Penultimul bookhaul al lui 2018?!

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Despre mine ar fi multe de spus acum, aş avea multe de împărtăşit, dar mă limitez, să nu vă plictisesc. Dar, după cum v-aţi dat seama deja din tilul, astăzi este vorba despre un bookhaul. Dar, cu toate acestea, sigur vă întrebaţi de ce să fie oare penultimul bookhaul al anului 2018 când suntem abia la sfârşitul lunii mai?

No automatic alt text available.

Ei, bine, am decis ca până în luna decembrie să nu îmi mai cumpăr cărţi. Deloc. Ştiu, este un adevărat exerciţiu de voinţă dacă mă întrebaţi pe mine, dar mi-ar plăcea să-l pot duce până la capăt. Nu că aş avea atât de multe cărţi necitite în bibliotecă, dar am suficiente, şi ar fi cazul să le citesc, asta în primul rând. În al doilea rând, poate reuşesc astfel să economisesc ceva bani, şi, de ce  nu, să mă răsfăţ în decembrie cu ceva bunătăţi literare.

Voi v-aţi propus astfel de lucruri? Aţi reuşit să le duceţi la îndeplinire? Eu recunosc că am mai încercat, dar nu am reuşit să nu-mi cumpăr măcar câte ceva, dar acum parcă sunt mai motivată ca oricând.

Şi, aici, o mică-mare paranteză. Nu ştiu câţi dintre voi sunt familiarizaţi cu “talciocul”, nici eu nu eram până să ajung în Iaşi şi să-l cunosc pe prietenul meu, dar este un fel de târg de vechituri, sau, mă rog, un mod pentru ca oamenii cu posibilităţi reduse să mai facă un ban, aşa că vin cu diverse lucruri de vânzare într-un spaţiu special amenajat. Şi când spun lucruri diverse, chiar că sunt diverse. De la chestii electronice mai mult sau mai puţin vechi, mai mult sau mai puţin funcţionale, până la jucării şi jucărele sau cărţi.

Recunosc – mi-am cumpărat şi eu nişte cărţi din talcioc, la preţuri minuscule, 1-2 lei, dar încă nu le-am citit – of, of, noutăţile literare sunt mai atractive. Cu toate acestea, ce am văzut ultima dată când am fost în talcioc mi-a lăsat un gust amar şi o stare de rău fizic. Nişte indivizi, pentru că nu au reuşit să vândă până la sfârşitul programului nişte cărţi şi alte obiecte, pur şi simplu le rupeau, le distrugeau şi le călcau în picioare pentru a nu mai putea fi citite sau luate de altcineva şi vândute ulterior.

Trist, foarte trist nivelul la care suntem, nivelul la care acţionăm…

Cu toate acestea, poate ştiţi şi voi, dacă aveţi cont pe siteul celor de la Cartepedia că, acum, la actualizarea datelor şi politicilor de pe site după prevederile GDPRGeneral Data Protection Regulation – primeaţi un voucher de 30 de lei, valabil pentru comenzi în valoare de peste 100 de lei. Zis şi făcut, cum să renunţ eu să primesc noutăţile livreşti? Aşa că, mi-am început promisiunea de a nu mai cumpăra cărţi până în decembrie după ce am plasat o comandă pe site. Şi vă arăt în cele ce urmează ce mi-am luat.

Cred că aţi auzit cu toţii de Gillian Flynn sau de Gone Girl – Fata dispărută (click pentru recenzia mea).  Eu am şi citit acest roman acum 4 ani – wow! – şi acum simţeam nevoia să citesc un alt thriller, aşa că am ales romanul Obiecte ascuţite al autoarei.

După o scurtă internare la un spital de psihiatrie, jurnalista de investigaţii Camille Preaker se confruntă cu o sarcină dificilă: trebuie să se întoarcă în orăşelul unde a copilărit pentru a investiga moartea a două fete.

Camille n-a mai vorbit de mult cu mama ei nevrotică şi ipohondră şi cu sora vitregă, pe care aproape că nici n-o cunoaşte: o puberă atrăgătoare, cu o putere ciudată asupra localnicilor.

Instalată în fosta ei cameră din vechea casă a familiei, Camille îşi dă seama că se identifică prea mult cu victimele. Bântuită de propriii demoni, trebuie să dezlege puzzle-ul psihologic al trecutului, dacă vrea să afle adevărul şi să supravieţuiască reîntoarcerii acasă.

Următoarea pe listă a fost cartea lui Lauren Wolk – Wolf Hollow. Aceasta face parte din colecţia violet history a editurii Arthur, colecţie de care sunt iremediabil îndrăgostită, mai ales pentru că am citit şi cărţile Numără stelele de Lois Lowry şi Războiul care mi-a salvat viaţa de Kimberly Brubaker Bradley. Ştiu, sunt volume pentru copii, dar faptul că au ca temă războiul, şi mai ales felul în care este acesta perceput de nişte copii, le fac “must read” pe lista mea.

Chiar dacă războiul pare fără sfârșit, Annabelle trăiește o viață liniștită într-un orășel din Pennsylvania anului 1943. Merge la școală alături de frații ei, iar acasă adună puf din tecile de ceara-albinei, pe care marina îl folosește la vestele de salvare. Pe câmpurile de la Wolf Hollow Annabelle îl întâlnește uneori pe Toby, un veteran de război retras și tăcut care fotografiază animale și flori.

Apele devin tulburi când apare Betty, o fată întotdeauna dispusă să le cauzeze celorlalți necazuri. Logica marelui război care a cuprins lumea pune stăpânire și pe istoriile mici ale sătenilor: pe fronturile de la Wolf Hollow, bunătatea găsește cu greu sorți de izbândă, iar cruzimea dă amploare conflictului.

Cea din urmă carte face parte din colecţia musai a editurii Art, şi am ales-o după ce am văzut recenzia(click!) Elenei, de pe Elena scrie. Este aşadar vorba despre Viaţă după viaţă de Kate Atkinson, şi este un monstru de carte. Dar mă bucur că a ajuns în posesia mea.

Cu toţii experimentăm, în cele mai ciudate momente, acel sentiment pe care îl numim déjà-vu. Pentru Ursula Todd, însă, déjà-vu-urile sunt semne ale unei vieţi trăite la nesfârşit. Cum ar fi dacă ai putea să-ţi iei viaţa de la capăt, din nou şi din nou?

Şi, cumva, ca un îndemn pentru mine, am primit şi un sticker superb în coletul de la cartepedia, sticker realizat de Irina Rusu, o tipă pe care o urmăresc pe toate canalele de social media şi de care nu mă mai satur. 😀

 

citeste-ma

Citeşte-mă! by Coffentropy

Cam atât pentru astăzi, momentan mă confrunt cu acelaşi probleme în fiecare zi – mereu am câte o idee pentru vreun articol, dar fie nu am cum să-l scriu pe loc, fie apoi uit despre ce era vorba, sau pur şi simplu amân articolul respectiv pe perioadă nedeterminată. Sper totuşi să depăşesc acest lucru cât de curând, dar nu promit nimic.

Până la următorul articol, vă aştept părerile în comentarii.

Voi ce cărţi menţionate aici aţi citit deja? V-au plăcut sau nu? De ce?

Care sunt planurile voastre de lectură pentru vara asta? 🙂

xoxo, Miruna

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s