Atomic Habits – schimbari mici, cu impact mare

Helau, helau.

In incercarea mea de a scrie macar cateva randuri despre fiecare carte citita aici pe blog, astazi va voi povesti cate ceva despre Atomic Habits, de James Clear, citita in ianuarie.

Am ales acesta carte la recomandarea Andreei Chiuaru, pentru #bookbiteschallenge.

A fost o lectura placuta, de care m-am tinut sarguincioasa in ianuarie, si inainte si in timpul si dupa mini-concediul de o saptamana pe care l-am avut,  binemeritat dupa perioada sarbatorilor in care am lucrat cu drag.

Astfel de lecturi ne fac mai atenti la toate micile gesturi pe care le facem, constient sau inconstient. Si dupa o analiza a acestora, fraza “tiny changes, remarkable results” (schimbari mici, rezultate remarcabile) chiar incepe sa capete sens.

Secretul sta in a ne forma obiceiuri bune, dar si in a ne dezobisnui de acele actiuni, lucruri, decizii si mici ritualuri mai putin bune.

Un lucru pe care eu l-am invatat este ca mai important decat sa ne setam obiective, este sa fim perseverenti, si sa facem efectiv ceva in directia obiectivului nostru. Poate ca pe termen scurt, nu vom sesiza diferenta, dar pe termen lung… gustarea aia care consta in 7 biscuiti cu crema de ciocolata pe care o iei la cafea dupa amiaza care se transforma treptat intr-un singur biscuit, sau deloc… se va vedea. Poate ca daca mergi o statie pe jos acum nu e cine stie ce, dar pentru organismul tau este. Poate ca ai avut o zi de rahat si esti foarte obosit, dar sa citesti 10 minute are un efect neasteptat inainte de culcare.

 

4HqC2GiwXlGiA9kHrxJSaQ6L2r0u0FcyM5BrFhXvEfs

Daca vorbaria asta nu te prea atinge, pentru ca esti o fire mai “matematica”, poza acesta cred ca te va convinge.

Desigur, e nevoie de vointa, rabdare, sa ne analizam comportamentele, emotiile, mediul in care traim si ne desfasuram activitatile, si abia apoi sa putem lucra activ la formarea obiceiurilor bune si la dezvatul celor mai putin bune.

Mi-a placut mult aceasta carte, atat de mult incat o recomand cu drag, si i-am luat si mamei exemplarul in limba romana.

Nu stiu neaparat daca asta tine de stilul de lectura al fiecaruia, dar eu am citit din carte in reprize de cate 45 de minute, si mi-am luat notite. Cu siguranta voi relua atat notitele cat si lectura cartii.

“The secret to getting results that last is to never stop making improvements. It’s remarkable what you can build if you just don’t stop.”

Voi, ce mai cititi, ce mai planuiti pentru acest 2020 agitat?

xoxo, Miruna

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s