Atomic Habits – schimbari mici, cu impact mare

Helau, helau.

In incercarea mea de a scrie macar cateva randuri despre fiecare carte citita aici pe blog, astazi va voi povesti cate ceva despre Atomic Habits, de James Clear, citita in ianuarie.

Am ales acesta carte la recomandarea Andreei Chiuaru, pentru #bookbiteschallenge.

A fost o lectura placuta, de care m-am tinut sarguincioasa in ianuarie, si inainte si in timpul si dupa mini-concediul de o saptamana pe care l-am avut,  binemeritat dupa perioada sarbatorilor in care am lucrat cu drag.

Astfel de lecturi ne fac mai atenti la toate micile gesturi pe care le facem, constient sau inconstient. Si dupa o analiza a acestora, fraza “tiny changes, remarkable results” (schimbari mici, rezultate remarcabile) chiar incepe sa capete sens.

Secretul sta in a ne forma obiceiuri bune, dar si in a ne dezobisnui de acele actiuni, lucruri, decizii si mici ritualuri mai putin bune.

Un lucru pe care eu l-am invatat este ca mai important decat sa ne setam obiective, este sa fim perseverenti, si sa facem efectiv ceva in directia obiectivului nostru. Poate ca pe termen scurt, nu vom sesiza diferenta, dar pe termen lung… gustarea aia care consta in 7 biscuiti cu crema de ciocolata pe care o iei la cafea dupa amiaza care se transforma treptat intr-un singur biscuit, sau deloc… se va vedea. Poate ca daca mergi o statie pe jos acum nu e cine stie ce, dar pentru organismul tau este. Poate ca ai avut o zi de rahat si esti foarte obosit, dar sa citesti 10 minute are un efect neasteptat inainte de culcare.

 

4HqC2GiwXlGiA9kHrxJSaQ6L2r0u0FcyM5BrFhXvEfs

Daca vorbaria asta nu te prea atinge, pentru ca esti o fire mai “matematica”, poza acesta cred ca te va convinge.

Desigur, e nevoie de vointa, rabdare, sa ne analizam comportamentele, emotiile, mediul in care traim si ne desfasuram activitatile, si abia apoi sa putem lucra activ la formarea obiceiurilor bune si la dezvatul celor mai putin bune.

Mi-a placut mult aceasta carte, atat de mult incat o recomand cu drag, si i-am luat si mamei exemplarul in limba romana.

Nu stiu neaparat daca asta tine de stilul de lectura al fiecaruia, dar eu am citit din carte in reprize de cate 45 de minute, si mi-am luat notite. Cu siguranta voi relua atat notitele cat si lectura cartii.

“The secret to getting results that last is to never stop making improvements. It’s remarkable what you can build if you just don’t stop.”

Voi, ce mai cititi, ce mai planuiti pentru acest 2020 agitat?

xoxo, Miruna

 

 

Valetul de pica, de Joyce Carol Oates

Helau, helau.

Ne citim astazi, dupa ceva vreme, cu cateva randuri despre prima carte citita in 2020, si anume Jack of Spades. 

“Andrew J. Rush a atins acel tip de succes de critica si comercial la care majoritatea scriitorilor indraznesc doar sa viseze: are un agent si un editor in New York, iar cele douazeci si opt de romane politiste ale sale s-au vandut in milioane de exemplare. Dar Rush ascunde un secret intunecat. Sub pseudonimul „Jack of Spades” – Valetul de Pica –, el scrie o alta serie de romane noir, thrillere violente, lugubre, masochiste. Cand fiica lui gaseste una dintre aceste carti, ea incepe sa puna intrebari. Intre timp, Rush primeste o citatie in instanta de la o femeie care il acuza ca i-a plagiat propriile scrieri. Astfel, reputatia, cariera si viata sa de familie sunt amenintate, iar in mintea lui incepe sa auda vocea sarcastica a lui Jack of Spades.”

 

Eu am achizitional volumul din colectia 100 de nume cu renume din Auchan, si cred ca era chiar la oferta, redus la 6.5 ron de la 9.90. Asta si descrierea de pe spatele cartii, care mai cuprindea si o referinta la autorul meu preferat, Stephen King, m-au convins sa iau volumul cu mine acasa.

E o lectura fluida, care se parcurge destul de usor, si cred ca asta se datoreaza personajului principal, Andrew “Andy” J. Rush, evident, un autor de romane politiste, care este de asemenea si sot, tata si care are si un secret: publica romane noir sub pseudonim.

Ca o mica paranteza, pe sotia lui Andrew o cheama Irina, iar mintea mea obosita a trait tot timpul cu impresia ca este romanca, desi nu este nimic legat de asta precizat pe nicaieri. Si sincer, si despre autoarea cartii credeam ca este tot romanca. A fost tare ciudat sa descopar ca ma insel in privinta asta.

Privind in urma, ma gandesc ca am fi putut avea mai multe detalii si despre ce actiuni intreprind si celelate persoanje in timp ce al nostru Andrew este din ce in ce mai preocupat si ocupat de situatia cu femeia ce-l acuza de plagiat. Situatie de altfel foarte interesanta, mai ales daca si cititorul are oaresce aspiratii de a deveni la randul lui scriitor.

Nu pot decat sa va incurajez sa cititi si voi acest roman, daca nu ati facut-o deja. Iar daca ati facut-o deja, nu pot decat sa va incurajez sa imi impartasiti si mie ce impresie v-a lasat. (Si finalul… interesant rau de tot. 😀 )

Si, pentru pasionatii de pisici, va spun doar atat: apare si o pisica, dar nu va dau mai multe detalii, va trebui sa cititi ca sa descoperiti felina.

xoxo, Miruna

 

 

Povestitorul, de Jodi Picoult

Helau, helau.

Astazi va las cateva impresii “la cald” despre cartea Povestitorul (The Storyteller) de Jodi Picoult. Am achizitionat volumul undeva pe la mijlocul lunii decembrie, desi eram putin in dubii, dar abia acum 2 zile l-am ales intamplator de pe raft si am inceput sa citesc la o cana de ceai.

mirunasipoezie-jodi picoult-povestitorul

Nici titlul si nici descrierea de pe spatele cartii nu tradeaza, ca spun asa, tema principala a acestui roman. Nici nu stiu daca sa va spun sau nu… nici macar nu stiu daca este un spoiler in adevaratul sens al cuvantului… Ei bine, este vorba despre Holocaust, si despre ororile acestuia.

Cu toate acestea, Jodi Picoult impleteste cu maiestrie mai multe puncte de vedere, apartinand puternicelor personaje pe care le-a creat.

O avem asadar pe Sage Singer, o tanara cu o profesie putin cam neobisnuita, si anume, brutareasa. Acesta il intalneste astfel pe Josef, un batranel cunoscut si apreciat de comunitatea micuta in care se afla. Josef ii marturiseste tinerei brutarese un secret care lanseaza o intreaga avalansa de evenimente si destainuiri. O persoana importanta in viata lui Sage este Minka, bunica ei paterna, si povestea ei de viata impresionanta. Si o persoana si mai importanta in viata lui Sage va deveni tanarul Leo.

Un alt personaj remarcabil este Mary, proprietara brutariei/patiseriei unde lucreaza Sage; acesta este o fosta calugarita.

Romanul se citeste destul de usor, desi tema principala nu este una deloc usor de ‘digerat’; trecerea de la perspectiva la alta este facuta cu pricepere, iar temele secundare care se impletesc contureaza trasaturile si evolutia personajelor: adolescenta, religia, literatura, diversele traume, iubirea, infidelitatea, sinuciderea, supravietuirea…

Iar finalul… nici nu va pot descrie cat de surprinzator este! Si nu stiu daca doar eu mi-as fi dorit sa mai fi fost cateva zeci de pagini ale povestii, dar se pare ca si asta este o caracteristica specifica romanului lui Judi Picoult, povestile cu final deschis….

Va recomand cu drag acest volum mai ales daca va intereseaza Holocaustul, si daca l-ati citit deja, va astept cu drag parerile despre el sau alte recomandari pe aceeasi tema.

Ne citim cu drag data viitoare.

xoxo, Miruna

 

 

Retrospectiva lunii decembrie (2)

Helau, helau.

Vreti, nu vreti, continuam cu povestea lecturilor mele din decembrie. Yey!

Desi nu pot sa spun ca ma asteptam la asta, am reusit sa citesc o carte pe care mi-o doream de mult timp, si anume, In ape adanci de Paula Hawkins. Mi-a placut destul de mult Fata din tren, asa ca atunci cand am vazut In ape adanci, am si trecut-o pe wishlist-ul meu. Si a stat acolo muuult si bine, pana anul acesta cand Secret Santa de la birou mi-a adus cartea.

IMG_5258

In perioada respectiva deja eram intr-un reading slump de mare fel, dar, de la primele pagini am fost captivata, si, 400 si ceva de pagini mai tarziu, mai bifam un volum pe lista de lecturi a anului 2019.

Voi recunoaste ca parca nu a fost chiar ceea ce ma asteptam eu sa fie, dar a fost o lectura suficient de interesanta, cu o actiune impletita cu rabdare si cu personaje atent alese:

  • Jules, care vine in oras dupa ce sora ei Nel este gasita moarta, si se trebuie sa se inteleaga cu nepoata ei adolescenta Lena, si sa isi infrunte propriul trecut…
  • Inspectorul Sean Townsend, impreuna cu tatal acestuia, Patrick, si trecutul lor, poate ceva mai apasator decat al altor familii…
  • Helen, directoarea scolii, si sotia inspectorului…
  • Familia Whittaker, ravasita dupa moartea neasteptata a tinerei Katie…
  • Excentrica Nickie Sage, cu puterile ei enigmatice, care graviteaza in jurul tuturor povestilor locale despre femei care au murit inecate, la fel cal Nel Abbot…

Fara spoilere sau detalii nesolicitate, va invit sa cititi si voi In ape adanci si sa imi spuneti ce parere aveti.

Cam atat pentru azi, ne citim data viitoare!

xoxo, Miruna

 

 

Retrospectiva lunii decembrie (1)

Helau, helau.

Data trecuta ne-am citit cu restrospectiva lunii noiembrie, iar de data asta povestesc putin si despre ce mi-am propus sa citesc in decembrie, versus ce am citit de fapt.

Pentru mine decembrie incepuse destul de bine, iar in ceea ce priveste lectura, Andreea Chiuaru a lansat o provocare in online mai mult decat interesanta: 6 carti pana in 2020.

Daaar, pentru ca trebuia musai sa fie ceva cu susta la mine, am ales 5 carti in loc de 6.

imagine JPEG

O carte pe care o ai in biblioteca de +2 aniDeriva de Joanna Kavenna – cred ca o am din 2017 de la Bookfest. Citisem atunci o parte din ea dar am abandonat-o pe parcurs, dar ma gandeam ca s-ar potrivi oarecum perioadei prin care trec. Bineinteles ca nici macar nu m-am atins de ea in decembrie….

O carte care ti-a fost recomandata de un prieten/cineva pe care admiri – Iata-ma de Jonathan Safran Foer – citisem cateva randuri despre aceasta carte, unde credeti, evident ca tot pe la Andreea, si am citit cu greu destule pagini din ea, dar la fel, a ajuns abandonata la mine pe noptiera. Evident, nici de ea nu m-am atins in decembrie, desi imi propusesem…

O carte pe care iti doreai sa o citesti de la inceput de an: Misterul Regelui. Despre scris de Stephen King – sincer, imi doream sa citesc cartea asta de cand am descoperit scrierile lui Stephen King. Dar abia anul acesta de ziua mea mi-am facut cumva curaj sa imi comand cartea si am inceput sa citesc din ea. Nu stiu cum citesc sau au citit altii cartea asta, dar eu am cittit si recitit pasaje, mi-am notat idei, paragrafe, ganduri despre scris… si totul a mers foarte bine in weekendurile de toamna cand stateam pe terasa cu o cana de cafea sau ceai, dar in noiembrie nu cred ca am rasfoit nici macar in treacat acest volum, dar ma atragea si inca ma atrage, asa ca a fost alegerea potrivita. Luna decembrie insa n-a fost potrivita pentru carte aceasta, nu s-au aliniat astrele cum trebuie, Mercur retrograd, ceva, ceva tot a fost – nici din cartea asta nu am citit…

O carte inceputa si abandonata (in 2019 sau nu) – alegere ‘sinucigasa’ as putea spune pentru aceasta provocare : IT, de Stephen King – desi nu pot spune ca am abandonat carte asta practic, pentru ca mereu ma gandesc la ea si uneori mai citesc cateva pagini. Eu am volumul in romana, de la Nemira evident, doar ca principalul inconvenient, ca sa zic asa, e formatul … imi este dificil sa car cartea dupa mine iar acasa nu am intotdeauna timp sa citesc. Cu toate acestea, am carat ‘monstrul‘ dupa mine la birou si am si citit vreo 60 de pagini din ea in total luna aceasta.

Last but not least, aici am combinat eu doua criterii: O carte publicata/tradusa anul acesta & O carte cumparata in noiembrie/decembrie 2019: Fata dinainte de J.P. Delaney – am tot vazut cartea asta peste tot prin blogosfera, asa ca atunci cand am vazut-o in colectia 100 de nume cu renume din Auchan, la 9.90 ron, chiar nu i-am putut rezista – si nici mai departe nu i-am putut rezista – in 3-4 zile am dat-o gata. (da, nu va panicat’ – asa dau eu gata carti care ma captiveaza, in 3-4 zile 😀 )

Asadar, din cele 1035 de pagini citite in acest decembrie 2019 (pe care nu pot sa-l descriu decat “meh” momentan), vreo 480 au fost din aceasta provocare, cumuland cele cateva pagini din IT si integral Fata dinainte. Not great, not terrible…

Siii, scriind aceste randuri despre ce am citit in decembrie, mi-am dat seama ca voi imparti aceasta relatare interesanta in doua parti. Pen’ ca am mai citit ceva, dar simt ca merita o postare separata. 😀

Inchei, cum altfel decat indemnandu-va sa va faceti timp pentru lectura, si, daca vreti, sa-mi impartasiti si mie ce mai cititi, o parere, una alta… 😉

xoxo, Miruna

 

 

Carte de identitate de Sanda Nicola

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Eu sunt în ultima mea zi de mini-concediu, şi era cât pe ce să nu vă mai povestesc nimic nici de data asta, fir-ar ea să fie de avalanşă de evenimente, de oboseală, că nu se putea fără, etc. etc.

Dar,  să vă spun cum am ajuns eu să citesc această carte, publicată la editura Storia, cu un titlu parcă simplu, de la care parcă nici nu prea ai vreun indiciu despre  ce o fi, cu o tipă pe copertă, care zâmbeşte frumos…

ci

Ei bine, să le luăm pe rând. Sanda Nicola este jurnalist. Informaţia asta pentru mine a fost un fel de nucă în perete. Pentru că, la cei 22 de ani ai mei, nu mă uit la televizor şi nici fană a ştirilor online nu sunt. Când eram acasă la ai mei, vrând-nevrând, mă uitam cu bunica la televizor, şi mai prindeam şi eu una alta. De când am ajuns în Iaşi, acum 4 ani, nici n-am simţit nevoia, şi nici nu m-am mai uitat la televizor decât ocazional la vreun film, dacă mă lovea insomnia, sau pe TLC – asta e, plăcerea mea vinovată să mai casc ochii la vreo emisiune de pe-acolo, din an în Paşti.

Aşa că, de unde să ştiu eu cine e Sanda Nicola, care-i viaţa ei, cum e cu viaţa de jurnalist în România – dar şi în afară, după cum am aflat ulterior – şi multe altele. Totuşi, de vreo câteva zile chipul ei zâmbitor îmi apare peste tot – facebook, instagram, pe bloguri – deja mă pusese pe gânduri. Cât dau eu rapid o căutare pe sfântul goagăl să văd o descriere a cărţii, ceva, cum primesc notificare despre un event care are loc la Iaşi, la Cărtureşti. Două clickuri – ce să vezi, lansare de carte – Sanda Nicola. În mintea mea îmi zic, gata nu se mai poate. Mă duc şi eu, că tot sunt liberă, fie ce-o fi. Între timp, fac rost de carte, chiar în ziua lansării, cu câteva ore înainte, şi mă apuc de citit, măcar câteva pagini, acolo, să ştiu şi eu cu ce se mânâncă.

Mai are rost să vă spun că primele 2 capitole m-au cucerit? Că, în ciuda diferenţei de vârstă dintre noi două, m-am regăsit în cuvintele şi emoţiile ei? Şi, s-o spun pe aia dreaptă, la început eram cam reticentă – cum adică să te emoţioneze o carte, aşa, una – două – şi mai ales, o carte abia lansată ? Dar nu puteam să mă înşel mai mult. Pentru că această carte este efectiv o bucată de om – o bucată din Sanda Nicola, din sufletul ei, şi este imposibil să nu rezonezi măcar puţin cu ea, măcar câteva paragrafe, sau câteva pagini. Nu vreau să vă dau spoilere, nu vreau să fac rezumatul cărţii, sau să vin aici cu citate, pentru că nu ar mai avea niciun farmec. Dar chiar trebuie să citiţi cartea.

Acum, să vă spun şi despre lansare? Ei bine, în ziua lansării eram destul de agitată – să merg, să nu merg – poate n-am ce căuta acolo, cine ştie ce oameni mai vin, cum să mă duc eu singură acolo, etc. etc. Dar, mi-am făcut curaj şi m-am dus. Mi-o plăcea, bine, stau, nu mi-o plăcea, asta este plec. E dreptul meu să aleg, nu? Zis şi făcut. Am ajuns la librărie, m-am apropiat de zona destinată eventului şi… am fost cucerită. De Sanda, de felul cum se mişca şi cum vorbea cu cei deja ajunşi acolo… Cum să vă explic eu, parcă era ceva magic. Sau, pe româneşte, fata asta are lipici la public. M-am aşezat pe un scaun şi acolo am rămas, până la final, hotărâtă să ascult tot, să mă bucur că am ajuns până acolo.

Nu ştiu ce cred cititorii blogurilor despre cei care scriu pe bloguri, dar poate îşi închipuie că au zeci de cărţi semnate de autori şi poze cu ei, dar, la lansarea aceasta am căpătat eu primul autograf. Nu ştiu cum se simt autorii când dau autografe, dar eu, aşteptând să primesc acele câteva cuvinte scrise pe prima pagină a cărţii, m-am simţit mai mândră ca oricând. Mândră de mine că am avut curajul să vin la eveniment, şi să schimb câteva vorbe cu autoarea, depăşindu-mi, cel puţin pentru moment, frica de a mă adresa altor oameni, şi de a fi observată la rândul meu de alţi oameni, de toţi ceilalţi prezenţi acolo.

Cartea asta este pentru cei care se ceartă cu părinţii, dar şi pentru părinţii care nu-şi înţeleg copiii adolescenţi, şi nu numai, pentru cei cu facultate, dar şi pentru cei “Fără studii superioare”, cum este intitulat un capitol al cărţii, pentru cei credincioşi, şi pentru cei mai puţin credincioşi, pentru cei siguri pe ei, dar şi pentru cei mai puţin siguri, pentru cei panicaţi şi anxioşi, dar şi pentru cei care cred că nu-i mai poate impresiona nimic.

Carte de identitate este o lectură rapidă, plăcută, deşi prezintă adevăruri mai puţin plăcute, şi e genul acela de carte pe care o păstrezi în bibliotecă să o reciteşti – când îţi vei da licenţa, sau când te vei apuca de altă facultate, când vei avea un copil, sau când vei simţi cu adevărat că-i înţelegi pe ai tăi.

Mulţumim, dragă Sanda, că ai împărtăşit cu noi toate aceste lucruri, mulţumim că ne cucereşti cu felul tău de a fi, şi sper că ne vom revedea şi că ne vom reciti.  

P.S. Eşti mult mai frumoasă în realitate decât în poze, dar cred că toată lumea îţi spune asta.

xoxo, Miruna.

 

Fata cea bună de Mary Kubica

Helău, helău.

Astăzi vă povestesc câte ceva despre o carte tare mişto, pe care nu-mi vine să cred că am citit-o abia acum, deşi ea este publicată în 2014 şi tradusă la noi anul trecut –  în 2017 – de Cristina Nemerovschi şi publicată la Herg Benet, evident, în colecţia Herg Benet Passport.

thegoodgirl.jpg

“Un thriller care îi va face pe cititori să se întrebe ce se întâmplă cu adevărat până la ultimele pagini.” (Booklist)

Ştiţi deja că mie nu îmi plac spoilerele, aşa că nici nu vă dau, dar, cartea asta este atât de bine scrisă, cu perspective care se îmbină de minune, încât ultimele pagini ale cărţii sunt cireaşa de pe tort. Un tort atât de bun, că ai mai vrea unul. Chiar ar fi foarte tare să existe o continuare, sau încă un volum care să prezinte şi perspectiva Miei, pe lângă celelalte perspective din care este scrisă cartea.

Cine este Mia? Păi, evident, fata cea bună, Mia Dennett, fata influentului şi cunoscutului judecător Dennett, care dispare într-o seară dintr-un bar, cu un tip misterios.

Dispariţia acesteia pune în mişcare departamentul de poliţie, în frunte cu detectivul Gabe Hoffman, un bărbat bine, un personaj interesant, puternic, dar şi sensibil, cu un simţ al intuiţiei fenomenal.

Dacă din ce am citit, judecătorul nu pare prea impresionat sau marcat de dispariţia mezinei lui, soţia acestuia, mama Miei, Eve Dennett, este complet răvăşită, cuprinsă şi copleşită de gânduri de tot felul, despre ea, despre statutul ei, despre fiica ei dispărută, şi îşi pune tot felul de întrebări despre modul în care şi-a crescut cele două fete. “Dacă, dacă, dacă…”

Perspectivele narative sunt structurate deci pe capitole precum “Gabe – Înainte”, “Gabe – După”, “Eve – Înainte” şi “Eve – După”. Înainte fiind perioada dispariţiei Miei, după, perioada după ce aceasta este găsită şi readusă în “sânul familiei”. Nu, acesta nu este un spoiler, aflaţi aceste lucruri încă din primele pagini ale cărţii.

Dar este absolut superb felul în care aceste perspective, modul de gândire şi de acţiune al detectivului Gabe Hoffman şi îngrijorarea şi disperarea Evei Dennett, se combină cu perspectiva lui Colin Thatcher, bărbatul misterios cu care Mia părăseşte barul în seara dispariţiei ei.

Mi-a plăcut mult absolut totul la cartea asta, personajele bine construite, naraţiunea simplă şi concisă, descrierile potrivite – nu prea lungi, nu inutile, ci potrivite pentru captarea atenţie şi conturarea unui cadru care să te absoarbă cu totul în carte, dialogurile, monologurile, gândurile de tot felul ale personajelor…

Aveţi aici un exemplu:

“E genul de tipă care te învaţă chestii fără să îţi lase senzaţia că se străduieşte să o facă. Se pricepe şi la păsări, îmi explică cum recunoaşte care sunt femele şi care masculi. Zice că a observat că, la cele mai multe specii, masculul e cel arătos, în timp ce femela e mai ştearsă. La păuni, lei, raţe se aplică treaba asta. Eu, până acum, nu observasem diferenţa. Probabil nici ea n-ar fi atât de ofesată de misoginismul naturii dacă n-ar fi fost dezamăgită de fiecare bărbat care a intrat vreodată în viaţa ei.”

Cei de la Publishers Weekly afirmă că “Romanul spectaculos al lui Kubica va încuraja comparaţiile cu Fata dispărută.”, dar eu nu prea sunt de acord cu acest lucru. Dacă este o asemănare între Fata dispărută şi Fata cea bună, este aceea că după ambele lecturi mi-am dorit să ştiu mai mult despre fiecare “fată” în parte şi despre ce se mai întâmplă în continuare.

Şi, cumva, în cartea asta nu există neapărat personaje pozitive sau personaje negative, iar lucrul acesta este “elucidat” de epilogul cărţii. Fiecare a procedat după cum a considerat, iar toate aceste acţiuni au construit o poveste care merită citită, suspans şi … nevoia de a şti mai mult despre tot ce s-a întâmplat sau s-ar putea întâmpla în continuare.

Dacă aţi citit-o vă aştept părerile în comentarii, dacă n-aţi citit-o, v-o recomand cu drag; eu una i-am dat 5 steluţe pe goodreads.

Cam atât pentru astăzi… Momentan nu ştiu ce să citesc mai departe, dar mă decid eu. Dar dacă aveţi sugestii, le primesc cu mare drag, şi ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

În spatele uşilor închise de B.A. Paris

Helău, helău.

Zilele trecute vă spuneam pe instagram că eram în oraş cu ceva treburi şi, prinzând o pauză, am terminat cartea În spatele uşilor închise de B.A. Paris, apărută la noi la editura Trei, în colecţia Fiction Connection, şi că regretam că nu aveam laptopul la mine să scriu imediat o recenzie, plus că nici nu aveam o altă carte la mine pe care să o citesc.

behindcloseddoors.jpg

În fine, acum, că a trecut ceva timp, şi Paştele, alea, alea, parcă mi-a pierit tot entuziasmul pe care îl aveam pentru cartea aceasta.

Dar, să începem cu începutul. După ce am citit Cuplul din vecini de Shari Lapena, apărută tot la Trei, tot în aceeaşi colecţie, am vrut să citesc şi În spatele uşilor închise. Descrierea m-a atras într-o oarecare măsură, plus că am văzut volumul peste tot pe instagram şi pe facebook.

Jack si Grace sunt un cuplu desprins din povesti. Jack e manierat, aratos, un avocat de succes. Grace e frumoasa, buna gospodina si pare indragostita la nebunie de sotul ei.

Sunt imposibil de separat si lumea ii vede mereu impreuna.

Prietenele si-ar dori ca Grace sa iasa cu ele la pranz sau macar la o cafea.

Unii cred ca aceasta este dragoste adevarata. Altii se intreaba de ce Grace nu raspunde niciodata la telefon. Si de ce are zabrele la fereastra dormitorului.

Unde se termina iubirea si unde incepe teroarea? Ce ascunde casa perfecta? Ce pret are casnicia desavarsita?

********************************************************************************

“Un thriller psihologic de care nu te poti dezlipi.” – Library Journal

“In spatele usilor inchise ne ofera o poveste in acelasi timp extrem de credibila si infricosatoare.” – The Associated Press

“In mod garantat, debutul lui B. A. Paris te va bantui… Avertisment: fii pregatit pentru ce o sa urmeze!” – Bustle 10

“Unul dintre cele mai reusite thrillere psihologice care s-au scris vreodata.” – San Francisco Chronicle

Acum, părerile sunt împărţite, din ce am văzut în blogosferă. Cumva, scenariul este plauzibil, dar parcă tot nu poţi să nu te întrebi cum a ajuns protagonista noastră în situaţia în care se află, şi mai ales, care-i treaba cu încercările ei de a ieşi din ditamai impasul.

Dacă mă urmăriţi de ceva vreme, ştiţi că eu nu fac rezumatul cărţilor şi nici nu dau spoilere, pentru că are mai mult farmec să citiţi cartea dacă vă atrage pur şi simplu din descriere sau după ce citiţi acest articol.

Pe mine nu m-a dat neapărat pe spate povestea, dar este destul de bine scrisă, captivantă, chiar şi în ciuda faptului că nu prea am avut timp liber, eu consider că am citit-o destul de repede, ceea ce e de bine.

Mi-a plăcut şi că e scrisă alternativ, cu capitole din prezent şi din trecut, care se încheagă destul de bine pe parcurs şi oferă cititorului o perspectivă mai largă asupra evenimentelor.

Cu toate acestea, mi se pare că despre personajul negativ avem prea puţin background. şi parcă prea concentrat, şi mi-ar fi plăcut poate să fie şi câteva capitole scrise din perspectiva lui.

Exceptând câteva greşeli care ţin de tehnoredactare, lectura a fost una plăcută, iar un anume citat chiar mi-a dat de gândit, la modul general, fără vreo aluzie la relaţia mea, care e bine-mersi aşa cum e, no need to worry about it.

“Întind mâinile în faţă şi tremuratul pe care nu-l pot controla îmi spune ceea ce Jack a ştiut tot timpul – că frica este cel mai bun mijloc de descurajare.

Aşa că, trecem aceste cuvinte înţelepte la catastif, şi ne punem în minte să nu mai fim aşa de uşor de descurajat.

Pentru că, recunosc, de multe ori vreau să vă povestesc despre ceva, dar mi se face frică: “dacă nu o să le placă”, “dacă e penibil”, “dacă, dacă, dacă”.

Voi încerca aşadar să trec peste această frică, şi să vă scriu mai des, poate, cine ştie, vom interacţiona mai mult, şi cu şi mai multă lume.

Cam atât pentru astăzi, mai am şi eu câteva minute şi o tai la muncă.

xoxo, Miruna.

P.S. Vă aştept părerile în comentarii.

Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe

Helău, helău.

Nici nu ştiu cu ce să încep. De ceva timp cartea aceasta se afla pe lista mea, dar ba nu am avut timp, ba citeam altceva… dar, pe la începutul lunii martie mi-am comandat-o şi am început să o citesc. Recunosc, am citit-o cu greu. În primul rând pentru că nu am prea avut timp – muncă şi altele – şi în al doilea rând pentru că subiectul cărţii este… devastator. Simt că-mi va fi greu să găsesc cuvintele potrivite, pentru că, practic, nu cred că ar trebui să fie nişte cuvinte considerate potrivite pentru ce s-a întâmplat la Auschwitz, pentru oroarea de acolo.auschwitzc

Dacă aţi văzut cartea prin librării sau pe net aţi văzut că pe copertă este scris mesajul “Pentru cititorii care au îndrăgit Hoţul de cărţi”. Părerea mea e că ori am citit eu cam demult Hoţul de cărţi şi nu-mi aduc aminte cu lux de amănunte firul narativ, ori mesajul nu prea se potriveşte. Pentru mine Hoţul de cărţi a fost cumva o poveste frumoasă, emoţionantă, dar care se situează cumva departe de tot ce aflăm din Bibliotecara de la Auschwitz.

Nu regret că am citit acest volum, la fel cum nu regret că am citit Hoţul de cărţi de Markus Zusak şi nici Printre tonuri cenuşii de Ruta Sepetys, dar cumva lectura acestor pagini te aduce pe tine, naivul cititor, în realitatea cruntă şi crudă a vieţii din lagărul Auschwitz-Birkenau.

Mică-mare paranteză : Băiatul cu pijamale în dungi este poate cea mai simplă relatare despre lagărele de concentrare, dar, indiferent că este citită de un copil sau de un adult, nu poate să nu stoarcă lacrimi cititorului.

Recunosc că am mai citit diverse informaţii despre – impropriu spus – viaţa la Auschwitz, dar acum parcă mi s-a pus în faţă un tablou mai bine închegat, cu întreaga rutină a prizonierilor, definită în principal de lipsuri – lipsa apei, a condiţiilor, a mâncării – şi de moarte, sub toate formele ei – pneumonii, tifos, infecţii, foamete şi epuizare.

Dacă sunteţi neîncrezători, dacă aveţi îndoieli că lucrurile acestea nu s-au întâmplat, sau pur şi simplu nu vă atrage acest subiect, eu vă recomand să nu citiţi această carte. Cu o astfel de atitudine şi părere despre Holocaust nu puteţi decât să întinaţi memoria atâtor şi atâtor oameni. Altfel, citiţi cartea. Dintr-o suflare, sau pe îndelete, cum am făcut-o eu, cum puteţi, dar cu respectul cuvenit pentru o asemenea lucrare, bine documentată şi meticulos scrisă. Şi, cel mai important, pregătiţi-vă să vă schimbe viaţa, pentru că după această lectură veţi vedea totul cu alţi ochi: hainele, mâncarea, mersul la toaletă chiar.

Am fost atât de captivată de fiecare paragraf, de fiecare capitol încât nu am reuşit să extrag citate pe care să vi le las aici, sau să mi le notez undeva, dar sunt sigură că mi-au rămas bine întipărite în memorie, suficient cât să mă facă să apreciez tot ceea ce am de milioane de ori mai mult.

Dacă aţi văzut primul bookhaul al anului 2018, aţi văzut că mi-am luat şi cartea Un băiat pe lista lui Schindler, dar, momentan nu plănuiesc să o citesc prea curând. Am nevoie de ceva timp după acestă lectură intensă şi emoţionantă…

Cam atât, pentru moment. Ne-auzim curând. Aştept părerile voastre în comentarii.

xoxo, Miruna.

P.S. Cred că următoarea carte pe care o voi începe este În spatele uşilor închise, de B.A. Paris. Ce spuneţi?

E toamnă, e recomandare de carte, şi e FILIT

Helău, helău. Astăzi vă voi face o recomandare de carte, cu surprize.

#autorprezentlafilit #filit #canyoufilit

În primul rând, pentru că este o recomandare FILIT, şi în al doilea rând, pentru că puteţi câştiga această carte, şi nu numai, dacă veţi fi pe fază. Detalii aici (click!).

Am ales cu mari emoţii dintre cărţile puse la dispoziţie de organizatori acest volum. Titlul simplu, autor nou pentru mine, şi o scurtă prezentare care nu putea fi mai potrivită de atât. Domnul şi câinele, de Adriaan van Dis.

Incendiul care cuprinde o clădire pariziană îi tulbură domnului Mulder plimbarea de seară şi întreaga rutină a vieţii, fiindcă se alege cu un neaşteptat tovarăş: un câine care-i devine călăuză printr-o lume până atunci necunoscută, ajutându-l să descopere o umanitate nouă, cu nenorocirile, dar şi cu farmecul ei, dar şi să se redescopere pe sine, într-un roman care pictează un tablou social plin de ironie şi duioşie deopotrivă.

SAM_1675.JPG

Cum începe cartea? Chiar cu fragmentul următor:

Câinele văzuse totul. Cu el trebuie să înceapă povestea. Cum a ţopăit el în faţa ferestrei şi cum a sărit el dintr-o casă în flăcări. Dar, mai înainte, domnul Mulder iese la plimbarea de seară. Poliţiei îi va da alt nume.

Un început care stârneşte negreşit curiozitatea cititorului. Ce anume a văzut câinele? De ce a luat foc casa? Şi mai ales, de ce domnul Mulder se foloseşte de alt nume?

Aflăm pe parcus că totuşi a folosi un alt nume în Paris nu e ceva neobişnuit, cel puţin nu pentru olandezul nostru, domnul Mulder.

În restaurante dădea tot timpul un nume francez, ca străin primeai un loc în curent sau lângă veceu.

Am citit cele 200 de pagini ale romanului aproape dintr-o suflare, curioasă fiind cum poate schimba apariţia unui câine viaţa unui olandez aflat în Paris. Scriitura este atât de fluentă şi armonioasă, dar totuşi directă şi bine structurată, încât merge nu doar la suflet, ci şi la minte. E genul acela de roman care te provoacă să gândeşti dincolo de limitele proprii, de limitele impuse, de societate, de graniţe. Cititorul ajunge într-un Paris în care nu doar parizienii sălăşluiesc, ci şi un mare număr de imigranţi. Imigranţi pe care câinele, Le Chien, îi cunoaşte, şi îi cunoaşte poate altfel şi mai bine decât oricine.

„Oricât le-ar lua apărarea ziarele şi intelectualii de stânga tuturor acestor amărăţi, printre ei se află şi drojdia societăţii, o gloată de criminali, terorişti, violatori, ucigaşi şi traficanţi de carne vie. Da, anchetatorul vedea oraşul aşa cum era el cu adevărat: societatea suferea de o tumoare, iar asta nu se putea vindeca cu jumătăţi de măsură. Şi cine era acuzată de incompetenţă dacă se aprindeau spiritele? Poliţia!”

Naraţiunea urmăreşte mai multe planuri, cel al domnului Mulder, al câinelui, care se dovedeşte că are o poveste impresionantă, a părintelui Bruno, şi a imigranţilor „chinezul”, „Ngolo”, doamna „Sri” şi micuţa „Fanta”.

Şi totul se leagă de plimbarea olandezului nostru…

Ruta e prestabilită. Acţiunile sunt mereu aceleaşi, iar repetiţia îl linişteşte: e rondul pe care-l face zilnic, înainte de culcare, la recomandarea medicului. Singur.

Şi cu toate că Mulder se simţea stânjenit, ştia că, atâta timp cât câinele mergea lângă el, nimeni nu-i bloca drumul.

SAM_1682.JPG

Vă recomand aşadar, lectura acestei cărţi plină de intensitate, lecţii de viaţă şi atmosferă pariziană.

Pe final,vă mai las nişte citate şi aştept să-mi spuneţi şi părerile voastre.

Numele altcuiva, câinele altcuiva, deocamdată erau de nedespărţit.

Îl afectau, poveştile lor intrau prin efracţie.

Sătui de probleme, cum erau, nimeni nu avea cu adevărat compasiune.

Pe vremuri, în timp de război şi ciumă şi deces la naştere, o căsnicie de patru ani era mult. Nici acum nu putem suporta mai mult.

Mulder mârâi. Învăţase de la câine.

Doar primind, devii sărac, trebuie să poţi şi să dai, asta îmbogăţeşte viaţa, a altora, dar şi a ta.

Dacă nu-ţi deschizi niciodată corespondenţa, în timp încetezi să mai exişti. Ar trebui să se nască din nou.

O femeie care te părăseşte lasă întotdeauna ceva în urmă.

xoxo, Miruna.

P.S: Nu uitaţi de surpriză!