Ce cărţi de Stephen King am citit eu şi poţi citi şi tu

Helău, helău.

Ştiu că am un program (program e mult spus)  haotic de postat aici pe blog, dar, asta este. Aşa că, fără alte cuvinte de introducere, vă spun că astăzi vorbim despre autorul meu preferat, Stephen the King, şi despre ce cărţi scrise de el am citit eu până acum.

  1. Carrie (1974) – am citit-o prin liceu şi mi-a plăcut; ştiu că am văzut şi ecranizarea cam tot pe atunci, dar nu m-a impresionat aşa tare.
  2. Salem’s Lot (1975) – evident, tot în liceu am citit-o, undeva prin luna mai, că-mi aduc aminte că erau mulţi cărăbuşi şi eu încercam să citesc afară. Sincer, nu-mi aduc aminte despre ce era vorba, dar îmi aduc aminte că am citit-o cu plăcere, fără întreruperi şi fără să mă forţez, iar asta este suficient.
  3. Christine (1983) – despre cartea asta îmi aduc aminte că eram puţin cam reticentă pentru că, la vremea respectivă nu aveam cine ştie ce cunoştinţe despre maşini – nu că acum aş avea cine ştie ce, dar cu siguranţă ceva mai multe decât atunci, plus că am şi permis de conducere acum. Dar m-a captivat, şi mi-aduc aminte şi acum cât de somn îmi era şi nu puteam pune cartea jos. Şi, ecranizarea, deşi avea o calitate video nu tocmai mulţumitoare, m-a ţinut cu sufletul la gură. Recomand! – indiferent că vă pricepeţi sau nu la maşini. 😀
  4. Pet Sematary (1983) – Cimitirul animalelor a fost a doua carte de Stephen King pe care am citit-o şi m-a marcat pe viaţă aş putea spune. A good book, indeed! Plus că, la fel, ecranizarea e epică. Şi, din câte am văzut, în 2019 va apărea o nouă ecranizare, aşa că, abia aştept.
  5. Misery (1987) – Ei bine, am început cartea aceasta de vreo 3 ori cred, de când mi-am cumpărat-o şi până luna aceasta, când am citit-o până la urmă. Cred că a treia oară a fost cu noroc. Psihologică, cu un puternic impact emoţional aş putea spune, dar clar o recomand! Şi, acum am văzut că există şi o ecranizare din 1990, aşa că, e pe lista de văzut.
  6. Jocul lui Gerald (1992) – pe asta am citit-o anul trecut, pură coincidenţă faptul că anul trecut a apărut şi ecranizarea, că oricum nu am apucat să o văd, dar e pe lista mea, evident.
  7. Dolores Claiborne (1993) – cred că tot anul trecut am citit-o, pentru că îmi aduc aminte că există o legătură între cartea aceasta şi o altă carte scrisă de Stephen King – nu o să vă spun care. Deşi, prin liceu ştiu că găsisem o ediţie a acestei cărţi în engleză la biblioteca orăşenească, dar nu am reuşit să o parcurg, deşi o începusem de vreo 2 ori. Şi, evident, acum am văzut că are şi asta o ecranizare din 1995, aşa că … movie time.
  8. Lisey’s Story (2006) – Povestea lui Lisey este prima carte de Stephen King pe care am citit-o şi care m-a făcut să mă îndrăgostesc de stilul lui de scriere. Şi, cumva, parcă tocmai de asta mi-e frică să o recitesc, deşi mi-ar plăcea, pentru că nu aş vrea să îmi schimb părerea despre cartea asta. Şi pe asta ştiu sigur când am citit-o, la începutul lui 2011, că a şi coincis cu o anume perioadă din viaţa mea.
  9. Blaze (2007) – scrisă sub pseudonim – Richard Bachman, am citit-o în iarna primului an de facultate. Din nou, nu-mi aduc aminte mare lucru, dar a fost o lectură plăcută.
collage

first book covers

Iar acum, partea în care vă spun şi de cărţile pe care nu le-am mai terminat, şi anume The Shining (1977) şi From a Buick 8 (2002). The Shining nu cred că va mai avea vreo şansă de la mine, deşi filmul cu Jack Nicholson a fost bunuţ. Dar Dintr-un Buick 8 încă se află la mine în bibliotecă, aşa că s-ar putea să o citesc cândva.

Şi, în wishlist am Cell (2006), On Writing (1999/2000), The Green Mile (1996) şi Bag of Bones (1998). 

Cam atât pentru astăzi, aştept să-mi spuneţi şi voi ce părere aveţi despre cărţi, despre filme, despre autor… 🙂

xoxo, Miruna.

Advertisements

Fata cea bună de Mary Kubica

Helău, helău.

Astăzi vă povestesc câte ceva despre o carte tare mişto, pe care nu-mi vine să cred că am citit-o abia acum, deşi ea este publicată în 2014 şi tradusă la noi anul trecut –  în 2017 – de Cristina Nemerovschi şi publicată la Herg Benet, evident, în colecţia Herg Benet Passport.

thegoodgirl.jpg

“Un thriller care îi va face pe cititori să se întrebe ce se întâmplă cu adevărat până la ultimele pagini.” (Booklist)

Ştiţi deja că mie nu îmi plac spoilerele, aşa că nici nu vă dau, dar, cartea asta este atât de bine scrisă, cu perspective care se îmbină de minune, încât ultimele pagini ale cărţii sunt cireaşa de pe tort. Un tort atât de bun, că ai mai vrea unul. Chiar ar fi foarte tare să existe o continuare, sau încă un volum care să prezinte şi perspectiva Miei, pe lângă celelalte perspective din care este scrisă cartea.

Cine este Mia? Păi, evident, fata cea bună, Mia Dennett, fata influentului şi cunoscutului judecător Dennett, care dispare într-o seară dintr-un bar, cu un tip misterios.

Dispariţia acesteia pune în mişcare departamentul de poliţie, în frunte cu detectivul Gabe Hoffman, un bărbat bine, un personaj interesant, puternic, dar şi sensibil, cu un simţ al intuiţiei fenomenal.

Dacă din ce am citit, judecătorul nu pare prea impresionat sau marcat de dispariţia mezinei lui, soţia acestuia, mama Miei, Eve Dennett, este complet răvăşită, cuprinsă şi copleşită de gânduri de tot felul, despre ea, despre statutul ei, despre fiica ei dispărută, şi îşi pune tot felul de întrebări despre modul în care şi-a crescut cele două fete. “Dacă, dacă, dacă…”

Perspectivele narative sunt structurate deci pe capitole precum “Gabe – Înainte”, “Gabe – După”, “Eve – Înainte” şi “Eve – După”. Înainte fiind perioada dispariţiei Miei, după, perioada după ce aceasta este găsită şi readusă în “sânul familiei”. Nu, acesta nu este un spoiler, aflaţi aceste lucruri încă din primele pagini ale cărţii.

Dar este absolut superb felul în care aceste perspective, modul de gândire şi de acţiune al detectivului Gabe Hoffman şi îngrijorarea şi disperarea Evei Dennett, se combină cu perspectiva lui Colin Thatcher, bărbatul misterios cu care Mia părăseşte barul în seara dispariţiei ei.

Mi-a plăcut mult absolut totul la cartea asta, personajele bine construite, naraţiunea simplă şi concisă, descrierile potrivite – nu prea lungi, nu inutile, ci potrivite pentru captarea atenţie şi conturarea unui cadru care să te absoarbă cu totul în carte, dialogurile, monologurile, gândurile de tot felul ale personajelor…

Aveţi aici un exemplu:

“E genul de tipă care te învaţă chestii fără să îţi lase senzaţia că se străduieşte să o facă. Se pricepe şi la păsări, îmi explică cum recunoaşte care sunt femele şi care masculi. Zice că a observat că, la cele mai multe specii, masculul e cel arătos, în timp ce femela e mai ştearsă. La păuni, lei, raţe se aplică treaba asta. Eu, până acum, nu observasem diferenţa. Probabil nici ea n-ar fi atât de ofesată de misoginismul naturii dacă n-ar fi fost dezamăgită de fiecare bărbat care a intrat vreodată în viaţa ei.”

Cei de la Publishers Weekly afirmă că “Romanul spectaculos al lui Kubica va încuraja comparaţiile cu Fata dispărută.”, dar eu nu prea sunt de acord cu acest lucru. Dacă este o asemănare între Fata dispărută şi Fata cea bună, este aceea că după ambele lecturi mi-am dorit să ştiu mai mult despre fiecare “fată” în parte şi despre ce se mai întâmplă în continuare.

Şi, cumva, în cartea asta nu există neapărat personaje pozitive sau personaje negative, iar lucrul acesta este “elucidat” de epilogul cărţii. Fiecare a procedat după cum a considerat, iar toate aceste acţiuni au construit o poveste care merită citită, suspans şi … nevoia de a şti mai mult despre tot ce s-a întâmplat sau s-ar putea întâmpla în continuare.

Dacă aţi citit-o vă aştept părerile în comentarii, dacă n-aţi citit-o, v-o recomand cu drag; eu una i-am dat 5 steluţe pe goodreads.

Cam atât pentru astăzi… Momentan nu ştiu ce să citesc mai departe, dar mă decid eu. Dar dacă aveţi sugestii, le primesc cu mare drag, şi ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe

Helău, helău.

Nici nu ştiu cu ce să încep. De ceva timp cartea aceasta se afla pe lista mea, dar ba nu am avut timp, ba citeam altceva… dar, pe la începutul lunii martie mi-am comandat-o şi am început să o citesc. Recunosc, am citit-o cu greu. În primul rând pentru că nu am prea avut timp – muncă şi altele – şi în al doilea rând pentru că subiectul cărţii este… devastator. Simt că-mi va fi greu să găsesc cuvintele potrivite, pentru că, practic, nu cred că ar trebui să fie nişte cuvinte considerate potrivite pentru ce s-a întâmplat la Auschwitz, pentru oroarea de acolo.auschwitzc

Dacă aţi văzut cartea prin librării sau pe net aţi văzut că pe copertă este scris mesajul “Pentru cititorii care au îndrăgit Hoţul de cărţi”. Părerea mea e că ori am citit eu cam demult Hoţul de cărţi şi nu-mi aduc aminte cu lux de amănunte firul narativ, ori mesajul nu prea se potriveşte. Pentru mine Hoţul de cărţi a fost cumva o poveste frumoasă, emoţionantă, dar care se situează cumva departe de tot ce aflăm din Bibliotecara de la Auschwitz.

Nu regret că am citit acest volum, la fel cum nu regret că am citit Hoţul de cărţi de Markus Zusak şi nici Printre tonuri cenuşii de Ruta Sepetys, dar cumva lectura acestor pagini te aduce pe tine, naivul cititor, în realitatea cruntă şi crudă a vieţii din lagărul Auschwitz-Birkenau.

Mică-mare paranteză : Băiatul cu pijamale în dungi este poate cea mai simplă relatare despre lagărele de concentrare, dar, indiferent că este citită de un copil sau de un adult, nu poate să nu stoarcă lacrimi cititorului.

Recunosc că am mai citit diverse informaţii despre – impropriu spus – viaţa la Auschwitz, dar acum parcă mi s-a pus în faţă un tablou mai bine închegat, cu întreaga rutină a prizonierilor, definită în principal de lipsuri – lipsa apei, a condiţiilor, a mâncării – şi de moarte, sub toate formele ei – pneumonii, tifos, infecţii, foamete şi epuizare.

Dacă sunteţi neîncrezători, dacă aveţi îndoieli că lucrurile acestea nu s-au întâmplat, sau pur şi simplu nu vă atrage acest subiect, eu vă recomand să nu citiţi această carte. Cu o astfel de atitudine şi părere despre Holocaust nu puteţi decât să întinaţi memoria atâtor şi atâtor oameni. Altfel, citiţi cartea. Dintr-o suflare, sau pe îndelete, cum am făcut-o eu, cum puteţi, dar cu respectul cuvenit pentru o asemenea lucrare, bine documentată şi meticulos scrisă. Şi, cel mai important, pregătiţi-vă să vă schimbe viaţa, pentru că după această lectură veţi vedea totul cu alţi ochi: hainele, mâncarea, mersul la toaletă chiar.

Am fost atât de captivată de fiecare paragraf, de fiecare capitol încât nu am reuşit să extrag citate pe care să vi le las aici, sau să mi le notez undeva, dar sunt sigură că mi-au rămas bine întipărite în memorie, suficient cât să mă facă să apreciez tot ceea ce am de milioane de ori mai mult.

Dacă aţi văzut primul bookhaul al anului 2018, aţi văzut că mi-am luat şi cartea Un băiat pe lista lui Schindler, dar, momentan nu plănuiesc să o citesc prea curând. Am nevoie de ceva timp după acestă lectură intensă şi emoţionantă…

Cam atât, pentru moment. Ne-auzim curând. Aştept părerile voastre în comentarii.

xoxo, Miruna.

P.S. Cred că următoarea carte pe care o voi începe este În spatele uşilor închise, de B.A. Paris. Ce spuneţi?

Gata! Astăzi vreau să plec în Jamaica!

Repet, astăzi vreau să plec în Jamaica!

Helău, helău. Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Eu, la fel, deşi mi-ar prinde nemaipomenit de bine o evadare din rutina asta. Adică, nu mă înţelegeţi greşit, îmi place să am un program bine stabilit, măcar pentru o tsăptămână, plus că mereu mai apar lucruri neprevăzute care trebuie strecurate în program, dar o oarecare stabilitate este nemaipomenită.

Însă, ce îmi doresc acum, este să mă pot teleporta în mod magic în Jamaica. Asta ar fi alternativa la “îmi place zăpada, dar când stau în casă şi citesc, nu când trebuie să merg la muncă pe vremea asta”. Şi, de ce nu? E o destinaţie suficient de exotică, o poartă către noi informaţii şi o nouă cultură – o destinatie speciala pentru o vacanta speciala.

Adică, parcă ar merge schimbată puţin zăpada asta, mocirla de pe trotuare şi, eventual, papucii uzi, cu o sesiune de relaxare, pe o plajă, întinşi bine-mersi pe un şezlong la soare, cu un pahar de rom jamaican sau cu un cocktail fancy alături, şi pe fundal să se audă în surdină ceva ritmuri reggae. Sună bine de tot, aşa e?

Cu toate că atunci când vine vorba de călătorii cu destinatii speciale nu sunt deloc calmă şi relaxată, pentru că, în primul rând mă entuziasmez, şi în al doilea rând mă panichez. Sau invers, având un amalgam de gânduri în minte, începând cu “mamă, ce mişto o să fie, abia aştept”, continuând cu “dar dacă se întâmplă ceva naşpa, dacă nu o să-mi placă cutare, x, y, z”, şi terminând cu “sper să fac poze mişto şi să postez pe blog, oh, o să fie super”.

Dacă totuşi nu aveţi inspiraţie şi dor de ducă – momentan – aruncaţi o privire pe site-ul celor de la CND Vacante Speciale, unde, cu siguranţă veţi găsi inspiraţie pentru călătorii şi destinatii exotice pentru vacante specialeJamaica se regăseşte desigur în lista lor, alături de alte “nume sonore” într-ale excursiilor, cum ar fi: Bora-Bora, China, Bahamas, Miami, Bali, Maldive sau Mauritius.

VacanteSpeciale.ro_Superblog2018-5

Acum, revenind la faptul că mi s-a năzărit mie să plec în Jamaica, păi, chiar credeţi voi că plec eu aşa, tam-nisam fără să mă documentez întâi, măcar puţin?

Păi, nu, nu, nici nu se pune problema. Măcar câteva reguli simple de pe-acolo să mi le am şi eu notate pe undeva, plus o listă cu locuri de vizitat musai, doar nu o să stau doar pe plajă, şi, cel mai important, ceva chestii de mâncat de pe-acolo, ori altfel, cine ştie, poate ajung la spital intoxicată cu rom, nu, nu.

Deci, de bifat, în Jamaica:

  • Port Royal, care a luat naştere în 1518, care a fost cel mai mare oraş din Caraibe, loc de întâlnire pentru piraţi şi comercianţi.
  • Laguna Luminosa.
  • Blue Mountain Coffee.

Sigur, am o listă minusculă, dar prefer să fiu surprinsă. Voi ce aţi adăuga aici? Aştept să-mi scrieţi.

Cam atât pentru astăzi, se pare că plecarea mea se amână, momentan trebuie să mă pregătesc să plec la muncă. hihi

Ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

P.S. Voi ce vacante speciale aţi plănuit, pe unde, cu cine? Povestiţi-mi în comentarii, eu abia aştept să vă răspund. 🙂

P.P.S. Articol scris pentru proba cu numărul 8 a competiţiei Spring Superblog 2018.

Refresh-ul magic al garderobei mele

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Eu tot la Bibliotecara de la Auschwitz sunt, doar că am în plan să recitesc cât de curând Magia ordinii, de Marie Kondo, pentru că mă simt sufocată de toate lucrurile pe care le am şi pe care nu le folosesc. Anul trecut, mai exact toamna trecută am citit cartea pentru prima dată şi am şi aplicat principiile de acolo, sau cel puţin unele dintre ele.

Luând în calcul şi spaţiul limitat de care dispun şi faptul că sperăm şi noi să vină primăvara, acum e momentul oportun să recitesc cartea şi să-mi fac ordine printre posesiuni. Şi oare ce posesiuni mai numeroase poate avea o femeie, excluzând cărţile? Ei bine, e simplu! Haine, pantofi, accesorii!

De când mă ştiu am avut problema pe care o au toate femeile: deţineam un munte de haine, dar de foarte puţine ori simţeam că ţinuta aleasă mă reprezintă, iar de cele mai multe ori ajungeam să port aceleaşi haine, în aceleaşi combinaţii până la totala “epuizare” a materialelor. Ţin minte şi acum perechea de blugi din generală la care am renunţat cu foarte mare greutate, precum şi unele tricouri pe care le-am tot retrogradat întâi la haine de casă, apoi la haine de somn şi într-un final am renunţat la ele, cu o oarecare durere în suflet.

photo-1455824116325-29097b5f6366

Ştiu că, până să mă mut de acasă, în fiecare sâmbătă după amiază scoteam toate hainele din dulap, adunam de pe scaunele de prin cameră sau de pe hol “piesele lipsă” şi le sortam iar şi iar, şi le împătuream, iar în timp ce le puneam la loc în dulap încercam să-mi plănuiesc ţinute pentru săptămâna ce urma.

Cumva, operaţiunea “muntele de haine” este primul pas pentru o curăţenie generală a garderobei pe care îl recomandă Marie Kondo:

“Aşază pe podea fiecare piesă de îmbrăcăminte din casă.” Şi dacă rămâne ceva care nu ajunge atunci şi acolo, trece direct în grămada de aruncat. 🙂

Aşa am procedat şi eu, doar că m-am limitat doar la ce haine am acum aici la Iaşi. Rezultatele au fost suprinzătoare, mulţumitoare, doar că acum, îndrăznind să visez la primăvară,  simt că am nevoie de nişte piese care să-mi împrospăteze garderoba…

şi ce mă poate mă bucura mai mult acum decât achiziţia unor cardigane ? 🙂

Şi… a se observa că nu am spus cardigane noi. De ce ? Pentru că nu am găsit până acum în niciun magazin cu haine noi un cardigan care să-mi placă, ci doar în magazine de tip

SECOND HAND.

În ultima perioadă nu prea am avut timp să mă plimb cu orele prin cine ştie ce magazin second hand, apoi altul, şi altul… aşa că am dat un search rapid pe net, şi, ce să vezi, se găsesc magazine cu haine second hand şi online.

Aşadar, după următoarea sesiune de debarasare a garderobei mele, plasez o comandă pe Evernisaj şi-mi iau un cardigan confortabil… numai bun pentru nişte plimbări lungi şi relaxante… Evident, azi e ultima mea zi liberă şi de mâine merg iar la muncă, dar mie mi-e gândul la plimbări… în alte zilele libere. hihi

Până una alta, ce să aleg ? Vouă ce vă place?

Plus că şi preţurile sunt pe placul tuturor. 🙂

Cam atât pentru azi. Ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

P.S. Articol scris pentru proba cu numărul 6 a competiţiei Spring Superblog 2018.

Portofel fericit şi cumpărături fără bătaie de cap, şi da, vorbesc despre materiale de construcţii … ieftine!

Helău, helău.

Ce mai faceţi? Şi ce mai citiţi?

Eu m-am apucat de reamenajat prin dormitor şi după o zi în care am mutat, am sortat, am şters şi am lustruit, am picat ruptă de oboseală în pat.

Până să adorm, m-am tot gândit, oare oamenii care îşi construiesc o casă de la zero, cum rezistă? Cum reuşesc să nu clacheze când vine vorba de atâtea materiale de construcţii: materiale pentru structura si fundatie, acoperisuri, izolatii, tamplarie PVC, instalatii electrice, instalatii termice, instalatii sanitare, termoizolatii, tencuieli decorative, amenajari exterioare, amenajari interioare…

Pe mine mă epuizează până şi simpla listă de materiale, ce să mai spun de întreg procesul de intocmire a necesarului de materiale şi selectarea acestora, după dimensiuni, culoare, model, etc. etc.

De aceea există vindem-ieftin.ro, un concept inedit pe piaţa românească, creat special pentru a oferi soluţii personalizate pentru fiecare client în parte. Şi ce e şi mai bine e că iei totul dintr-un singur loc, online şi simplu, evitând astfel fuga de la un depozit la altul în căutatea preţului celui mai bun.

Fara-text-1024x536

Desigur, puteţi să fiţi sceptici, pentru că, de cele mai multe ori ieftin poate însemna de proastă calitate, însă nu este cazul şi aici, tocmai pentru că produsele vin însoţite de certificate de garanţie, iar casa de comenzi vindem-ieftin.ro are parteneriate cu cei mai importanţi producători de materiale.

Ştiaţi că, achiziţionând dintr-un depozit sau hypermarket preţul final pe care îl plătiţi poate fi chiar cu 40% mai mare decât preţul de fabrică? Asta pentru că distribuitorul adaugă 15% la preţul de fabrică, iar cei de la depozit/hypermarket mai adaugă chiar şi până la 25%, astfel preţul pieţei ajunge să ne usture la buzunar, au, au, au!

Vindem-ifetin.ro adaugă doar 10% la preţul de fabrică, astfel preţul final este cel corect, prietenos cu buzunarul, fără usturimi, hihi.

SCHITA-FINAL-1-1024x284

V-aţi gândi că poate site-ul totuşi nu vi se adresează vouă, oamenilor simpli, de rând? Ei, bine, fix noi, oameni simpli – persoane fizice,  reprezentăm 40% din publicul ţintă, 35% fiind firme care se dezvoltă, 15% revânzători, 5% constructori şi 5% arhitecţi.

Şi dacă nu mă credeţi pe mine, poate vă conving aceste recenzii video, realizate de clienţi care au beneficiat de serviciile vindem-ieftin.ro.

Bine organizat, cuprinzând şi divizia de fier, divizia de pavaje şi divizia de acoperişuri, vindem-ieftin.ro este simplu de accesat şi de utilizat, în doar patru paşi.

Pasul 1: Cauţi produsele dorite, de la BCA, profile metalice, ciment, adezivi, geamuri şi uşi, până la tencuială decorativă, tapet, scaune, ba chiar şi mochetă.

Pasul 2: Comanzi online, simplu şi rapid, fie că eşti acasă sau la birou, sau la o cafea în oraş.

Pasul 3: Eviţi astfel tot felul de intermediari şi stocuri, economisind 10-15% iar preţul final va fi preţul corect pentru buzunarul tău.

Pasul 4: Livrarea tuturor produselor se face direct de la producător, acasă la tine. Iar dacă filmezi descărcarea comenzii livrate şi o încarci pe site, primeşti 100 de lei. 

Şi ştiţi care este partea cea mai simpatică a acestui concept inedit? Că ne ţin şi pe noi la curent cu realizările lor, într-un mod creativ.

Ştiaţi că:

  • au vândut 927.500 kg de fier beton, echivalentul a 265 de familii fericite?
  • au împrejmuit peste 244.040 metri liniari de gard cu ţeavă rectangulară, suficient cât să ajungă de la Bucureşti la Constanţa?
  • au stăbătut peste 60.000 de kilometri în toată România asigurând transport gratuit?
  • au vândut 29.050 de kilograme de tencuială decorativă, într-o multitudine de culori şi nuanţe,înfrumuseţând astfel  zeci de case colorate?
  • au construit 266 de acoperişuri de la zero, cu peste 32.036 mp de ţiglă metalică vândută?
    au vândut peste 26.972 mp de pavaj, de 3 ori suprafaţa municipiului Râmnicu Sărat?
    Până una-alta, măcar ştiu sigur unde găsesc toate materialele de care am nevoie, la preţul cel mai bun, cu livrarea promptă şi gratuită, şi, jos pălăria, consiliere gratuită pentru toate produsele de pe site, câştigând astfel timp pentru mine.
    Nici că se putea mai bine.
    Cam atât pentru astăzi, ne-auzim curând.
    xoxo, Miruna.mocheta-burlington-1
    P.S. Articol scris pentru proba cu numărul 5 a competiţiei Spring Superblog 2018.

Flori,acolo unde nu te-ai aştepta…

Helău, helău.

Ce mai faceţi? Şi ce mai citiţi?

Eu am început să-mi savurez, în sfârşit, minunatele mele zile libere. Abia aşteptam să mă odihnesc şi să mă detaşez puţin de toată agitaţia de la muncă. Plus că abia aşteptam şi să reuşesc să mai stau la poveşti, aici, pe blog, cu voi.

Ca să vă daţi seama ce ocupată am fost, vă spun că n-am avut timp nici măcar să fac vreo poză florilor primite anul acesta de 8 martie, deşi, în ultimele zile, parfumul lor a persistat în bucătărie, şi mi-a înmiresmat dimineţile. Nu ştiu dacă aşa se măsoară acum timpul, dar parcă prea ne agităm, unii dintre noi, să postam tot felul de “instantanee”, mai mult sau puţin regizate, pe toate reţelele de socializare.

Sunt un om simplu, mie mi-ajunge doar să ştiu, şi să simt. În rest, un singur trandafir îmi este de ajuns.

27867236_1887133677983115_4162054979758862129_n

Pentru mai mult, pentru emoţii intense, pentru suprize, de oriunde, oricând, recomand Interflora Romania – florărie online.

Da, aţi citit bine. Acum puteţi comanda şi flori online , nu doar shaorma. Totul este foarte simplu, selectaţi buchetul sau aranjamentul dorit, localitatea de livrare, adresa, mesajul pentru persoana care se va bucura de surpriză, şi alte instrucţiuni sau specificaţii pentru livrare. Deci, spuneţi repede: voi cui vreţi să-i trimiteţi flori chiar acum?

Până acum ceva timp, conceptul de flori la domiciliu mi se părea ceva ireal, existent doar în filme, sau în străinătate, nicidecum în ţărişoara noastră mititică…

Vă spuneam la început că de azi mă bucur de nişte zile libere, aşa că am de recuperat multe ore de lectură, nu doar câteva minute pe fugă, în pauza de masă. Ce citesc acum?

auschwitzc.jpg

Bibliotecara de la Auschwitz, scrisă de Antonio G. Iturbe. Şi ce mi-a venit în minte acum? Ce ar fi să trimit un buchet de flori acolo? Da, acolo însemnând la Auschwitz, tocmai în Polonia.

Desigur, un gest mărunt, nesemnificativ poate, dar care mi-a încolţit în suflet, de vreme ce momentan nu am cum să vizitez acel loc atât de încărcat de emoţie şi de istorie.

Şi, da, Polonia se regăseşte pe lista ţărilor în care puteţi livra flori cu ajutorul celor de la Interflora International.

Deci, de ce nu? Tot respectul şi toată admiraţia pentru femeile care au fost la Auschwitz. Pentru cele care au pierit acolo, pentru cele care au rezistat, pentru fetiţele care au supravieţuit şi au dovedit cât de puternice sunt, pentru că merită să nu fie uitate.

Prima lecţie pe care orice veteran i-o dă unui nou venit este că întotdeauna trebuie să aibă un scop clar: acela de a supravieţui.  Să supravieţuiască alte câteva ore, şi astfel să mai acumuleze o zi, care, adaugată altora, va putea deveni încă o săptămână. Şi tot aşa: să nu-şi facă niciodată planuri măreţe, să nu aibă niciodată ţeluri importante, doar să supravieţuiască în fiecare clipă. A trăi este un verb care nu se conjugă decât la prezent.

Aşadar…

Să ne bucurăm de ce avem, şi să preţuim mai mult persoanele dragi din jurul nostru.

Cam atât pentru astăzi. Ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

P.S: Articol scris pentru proba cu numărul 4 a competiţiei Spring SuperBlog 2018.

 

Visăm, ne documentăm, muncim… gânduri într-o zi de marţi.

Helău, helău.

Ce mai faceţi? V-aţi băut cafeaua? V-aţi făcut planurile pentru astăzi?

Dacă ar fi după mine, aş sta acasă toată ziua, cu uşa deschisa, să simt aerul proaspăt şi să aud ploaia de afară, în timp ce mai beau o gură de cafea şi scriu şi citesc câte ceva.

Daaar, momentan sunt închisă în dormitor, cu o pisică adormită în poală, cu o ceaşcă de cafea, tastând pe ritmuri de Eminem, încercând să rămân motivată… deşi e greu să-ţi păstrezi motivaţia când ditamai blănoasa neagră toarce de numa-numa şi ţie ţi-e cam somn…

Dacă ar fi după mine, aş lenevi tolănită în pat, visând cu ochii deschişi la o viaţă fără griji, unde, evident, eu deţin controlul absolut. Sau cel puţin în ceea ce priveşte organizarea spaţiului de locuit. Consider că, vrând-nevrând, acasă este un factor decisiv pentru o existenţă decentă, liniştită,şi o casă devine acasă numai cu ajutorul unei echipe experimentate de arhitecți proiectanți, musai de la AIA Proiect.

sigla-AIA-2016-300x153De ce spun asta? Pentru că în urma unor simple cercetări, am constatat că nu-i deloc simplu de transformat o casă în acasă. Asta pentru că, tipic românesc este să ne încurcăm în hârţogăraie, birocraţie, plimbări de la uşa X, la camera cu numărul 23, la domnul X-ulescu de la biroul nu-ştiu-care, şi tot aşa.

Deja, m-am pierdut şi sunt cât pe ce să renunţ. Mai ales când duduia din faţa mea începe să turuie şi  să mă bombardeze cu termeni precum DTAC, PAC, avize, acorduri, autorizații… Ce mai – PAC-PAC – mi-a tăiat tot cheful, toată visarea mea intensă şi tot elanul de a-mi construi propriul acasă.

Noroc că … nu mă las eu aşa, cu una cu două, şi tot PAC-PAC, am şi găsit la cine să apelez:

AIA Proiect – birou de proiectare şi servicii de evaluare, autorizare şi auditare.

O echipă de profesioniştii a început să-mi explice, pas cu pas, ce e de făcut.

Începem, aşadar cu consultările iniţiale, pentru că din fiecare vis, ei extrag aşteptările şi adaptările necesare fiecărui stil de viaţă, amplasament, şi mai ales cele legate de bugetul pus la dispoziţie.

Pasul numărul doi este reprezentat de definitivarea şi verificarea unui proiect casa. Asta pentru că, pentru fiecare vis şi fiecare dorinţă, pot exista mai multe moduri de realizare şi amplasare, mai ales atunci când vorbim despre un spaţiu atât de special, proiectat şi realizat, cel puţin în cazul meu, pentru întreaga mea şedere pe acest pământ. (oh, cred că de la ropotele ploii mi se trage această exprimare filosofico-poetică.). Aşadar, avem de unde alege, plus că opţiunea finală este numai şi numai alegerea noastră.

Şi, în final, pasul cel mai alambicat, dacă ar fi să nu fim însoţiţi în parcursul nostru de echipa de profesionişti AIA Proiect, documentaţia tehnică pentru autorizaţia de construire (DTAC). Pentru că, odată ce ne vedem cu proiectul personalizat în mână, începe vânătoarea autorizaţiei de construire şi obţinerea avizelor de construire.

Deci, PAC-PAC, proiectul pentru executarea lucrării de construcţie este realizat cu profesionalism şi pasiune de echipa AIA Proiect.

Pornind la vânătoare de avize de unul singur este un fel de sinucidere programată… pentru că avem toate şansele să murim îngropaţi de hârtii, de tot felul de formulare încâlcite şi de tot felul de refuzuri. Aşa că, pornind la vânătoare asistaţi de echipa de specialişti AIA Proiect, şansele de succes cresc instant la 100%.

Plus că economisim timp preţios, pentru că ei ştiu exact unde trebuie să mergem şi să solicităm avizele, documentaţia noastră va fi exemplară, de nerefuzat am putea spune, iar explicaţiile de care avem nevoie şi pe care le vom primi sunt clare, iar vânătoarea de avize şi acorduri se va finaliza cu succesul de partea noastră.

Momentan, eu visez în continuare, dar având ceva mai multă siguranţă şi claritate, pentru că ştiu exact la cine voi apela când va veni momentul potrivit să-mi transform visul despre acasă în realitate.

Până una alta, mă delectez răsfoind portofoliul cu proiecte case prezentat pe site-ul aia-proiect.ro, şi, ca şi ultima dată când am intrat pe site-ul lor, pentru că, din când în când îmi mai clătesc şi eu ochişorii cu ceva căsuţe, mi-a atras atenţia proiect casă parter cu etaj p+1 Begonia.

Şi cum să nu te tenteze aşa proiect când parterul dispune de un living spaţios şi luminos, cu bucătărie open-space, baie, şi o încăpere ce poate fi amenajată numai bine fie ca birou, fie ca un tărâm de basm – o bibliotecă – rafturi pentru cărţi, o măsuţă de cafea şi un fotoliu confortabil… Parcă mă şi văd citind acolo, cu geamul  întredeschis, ascultând ropotele ploii de afară…

Iar, la etaj, două dormitoare încăpătoare, fiecare cu baie proprie. Ce ţi-ai putea dori mai mult de la viaţă? hihi.

Dar, staţi, asta nu e tot! Ştiaţi doar că puteţi oricând alege propriul mod de dispunere a camerelor, nu? Tocmai acesta este farmecul proiectelor realizate de cei de de la AIA Proiect, pentru care cuvântul “personalizat” e la ordinea zilei, şi vor face tot posibilul să vă transforme visul în realitate. Şi, evident, vor fi alături de voi, pas cu pas, de la “a visa”, până la “a vâna” avize şi acorduri, şi până la final.

Acestea fiind spuse, cred că-i cazul să-mi trezesc pisica adormită, să mă ridic şi să mă pregătesc să plec la muncă. Pentru că, nimic nu se îndeplineşte fără muncă, şi cred că visele n-au nicio şansă să devină realitate dacă nu depunem efort în direcţia împlinirii lor. Aşadar, vă urez o zi de marţi cât mai frumoasă şi productivă, care să vă aducă un pas – sau mai mulţi – mai aproape de a vă construi realitatea pe care o visaţi.

xoxo, Miruna.

P.S. Aştept să-mi împărtăşiţi în comentarii cum e casa visurilor voastre, şi ce vă inspiră din portofoliul AIA Proiect. 🙂

P.P.S. Articol scris pentru proba cu numărul 3 a compeţitiei Spring SuperBlog 2018.

Great things never came from comfort zones, but great experiences only come from Christian Tour.

Great things never came from comfort zones.

La asta m-am gândit efectiv toată, toată ziua – contemplând comoditatea sigură, cu care sunt obişnuită, şi riscurile pe care nu prea sunt dispusă să mi le asum.

Dar, să începem cum trebuie.

Helău, helău. Salutări după o zi semi-obositoare la muncă.

Tema de astăzi… chestiile mai puţin obişnuite, ieşite din comun, chestiile alea extraordinare, cum ar fi experienţele de care ar putea avea partea un blogger de călătorie, şi nu un blogger de carte, obosit şi anonim, aşa ca mine. hihi

O bine cunoscută frază ne spune că lucrurile grozave n-au provenit niciodată din zonele noastre de confort. Adică, extraordinarul şi comoditatea nu prea se împacă, nu prea merg împreună.

Şi ca să vă explic pe-ndelete, spre exemplu, eu n-aş putea să călătoresc niciodată singură, şi mai precis, n-aş putea să părăsesc ţara singură. Sub nicio formă. Pentru că sunt destul de paranoică, mă emoţionez uşor, mă pierd şi mai uşor, şi dacă e să merg undeva unde nu înţeleg o boabă din ce se vorbeşte în jurul meu, cam gata. Adică, poate că o excursie în romantica Italie, ar merge, mai ales că „Farmecul Umbriei” prezintă o ofertă greu de refuzat. Aşadar, cu toată reţinerea de care poate da dovadă un blogger de carte introvertit, mi-ar face mare plăcere să arunc şi eu o privire, sau mai multe, în Fontana di Trevi, mai ales seara, la asfinţit. Şi, oricât de banal ar suna, cred că aş înfuleca nişte paste cu multă brânză, mai ales parmezan.  Old habits die hard. Şi, evident, un pahar de vin, iar ceva mai încolo, desigur, o cupă mare de gelato, ar fi perfecte pentru tabloul italienesc conturat în mintea mea.

Aerial view - Trevi Fountain

Sursa: orangesmile.com

 

Presupunând că aş rezista aventurii „de la Italia”, Iordania Experience mă atrage doar pentru simplul fapt că vizitarea Mării Moarte este un vis pe care l-am avut de mică. La fel şi plimbările prin Valea Lunii, prin deşert, urmate de o invitaţie la ceai – aromat şi unic – sunt de nerefuzat pentru o tipă care citea poveşti cu beduini şi consuma cantităţi industriale de ceaiuri încă din tinereţe.

Wadi-Rum-Valea-Lunii-Iordania.jpg

Pasul următor, Ţara Soarelui Răsare – Japonia. Despre Japonia, nu cred că am multe de zis. În primul rând, limba japoneză mi se pare super-dificilă, dar pe de altă parte, bucătăria lor mi se pare super-interesantă, şi parcă aş vrea să încerc tot felul de chestii. Vorba aia, o dată-n viaţă. Şi n-aş rata sub nicio formă vizitarea cascadelor Kegonno-taki – susurul apei, prospeţimea aerului – sublim, sublim…

CIMG4450.jpg

Sursa: kegon.jp

Întradevăr, great things never came from comfort zones, but great experiences only come from Christian Tour.

În altă ordine de idei, parcă m-a cam luat valul, dar parcă nu… Cu toate acestea, măcar e bine că am încercat. Momentan, mă îndrept puţin de spate, îmi pieptăn părul ciufulit, mai beau un pahar de apă şi mă pun la somn. E şi mâine o zi, şi nu se ştie niciodată ce surprize aduce ziua de mâine.

Cam atât pentru astăzi. Aştept să-mi scrieţi voi pe unde aţi vrea să călătoriţi, pe unde nu, şi mai ales, de ce da, şi de ce nu. Şi vă provoc să faceţi asta după ce analizaţi aceste circuite Christian Tour. 🙂

Xoxo, Miruna.

P.S. Şi, ca tot românul, mort-copt, aceste călătorii minunate, aceste experienţe unice, trebuie documentate corespunzător, şi anume, musai ceva magneţi de pus pe frigider… hihii

P.P.S. Articol scris pentru prima probă a competiţiei Super Blog, yey. 🙂

Metodă de nani – find the #answear

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi? Ce mai citiţi?

Eu am reuşit să termin Magia ordinii, de Marie Kondo, despre care vă tot povesteam, şi despre care urmează să vă spun mai multe într-un articol … zilele astea, sper. Şi mai  citesc câteva pagini din Derivă de Joanna Kavenna, achiziţionată de la Bookfest, mereu pe fugă, prin tramvai sau autobuz. În rest, ia ghiciţi cine are aparent un job, e mega stresată, deja mega obosită, şi mega nostalgică după timp liber, vacanţe, plimbări, escapade pe la cine ştie ce filme sau evenimente… şi toată nostalgia asta m-a făcut să mă uit prin tot felul de poze, inclusiv cele din vacanţa trecută, când am fost prin zona Braşov – Poiana Ţapului. Şi ia ghiciţi peste ce poză dau?

Nu, nu aveţi cum să ghiciţi, dar vă spun eu că are legătură cu provocarea #WeAreTheAnswear.

23232074_1900461739971994_1631305917_n

Da, vedeţi bine, vesta iubitului meu a fost soluţia perfectă pentru a putea trage un pui de somn pe drumul destul de lung, parcurs cu trenul din Iaşi până-n Braşov. Atunci am fost puţin jenată de ipostaza în care am fost prinsă, dar privind retrospectiv, nu regret nimic, şi pun pariu că ai mei companioni de drum au fost de fapt doar invidioşi că nu s-au gândit ei la asta şi că nu aveau şi ei vreo vestă la îndemână. Hihi.

Şi asta nu este singura metodă prin care putem testa moda şi să ne salvăm din cine ştie ce încurcătură. Fetele cel puţin ştiu că un hanorac este binevenit dacă se nimeresc nişte “musafiri” să-şi facă apariţia pe nepregătite (da, despre menstruaţie este vorba, pentru cei pe care i-am băgat în ceaţă.), iar băieţii, sau cel puţin unii colegi de-ai mei şi-au făcut perne din geci dacă se nimerea să nu facem prima oră sau să întârzie profesorul cu pricina suficient timp cât să-i prindă somnul.

Voi, ia spuneţi-mi, aţi trecut prin astfel de situaţii în care ingeniozitatea v-a fost pusă la încercare? Dacă da, cei de la answear.ro abia aşteaptă să afle despre ce este vorba, ba chiar vă şi premiază pentru asta. Nici nu ştiţi de unde vă loveşte inspiraţia.

Cam atât pentru azi, vă urez un weekend cât mai frumos, relaxant, sau productiv, după cum vă doriţi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 15 a competiţiei Super Blog 2017.