“Fata din tren” de Paula Hawkins, recenzie

Am inspirat adânc, pentru a nu ştiu câta oară, mi-am pus mâinile încet pe tastatura uşor uzată a laptopului, şi am continuat editarea acestui fişier text, început, mărturisesc, acum aproape două luni.

Aşadar… 

Fotografie-0024A

Eu, citind în tren, Fata din tren, în drum spre Iaşi.

Fotografie-0013A

În gară, în Suceava.

Mulţumiri pentru poze Ioanei. (click pentru blogul ei)

Fata din tren

Paula Hawkins

 Nu pot spune că nu mi-a plăcut într-o oarecare măsură, dar parcă… aveam aşteptări ceva mai mari, mai ales după recomandările citite, şi anume:

„Fata din tren este un roman de suspans remarcabil. M-a ţinut treaz o noapte întreagă.”

Stephen King

„Dacă ţi-a plăcut Fata dispărută, vei devora acest thriller psihologic: îţi va schimba pentru totdeauna felul în care priveşti vieţile celorlalţi.”

 People

Prezentare

„Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată.

I-a botezat „Jess şi Jason“ şi viaţa lor i se pare perfectă.

Până când într-o zi vede ceva ce o şochează. Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.”

                Perspectiva narativă este una subiectivă, multiplă. Voi încerca să nu mă pierd în detalii şi povestiri, voi puncta doar anumite momente cheie şi voi evidenţia citatele mele preferate. Descoperirea integrală a poveştii vă las să o faceţi singuri, dacă veţi dori.

„Una pentru tristeţe, două pentru bucurie şi trei pentru o fetiţă. Trei pentru o fetiţă. M-am blocat la trei, pur şi simplu nu pot să merg mai departe. Capul mi-e plin de sunete, gura mi-e năclăită de sânge.”

Naraţiunea începe lejer, principalul personaj narator fiind Rachel, o tânără divorţată – „fosta” – care pare că a ales calea alcoolului, care parcurge în fiecare zi acelaşi traseu cu trenul. Şi observă de fiecare dată viaţa unui cuplu… toate astea până când tânăra blondă dispare.

„E ceva foarte liniştitor în a-i privi pe oameni în siguranţa căminului lor.” Rachel                                

                Una dintre temele abordate de autoare este aceea a infertilităţii, lucru pe care l-am apreciat. Aşadar, infertilitatea lui Rachel o face să devină „fosta”, sau poate fertilitatea Annei o face pe aceasta să devină „actuala”. Poate că durerea cea mai mare a lui Rachel nu a fost aceea de a nu putea rămâne însărcinată, ci aceea că nu a fost înţeleasă de soţul ei.

„N-a înţeles niciodată cum de era posibil să-ţi fie dor de ceva ce n-ai avut niciodată, cum putea să te doară.” 

„Părinţilor nu le pasă de nimic altceva decât de copiii lor. Ei sunt centrul universului lor; ei sunt ceea ce contează cu adevărat. Nimeni altcineva nu e important, suferinţa nimănui, nici bucuria nimănui; nu sunt reale pentru ei.”

„A fi gol pe dinăuntru: asta înţeleg. Încep să cred că nu poţi face cu adevărat nimic ca să schimbi starea asta. Eu cu asta am rămas după orele de terapie: golurile din viaţa ta sunt permanente. Trebuie să creşti în jurul lor, ca rădăcinile unui copac în jurul asfaltului; te mulezi după goluri, creşti printre ele.” 

În „peisaj” apare şi terapeutul lui Megan – Jess – Kamal Abdic, ale cărui cuvinte chiar m-au impresionat, şi le-am reţinut, atât în dosarul personal, cât şi în cel profesional:

„Dar când vine vorba de mintea omenească, nu există scurtături în procesul de vindecare.”

„ – Dar nu pot să nu fiu cine sunt.

 – Nu, dar poţi să alegi ce faci.”

Despre durere, beţii şi sentimentele de a doua zi, ne vorbeşte Rachel…

„Doare, totuşi. Şi trebuie să mă las în voia durerii, pentru că dacă n-o fac, dacă o tot amorţesc, nu va dispărea niciodată.” 

„După o vreme , am învăţat că, atunci când te trezeşti  aşa, nu mai întrebi ce s-a întâmplat, ci doar îţi ceri scuze:  îţi ceri scuze pentru ce ai făcut şi pentru ceea ce eşti şi n-o să te mai porţi niciodată, în viaţa ta, în halul în care te-ai purtat.” 

                Dar asta nu înseamnă că Megan e scutită de durere, şi de regrete din trecut. Şi trebuie să vă spun că … Megan şi Rachel au mai multe în comun decât aţi fi crezut la început…

Despre final, nu pot să spun decât că e surprinzător, şi revelator. Aşadar… pot ajunge Anna şi Rachel la un compromis, după toate întâmplările ce îl au ca protagonist pe soţul lor? Iar oare, va rămâne Rachel, sau vor rămâne cititorii, în continuare la părerea că:  „Da, asta înseamnă căsnicia – un loc sigur, cald, confortabil.” ?

xo, Miruna

“Dragoste virtuală” de Daniel Glattauer, recenzie

Dragoste virtuală

Daniel Glattauer

Înainte de toate, bună tuturor.

Ştiu, am lipsit. Ce-am făcut în tot acest timp? Am stat cu un gând la blog, cu un gând la rănile sufletului, cu tot felul de gânduri… cam peste tot.

Mi-am cam „ieşit din mână” la făcut recenzii. Fiţi duri dacă vreţi, dar măcar să-mi argumentaţi.

 

Aşadar, Dragoste virtuală, de Daniel Glattauer.

Prezentare şi păreri:  „Scrie-mi, Emmi. A scrie e la fel cu a săruta. E ca şi când te-ai săruta fără buze. E un fel de a te săruta cu mintea.”

„O poveste de dragoste din era internetului, care te atrage ca un magnet.” New Books Magazine

„Dragoste virtuală sau: cum se poate naşte o poveste fermecătoare de iubire dintr-un schimb de e-mailuri.” Daily Mirror

„Unul dintre cele mai frumoase dialoguri între îndrăgostiţi din literatura modernă.” Der Spiegel

„Un love story tipic zilelor noastre, cu un sfârşit pe cât de neaşteptat, pe atât de inevitabil.” The Guardian
 

Fotografie1220A

 

        Am păţit-o măcar o dată, fiecare dintre noi, să tastăm o literă în plus, în minus, sau înaintea alteia. O asemenea greşeală a făcut ca Leo şi Emmi să ajungă să corespondeze. Am citit cu relativă uşurinţă, de parcă ar fi fost propriile mele emailuri, conversaţiile celor doi. Protocolare, seci, reci, la început, şi din ce în ce mai incitante, misterioase, ba chiar intrigante discuţii. Şi cum e, oarecum firesc, discuţia, discuţiile despre ÎNTÂLNIREA. Doar nu poate fi totul virtual, aşa-i ? Mai ales când Leo este psiholingvist… 

Citate preferate: 

“omul e un maldăr de dispoziţii, un rezervor de îndoieli, o adunătură de contradicţii.”

“Sigur, toţi bărbaţii vor sex.

Dar adevăraţii bărbaţi cu clasă sunt tocmai cei care preferă să le scriu!”

“N-ar trebui să ne gândim la “pierderi”. Pierdem numai când ne gândim la asta.”

Scriitură lejeră, final… uşor neaşteptat.

Aţi citit? Dacă da, păreri. Dacă nu, aţi citi? Aştept cu drag răspunsurile voastre, dacă binevoiţi.

xo, Miruna.