Toamna asta, fall in love with COLOP

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Eu vă scriu de pe meleaguri bucovinene, din casa în care am copilărit. Am revenit acum pentru câteva zile, să-mi văd familia şi să îi mai aduc un membru. Cu toate peripeţiile posibile, am adus o pisicuţă de la Iaşi, acasă la Siret. (Da, e locul ală de pe hartă în apropiere de unde se-agaţă-n cui. Şi a fost capitală a Moldovei.) Am ajuns obosiţi şi puţin flămânzi, dar ne-am încărcat bateriile destul de repede. Eu cu o cină acompaniată de un pahar de vin, pisi cu mâncarea ei specială. (Dar am dubii dacă este sau nu sătulă pentru că mai şi muşcă din laptopul meu câte puţin din când în când. Hihi.)

Acum, cuprinsă de atmosfera din camera în care mi-am petrecut câţiva ani buni, citind şi scriind printre căni de cafea şi prăjituri de casă, nu pot decât să mă destind puţin şi să fac un tur al biliotecii părinţilor mei. Găsesc aici de la cărţile tehnice, de electronică ale tatălui meu, până la romanele siropoase ale mamei, sau nelipsiţii clasici, precum Dostoievski sau Preda. Îmi face o nespusă plăcere să le răsfoiesc, să le văd aranjate după autor, după editură sau după colecţie, dar cel mai mult îmi place să văd dacă au însemne personale.

Unele volume au fost primite cadou, şi au câteva rânduri scrise cu urări de La mulţi ani iar altele au fost pur şi simplu cumpărate, de plăcere sau de nevoie. Cu toate acestea, cărţile mamei mele păstrează pe primele pagini data şi locul de unde au fost achiziţionate, cu scrisul ei mărunt de mână. Cărţile tatălui meu poartă însă o amprentă mai profesională, mai sobră, şi anume, sunt ştampilate cu textul „BIBLIOTECA PERSONALĂ COPOIU A.”.  Fiind aşadar fiica părinţilor mei, am şi eu volume pe care am scris locul şi data achiziţiei, cu scrisul meu anapoda, şi am şi o dorinţă devenită aproape omniprezentă de a deţine o ştampilă personalizată pentru propria mea bibliotecă.

colop edited

Chiar dacă nu sunt o persoană cunoscută, şi nici nu obişnuiesc să-mi împrumut cărţile decât apropiaţilor, din cauza unor evenimente nefericite, mi-ar plăcea mult ca volumele pe care le deţin să poarte sigla „Miruna şi poezie”, în speranţa că, dacă, peste cine ştie câţi ani, când eu voi fi oale şi ulcele, cei cărora le vor ajunge pe mână părţi din sufletul şi din biblioteca mea, poate îmi vor descoperi blogul antic prin colţurile uitate ale internetului.

Dacă ar fi să aleg acum la ce firmă aş apela pentru realizarea ştampilei mele personalizate, aş alege fără să clipesc COLOP România. De ce? Pentru că este lider de piaţă în distribuţia ştampilelor la noi în ţară şi are în spate 15 ani de experienţă şi profesionalism.

colop4

Şi apreciez enorm grija pentru mediul înconjurător de care dau dovadă cei de la COLOP, oferind ştampile cu amprentă de carbon neutră, ştampile realizate din plastic reciclat şi ştampile confecţionate din biopolimeri biodegradabili. Ei, cât de tare e asta?

Iar site-ul lor este şi mai tare. Găsiţi efectiv acolo ştampile pentru firme, medici, avocaţi, ştampile cu plăcuţă de text personalizată, ştampile cu protecţie antibacteriană ( cu ioni de argint, despre care eu una habar nu aveam că există, dar sunt bucuroasă că le-am descoperit), ştampile cu dată (faimoasele datiere), ştampile cu text predefinit, numărătoare (ştampile cu cifre), şi multe, multe alte produse şi servicii conexe.

Nu cred să fie român care nu s-a întâlnit măcar o dată-n viaţă cu vreo ştampilă, fie cu datierele de la oficiile poştale, sau cu ştampila liceului pe adeverinţa de elev, sau cu ştampila medicului pe reţetele pentru medicamente. Chiar şi cei mici, prichindeii de grădiniţă, au propria lor gamă de ştampile, cu modele care de care mai haioase şi colorate pentru a-i ţine ocupaţi cât mai mult timp.

Iar asta tocmai mi-a dat o idee. Cărţile nu sunt singura mea pasiune, şi cum fiecare sesiune de lectură este însoţită de un partener pufos care toarce de numa-numa, mie-mi trebuie musai şi o ştampilă cu nişte gheruţe de pisică, şi, de ce nu, şi cu o siluetă de pisică, eventual, precum modelul de mai jos.

animal-paw-print-clipart-17

Între timp, pe mine mă ştampilează cu nişte gheruţe ascuţite năstruşnica asta de pisi pe unde apucă: pe mâini, pe spate, pe gât… cum altfel se recunoaşte un iubitor şi un posesor de felină feroce?

Cam atât pentru astăzi, merg şi eu la somn că pisi deja sforăie uşor, şi vă las cu un îndemn numai bun al celor de la COLOP, Să ne bucurăm de toamnă. Şi cred că nu mi-ar strica o ştampilă şi cu o frunză…

toamna colop

xoxo, Miruna.

Acest articol a fost scris pentru proba numărul 8 a competiţiei Super Blog 2017.

Advertisements

Astenia mea de toamnă, şi muzica.

Helău, helău. Ce mai faceţi? Fără ocolişuri, vă spun că astăzi este despre muzică. De ce despre muzică? Pentru că la muzică apelăm când tăcerea e prea apăsătoare, pentru că măcar o dată am dat volumul mai tare în căşti încercând să nu ne mai auzim gândurile incomode.

La vârsta mea, fac parte din acea generaţie care a crescut cu trupe precum Andre, Animal-X, N&D, Akcent, O-Zone, şi, da, recunosc, cu plăcere chiar, că deşi nu aveam voce, cântam în faţa oglinzii folosind peria de păr sau tuburile de spray pe post de microfon. Am avut un casetofon pe care l-am stricat tot derulând puţinele casete pe care le aveam. Apoi, spre norocul meu, tatăl meu a achiziţionat primul nostru calculator, cu un monitor imens şi cu nelipsitul Winamp, unde am descoperit piese interpretate de Britney Spears, Enya, Modern Talking, dar şi trupe româneşti de suflet, Pasărea Colibri, Phoenix, Cargo. Cea mai plăcută surpriză am avut-o descoperind o piesă care-mi poartă numele: Miruna, interpretată de Pasărea Colibri.

Apoi, printre refrene fredonate, drumuri spre şcoală, şi curgerea timpului, am mai crescut. Am trecut prin faza rock a fiecărui adolescent, trecându-mi prin playlist de la Metallica, Bullet for My Valentine, până la Linkin Park – pe care îi ascult şi acum în momentele mele mai puţin bune. Şi, să nu credeţi că am scăpat de faza hip-hop, ascultând piese mai mult sau mai puţin cenzurate, de la BUG Mafia, Paraziţii şi mulţi alţii.

Inevitabil, dacă mă întrebaţi care este genul meu preferat de muzică, sau piesa preferată, vă voi răspunde că nu ştiu. Pentru că fiecare moment pe care îl trăiesc, fiecare stare prin care trec poate fi asociată cu o melodie sau alta. Nu credeam că voi fi chiar atât de emoţionată vorbindu-vă despre muzică, dar se pare că asta face muzica: ne atinge sufletele.

Oricât de clişeic ar suna, muzica mi-a fost mereu alături, de la casetofonul vechi pe care l-am stricat, la boxele vechi, îngălbenite ale primului calculator şi până acum. Nu-mi vine să cred că am ajuns până aici, până azi, în punctul în care mă aflu. Şi dacă e să privesc puţin în urmă, chiar îmi lipsesc acele boxe chinuite, rămase fără butoane şi pline de praf. Mi-ar plăcea să pot recrea puţin atmosfera adolescentină, cu zbenguiala pe tot felul de ritmuri, profitând de momentele când nu era nimeni acasă.

Astfel, am ajuns la concluzia că alegerea cea mai bună pentru mine vine din partea Edifier. Acesta este un brand definit de pasiune, pasiune la puterea a treia: pasiunea pentru sunet, pasiunea pentru design și pasiunea pentru calitate.

Ce m-a atras la  sistemul de boxe 2.0 Edifier R2730DB?  În primul rând, simplitatea şi eleganţa designului, încadrându-se astfel perfect în orice dormitor sau living. Apoi, posibilitatea de conectare prin Bluetooth, şi nu numai, precum şi telecomanda wireless – din pat sau de pe canapea, posibilitatea de a controla cu uşurinţă volumul şi celelalte opţiuni. Aşadar, experienţa Edifier, în toată splendoarea ei.

Până una alta, merg să mai dau o raită prin playlistul adolescenţei mele, şi, să se zguduie pereţii! Acesta-i tratamentul pentru astenia mea de toamnă…

Aştept recomandări din partea voastră, şi ne-auzim data viitoare.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 5 a competiţiei Super Blog 2017.