Gata! Astăzi vreau să plec în Jamaica!

Repet, astăzi vreau să plec în Jamaica!

Helău, helău. Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Eu, la fel, deşi mi-ar prinde nemaipomenit de bine o evadare din rutina asta. Adică, nu mă înţelegeţi greşit, îmi place să am un program bine stabilit, măcar pentru o tsăptămână, plus că mereu mai apar lucruri neprevăzute care trebuie strecurate în program, dar o oarecare stabilitate este nemaipomenită.

Însă, ce îmi doresc acum, este să mă pot teleporta în mod magic în Jamaica. Asta ar fi alternativa la “îmi place zăpada, dar când stau în casă şi citesc, nu când trebuie să merg la muncă pe vremea asta”. Şi, de ce nu? E o destinaţie suficient de exotică, o poartă către noi informaţii şi o nouă cultură – o destinatie speciala pentru o vacanta speciala.

Adică, parcă ar merge schimbată puţin zăpada asta, mocirla de pe trotuare şi, eventual, papucii uzi, cu o sesiune de relaxare, pe o plajă, întinşi bine-mersi pe un şezlong la soare, cu un pahar de rom jamaican sau cu un cocktail fancy alături, şi pe fundal să se audă în surdină ceva ritmuri reggae. Sună bine de tot, aşa e?

Cu toate că atunci când vine vorba de călătorii cu destinatii speciale nu sunt deloc calmă şi relaxată, pentru că, în primul rând mă entuziasmez, şi în al doilea rând mă panichez. Sau invers, având un amalgam de gânduri în minte, începând cu “mamă, ce mişto o să fie, abia aştept”, continuând cu “dar dacă se întâmplă ceva naşpa, dacă nu o să-mi placă cutare, x, y, z”, şi terminând cu “sper să fac poze mişto şi să postez pe blog, oh, o să fie super”.

Dacă totuşi nu aveţi inspiraţie şi dor de ducă – momentan – aruncaţi o privire pe site-ul celor de la CND Vacante Speciale, unde, cu siguranţă veţi găsi inspiraţie pentru călătorii şi destinatii exotice pentru vacante specialeJamaica se regăseşte desigur în lista lor, alături de alte “nume sonore” într-ale excursiilor, cum ar fi: Bora-Bora, China, Bahamas, Miami, Bali, Maldive sau Mauritius.

VacanteSpeciale.ro_Superblog2018-5

Acum, revenind la faptul că mi s-a năzărit mie să plec în Jamaica, păi, chiar credeţi voi că plec eu aşa, tam-nisam fără să mă documentez întâi, măcar puţin?

Păi, nu, nu, nici nu se pune problema. Măcar câteva reguli simple de pe-acolo să mi le am şi eu notate pe undeva, plus o listă cu locuri de vizitat musai, doar nu o să stau doar pe plajă, şi, cel mai important, ceva chestii de mâncat de pe-acolo, ori altfel, cine ştie, poate ajung la spital intoxicată cu rom, nu, nu.

Deci, de bifat, în Jamaica:

  • Port Royal, care a luat naştere în 1518, care a fost cel mai mare oraş din Caraibe, loc de întâlnire pentru piraţi şi comercianţi.
  • Laguna Luminosa.
  • Blue Mountain Coffee.

Sigur, am o listă minusculă, dar prefer să fiu surprinsă. Voi ce aţi adăuga aici? Aştept să-mi scrieţi.

Cam atât pentru astăzi, se pare că plecarea mea se amână, momentan trebuie să mă pregătesc să plec la muncă. hihi

Ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

P.S. Voi ce vacante speciale aţi plănuit, pe unde, cu cine? Povestiţi-mi în comentarii, eu abia aştept să vă răspund. 🙂

P.P.S. Articol scris pentru proba cu numărul 8 a competiţiei Spring Superblog 2018.

Advertisements

Cină pentru The King, Stephen King

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Pe mine presimt că mă prinde o răceală, şi, odată cu răceala şi o poftă de un hamburger mare şi gustos, cu multă brânză cheddar şi o porţie zdravănă de cartofi prăjiţi alături. Totuşi, până ajung eu să mă răsfăţ cu bunătate de hamburger, citind tot felul de noutăţi despre recentele evenimente la care participă autorul meu preferat, Stephen King, cu mâncarea în gând, am dat şi peste un articol în care The King povesteşte care sunt mâncărurile  lui preferate sau mai puţin preferate.

14910436_836589353147315_1959998364823243242_n

Astfel, am descoperit că meniul preferat al autorului, numit şi Steve’s monster’s menu, constă în:

  1. Somon la cuptor, făcut cam 30 de minute, la 350 de grade, glazurat cu unt, lămâie şi puţin zahăr brun.
  2. Orez Jambalaya, despre care habar nu aveam, până acum. Evident că am descoperit tot felul de reţete, dar pare delicios indiferent de varietatea de ingrediente folosite.
    Cheesecake, o felie monstru, sau două felii. Putem intui că desertul preferat al lui Stephen King este puţin atipic, dar delicios. Pentru că este vorba despre un cheesecake cu merişoare şi portocale. Yummy.

Însă, dacă ar fi să gătesc ceva pentru Stephen King, dacă am sta de vorbă, sau mai bine zis dacă eu l-aş urmări fascinată cum vorbeşte despre orice, aş încerca ceva uşor diferit, punându-mi puţin creativitatea la încercare. Ştiu că şi lui Stephen King îi place şi pâinea de casă, deci am fi doi fani pâine şi miros de pâine proaspătă. Tocmai din acest motiv, aş vrea să fac nişte tartine cu somon după reţeta lui Stephen, cu pâine de casă. Cum nu mă pricep la făcut pâine, recunosc, pentru că mi se pare efectiv o artă şi o muncă asiduă, aş apela la ajutorul unei maşini de pâine, dar voi alege cea mai simplă reţetă din manual, doar că în loc de clasicul ulei menţionat în reţetă aş vrea să folosesc ceva special, pregătit cu cea mai eficientă presă de ulei la rece, şi anume ulei de migdale. Cred că aroma uleiului de migdale se va simţi minunat în pâine şi în combinaţie cu somonul la cuptor, mai ales pentru că va fi un ulei pur, preparat pe loc, fără aditivi şi conservanţi.

logo-yoda_1504191001-300x300

V-am spus deja că voi folosi cea mai eficientă presă de ulei la rece, şi anume presa de ulei YODA Home Pro. Este compactă, pentru a-şi găsi locul în orice bucătărie, dar are şi un motor puternic, pentru a stoarce uleiul din ingrediente proaspete în confortul casei tale. De asemenea, este disponibilă în trei culori – gri, portocaliu şi roşu – iar mie tare-mi face cu ochiul portocaliul ăla aprins, mai ales că magazinul profistore.ro are promoţii YODA de nerefuzat.

Yoda-orange

Nu ştiu vouă, dar mie îmi plouă-n gură deja. Partea bună este că am plănuit o gustare sănătoasă, pe care chiar s-ar putea să o pun în practică de Halloween, doar că s-ar putea să fiu doar eu cu iubitul meu, mâncând bunătăţuri şi uitându-ne la un film de groază, într-un decor portocaliu. V-am spus eu că-mi face cu ochiul presa de ulei portocalie!

Cam atât pentru astăzi, nu mai pot de oboseală, răceală şi toate alea. Iar mâine mă aşteaptă o nouă serie de peripeţii.

V-am lăsat, dar aştept să-mi scrieţi cu ce autor sau celebritate aţi vrea să luaţi cina şi ce aţi servi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 9 a competiţiei Super Blog 2017.

Toamna asta, fall in love with COLOP

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Eu vă scriu de pe meleaguri bucovinene, din casa în care am copilărit. Am revenit acum pentru câteva zile, să-mi văd familia şi să îi mai aduc un membru. Cu toate peripeţiile posibile, am adus o pisicuţă de la Iaşi, acasă la Siret. (Da, e locul ală de pe hartă în apropiere de unde se-agaţă-n cui. Şi a fost capitală a Moldovei.) Am ajuns obosiţi şi puţin flămânzi, dar ne-am încărcat bateriile destul de repede. Eu cu o cină acompaniată de un pahar de vin, pisi cu mâncarea ei specială. (Dar am dubii dacă este sau nu sătulă pentru că mai şi muşcă din laptopul meu câte puţin din când în când. Hihi.)

Acum, cuprinsă de atmosfera din camera în care mi-am petrecut câţiva ani buni, citind şi scriind printre căni de cafea şi prăjituri de casă, nu pot decât să mă destind puţin şi să fac un tur al biliotecii părinţilor mei. Găsesc aici de la cărţile tehnice, de electronică ale tatălui meu, până la romanele siropoase ale mamei, sau nelipsiţii clasici, precum Dostoievski sau Preda. Îmi face o nespusă plăcere să le răsfoiesc, să le văd aranjate după autor, după editură sau după colecţie, dar cel mai mult îmi place să văd dacă au însemne personale.

Unele volume au fost primite cadou, şi au câteva rânduri scrise cu urări de La mulţi ani iar altele au fost pur şi simplu cumpărate, de plăcere sau de nevoie. Cu toate acestea, cărţile mamei mele păstrează pe primele pagini data şi locul de unde au fost achiziţionate, cu scrisul ei mărunt de mână. Cărţile tatălui meu poartă însă o amprentă mai profesională, mai sobră, şi anume, sunt ştampilate cu textul „BIBLIOTECA PERSONALĂ COPOIU A.”.  Fiind aşadar fiica părinţilor mei, am şi eu volume pe care am scris locul şi data achiziţiei, cu scrisul meu anapoda, şi am şi o dorinţă devenită aproape omniprezentă de a deţine o ştampilă personalizată pentru propria mea bibliotecă.

colop edited

Chiar dacă nu sunt o persoană cunoscută, şi nici nu obişnuiesc să-mi împrumut cărţile decât apropiaţilor, din cauza unor evenimente nefericite, mi-ar plăcea mult ca volumele pe care le deţin să poarte sigla „Miruna şi poezie”, în speranţa că, dacă, peste cine ştie câţi ani, când eu voi fi oale şi ulcele, cei cărora le vor ajunge pe mână părţi din sufletul şi din biblioteca mea, poate îmi vor descoperi blogul antic prin colţurile uitate ale internetului.

Dacă ar fi să aleg acum la ce firmă aş apela pentru realizarea ştampilei mele personalizate, aş alege fără să clipesc COLOP România. De ce? Pentru că este lider de piaţă în distribuţia ştampilelor la noi în ţară şi are în spate 15 ani de experienţă şi profesionalism.

colop4

Şi apreciez enorm grija pentru mediul înconjurător de care dau dovadă cei de la COLOP, oferind ştampile cu amprentă de carbon neutră, ştampile realizate din plastic reciclat şi ştampile confecţionate din biopolimeri biodegradabili. Ei, cât de tare e asta?

Iar site-ul lor este şi mai tare. Găsiţi efectiv acolo ştampile pentru firme, medici, avocaţi, ştampile cu plăcuţă de text personalizată, ştampile cu protecţie antibacteriană ( cu ioni de argint, despre care eu una habar nu aveam că există, dar sunt bucuroasă că le-am descoperit), ştampile cu dată (faimoasele datiere), ştampile cu text predefinit, numărătoare (ştampile cu cifre), şi multe, multe alte produse şi servicii conexe.

Nu cred să fie român care nu s-a întâlnit măcar o dată-n viaţă cu vreo ştampilă, fie cu datierele de la oficiile poştale, sau cu ştampila liceului pe adeverinţa de elev, sau cu ştampila medicului pe reţetele pentru medicamente. Chiar şi cei mici, prichindeii de grădiniţă, au propria lor gamă de ştampile, cu modele care de care mai haioase şi colorate pentru a-i ţine ocupaţi cât mai mult timp.

Iar asta tocmai mi-a dat o idee. Cărţile nu sunt singura mea pasiune, şi cum fiecare sesiune de lectură este însoţită de un partener pufos care toarce de numa-numa, mie-mi trebuie musai şi o ştampilă cu nişte gheruţe de pisică, şi, de ce nu, şi cu o siluetă de pisică, eventual, precum modelul de mai jos.

animal-paw-print-clipart-17

Între timp, pe mine mă ştampilează cu nişte gheruţe ascuţite năstruşnica asta de pisi pe unde apucă: pe mâini, pe spate, pe gât… cum altfel se recunoaşte un iubitor şi un posesor de felină feroce?

Cam atât pentru astăzi, merg şi eu la somn că pisi deja sforăie uşor, şi vă las cu un îndemn numai bun al celor de la COLOP, Să ne bucurăm de toamnă. Şi cred că nu mi-ar strica o ştampilă şi cu o frunză…

toamna colop

xoxo, Miruna.

Acest articol a fost scris pentru proba numărul 8 a competiţiei Super Blog 2017.

Începutul reprezintă jumătate din orice acţiune, restul e Swiss Solutions.

Helău, helău. Ce mai faceţi? Eu abia m-am trezit, am tras un pui de somn, şi am avut un vis tare ciudat.

Se făcea că eram o persoană importantă, şi trebuia să comunic cu alte persoane importante, dar, brusc, nu reuşeam să înţeleg nicio iotă din ce rosteau cei din jurul meu. Am încercat să vorbesc, şi pe cât de ciudat ar suna, nu îmi înţelegeam nici propriile cuvinte. M-am bâlbâit preţ de câteva minute, fără izbândă… m-am uitat în jur, sperând să găsesc nişte foi şi un pix, poate, poate voi pune cumva ordine în lucruri. Am zărit în colţul biroului un teanc de foi, şi un pix alături. Am pus mâna pe foi, şi am observat că era scris ceva pe ele. Am încercat să citesc, dar nu am reuşit să desluşesc nimic. Textul nu părea scris în vreo limbă de care auzisem, caracterele îmi păreau hieroglifice. Nu înţelegeam efectiv ce se întâmplă, am simţit că se învârte camera cu mine, şi m-am trezit într-un vârtej de sunete şi caractere fără sens.

De cele mai multe ori, încerc să descifrez semnificaţiile visului pe care l-am avut în noaptea ce a trecut. Acum, mi-a luat ceva, dar cred că am aflat cu adevărat răspunsul la vreo jumătate de oră după ce m-am trezit şi mi-a spus iubitul meu de încurcătura de care a avut parte astăzi. Aştepta un colet, iar cei care l-au anunţat că trebuie să se prezinte să ridice coletul i-au spus că este un colet voluminos. Lucru ciudat, pentru că de cele mai multe ori el aşteaptă coleţele cu piese electronice micuţe. Toate bune şi frumoase, încercând să ghicească ce ar fi putut să primească, ajunge la locul cu pricina, preia coletul, care era un coleţel, pe care scria „small packet”. Acum, nu ştiu ce să cred. Cel care se ocupă de informare nu vede coletele sau nu se pricepe nici măcar la limba engleză… Hmm.

Astfel de situaţii, pentru că am mai întâlnit tot felul de traduceri care mai de care, parcă făcute de Coana noastră Chiriţa în provincie, „des fleurs de coucou”, precum şi visul meu mai mult sau mai puţin criptic, m-au condus către agenția de traduceri Swiss Solutions, care se ocupă, pălărie-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i, cu traduceri specializate

logo_swiss_solutions-patrat

Cei de la Swiss Solutions sunt ca o gură de aer proaspăt pentru cei care se confruntă cu probleme legate de traduceri, şi sunt ghidaţi, am putea spune, de patru puncte cardinale ale profesionalismului:

  • Reprezintă un brand inspiraţional, în cadrul căruia activează doar profesionişti pasionaţi.
  • Sunt generatori de valoare şi calitate; oameni asumaţi, care învaţă din toate experienţele.
  • Se focusează atât pe piaţa internaţională cât şi pe cea naţională, rămânând curioşi şi inovativi.
  • Lucrează inteligent şi eficient, mereu deschişi la schimbare.

Vă întrebaţi de ce scriu asta? Ei bine, presupunând că aţi vrea să deschideţi în Italia o afacere cu mici, şi vă gândiţi că fraza „quattro micii con muştar” este cea mai bună alegere pentru a vă face reclamă, apelaţi mai întâi la gama de servicii Swiss Solutions.

hello-image-layer

Adică, închipuiţi-vă doar că unii dintre români nu ştiu ce-s ăia hamleţi, sau susţin că n-au mâncat niciodată curechi sau cucuruz fiert, iar alţii, descoperă scriind acest articol ce sunt alea pacheşti.

Aşadar, dacă ne este dificil să înţelegem toate cuvintele propriei limbi, vă daţi seama ce nebunie este în firmele din diferite ţări care au de susţinut colaborări, dacă angajaţii lor nu au participat la cursuri de limbi străine pentru firme, în cadrul cărora să-şi însuşească nu doar exprimarea şi înţelegerea cuvintelor de bază, ci şi limbajul specific nişei de activitate: medical, tehnic, juridic, etc.?

Ce să mai spun, pentru unii dintre noi chiar şi matematica pare o limbă străină, dar se pare că echipa Swiss Solutions se pricepe la asta şi îşi defineşte concret activitatea în următoarele cifre:

swiss.jpg

Cam atât pentru azi, încă e luni, şi vă las puţină inspiraţie pentru săptămâna ce urmează, preluată de aici:

monday inspiration

xoxo, Miruna.

P.S. Voi ce mai visaţi sau ce traduceri năstruşnice aţi mai auzit? 🙂

Articol scris pentru proba cu numărul 7 a competiţiei Super Blog 2017.

 

 

O baie cu spumă, un pahar de vin roşu, un tratament Royal! – o ieşire din cotidian.

Helău, helău. Ce mai faceţi? Cum a fost astăzi, vineri 13, pentru voi?

Pentru mine a fost o zi destul de bună. Am achiziţionat două volume destul de interesante, Inimă vinovată, de Julie Parsons şi Mă cheamă Rose, ca pe mama, de Veronique Ovalde. Am fost prin oraş, m-am plimbat, m-a prins o ploaie de toamnă, acompaniată şi de o ploaie de frunze… Melancolie în tonuri de galben şi asfalt ud. Şi, cum nu se poate fără o cafea caldă şi câte un ochi aruncat pe facebook, ce să vezi, ce să vezi, am descoperit că anul trecut pe vremea asta ningea! Parcă instant m-am imaginat undeva departe de toată agitaţia, într-o cameră de hotel, cu nişte ciorapi pufoşi în picioare, citind ceva cu o cană mare de ceai cu lămâie alături.

Aş vrea să mă răsfăţ aşa cum nu am mai făcut-o niciodată. Ei bine, da, mărturisesc! Iarna nu am mers niciodată în vacanţă. Mereu am stat acasă, evident, citind şi vizionând seriale, stând la taclale cu ai mei şi punând la cuptor tăvi cu turtă dulce. Dar cred că acum a venit vremea dacă nu să plănuiesc, măcar să îmi închipui cum ar fi să am parte de un tratament Royal. Şi unde altundeva dacă nu la Hotel Royal Poiana Braşov?

hr3

Pentru mine Poiana Braşov e un fel de sinonim pentru schi, nu că m-aş pricepe la schi, şi nici nu mă omor după bulgăreli sau picioare congelate de frig, dar pun pariu că priveliştea de-acolo este superbă. Acum, revenind la tratamentul meu Royal, aici puteţi găsi cazare atât pentru cupluri,  cât şi pentru familii cu copii sau gaşca de prieteni, în camere bine dotate şi amenajate cu tot ce vă trebuie pentru un sejur cât mai confortabil. Inclusiv internetul wireless este de nelipsit, şi este gratuit în întreg hotelul.

Ce mi-a atras mie atenţia? În primul rând sauna, pentru că nu am mai fost niciodată la saună, fie pentru că nu prea am avut ocazia şi pentru că mi-e şi puţin frică, dar e cazul să mă maturizez, nu? Şi în al doilea rând, posibilitatea de a juca biliard. Cred că am mai fost doar o dată sau de două ori la biliard cu nişte prieteni dar nu am reuşit să deprind cine ştie ce abilităţi fantastice de a mânui tacul, aşa că, la hotel Royal aş mai bifa încă un lucru de pe lista mea cu lucruri pe care vreau să le fac. Plus că aş merge cu instructorul meu personal de biliard, şi nu numai, iubitul meu.

biliard

Cred că aş sta cel puţin trei nopţi, în care mă voi răsfăţa, voi evada din cotidian şi îl voi obliga pe iubitul meu să-şi închidă telefonul, să petrecem astfel cât mai mult timp de calitate împreună, fără să fim întrerupţi de sunetul strident şi omniprezent al notificărilor. Şi cu siguranţă vom opta pentru o cameră care dispune de baie cu cadă, pentru a mă lăsa învăluită de apă fierbinte, aburi, parfum de scorţişoară şi un pahar de vin roşu, savurat în ciuda frigului de afară.

hr4

Ce spuneţi, vă tentează şi pe voi un tratament Royal? Pun pariu că e superb şi vara, şi toamna, iarna sau primăvara! Voi ce plănuiţi pentru vacanţa de iarnă?

xoxo, Miruna.

Acest articol a fost scris pentru proba numărul 6 a competiţiei Super Blog 2017.

Astenia mea de toamnă, şi muzica.

Helău, helău. Ce mai faceţi? Fără ocolişuri, vă spun că astăzi este despre muzică. De ce despre muzică? Pentru că la muzică apelăm când tăcerea e prea apăsătoare, pentru că măcar o dată am dat volumul mai tare în căşti încercând să nu ne mai auzim gândurile incomode.

La vârsta mea, fac parte din acea generaţie care a crescut cu trupe precum Andre, Animal-X, N&D, Akcent, O-Zone, şi, da, recunosc, cu plăcere chiar, că deşi nu aveam voce, cântam în faţa oglinzii folosind peria de păr sau tuburile de spray pe post de microfon. Am avut un casetofon pe care l-am stricat tot derulând puţinele casete pe care le aveam. Apoi, spre norocul meu, tatăl meu a achiziţionat primul nostru calculator, cu un monitor imens şi cu nelipsitul Winamp, unde am descoperit piese interpretate de Britney Spears, Enya, Modern Talking, dar şi trupe româneşti de suflet, Pasărea Colibri, Phoenix, Cargo. Cea mai plăcută surpriză am avut-o descoperind o piesă care-mi poartă numele: Miruna, interpretată de Pasărea Colibri.

Apoi, printre refrene fredonate, drumuri spre şcoală, şi curgerea timpului, am mai crescut. Am trecut prin faza rock a fiecărui adolescent, trecându-mi prin playlist de la Metallica, Bullet for My Valentine, până la Linkin Park – pe care îi ascult şi acum în momentele mele mai puţin bune. Şi, să nu credeţi că am scăpat de faza hip-hop, ascultând piese mai mult sau mai puţin cenzurate, de la BUG Mafia, Paraziţii şi mulţi alţii.

Inevitabil, dacă mă întrebaţi care este genul meu preferat de muzică, sau piesa preferată, vă voi răspunde că nu ştiu. Pentru că fiecare moment pe care îl trăiesc, fiecare stare prin care trec poate fi asociată cu o melodie sau alta. Nu credeam că voi fi chiar atât de emoţionată vorbindu-vă despre muzică, dar se pare că asta face muzica: ne atinge sufletele.

Oricât de clişeic ar suna, muzica mi-a fost mereu alături, de la casetofonul vechi pe care l-am stricat, la boxele vechi, îngălbenite ale primului calculator şi până acum. Nu-mi vine să cred că am ajuns până aici, până azi, în punctul în care mă aflu. Şi dacă e să privesc puţin în urmă, chiar îmi lipsesc acele boxe chinuite, rămase fără butoane şi pline de praf. Mi-ar plăcea să pot recrea puţin atmosfera adolescentină, cu zbenguiala pe tot felul de ritmuri, profitând de momentele când nu era nimeni acasă.

Astfel, am ajuns la concluzia că alegerea cea mai bună pentru mine vine din partea Edifier. Acesta este un brand definit de pasiune, pasiune la puterea a treia: pasiunea pentru sunet, pasiunea pentru design și pasiunea pentru calitate.

Ce m-a atras la  sistemul de boxe 2.0 Edifier R2730DB?  În primul rând, simplitatea şi eleganţa designului, încadrându-se astfel perfect în orice dormitor sau living. Apoi, posibilitatea de conectare prin Bluetooth, şi nu numai, precum şi telecomanda wireless – din pat sau de pe canapea, posibilitatea de a controla cu uşurinţă volumul şi celelalte opţiuni. Aşadar, experienţa Edifier, în toată splendoarea ei.

Până una alta, merg să mai dau o raită prin playlistul adolescenţei mele, şi, să se zguduie pereţii! Acesta-i tratamentul pentru astenia mea de toamnă…

Aştept recomandări din partea voastră, şi ne-auzim data viitoare.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 5 a competiţiei Super Blog 2017.