Ce am mai citit, ce am mai făcut, pe unde am mai fost.

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Se pare că am cam întârziat cu acest articol, cam două săptămâni, dar să sperăm că partea bună a acestei întârzieri să se concretizeze într-un articol mai consistent şi mai interesant.

În primul rând vă voi spune ce cărţi am citit în luna septembrie, ce citesc în prezent şi ce achiziţii în materie de cărţi am mai făcut.

Cărţile citite în luna septembrie nu sunt multe, sunt patru la număr, iar pe două dintre ele le-am şi recenzat deja.
septemberreadings

  1. Domnul şi câinele, de Adriaan van Dis, carte pe care nu aş fi reuşit să o citesc dacă nu mă implicam în campania bloggerilor FILIT, aşa că doresc să le mulţumesc încă o dată pe aceasta cale. Volumul acesta mi-a ajuns în mâini, l-am citit, v-am povestit despre el aici (click!) şi l-am ascuns pentru a fi vânat şi câştigat de un cititor priceput la descifrat indicii.
  2. Moartea la Dallas, de Charlaine Harris, al doilea volum din seria Vampirii Sudului. Îmi plac mult până acum aceste volume pentru că se citesc uşor şi pot să revin oricând la poveste, să iau continuarea la citit. Probabil vă voi vorbi despre toată seria după ce o voi termina. Iar acest lucru cred că se va întâmpla în 2018… dacă am noroc.
  3. XXL, de Rob Grant. Ştiu, vă sunt datoare cu o recenzie, că aşa m-am lăudat pe facebook, mâncând chipsuri, aşa că sper să vină curând.
  4. Dale Cooper: Viaţa mea, benzile mele, de Scott Frost. V-am povestit deja despre obsesia mea pentru Twin Peaks şi că m-am apucat de vizionat noile episoade ale serialului. Cartea mi-a plăcut, m-a prins într-un moment nostalgic şi efectul a fost maxim, aşa că i-am dedicat o postare întreagă aici (click!).

Despre serial, noile episoade, în schimb, oh,god! I have mixed feelings.

La început m-am entuziasmat să-i revăd pe actori, personajele, cadrele, locurile, replicile caracteristice… apoi am constatat că sunt unele elemente ale poveştii care mă depăşesc, că unele personaje, acum, după trecerea timpului, au ajuns să mă enerveze, etc. etc.

Am încercat să mă concentrez pe cât posibil să nu ratez indiciile presărate pe tot parcursul serialului, dar cu toate astea, am avut senzaţia că toată acţiunea propriu zisă, a fost în ultimele 2-3 episoade. Sau poate că ultimele episoade s-au apropiat cel mai mult de desluşit misterele poveştii… Oricum, au rămas lucruri pe care nu le-am înţeles pe deplin. Cu toate acestea, nu cred că voi revedea aceste episoade prea curând, poate chiar deloc.

Per ansamblu, mă bucur totuşi că am reuşit să-l vizionez, mi-am potolit curiozitatea şi, cu ocazia asta am mai aflat lucruri noi despre unii actori.

Locul meu preferat din serial rămâne restaurantul Double R, unde cafeaua bună şi demenţialele plăcinte cu cireşe sunt la ordinea zilei! Ba chiar şi conceptul de Coffee to go este implementat.

tprr

Luna octombrie a venit cu mult aşteptatul FILIT, dar şi cu două târguri de carte, Bookfest şi Arca lui Guttenberg. Să le luăm pe rând.

Cu ocazia FILIT, am reconsiderat poezia în viaţa mea, l-am descoperit pe poetul Cosmin Perţa şi am vizitat Casa Dosoftei.

De la Bookfest eu mi-am luat volumul Joannei Kavenna, Derivă, pe care-l citesc în prezent, iar sora mea şi-a luat Elias şi spioana Cărturarilor II. O torță în noapte, de Sabaa Tahir.

La Arca lui Guttenberg am descoperit un volum în engleză, al Stellei Rimington, Present Danger, despre care am aflat ulterior că face parte dintr-o serie, dar am toate speranţele că se poate citi oricum. Sora mea s-a ales cu un dicţionar latin-român, român-latin, fiind boboacă la filologie.

SAM_ooo (25).JPG

Atmosfera la toate cele trei evenimente a fost foarte relaxată, totul era foarte bookish şi chiar mă bucur că am putut ajunge.

Ultimul lucru despre care vreau să mai menţionez câte ceva este legat de bestsellerul Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman. De curând am aflat că există şi recenzii negative şi nu înţeleg de ce. Sau nu înţelegeam de ce. Ideea fiind, ca să mai elimin din dubii, am vizionat şi ecranizarea filmului. Ce nu mi-a plăcut la film? Poate actorul care-l interpreta pe Ove mi s-a părut prea morocănos, sau poate mi l-am imaginat eu altfel pe Ove. Asta nu e de condamnat, oricum. Mi-a plăcut şi ecranizarea, chit că mi-e groaznic de greu să urmăresc ceva într-o limbă pe care nu o înţeleg, deşi avea subtitrare. Concluzia este că părerea mea despre Un bărbat pe nume Ove va rămâne la fel, şi vă voi recomanda în continuare cartea.

Cam atât pentru azi. Voi ce aţi mai făcut? Aştept să-mi scrieţi.

xoxo, Miruna.

Advertisements

E toamnă, e recomandare de carte, şi e FILIT

Helău, helău. Astăzi vă voi face o recomandare de carte, cu surprize.

#autorprezentlafilit #filit #canyoufilit

În primul rând, pentru că este o recomandare FILIT, şi în al doilea rând, pentru că puteţi câştiga această carte, şi nu numai, dacă veţi fi pe fază. Detalii aici (click!).

Am ales cu mari emoţii dintre cărţile puse la dispoziţie de organizatori acest volum. Titlul simplu, autor nou pentru mine, şi o scurtă prezentare care nu putea fi mai potrivită de atât. Domnul şi câinele, de Adriaan van Dis.

Incendiul care cuprinde o clădire pariziană îi tulbură domnului Mulder plimbarea de seară şi întreaga rutină a vieţii, fiindcă se alege cu un neaşteptat tovarăş: un câine care-i devine călăuză printr-o lume până atunci necunoscută, ajutându-l să descopere o umanitate nouă, cu nenorocirile, dar şi cu farmecul ei, dar şi să se redescopere pe sine, într-un roman care pictează un tablou social plin de ironie şi duioşie deopotrivă.

SAM_1675.JPG

Cum începe cartea? Chiar cu fragmentul următor:

Câinele văzuse totul. Cu el trebuie să înceapă povestea. Cum a ţopăit el în faţa ferestrei şi cum a sărit el dintr-o casă în flăcări. Dar, mai înainte, domnul Mulder iese la plimbarea de seară. Poliţiei îi va da alt nume.

Un început care stârneşte negreşit curiozitatea cititorului. Ce anume a văzut câinele? De ce a luat foc casa? Şi mai ales, de ce domnul Mulder se foloseşte de alt nume?

Aflăm pe parcus că totuşi a folosi un alt nume în Paris nu e ceva neobişnuit, cel puţin nu pentru olandezul nostru, domnul Mulder.

În restaurante dădea tot timpul un nume francez, ca străin primeai un loc în curent sau lângă veceu.

Am citit cele 200 de pagini ale romanului aproape dintr-o suflare, curioasă fiind cum poate schimba apariţia unui câine viaţa unui olandez aflat în Paris. Scriitura este atât de fluentă şi armonioasă, dar totuşi directă şi bine structurată, încât merge nu doar la suflet, ci şi la minte. E genul acela de roman care te provoacă să gândeşti dincolo de limitele proprii, de limitele impuse, de societate, de graniţe. Cititorul ajunge într-un Paris în care nu doar parizienii sălăşluiesc, ci şi un mare număr de imigranţi. Imigranţi pe care câinele, Le Chien, îi cunoaşte, şi îi cunoaşte poate altfel şi mai bine decât oricine.

„Oricât le-ar lua apărarea ziarele şi intelectualii de stânga tuturor acestor amărăţi, printre ei se află şi drojdia societăţii, o gloată de criminali, terorişti, violatori, ucigaşi şi traficanţi de carne vie. Da, anchetatorul vedea oraşul aşa cum era el cu adevărat: societatea suferea de o tumoare, iar asta nu se putea vindeca cu jumătăţi de măsură. Şi cine era acuzată de incompetenţă dacă se aprindeau spiritele? Poliţia!”

Naraţiunea urmăreşte mai multe planuri, cel al domnului Mulder, al câinelui, care se dovedeşte că are o poveste impresionantă, a părintelui Bruno, şi a imigranţilor „chinezul”, „Ngolo”, doamna „Sri” şi micuţa „Fanta”.

Şi totul se leagă de plimbarea olandezului nostru…

Ruta e prestabilită. Acţiunile sunt mereu aceleaşi, iar repetiţia îl linişteşte: e rondul pe care-l face zilnic, înainte de culcare, la recomandarea medicului. Singur.

Şi cu toate că Mulder se simţea stânjenit, ştia că, atâta timp cât câinele mergea lângă el, nimeni nu-i bloca drumul.

SAM_1682.JPG

Vă recomand aşadar, lectura acestei cărţi plină de intensitate, lecţii de viaţă şi atmosferă pariziană.

Pe final,vă mai las nişte citate şi aştept să-mi spuneţi şi părerile voastre.

Numele altcuiva, câinele altcuiva, deocamdată erau de nedespărţit.

Îl afectau, poveştile lor intrau prin efracţie.

Sătui de probleme, cum erau, nimeni nu avea cu adevărat compasiune.

Pe vremuri, în timp de război şi ciumă şi deces la naştere, o căsnicie de patru ani era mult. Nici acum nu putem suporta mai mult.

Mulder mârâi. Învăţase de la câine.

Doar primind, devii sărac, trebuie să poţi şi să dai, asta îmbogăţeşte viaţa, a altora, dar şi a ta.

Dacă nu-ţi deschizi niciodată corespondenţa, în timp încetezi să mai exişti. Ar trebui să se nască din nou.

O femeie care te părăseşte lasă întotdeauna ceva în urmă.

xoxo, Miruna.

P.S: Nu uitaţi de surpriză!