Visăm, ne documentăm, muncim… gânduri într-o zi de marţi.

Helău, helău.

Ce mai faceţi? V-aţi băut cafeaua? V-aţi făcut planurile pentru astăzi?

Dacă ar fi după mine, aş sta acasă toată ziua, cu uşa deschisa, să simt aerul proaspăt şi să aud ploaia de afară, în timp ce mai beau o gură de cafea şi scriu şi citesc câte ceva.

Daaar, momentan sunt închisă în dormitor, cu o pisică adormită în poală, cu o ceaşcă de cafea, tastând pe ritmuri de Eminem, încercând să rămân motivată… deşi e greu să-ţi păstrezi motivaţia când ditamai blănoasa neagră toarce de numa-numa şi ţie ţi-e cam somn…

Dacă ar fi după mine, aş lenevi tolănită în pat, visând cu ochii deschişi la o viaţă fără griji, unde, evident, eu deţin controlul absolut. Sau cel puţin în ceea ce priveşte organizarea spaţiului de locuit. Consider că, vrând-nevrând, acasă este un factor decisiv pentru o existenţă decentă, liniştită,şi o casă devine acasă numai cu ajutorul unei echipe experimentate de arhitecți proiectanți, musai de la AIA Proiect.

sigla-AIA-2016-300x153De ce spun asta? Pentru că în urma unor simple cercetări, am constatat că nu-i deloc simplu de transformat o casă în acasă. Asta pentru că, tipic românesc este să ne încurcăm în hârţogăraie, birocraţie, plimbări de la uşa X, la camera cu numărul 23, la domnul X-ulescu de la biroul nu-ştiu-care, şi tot aşa.

Deja, m-am pierdut şi sunt cât pe ce să renunţ. Mai ales când duduia din faţa mea începe să turuie şi  să mă bombardeze cu termeni precum DTAC, PAC, avize, acorduri, autorizații… Ce mai – PAC-PAC – mi-a tăiat tot cheful, toată visarea mea intensă şi tot elanul de a-mi construi propriul acasă.

Noroc că … nu mă las eu aşa, cu una cu două, şi tot PAC-PAC, am şi găsit la cine să apelez:

AIA Proiect – birou de proiectare şi servicii de evaluare, autorizare şi auditare.

O echipă de profesioniştii a început să-mi explice, pas cu pas, ce e de făcut.

Începem, aşadar cu consultările iniţiale, pentru că din fiecare vis, ei extrag aşteptările şi adaptările necesare fiecărui stil de viaţă, amplasament, şi mai ales cele legate de bugetul pus la dispoziţie.

Pasul numărul doi este reprezentat de definitivarea şi verificarea unui proiect casa. Asta pentru că, pentru fiecare vis şi fiecare dorinţă, pot exista mai multe moduri de realizare şi amplasare, mai ales atunci când vorbim despre un spaţiu atât de special, proiectat şi realizat, cel puţin în cazul meu, pentru întreaga mea şedere pe acest pământ. (oh, cred că de la ropotele ploii mi se trage această exprimare filosofico-poetică.). Aşadar, avem de unde alege, plus că opţiunea finală este numai şi numai alegerea noastră.

Şi, în final, pasul cel mai alambicat, dacă ar fi să nu fim însoţiţi în parcursul nostru de echipa de profesionişti AIA Proiect, documentaţia tehnică pentru autorizaţia de construire (DTAC). Pentru că, odată ce ne vedem cu proiectul personalizat în mână, începe vânătoarea autorizaţiei de construire şi obţinerea avizelor de construire.

Deci, PAC-PAC, proiectul pentru executarea lucrării de construcţie este realizat cu profesionalism şi pasiune de echipa AIA Proiect.

Pornind la vânătoare de avize de unul singur este un fel de sinucidere programată… pentru că avem toate şansele să murim îngropaţi de hârtii, de tot felul de formulare încâlcite şi de tot felul de refuzuri. Aşa că, pornind la vânătoare asistaţi de echipa de specialişti AIA Proiect, şansele de succes cresc instant la 100%.

Plus că economisim timp preţios, pentru că ei ştiu exact unde trebuie să mergem şi să solicităm avizele, documentaţia noastră va fi exemplară, de nerefuzat am putea spune, iar explicaţiile de care avem nevoie şi pe care le vom primi sunt clare, iar vânătoarea de avize şi acorduri se va finaliza cu succesul de partea noastră.

Momentan, eu visez în continuare, dar având ceva mai multă siguranţă şi claritate, pentru că ştiu exact la cine voi apela când va veni momentul potrivit să-mi transform visul despre acasă în realitate.

Până una alta, mă delectez răsfoind portofoliul cu proiecte case prezentat pe site-ul aia-proiect.ro, şi, ca şi ultima dată când am intrat pe site-ul lor, pentru că, din când în când îmi mai clătesc şi eu ochişorii cu ceva căsuţe, mi-a atras atenţia proiect casă parter cu etaj p+1 Begonia.

Şi cum să nu te tenteze aşa proiect când parterul dispune de un living spaţios şi luminos, cu bucătărie open-space, baie, şi o încăpere ce poate fi amenajată numai bine fie ca birou, fie ca un tărâm de basm – o bibliotecă – rafturi pentru cărţi, o măsuţă de cafea şi un fotoliu confortabil… Parcă mă şi văd citind acolo, cu geamul  întredeschis, ascultând ropotele ploii de afară…

Iar, la etaj, două dormitoare încăpătoare, fiecare cu baie proprie. Ce ţi-ai putea dori mai mult de la viaţă? hihi.

Dar, staţi, asta nu e tot! Ştiaţi doar că puteţi oricând alege propriul mod de dispunere a camerelor, nu? Tocmai acesta este farmecul proiectelor realizate de cei de de la AIA Proiect, pentru care cuvântul “personalizat” e la ordinea zilei, şi vor face tot posibilul să vă transforme visul în realitate. Şi, evident, vor fi alături de voi, pas cu pas, de la “a visa”, până la “a vâna” avize şi acorduri, şi până la final.

Acestea fiind spuse, cred că-i cazul să-mi trezesc pisica adormită, să mă ridic şi să mă pregătesc să plec la muncă. Pentru că, nimic nu se îndeplineşte fără muncă, şi cred că visele n-au nicio şansă să devină realitate dacă nu depunem efort în direcţia împlinirii lor. Aşadar, vă urez o zi de marţi cât mai frumoasă şi productivă, care să vă aducă un pas – sau mai mulţi – mai aproape de a vă construi realitatea pe care o visaţi.

xoxo, Miruna.

P.S. Aştept să-mi împărtăşiţi în comentarii cum e casa visurilor voastre, şi ce vă inspiră din portofoliul AIA Proiect. 🙂

P.P.S. Articol scris pentru proba cu numărul 3 a compeţitiei Spring SuperBlog 2018.

Advertisements

One thought on “Visăm, ne documentăm, muncim… gânduri într-o zi de marţi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s