O evadare la munte, de neuitat, şi de repetat!

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi cum v-aţi început dimineaţa? 🙂

Eu beau nişte cafea, instalată mai mult decât comod în scaunul directorial al iubitului meu, la calculatorul lui, bucurându-mă de noua lui tastatură cu luminiţe. hihi Atâta bucurie înainte să plec şi eu la muncă după-amiaza.

Cumva, dimineaţa asta m-am trezit mai nostalgică decât în toate celelalte zile… să fie oare de vină soarele de afară, sau poate florile primite zilele trecute care umplu aerul cu parfumul lor… nu ştiu, cert e că m-am apucat să caut pozele din concediul trecut şi am constatat că, dintre toate vacanţele şi călătoriile pe care le-am făcut, până la fabuloasa vârstă de 22 de ani, cele mai frumoase sunt ultimele două, ambele cu iubitul meu, la munte.

Cred că nimic nu se compară cu aerul proaspăt de acolo, cu mirosul de iarbă şi de praf de pe drumurile pietruite şi cu razele de soare parcă mai atente şi gingaşe cu muritorii de noi, rătăciţi – metaforic, desigur – pe drumuri de munte.

Ce am vizitat frumos, anul trecut, şi chiar de ziua mea?

Lacul Bolboci, Peştera Ialomiţei, Platoul Bucegi – Babele şi Sfinxul,

Castelul Cantacuzino, şi Cetatea Râşnov.

Dar, să le luăm pe rând.

SAM_1138.JPG

Când ajungi la Lacul Bolboci, parcă te acaparează natura, şi tot ce-ţi mai rămâne este să te bucuri de soarele ce-ţi mângâie faţa, de adierea vântului şi de sclipirea lacului, în care se mai văd nişte peştişori bălăcindu-se fără grijă.

Un lucru de care am profitat a fost faptul că acolo nu am avut semnal la telefon, iar 2 zile de deconectare au fost efectiv minunate. Desigur, am avut aparatul foto cu noi, iar iubitul meu a capturat momente de neuitat din mini-vacanţa noastră.

O fotografie pentru veşnicie!

Drumul către Peştera Ialomiţei, şi către mănăstirea Ialomiţei, aflată tot acolo, este un mic exerciţiu de purificare, atât fizică, dar şi sufletească. Nu poţi să nu te simţi un om ceva mai bun, cu sufletul mai uşurat şi mai încărcat cu energie pozitivă şi linişte sufletească mergând printre copaci şi ascultând susurul apei şi foşnetul copacilor.

SAM_1151.JPG

Ajunşi în Peşteră, parcă am fi pus pauză vieţii pentru câteva momente. Aerul ce ne umple treptat plămânii, parcă este din altă lume, iar întunericul ce ne înconjoară este, în mod surprinzător, liniştitor. Urcăm şi coborâm scări, citim informaţii despre repere ale peşterii, ne oprim să ne mai odihnim puţin, şi, după ce am vizitat totul, parcurgem drumul înapoi spre ieşirea din peşteră, cu sentimentul că suntem mai puternici ca oricând.

SAM_1244.JPG

Ultimul loc pe care l-am mai vizitat în prima zi a fost, bineînţeles, Platoul Bucegi. Noi am optat să mergem dus întors până acolo cu telecabina, pe traseul Peştera – Babele, evitând astfel aglomeraţia şi cozile pentru traseul Babele – Buşteni.

SAM_1284.JPG

Nu prea ştiu cum să descriu sentimentul care m-a cuprins când am ajuns pe platou şi am privit împrejur, văzând munţii şi cerul spre asfinţit, dar e un sentiment tare plăcut, de împlinire şi fericire…

A doua zi am pornit deja spre casă, dar nu fără să trecem mai întâi pe la Castelul Cantacuzino. De data aceasta am decis să petrecem câteva minute doar în curtea castelului, având în vedere că am făcut turul castelului cu un an în urmă. Revenirea în acest loc a fost cumva atât de familiară încât nu ne mai venea efectiv să plecăm…

SAMSUNG CSC

Pornind spre Râşnov, vremea părea că nu vrea să mai ţină cu noi. Dar am spus că dacă tot am ajuns până acolo, am mers să vedem cetatea, în ciuda ploii care s-a abătut asupra noastră. Şi ne-am bucurat enorm că am mers, pentru că a ieşit şi soarele mai apoi, iar cetatea şi priveliştea sunt absolut minunate!

SAM_1473.JPG

Ce mai reverie, aşa-i?

Şi, că tot veni vorba de asta, chiar zilele trecute vorbeam cu iubitul meu ce să facem anul acesta, unde mai mergem, ce mai vizităm… Mai în glumă, mai în serios, am trecut pe listă faimosul New York City, şi musai o plimbare în Central Park. Noi probabil că vom amâna această călătorie, nu ştim exact pe când, din considerente financiare, dar este clar că NYC rămâne pe listă, mai ales dacă acest quiz de pe momondo.ro spune acelaşi lucru.

nyc.png

Şi, pentru inspiraţie, sfaturi, şi nu numai, despre o călătorie la New York sau în oricare alt loc, tot momondo.ro este locul unde trebuie să cauţi.

Nu ştiu eu cât de curând mai plec totuşi într-o vacanţă, dar voi, cei care mă urmăriţi, puteţi câştiga un city-break de 500 euro sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro. Ce trebuie să faceţi? E simplu!

Povestiţi aici, în comentarii cea mai frumoasă călătorie pe care aţi făcut-o, iar dacă inspiraţia ţine cu voi, puteţi câştiga. Nu staţi pe gânduri, încercaţi. Nu se ştie niciodată de unde vă loveşte norocul.

Cam atât pentru astăzi, am rămas şi fără cafea, şi trebuie să plec acuş la muncă.

O sâmbătă superbă să aveţi şi vă aştept la poveşti, aici pe blog.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba cu numărul 2 a competiţiei Spring SuperBlog 2018.

Cărţi, cafea, apă – escapadă în Serbia?

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi? Ce mai citiţi, reuşiţi să mai citiţi ceva? Eu nu prea am avut timp de citit, nici starea necesară parcă…

Toamna îşi intră în drepturi, chiar şi în ceea ce priveşte partea mai puţin pozitivă, să spunem. Lipsă de energie, de căldură, de lumină… parcă nu-mi vine să cred că acum ceva timp mă coceam efectiv la soare şi dacă se nimerea să am treabă prin oraş o zi întreagă achiziţionam din două-n două ore câte o sticlă de apă. Dar, ce credeţi voi, că e aşa simplu să-ţi cumperi o sticlă cu apă când ai geanta plină de cărţi şi caiete şi crezi că nu mai încape niciun capăt de aţă acolo? Ei, bine, de fapt totul e foarte simplu dacă alegi sticlele de 0.5l de la La Fântâna, zvelte, care pot fi strecurate cu uşurinţă lângă teancul de cărţi.

apa-de-izvor

Iar acum că e frig tare, mai mai că mă bate un gând să-mi caut şi mănuşile, credeţi că nu mai beau apă, sau că nu mai am cărţi în geantă? Nicidecum. După o cafea sau o ciocolată caldă băute pe fugă de la un to go sau de la vreun tonomat, e musai să-mi delectez papilele gustative cu gustul numai bun al apei de izvor extrasă din dintr-o regiune de basm, cu creste de munţi acoperite de pini şi stejari, tocmai din Serbia. Ehe, dac-ar fi să-mi las imaginaţia să zburde, aş petrece câteva zile acolo, departe de agitaţia urbană, dar potolindu-mi setea cu apa La Fântâna, musai dintr-o sticlă de 0.5l, nu care cumva să uit şi de beneficiile lumii moderne.apa-de-izvor-la-fantana

Şi că tot veni vorba de lumea modernă, observ că fac ce fac şi parcă sunt acaparată de tot felul de lucruri pe care eu ar trebui să le deţin, nu să mă subjuge ele. Tocmai de aceea am mai reuşit, în ciuda dificultăţilor întâmpinate să mai citesc din Magia ordinii, de Marie Kondo.

Mai am puţin, dar aceasta nu este genul acela de carte pe care dacă o citeşti ţi se schimbă pur şi simplu viaţa. Nu. După ce ai terminat de citit prima oară, te apuci din nou. Dar de data aceasta musai cu un carneţel şi un pix alături. Şi-ţi notezi cu sârguinţă ce şi cum e de făcut, ca să-ţi faci ordine în casă, şi în viaţă. Ce am învăţat eu până acum, la prima lecturare? Să te înconjori doar de lucruri care-ţi produc bucurie, care îţi trezesc acel fior. Cum ar fi apa La Fântâna. Tocmai de aceea mi-am cumpărat astăzi nişte papucei de casă care mă fac foarte fericită. Plus că oricum aveam nevoie şi sunt super-călduroşi. Şi, cum mă vedeţi cu faţa asta obosită, leşinată, extenuată, mi-am luat şi aceşti cercei ciucuraşi, super-uşori şi comozi la purtat. Şi puteţi observa şi o bucăţică de Sisi aka Diva mea, care se reface după sterilizare, şi după corectarea unei hernii. Sper că se reface fără complicaţii. A fost o întreagă aventură să o duc la sterilizat şi am avut emoţii o grămadă… Mică mare paranteză, dacă doreşte cineva un pisoi, producţie marca Sisi, aka Diva mea, am două bucăţi adorabilicioase care abia aşteaptă să iubăreasă pe cineva dispus să le ofere o căsuţă călduroasă, iubire şi ceva păpică.

Momentan, cam atât pentru astăzi. Nu uitaţi, hidrataţi-vămai ales după cantităţile industriale de cafea şi ciocolată caldă băute cu siguranţă.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 13 a competiţiei Super Blog 2017.

P.S. Ele sunt Eva şi Lia, şi abia aşteaptă să vă iubească.

SAMSUNG CSC

O baie cu spumă, un pahar de vin roşu, un tratament Royal! – o ieşire din cotidian.

Helău, helău. Ce mai faceţi? Cum a fost astăzi, vineri 13, pentru voi?

Pentru mine a fost o zi destul de bună. Am achiziţionat două volume destul de interesante, Inimă vinovată, de Julie Parsons şi Mă cheamă Rose, ca pe mama, de Veronique Ovalde. Am fost prin oraş, m-am plimbat, m-a prins o ploaie de toamnă, acompaniată şi de o ploaie de frunze… Melancolie în tonuri de galben şi asfalt ud. Şi, cum nu se poate fără o cafea caldă şi câte un ochi aruncat pe facebook, ce să vezi, ce să vezi, am descoperit că anul trecut pe vremea asta ningea! Parcă instant m-am imaginat undeva departe de toată agitaţia, într-o cameră de hotel, cu nişte ciorapi pufoşi în picioare, citind ceva cu o cană mare de ceai cu lămâie alături.

Aş vrea să mă răsfăţ aşa cum nu am mai făcut-o niciodată. Ei bine, da, mărturisesc! Iarna nu am mers niciodată în vacanţă. Mereu am stat acasă, evident, citind şi vizionând seriale, stând la taclale cu ai mei şi punând la cuptor tăvi cu turtă dulce. Dar cred că acum a venit vremea dacă nu să plănuiesc, măcar să îmi închipui cum ar fi să am parte de un tratament Royal. Şi unde altundeva dacă nu la Hotel Royal Poiana Braşov?

hr3

Pentru mine Poiana Braşov e un fel de sinonim pentru schi, nu că m-aş pricepe la schi, şi nici nu mă omor după bulgăreli sau picioare congelate de frig, dar pun pariu că priveliştea de-acolo este superbă. Acum, revenind la tratamentul meu Royal, aici puteţi găsi cazare atât pentru cupluri,  cât şi pentru familii cu copii sau gaşca de prieteni, în camere bine dotate şi amenajate cu tot ce vă trebuie pentru un sejur cât mai confortabil. Inclusiv internetul wireless este de nelipsit, şi este gratuit în întreg hotelul.

Ce mi-a atras mie atenţia? În primul rând sauna, pentru că nu am mai fost niciodată la saună, fie pentru că nu prea am avut ocazia şi pentru că mi-e şi puţin frică, dar e cazul să mă maturizez, nu? Şi în al doilea rând, posibilitatea de a juca biliard. Cred că am mai fost doar o dată sau de două ori la biliard cu nişte prieteni dar nu am reuşit să deprind cine ştie ce abilităţi fantastice de a mânui tacul, aşa că, la hotel Royal aş mai bifa încă un lucru de pe lista mea cu lucruri pe care vreau să le fac. Plus că aş merge cu instructorul meu personal de biliard, şi nu numai, iubitul meu.

biliard

Cred că aş sta cel puţin trei nopţi, în care mă voi răsfăţa, voi evada din cotidian şi îl voi obliga pe iubitul meu să-şi închidă telefonul, să petrecem astfel cât mai mult timp de calitate împreună, fără să fim întrerupţi de sunetul strident şi omniprezent al notificărilor. Şi cu siguranţă vom opta pentru o cameră care dispune de baie cu cadă, pentru a mă lăsa învăluită de apă fierbinte, aburi, parfum de scorţişoară şi un pahar de vin roşu, savurat în ciuda frigului de afară.

hr4

Ce spuneţi, vă tentează şi pe voi un tratament Royal? Pun pariu că e superb şi vara, şi toamna, iarna sau primăvara! Voi ce plănuiţi pentru vacanţa de iarnă?

xoxo, Miruna.

Acest articol a fost scris pentru proba numărul 6 a competiţiei Super Blog 2017.

Pisoi, toamnă… şi ce toamnă!

Helău, helău.

Sper că nu m-aţi dat dispărută, am fost şi eu prinsă cu diverse treburi, dar mai trec şi pe-aici să vă mai povestesc câte ceva. Sigur veţi râde de mine, dar acum pe lista mea de priorităţi se află şi sarcina de a educa patru pufoşenii adorabilicioase să facă la litieră. Da, pisica mea a fătat. Şi cum motanul meu este alb, şi pisica neagră, am zis că o să iasă un fel de 50 shades of grey. Daaaar, no, nici pomeneală.

Ia uitaţi ce drăgălăşenii am eu aici, trei dormind pe prag, iar altul, mai şotios, într-un papuc.

 

Şi, cum am ieşit cu ghemotoacele astea afară, să-mi savurez cafeaua aburindă, m-a lovit nostalgia vremurilor de când eram şi eu un ghemotoc de om, înfofolită toată cu hăinuţe de toamnă, în paltonaşul meu roşu, cadrilat, cu bereţica pe-o parte, mergând în fiecare dimineaţă la grădiniţă. Iar îmi trece prin minte că ar trebui să-mi notez toate gândurile astea undeva, poate chiar să ţin un jurnal. Un jurnal al unei căutări, simt nevoia să mă caut… m-am pierdut, nu mă mai simt… Mă las învăluită de aerul proaspăt, închid ochii…

În minte îmi vin versurile unei poezii, o poezie despre mine, şi despre septembrie, scrisă de mama mea. Sunt născută în septembrie, iar toamna este şi ea mama mea. Sunt copila toamnei, mereu învăluită de culori tomnatice, roşu, vişiniu, galben, portocaliu, cărămiziu… focul toamnei îmi arde în vene. Cu ochii închişi, mi-apare în faţă o femeie pe la vreo treizeci de ani, îmbrăcată cu un palton cadrilat, asemănător cu cel pe care-l purtam eu în copilărie, care stă cu sfinţenie pe umeraş, în casa părintească, pregătit pentru următoarea fetiţă a familiei. Mă priveşte intens, cu nişte ochi chihlimbarii, cu genele pline şi lungi, cu obrajii rumeni încadraţi de nişte cercei cu fruze aurii şi de bucle cu reflexii arămii. Pe sub paltonul cadrilat poartă o rochiţă gri, din tricot, cu siguranţă călduroasă şi plăcută pe piele, iar la gât, mângâiat de razele soarelui,îi sclipeşte un colier. Ţinuta îi este definitivată de nişte dresuri negre şi nişte ghete negre, de piele, îmblănite, cu toc înalt.

 

O mai privesc câteva secunde, poate un minut, sau două… şi deschid ochii. Cumva, acest tablou al toamnei a reaprins în mine un sentiment parcă uitat, şi un val de căldură mi-a atins sufletul obosit. Cred că ar fi potrivit să … mă reinventez. Să-mi cumpăr şi eu poate un palton de damă elegant, nişte ghete de piele, nişte accesorii corespunzătoare… Toamna e anotimpul meu, toamna e restartul meu!

autumnquote

Vă urez s-aveţi o toamnă cât mai frumoasă, şi ţinute cât mai grozave. ❤

xoxo, Miruna

P.S. Cu lecturile stau aşa şi aşa, îmi bat capul cu amenajarea-reamenajarea unor camere, aşa că-s cam ocupată, dar promit să revin cu nişte poze cu noile mele rafturi pentru cărţi. De asemenea, cu cât mai multe articole pentru competiţia Super Blog 2017, acesta fiind articolul meu pentru prima probă a competiţiei.

 

Dale Cooper: Viata mea, bezile mele

Helău, helău.

Această postare ar fi apărut mai devreme, asta dacă aş fi avut net aseară. Dar, din păcate, nu ştiu que paso cu cei care-mi furnizează aceste servicii, aşa că ciuciu net pentru noi, şi ciuciu tv, implicit, aka iubit supărat şi nani devreme aseară. În timp ce scriu asta, este în jur de ora 8, sunt trează de pe la 6, şi deja sunt la a doua ceaşcă de cafea. Şi în timp ce toamna îşi intră în drepturi, cu răcoarea caracteristică şi frunzele uscate, eu aştept să vină nişte omuleţi să mă reconecteze şi pe mine cu lumea… Da, constat că ne-am cam obişnuit cu această conexiune permanentă, şi orice interferenţă sau problemă tehnică devine greu de suportat pe măsură ce trece timpul.

Dar, să purcedem. Astăzi a venit rândul mult aşteptatului volum scris de Scott Frost, ce face parte din seria Twin Peaks, Dale Cooper: Viaţa mea, benzile mele.

Am aşteptat mult să-mi intre pe mână. Bine, asta pentru că, nici nu ştiam de existenţa luni până acum ceva vreme. Povestea mea şi povestea serialului şi a tot ce ţine de Twin Peaks începe acum vreo 10 ani, cred, pe când am decoperit în biblioteca mamei volumul Jurnalul secret al Laurei Palmer. M-a captivat şi m-a intrigat, şi l-am citit şi recitit de câteva ori. Câţiva ani mai apoi, la scurt timp după ce am descoperit magia internetului, torrentele şi faimosul site vplay, la vremea aceea, am început să mă uit şi la controversatul serial. Şi, deşi nu sunt adepta citit-recitit, văzut-revăzut, am revăzut şi re-revăzut serialul acesta de vreo câteva ori de atunci.

Anul trecut, căutând ceva pe site-ul unui anticariat, am văzut şi cărticica asta, şi flacăra pasiunii mele pentru Twin Peaks s-a reaprins. Iar anul acesta, când am constatat că s-a lansat o continuare a serialului, pam-pam, mi-am spus că musai trebuie să-l mai văd o dată, citesc cărticica asta, şi m-apuc şi de continuare. Să facem lucrurile cum trebuie, nu?

Acum, revenind la acest volum, sper că nu voi da spoilere nimănui, acţiunea de aici prezintă, mai mult sau mai puţin lacunar, viaţa agentului Dale Cooper, de la vârsta de 13 ani, de când primeşte primul său reportofon, până în momentul în care pleacă spre orăşelul Twin Peaks. Parcursul acestuia este presărat cu tot felul de evenimente, fiecare lăsându-şi amprenta în felul său. Am extras o serie de replici şi „cuvinte de duh” ale lui Dale pentru a le împărtăşi cu voi.

„Nu pretind să înţeleg alcătuirea lumii. Soarele răsare. Soarele apune. Aceasta îmi pare singura certitudine.”

Tînărul Dale face cunoştinţă şi cu forţele Răului, pe care le tot analizează, încercînd să desluşească misterele în care este atras.

„Există oare Răul în forme tangibile, cum ar fi, să zicem, un microb? Pluteşte el – aşa cum ar face o frunză – în curenţii de aer ce aduc viaţă lumii; mişcându-se înăuntrul şi în afara vieţilor noastre, ale tuturor şi, la răstimpuri, prinzând rădăcini în suflete nenorocite?”

„Recunoaşterea faptului că Răul există ca o entitate în afara puterii noastre de înţelegere a lumii şi vieţii nu reprezintă politica oficială a Biroului.”

„Diane, fiecare lucru de pe lume are un început. Nimeni nu se poate mişca, acţiona, fără să lase urme.” [Poate doar Răul.]

„Nimic din gândirea, din filosofia modernă nu lasă să transpară posibilitatea ca Răul să fie mai mult decît un concept etic. Şi totuşi, el există. E aici, cu noi. Călătoreşte în umbra nopţii, ori se lasă purtat de o adiere de vînt. Uneori stă ascuns în suflet, ca un şarpe, pîndind momentul în care să atace.”

Cea mai enigmatică înregistrare a acestuia este din Februarie 1977, şi relatează următoarele: „Răul are un chip.”

Dale are o viaţă activă, aş putea spune mai mult decît activă, studii, escapade, pasiunea lui pentru F.B.I. şi experienţa sa în cadrul academiei, iar toate acestea par să-l fi pus pe gînduri, spunînd următoarele:

„Mi se pare ciudat ca mie să mi se fi întâmplat atâtea în anii care au trecut. Este oare posibil ca unii oameni să trăiască o viaţă întreagă fără să experimenteze nici cea mai mică schimbare?”

SAMSUNG CSC

Iar mărturiile celor care l-au cunoscut pe Cooper confirmă că era într-adevăr un personaj:

„Îmi amintesc de prima întâlnire cu Dale Cooper: avea cea mai curată armă pe care o văzusem în viaţa mea.

Aldo Smith, Agent Special F.B.I ”

De asemenea, înregistrările lui Cooper lămuresc puţin şi misterul Diane:

„Mi-au dat şi o secretară. Numele ei este Diane, iar experienţa sa îmi va fi de mare ajutor. Diane arată exact aşa cum mi-am închipuit încrucişarea între un sfînt şi o cîntăreaţă de cabaret.” SAMSUNG CSC

Paginile acestei cărţi cuprind multe dintre experienţele de viaţă ale lui Cooper, primele lui investigaţii, primele cazuri, primele focuri de armă, fete, femei, familie… o incursiune fascinantă în viaţa agentului special F.B.I.

„Acestea sunt faptele. Ceea ce nu ne spun ele, însă, e că nici un fel de antrenament nu te poate pregăti pentru un caz real.” SAMSUNG CSC

Tot între aceste pagini aflăm şi lucruri care nu au fost dezvăluite în totalitate în cadrul serialului, cum ar fi împrejurările în care Dale şi-a cunoscut partenerul, şi anume, pe Windom Earle, şi ce s-a întîmplat pe parcusul relaţiei celor doi…

Eu una sunt complet fascinată, recomand cu încredere atît cărticelele cît şi serialul, cel vechi, dar, fiţi fără frică, mă apuc şi de cel nou, şi vă ţin la curent.

Vă mai las cîteva citate, şi mă duc să-mi fac un cappuccino. E trecut de 8 seara, deci… da, o lungă recenzie, şi un şi mai lung drum al publicării ei. Sper că v-a plăcut!

„Poate fiindcă sunt adeptul filosofiei tibetane, care afirmă că nu există evenimente independente, toate întâmplările fiind legate unele de altele şi influenţîndu-se reciproc.”

„Mintea, Diane, rămîne cea mai puternică sursă de vindecare cunoscută.”

„Trecutul trebuie să rămână în urmă. Prezentul are şi aşa destule obstacole.”

xoxo, Miruna.

Iaşi, facultate şi altele

Seară faină tututor!

Probabil  că mi-aţi observat (sau nu) absenţa. Ideea principală e că m-am mutat şi am început facultatea. Psihologie la UAIC Iaşi.

Cu siguranţă aţi auzit şi voi ce frumos e la Iaşi, etc. etc.

Da, e frumos, şi nu prea. Voi enumera ce-mi place şi ce nu la acest oraş. E doar părerea mea, nu o luaţi personal.

Îmi plac: ❤

  • copacii şi frunzele, toamna e perfectă şi Iaşiul e făcut pentru toamnă!
  • pisicile  superbe şi surprinzător de mari văzute prin zona facultăţii şi nu numai
  • nişte trandafiri foarte frumoşi din faţa unei şcoli din Păcurari.
  • unele privelişti rupte din poveşti, numai bune pentru reverii!
  • covrigii cu seminţe de la Petru – demenţiali. 

Nu-mi plac: 😐

  • Oameni sărmani care îşi fac veacul pe stradă. E o realitate tristă şi cruntă.
  • Câinii. Nu mă înţelegeţi greşit, îmi plac câinii, sunt frumoşi şi drăguţi, dar te cam sperie să vezi ditamai câinele pe stradă, şi credeţi-mă, atât câinii cât şi pisicile din Iaşi sunt MARI!

Alte lucruri: 😀

  • Pentru mine e relativ nouă chestia cu transportul în comun. M-am obişnuit cu uitatul după autobuze şi aşteptatul lor, dar partea paranoică din mine e terifiată de cât de multă lume e într-un singur autobuz la orele de vârf şi de câţi microbi poţi lua astfel.
  • M-am îngrăşat de când m-am mutat aici. Şi mănânc cât de cât sănătos.
  • Cafeaua băută fără mama nu are acelaşi gust.
  • Nu am mai avut timp să citesc sau să stau pe net la fel de mult ca înainte.

 

Cam atât despre mine… Aştept noutăţile voastre şi sper să revin cu ceva poze sau poate cu vreo poezie nouă.

Şi ca să spun şi câte ceva despre ce citesc acum, am început În supa miso şi În umbra omului. Voi cum staţi cu timpul pentru citit? Toate cele bune, nu uitaţi că sunt prin preajmă. 😀

 -chocolate makes everything better-

xoxo,

Miruna.

 

 

Fierbinte

 

O lipsă de răbdare-mi bântuie prin vene

În aer se simte lipsa de răbdare

Dar cred că marea lipsă-i lipsa ta

 

Priviri decurajato-plictisite se plimbă pe decorul sec

Singura uniune-i intre nişte lacrimi reci şi buzele-mi pustii

 

Mai am doar gustul de cafea pe buze

Şi flăcările-n suflet

 tumblr_n8fxdkBKwS1r9q5zso1_500

19 iulie 14

11:55 pm