Penultimul bookhaul al lui 2018?!

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Despre mine ar fi multe de spus acum, aş avea multe de împărtăşit, dar mă limitez, să nu vă plictisesc. Dar, după cum v-aţi dat seama deja din tilul, astăzi este vorba despre un bookhaul. Dar, cu toate acestea, sigur vă întrebaţi de ce să fie oare penultimul bookhaul al anului 2018 când suntem abia la sfârşitul lunii mai?

No automatic alt text available.

Ei, bine, am decis ca până în luna decembrie să nu îmi mai cumpăr cărţi. Deloc. Ştiu, este un adevărat exerciţiu de voinţă dacă mă întrebaţi pe mine, dar mi-ar plăcea să-l pot duce până la capăt. Nu că aş avea atât de multe cărţi necitite în bibliotecă, dar am suficiente, şi ar fi cazul să le citesc, asta în primul rând. În al doilea rând, poate reuşesc astfel să economisesc ceva bani, şi, de ce  nu, să mă răsfăţ în decembrie cu ceva bunătăţi literare.

Voi v-aţi propus astfel de lucruri? Aţi reuşit să le duceţi la îndeplinire? Eu recunosc că am mai încercat, dar nu am reuşit să nu-mi cumpăr măcar câte ceva, dar acum parcă sunt mai motivată ca oricând.

Şi, aici, o mică-mare paranteză. Nu ştiu câţi dintre voi sunt familiarizaţi cu “talciocul”, nici eu nu eram până să ajung în Iaşi şi să-l cunosc pe prietenul meu, dar este un fel de târg de vechituri, sau, mă rog, un mod pentru ca oamenii cu posibilităţi reduse să mai facă un ban, aşa că vin cu diverse lucruri de vânzare într-un spaţiu special amenajat. Şi când spun lucruri diverse, chiar că sunt diverse. De la chestii electronice mai mult sau mai puţin vechi, mai mult sau mai puţin funcţionale, până la jucării şi jucărele sau cărţi.

Recunosc – mi-am cumpărat şi eu nişte cărţi din talcioc, la preţuri minuscule, 1-2 lei, dar încă nu le-am citit – of, of, noutăţile literare sunt mai atractive. Cu toate acestea, ce am văzut ultima dată când am fost în talcioc mi-a lăsat un gust amar şi o stare de rău fizic. Nişte indivizi, pentru că nu au reuşit să vândă până la sfârşitul programului nişte cărţi şi alte obiecte, pur şi simplu le rupeau, le distrugeau şi le călcau în picioare pentru a nu mai putea fi citite sau luate de altcineva şi vândute ulterior.

Trist, foarte trist nivelul la care suntem, nivelul la care acţionăm…

Cu toate acestea, poate ştiţi şi voi, dacă aveţi cont pe siteul celor de la Cartepedia că, acum, la actualizarea datelor şi politicilor de pe site după prevederile GDPRGeneral Data Protection Regulation – primeaţi un voucher de 30 de lei, valabil pentru comenzi în valoare de peste 100 de lei. Zis şi făcut, cum să renunţ eu să primesc noutăţile livreşti? Aşa că, mi-am început promisiunea de a nu mai cumpăra cărţi până în decembrie după ce am plasat o comandă pe site. Şi vă arăt în cele ce urmează ce mi-am luat.

Cred că aţi auzit cu toţii de Gillian Flynn sau de Gone Girl – Fata dispărută (click pentru recenzia mea).  Eu am şi citit acest roman acum 4 ani – wow! – şi acum simţeam nevoia să citesc un alt thriller, aşa că am ales romanul Obiecte ascuţite al autoarei.

După o scurtă internare la un spital de psihiatrie, jurnalista de investigaţii Camille Preaker se confruntă cu o sarcină dificilă: trebuie să se întoarcă în orăşelul unde a copilărit pentru a investiga moartea a două fete.

Camille n-a mai vorbit de mult cu mama ei nevrotică şi ipohondră şi cu sora vitregă, pe care aproape că nici n-o cunoaşte: o puberă atrăgătoare, cu o putere ciudată asupra localnicilor.

Instalată în fosta ei cameră din vechea casă a familiei, Camille îşi dă seama că se identifică prea mult cu victimele. Bântuită de propriii demoni, trebuie să dezlege puzzle-ul psihologic al trecutului, dacă vrea să afle adevărul şi să supravieţuiască reîntoarcerii acasă.

Următoarea pe listă a fost cartea lui Lauren Wolk – Wolf Hollow. Aceasta face parte din colecţia violet history a editurii Arthur, colecţie de care sunt iremediabil îndrăgostită, mai ales pentru că am citit şi cărţile Numără stelele de Lois Lowry şi Războiul care mi-a salvat viaţa de Kimberly Brubaker Bradley. Ştiu, sunt volume pentru copii, dar faptul că au ca temă războiul, şi mai ales felul în care este acesta perceput de nişte copii, le fac “must read” pe lista mea.

Chiar dacă războiul pare fără sfârșit, Annabelle trăiește o viață liniștită într-un orășel din Pennsylvania anului 1943. Merge la școală alături de frații ei, iar acasă adună puf din tecile de ceara-albinei, pe care marina îl folosește la vestele de salvare. Pe câmpurile de la Wolf Hollow Annabelle îl întâlnește uneori pe Toby, un veteran de război retras și tăcut care fotografiază animale și flori.

Apele devin tulburi când apare Betty, o fată întotdeauna dispusă să le cauzeze celorlalți necazuri. Logica marelui război care a cuprins lumea pune stăpânire și pe istoriile mici ale sătenilor: pe fronturile de la Wolf Hollow, bunătatea găsește cu greu sorți de izbândă, iar cruzimea dă amploare conflictului.

Cea din urmă carte face parte din colecţia musai a editurii Art, şi am ales-o după ce am văzut recenzia(click!) Elenei, de pe Elena scrie. Este aşadar vorba despre Viaţă după viaţă de Kate Atkinson, şi este un monstru de carte. Dar mă bucur că a ajuns în posesia mea.

Cu toţii experimentăm, în cele mai ciudate momente, acel sentiment pe care îl numim déjà-vu. Pentru Ursula Todd, însă, déjà-vu-urile sunt semne ale unei vieţi trăite la nesfârşit. Cum ar fi dacă ai putea să-ţi iei viaţa de la capăt, din nou şi din nou?

Şi, cumva, ca un îndemn pentru mine, am primit şi un sticker superb în coletul de la cartepedia, sticker realizat de Irina Rusu, o tipă pe care o urmăresc pe toate canalele de social media şi de care nu mă mai satur. 😀

 

citeste-ma

Citeşte-mă! by Coffentropy

Cam atât pentru astăzi, momentan mă confrunt cu acelaşi probleme în fiecare zi – mereu am câte o idee pentru vreun articol, dar fie nu am cum să-l scriu pe loc, fie apoi uit despre ce era vorba, sau pur şi simplu amân articolul respectiv pe perioadă nedeterminată. Sper totuşi să depăşesc acest lucru cât de curând, dar nu promit nimic.

Până la următorul articol, vă aştept părerile în comentarii.

Voi ce cărţi menţionate aici aţi citit deja? V-au plăcut sau nu? De ce?

Care sunt planurile voastre de lectură pentru vara asta? 🙂

xoxo, Miruna

 

 

Advertisements

Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman

Helău, helău.

Astăzi, după aproape o săptămână de când am terminat de citit cartea asta… mi-am făcut curaj să aştern câteva rânduri despre ea… V-am spus că mi-am luat-o în bookhaulul postat zilele trecute. În zilele care au trecut de când am citit ultimul capitol al cărţii am frunzărit-o, parcă pierdută, am recitit fragmente şi mi-am închipuit oare cum ar fi lumea dacă am avea câte un bătrînel pe nume Ove pe fiecare stradă, sau măcar în fiecare cartier.

ove

Cartea asta a fost fix cartea aia pe care o citeşti pe nerăsuflate, care te răscoleşte, din care ai mai fi citit zile, nopţi, luni sau chiar ani sperând să nu se termine niciodată. Pentru că personajul principal e genul de om care “Şi-a făcut datoria. A muncit. O zi de concediu nu şi-a luat. A pus umărul la nevoie. Şi-a asumat ceva responsabilităţi.”. Şi tocmai pentru că e genul ăsta de om, care nu se prea mai găseşte, şi care e neînţeles de noile generaţii, pentru că e aşa, puţin tipicar, rutinier, şi pentru că ţine la principiile lui, tocmai de asta Ove mi-a intrat în suflet. Şi am râs, am suferit şi am trăit cu el toate peripeţiile în care l-au acaparat noii lui vecini.

Ove este un om, cu bune, cu rele, dar este un om care ştie ce vrea de la viaţă. Şi asta pentru că … “Vine un moment în viaţa omului, când fiecare hotărăşte ce fel de om vrea să fie. Unul care-i lasă pe alţii să-l calce în picioare sau dimpotrivă.”

Ove este un luptător, de la început până la sfârşit.

Am suspinat la fiecare amintire despre frumoasa şi blânda Sonja, pentru care Ove construia câte un raft pe care ea îl umplea cu cărţi, care avea suspect de multe paltoane pentru statura ei micuţă, considera Ove, şi care îl iubea pe Ove nespus de mult. Şi el o iubea pe ea. Şi chiar dacă “Oamenii ziceau că Ove vede lumea în alb şi negru.”, “Ea era culoare. Toată culoarea lui.”

E foarte probabil să fiţi şi voi ca mine, adică să nu vreţi să citiţi ce citeşte toată lumea şi fix ce e “pe val” fix acum… dar eu chiar mă bucur că am făcut o excepţie de data asta şi nu am mai amânat lectura acestei cărţi. Am evitat totuşi să citesc vreo recenzie pentru că nu aş fi vrut să găsesc vreun spoiler sau să îmi fac aşteptări prea mari. Am văzut-o peste tot, pe facebook, pe instagram, pe diverse grupuri de lectură şi pe bloguri… şi eram puţin sceptică, dar imediat ce am citit descrierile şi am văzut linkurile de promovare de pe pagina colecţie din care face parte, Cărţi musai,  am fost cucerită. Am plasat o comandă pe site-ul celor de la cartepedia.ro, şi a mea a fost. (Mică-mare paranteză, că tot veni vorba de cărţi #musai, cred că Vegetariana este următoarea pe lista mea… )

No automatic alt text available.

Cuvintele sunt de prisos, tot ce pot să vă spun este să citiţi cartea asta minunată!

Vă spuneam mai sus că am evitat să citesc recenzii înainte să citesc cartea, dar după ce am terminat-o am fost curioasă în ce fel au mai resimţit şi alţii povestea lui Ove, aşa că am mai citit ceva recenzii.

Mi-a plăcut mult cea a Raisei Beicu, care are şi nişte poze superbe cu volumul “inculpat”, şi cea a Andreei, de pe blogul un blog de idei. 🙂 

Şi dacă nimic din ce am scris până acum nu v-a convins, mai încerc. Vă las citatele mele preferate mai jos. Primul, romantic şi profund, al doilea, aflat complet la polul opus, haios.

♦ A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău.

20170815_001951.jpg

Cam atît pentru azi, v-am lăsat.

xoxo, Miruna.