Fata cea bună de Mary Kubica

Helău, helău.

Astăzi vă povestesc câte ceva despre o carte tare mişto, pe care nu-mi vine să cred că am citit-o abia acum, deşi ea este publicată în 2014 şi tradusă la noi anul trecut –  în 2017 – de Cristina Nemerovschi şi publicată la Herg Benet, evident, în colecţia Herg Benet Passport.

thegoodgirl.jpg

“Un thriller care îi va face pe cititori să se întrebe ce se întâmplă cu adevărat până la ultimele pagini.” (Booklist)

Ştiţi deja că mie nu îmi plac spoilerele, aşa că nici nu vă dau, dar, cartea asta este atât de bine scrisă, cu perspective care se îmbină de minune, încât ultimele pagini ale cărţii sunt cireaşa de pe tort. Un tort atât de bun, că ai mai vrea unul. Chiar ar fi foarte tare să existe o continuare, sau încă un volum care să prezinte şi perspectiva Miei, pe lângă celelalte perspective din care este scrisă cartea.

Cine este Mia? Păi, evident, fata cea bună, Mia Dennett, fata influentului şi cunoscutului judecător Dennett, care dispare într-o seară dintr-un bar, cu un tip misterios.

Dispariţia acesteia pune în mişcare departamentul de poliţie, în frunte cu detectivul Gabe Hoffman, un bărbat bine, un personaj interesant, puternic, dar şi sensibil, cu un simţ al intuiţiei fenomenal.

Dacă din ce am citit, judecătorul nu pare prea impresionat sau marcat de dispariţia mezinei lui, soţia acestuia, mama Miei, Eve Dennett, este complet răvăşită, cuprinsă şi copleşită de gânduri de tot felul, despre ea, despre statutul ei, despre fiica ei dispărută, şi îşi pune tot felul de întrebări despre modul în care şi-a crescut cele două fete. “Dacă, dacă, dacă…”

Perspectivele narative sunt structurate deci pe capitole precum “Gabe – Înainte”, “Gabe – După”, “Eve – Înainte” şi “Eve – După”. Înainte fiind perioada dispariţiei Miei, după, perioada după ce aceasta este găsită şi readusă în “sânul familiei”. Nu, acesta nu este un spoiler, aflaţi aceste lucruri încă din primele pagini ale cărţii.

Dar este absolut superb felul în care aceste perspective, modul de gândire şi de acţiune al detectivului Gabe Hoffman şi îngrijorarea şi disperarea Evei Dennett, se combină cu perspectiva lui Colin Thatcher, bărbatul misterios cu care Mia părăseşte barul în seara dispariţiei ei.

Mi-a plăcut mult absolut totul la cartea asta, personajele bine construite, naraţiunea simplă şi concisă, descrierile potrivite – nu prea lungi, nu inutile, ci potrivite pentru captarea atenţie şi conturarea unui cadru care să te absoarbă cu totul în carte, dialogurile, monologurile, gândurile de tot felul ale personajelor…

Aveţi aici un exemplu:

“E genul de tipă care te învaţă chestii fără să îţi lase senzaţia că se străduieşte să o facă. Se pricepe şi la păsări, îmi explică cum recunoaşte care sunt femele şi care masculi. Zice că a observat că, la cele mai multe specii, masculul e cel arătos, în timp ce femela e mai ştearsă. La păuni, lei, raţe se aplică treaba asta. Eu, până acum, nu observasem diferenţa. Probabil nici ea n-ar fi atât de ofesată de misoginismul naturii dacă n-ar fi fost dezamăgită de fiecare bărbat care a intrat vreodată în viaţa ei.”

Cei de la Publishers Weekly afirmă că “Romanul spectaculos al lui Kubica va încuraja comparaţiile cu Fata dispărută.”, dar eu nu prea sunt de acord cu acest lucru. Dacă este o asemănare între Fata dispărută şi Fata cea bună, este aceea că după ambele lecturi mi-am dorit să ştiu mai mult despre fiecare “fată” în parte şi despre ce se mai întâmplă în continuare.

Şi, cumva, în cartea asta nu există neapărat personaje pozitive sau personaje negative, iar lucrul acesta este “elucidat” de epilogul cărţii. Fiecare a procedat după cum a considerat, iar toate aceste acţiuni au construit o poveste care merită citită, suspans şi … nevoia de a şti mai mult despre tot ce s-a întâmplat sau s-ar putea întâmpla în continuare.

Dacă aţi citit-o vă aştept părerile în comentarii, dacă n-aţi citit-o, v-o recomand cu drag; eu una i-am dat 5 steluţe pe goodreads.

Cam atât pentru astăzi… Momentan nu ştiu ce să citesc mai departe, dar mă decid eu. Dar dacă aveţi sugestii, le primesc cu mare drag, şi ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

Advertisements

Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe

Helău, helău.

Nici nu ştiu cu ce să încep. De ceva timp cartea aceasta se afla pe lista mea, dar ba nu am avut timp, ba citeam altceva… dar, pe la începutul lunii martie mi-am comandat-o şi am început să o citesc. Recunosc, am citit-o cu greu. În primul rând pentru că nu am prea avut timp – muncă şi altele – şi în al doilea rând pentru că subiectul cărţii este… devastator. Simt că-mi va fi greu să găsesc cuvintele potrivite, pentru că, practic, nu cred că ar trebui să fie nişte cuvinte considerate potrivite pentru ce s-a întâmplat la Auschwitz, pentru oroarea de acolo.auschwitzc

Dacă aţi văzut cartea prin librării sau pe net aţi văzut că pe copertă este scris mesajul “Pentru cititorii care au îndrăgit Hoţul de cărţi”. Părerea mea e că ori am citit eu cam demult Hoţul de cărţi şi nu-mi aduc aminte cu lux de amănunte firul narativ, ori mesajul nu prea se potriveşte. Pentru mine Hoţul de cărţi a fost cumva o poveste frumoasă, emoţionantă, dar care se situează cumva departe de tot ce aflăm din Bibliotecara de la Auschwitz.

Nu regret că am citit acest volum, la fel cum nu regret că am citit Hoţul de cărţi de Markus Zusak şi nici Printre tonuri cenuşii de Ruta Sepetys, dar cumva lectura acestor pagini te aduce pe tine, naivul cititor, în realitatea cruntă şi crudă a vieţii din lagărul Auschwitz-Birkenau.

Mică-mare paranteză : Băiatul cu pijamale în dungi este poate cea mai simplă relatare despre lagărele de concentrare, dar, indiferent că este citită de un copil sau de un adult, nu poate să nu stoarcă lacrimi cititorului.

Recunosc că am mai citit diverse informaţii despre – impropriu spus – viaţa la Auschwitz, dar acum parcă mi s-a pus în faţă un tablou mai bine închegat, cu întreaga rutină a prizonierilor, definită în principal de lipsuri – lipsa apei, a condiţiilor, a mâncării – şi de moarte, sub toate formele ei – pneumonii, tifos, infecţii, foamete şi epuizare.

Dacă sunteţi neîncrezători, dacă aveţi îndoieli că lucrurile acestea nu s-au întâmplat, sau pur şi simplu nu vă atrage acest subiect, eu vă recomand să nu citiţi această carte. Cu o astfel de atitudine şi părere despre Holocaust nu puteţi decât să întinaţi memoria atâtor şi atâtor oameni. Altfel, citiţi cartea. Dintr-o suflare, sau pe îndelete, cum am făcut-o eu, cum puteţi, dar cu respectul cuvenit pentru o asemenea lucrare, bine documentată şi meticulos scrisă. Şi, cel mai important, pregătiţi-vă să vă schimbe viaţa, pentru că după această lectură veţi vedea totul cu alţi ochi: hainele, mâncarea, mersul la toaletă chiar.

Am fost atât de captivată de fiecare paragraf, de fiecare capitol încât nu am reuşit să extrag citate pe care să vi le las aici, sau să mi le notez undeva, dar sunt sigură că mi-au rămas bine întipărite în memorie, suficient cât să mă facă să apreciez tot ceea ce am de milioane de ori mai mult.

Dacă aţi văzut primul bookhaul al anului 2018, aţi văzut că mi-am luat şi cartea Un băiat pe lista lui Schindler, dar, momentan nu plănuiesc să o citesc prea curând. Am nevoie de ceva timp după acestă lectură intensă şi emoţionantă…

Cam atât, pentru moment. Ne-auzim curând. Aştept părerile voastre în comentarii.

xoxo, Miruna.

P.S. Cred că următoarea carte pe care o voi începe este În spatele uşilor închise, de B.A. Paris. Ce spuneţi?

Oscar şi Tanti Roz, de Eric Emmanuel Schmitt

Cine ar fi crezut că în câteva pagini, scrise de sub masca unui copil de zece ani, poţi descoperi atât de multe fragmente despre viaţă care să te pună atât de tare pe gânduri?!

Da, dacă nu aţi ghicit, sau nu,  până acum, despre Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt este vorba.

Image may contain: screen

Mi-am propus de ceva vreme să citesc această carte, dar, cu sau fără  voia mea am amânat lectura celor sub 100 de pagini din diverse motive. Dar cum de fiecare dată spun că fiecare carte îşi alege singură momentul potrivit de a fi citită de către mine… presupun că aşa s-a întâmplat şi acum.

Purtată printre pagini în atmosfera de spital a copiilor bolnavi, autorul face ca totul să pară o joacă de copil… totul, inclusiv viaţa. Dar o tratează cu maximă seriozitate… cam câtă seriozitate poate avea un băieţel de zece ani bolnav de leucemie pe nume Oscar, care la îndemnul lui Tanti Roz, îi trimite lui Dumnezeu, da, aţi citit bine, lui Dumnezeu, o serie de scrisori.

Voi împărtăşi cu voi 3 citate care mi-au plăcut foarte mult, asta ca să nu vă stric farmecul lecturii, şi aştept părerile voaste în comentarii.

Xoxo, Miruna

 

Păi dacă-mi pierd timpul cu ce cred toţi tâmpiţii, când să mai găsesc vreme să aflu ce gândesc oamenii deştepţi?

Ştii, de fapt nu de necunoscut mă tem, ci de faptul că voi pierde toate câte le cunosc.

La douăzeci de ani, orice cretin ştie să se bucure de viaţă.

 

P.S.: Dacă are cineva ecranizarea, sau dacă îmi trimite cineva un link funcţional, rămân datoare… eu încă n-am găsit-o… deşi imbd îmi confirmă că există…

http://www.imdb.com/title/tt1242522/?ref_=nv_sr_4

P.P.S.: Aveţi mai jos linkul către un audiobook Oscar şi Tanti Roz, pentru cei grăbiţi sau care pur şi simplu preferă să asculte mai mult… cu precizarea că diferă puţin traducerea acestei versiuni, comparativ cu cea pe care am citit-o eu. Şi acum mă întreb… oare nu era mai bine dacă o citeam în franceză? hihi

Enjoy!

 

Leapşa-Curcubeu

Cu o oarecare întârziere răspund invitaţiei de a participa la această leapşă colorată făcută de blogul The land of books. ❤

Curcubeul meu este făcut doar din o parte din cărţile mele, pe care le-am citit, şi pe care le aveam în bibliotecă(am împrumutat câteva cărţi unor persoane), şi care se potriveau cerinţei.

Este un curcubeu mic, şi parfumat! Şi sinceră să fiu, cred că voi reface provocarea peste ceva timp, în funcţie de cum evoluează micuţa mea bibliotecă! ❤

fotografie0419a

 

Aşadar, vă invit să luaţi parte la această leapşă, dacă doriţi! 😀

Şi o transmit mai departe Mădălinei – Child Lunae şi Flaviei – Lumea – Imaginară.

Evident, linkurile către postările voastre în comentarii ar fi ideale! 🙂