dacă se nimerea să nu facem prima oră sau să întârzie profesorul cu pricina suficient timp cât să-i prindă somnul.

Voi, ia spuneţi-mi, aţi trecut prin astfel de situaţii în care ingeniozitatea v-a fost pusă la încercare? Dacă da, cei de la answear.ro abia aşteaptă să afle despre ce este vorba, ba chiar vă şi premiază pentru asta. Nici nu ştiţi de unde vă loveşte inspiraţia.

Cam atât pentru azi, vă urez un weekend cât mai frumos, relaxant, sau productiv, după cum vă doriţi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 15 a competiţiei Super Blog 2017.

Dincolo de orizont – o provocare de a vedea dincolo de limite

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi?

Eu abia am ajuns acasă, ia ghici, de la un film. Nu ştiu cum se face, dar aceste teme ale articolelor parcă au de fiecare dată elemente conexe cu ce mi se mai întâmplă mie. Oricum, filmul a fost foarte mişto, scaunele au fost super confortabile, singura problemă a fost că eu, ia ghiciţi ce am făcut, da, am băut un suc mare, practic jumătate de litru de suc cât am vizionat acele 10 minute de reclame, aşa că apoi, tot restul filmului încercam să nu fac pe mine, şi să fiu şi atentă la film. Dar a fost frumos. Mai mergem… Şi dacă tot mai mergem, la ce oare să mai mergem? Şi răspunsul vine aproape instant: Dincolo de orizont. (click pentru trailer)

Beyond-Skyline-mic

Beyond Skyline este un film SF, plin de aventuri, şi anume de aventurile personajelor noastre umane, puse faţă-n faţă cu o civilizaţie extraterestră nemiloasă.

Şi până una alta, mai bine zis până la lansarea filmului în cinema, pe 3 noiembrie 2017, normal că nu-mi stă mintea-n loc. Dimpotrivă, parcă a luat-o razna. Oare, oare, dacă mâine ne invadează nişte creaturi extraterestre, eu cum voi reacţiona? Voi muri penibil, sau poate eroic? Voi supravieţui şi voi învinge? Dar de cei apropiaţi mie, ce se va alege de ei? Care este secretul supravieţuirii invaziei?

Iar răspunsurile la aceste întrebări pot fi foarte variate…

  • Aş putea să mor efectiv de spaimă la aflarea veştii…
  • Sau să fiu omorâtă pur şi simplu de extratereştrii…
  • Sau poate voi fi ingenioasă, voi fi puternică, alături de cei dragi, şi vom reuşi fie să-i distrugem pe cei malefici, fie să ne ascundem undeva şi să supravieţuim, ei bine, până când vom muri oricum.

Perspectivele mele nu sunt prea optimiste în niciun caz… Şi asta pentru că eu recunosc, sunt o fricoasă şi jumătate. Chit că mă trag din popor de daci viteji. La mine a ajuns gena aia recesivă pentru frică maximă.

Aşa că nici vorbă să mă pun în piele personajului principal, detectivul Mark Corley (actor Frank Grillo) care, după ce îşi scoate fiul pe cauţiune, Trent  (actor Jonny Weston), şi se gândeşte că ziua lui nu putea merge mai rău, îşi vede fiul răpit de o navă spaţială extraterestră, într-un decor acaparat de o ciudată lumină albastră…

Evident că peripeţiile nu se opresc aici… iar cel mai surprinzător fapt este că o fetiţă deţine cheia înfrângerii extratereştrilor… Iar pentru a afla mai multe vă invit să vă luaţi partenerul, partenera, gaşca, sau de ce nu, poate chiar să mergeţi singuri la cinema -într-o escapadă solo – pentru a vedea deznodământul acestei poveşti uimitoare.

Între timp, eu mă gândesc la cum ar trebui să mă îmbărbătez şi să mă pregătesc pentru a putea rezista unei astfel de invazii. Voi? Ce idei aveţi? Aştept să-mi scrieţi în comentarii.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 14 a competiţiei Super Blog 2017.

P.S. Nu consumaţi prea multe lichide înainte de vizionarea filmului. 😀