Fata cea bună de Mary Kubica

Helău, helău.

Astăzi vă povestesc câte ceva despre o carte tare mişto, pe care nu-mi vine să cred că am citit-o abia acum, deşi ea este publicată în 2014 şi tradusă la noi anul trecut –  în 2017 – de Cristina Nemerovschi şi publicată la Herg Benet, evident, în colecţia Herg Benet Passport.

thegoodgirl.jpg

“Un thriller care îi va face pe cititori să se întrebe ce se întâmplă cu adevărat până la ultimele pagini.” (Booklist)

Ştiţi deja că mie nu îmi plac spoilerele, aşa că nici nu vă dau, dar, cartea asta este atât de bine scrisă, cu perspective care se îmbină de minune, încât ultimele pagini ale cărţii sunt cireaşa de pe tort. Un tort atât de bun, că ai mai vrea unul. Chiar ar fi foarte tare să existe o continuare, sau încă un volum care să prezinte şi perspectiva Miei, pe lângă celelalte perspective din care este scrisă cartea.

Cine este Mia? Păi, evident, fata cea bună, Mia Dennett, fata influentului şi cunoscutului judecător Dennett, care dispare într-o seară dintr-un bar, cu un tip misterios.

Dispariţia acesteia pune în mişcare departamentul de poliţie, în frunte cu detectivul Gabe Hoffman, un bărbat bine, un personaj interesant, puternic, dar şi sensibil, cu un simţ al intuiţiei fenomenal.

Dacă din ce am citit, judecătorul nu pare prea impresionat sau marcat de dispariţia mezinei lui, soţia acestuia, mama Miei, Eve Dennett, este complet răvăşită, cuprinsă şi copleşită de gânduri de tot felul, despre ea, despre statutul ei, despre fiica ei dispărută, şi îşi pune tot felul de întrebări despre modul în care şi-a crescut cele două fete. “Dacă, dacă, dacă…”

Perspectivele narative sunt structurate deci pe capitole precum “Gabe – Înainte”, “Gabe – După”, “Eve – Înainte” şi “Eve – După”. Înainte fiind perioada dispariţiei Miei, după, perioada după ce aceasta este găsită şi readusă în “sânul familiei”. Nu, acesta nu este un spoiler, aflaţi aceste lucruri încă din primele pagini ale cărţii.

Dar este absolut superb felul în care aceste perspective, modul de gândire şi de acţiune al detectivului Gabe Hoffman şi îngrijorarea şi disperarea Evei Dennett, se combină cu perspectiva lui Colin Thatcher, bărbatul misterios cu care Mia părăseşte barul în seara dispariţiei ei.

Mi-a plăcut mult absolut totul la cartea asta, personajele bine construite, naraţiunea simplă şi concisă, descrierile potrivite – nu prea lungi, nu inutile, ci potrivite pentru captarea atenţie şi conturarea unui cadru care să te absoarbă cu totul în carte, dialogurile, monologurile, gândurile de tot felul ale personajelor…

Aveţi aici un exemplu:

“E genul de tipă care te învaţă chestii fără să îţi lase senzaţia că se străduieşte să o facă. Se pricepe şi la păsări, îmi explică cum recunoaşte care sunt femele şi care masculi. Zice că a observat că, la cele mai multe specii, masculul e cel arătos, în timp ce femela e mai ştearsă. La păuni, lei, raţe se aplică treaba asta. Eu, până acum, nu observasem diferenţa. Probabil nici ea n-ar fi atât de ofesată de misoginismul naturii dacă n-ar fi fost dezamăgită de fiecare bărbat care a intrat vreodată în viaţa ei.”

Cei de la Publishers Weekly afirmă că “Romanul spectaculos al lui Kubica va încuraja comparaţiile cu Fata dispărută.”, dar eu nu prea sunt de acord cu acest lucru. Dacă este o asemănare între Fata dispărută şi Fata cea bună, este aceea că după ambele lecturi mi-am dorit să ştiu mai mult despre fiecare “fată” în parte şi despre ce se mai întâmplă în continuare.

Şi, cumva, în cartea asta nu există neapărat personaje pozitive sau personaje negative, iar lucrul acesta este “elucidat” de epilogul cărţii. Fiecare a procedat după cum a considerat, iar toate aceste acţiuni au construit o poveste care merită citită, suspans şi … nevoia de a şti mai mult despre tot ce s-a întâmplat sau s-ar putea întâmpla în continuare.

Dacă aţi citit-o vă aştept părerile în comentarii, dacă n-aţi citit-o, v-o recomand cu drag; eu una i-am dat 5 steluţe pe goodreads.

Cam atât pentru astăzi… Momentan nu ştiu ce să citesc mai departe, dar mă decid eu. Dar dacă aveţi sugestii, le primesc cu mare drag, şi ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

Advertisements

Un fel de unboxing primăvăratic

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Noi abia am ajuns acasă după ce am ieşit puţin în oraş, după ceva vreme, având în vedere ce program încărcat avem, aşa că abia acum reuşesc să scriu aici câteva rânduri.

Aşadar, să începem cu începutul. Luna trecută am participat la un concurs pe facebook, orgnizat de cei de la National FM Romania în parteneriat cu Libris. Şi, ce să vezi, am câştigat. Am trimis datele de contact, toate bune şi frumoase, şi am aşteptat, şi am tot aşteptat. Până ieri, când coletul mult aşteptat a ajuns, teafăr şi nevătămat, şi mai voluminos decât mă aşteptam.

Şi, conţinutul a continuat să mă surprindă în mod plăcut, pentru că, ia ghiciţi, sunt doar autori români.

Prima carte este Itinerarii din China, de Aurelia Stoie Mărginean, care are nişte ilustraţii absolut superbe.

itinerariidinchina

Cea de-a doua este Inocenţa păcatului, de Marius Albert Neguţ. Cred că, încet-încet, tot aruncând priviri acestei coperte enigmatice, voi duce cartea asta în topul listei cu cărţi de citit cât mai repede. Dacă aţi citit-o, vă aştept părerile musai!

inocentapacatului.jpg

Cea de-a treia mi-a adus puţin aminte de orele de română şi de analiza şi interpretarea textelor, dar cred că va fi o lectură bună, din care sper să am câte ceva de învăţat, şi, cine ştie, poate mă loveşte inspiraţia şi mai scriu şi eu ceva. Este vorba de Sentimentul iubirii în opera unor poete ilustre, de Mircea Manta.

sentimentuliubiriiinoperaunorpoeteilustre.jpg

Cea de-a patra, dar nu cea din urmă, este Vinovatul de Elena – Cristina Militaru, care vine în două volume, cu un aspect tare frumos şi îmbietor.

vinovatul.jpg

Update: Public acest articol abia dimineaţă pentru că aseară… nani. :)) Dar poate-i mai bine aşa, să-l citiţi şi voi la cafeaua de duminică.

Acum mă duc să-mi beau cafeaua afară şi să mai citesc puţin din Fata cea bună, de Mary Kubica, apărută la noi în colecţia Herg Benet Passport, tradusă de autoarea Cristina Nemerovschi. 

Cam atât pentru moment.

xoxo, Miruna.

 

În spatele uşilor închise de B.A. Paris

Helău, helău.

Zilele trecute vă spuneam pe instagram că eram în oraş cu ceva treburi şi, prinzând o pauză, am terminat cartea În spatele uşilor închise de B.A. Paris, apărută la noi la editura Trei, în colecţia Fiction Connection, şi că regretam că nu aveam laptopul la mine să scriu imediat o recenzie, plus că nici nu aveam o altă carte la mine pe care să o citesc.

behindcloseddoors.jpg

În fine, acum, că a trecut ceva timp, şi Paştele, alea, alea, parcă mi-a pierit tot entuziasmul pe care îl aveam pentru cartea aceasta.

Dar, să începem cu începutul. După ce am citit Cuplul din vecini de Shari Lapena, apărută tot la Trei, tot în aceeaşi colecţie, am vrut să citesc şi În spatele uşilor închise. Descrierea m-a atras într-o oarecare măsură, plus că am văzut volumul peste tot pe instagram şi pe facebook.

Jack si Grace sunt un cuplu desprins din povesti. Jack e manierat, aratos, un avocat de succes. Grace e frumoasa, buna gospodina si pare indragostita la nebunie de sotul ei.

Sunt imposibil de separat si lumea ii vede mereu impreuna.

Prietenele si-ar dori ca Grace sa iasa cu ele la pranz sau macar la o cafea.

Unii cred ca aceasta este dragoste adevarata. Altii se intreaba de ce Grace nu raspunde niciodata la telefon. Si de ce are zabrele la fereastra dormitorului.

Unde se termina iubirea si unde incepe teroarea? Ce ascunde casa perfecta? Ce pret are casnicia desavarsita?

********************************************************************************

“Un thriller psihologic de care nu te poti dezlipi.” – Library Journal

“In spatele usilor inchise ne ofera o poveste in acelasi timp extrem de credibila si infricosatoare.” – The Associated Press

“In mod garantat, debutul lui B. A. Paris te va bantui… Avertisment: fii pregatit pentru ce o sa urmeze!” – Bustle 10

“Unul dintre cele mai reusite thrillere psihologice care s-au scris vreodata.” – San Francisco Chronicle

Acum, părerile sunt împărţite, din ce am văzut în blogosferă. Cumva, scenariul este plauzibil, dar parcă tot nu poţi să nu te întrebi cum a ajuns protagonista noastră în situaţia în care se află, şi mai ales, care-i treaba cu încercările ei de a ieşi din ditamai impasul.

Dacă mă urmăriţi de ceva vreme, ştiţi că eu nu fac rezumatul cărţilor şi nici nu dau spoilere, pentru că are mai mult farmec să citiţi cartea dacă vă atrage pur şi simplu din descriere sau după ce citiţi acest articol.

Pe mine nu m-a dat neapărat pe spate povestea, dar este destul de bine scrisă, captivantă, chiar şi în ciuda faptului că nu prea am avut timp liber, eu consider că am citit-o destul de repede, ceea ce e de bine.

Mi-a plăcut şi că e scrisă alternativ, cu capitole din prezent şi din trecut, care se încheagă destul de bine pe parcurs şi oferă cititorului o perspectivă mai largă asupra evenimentelor.

Cu toate acestea, mi se pare că despre personajul negativ avem prea puţin background. şi parcă prea concentrat, şi mi-ar fi plăcut poate să fie şi câteva capitole scrise din perspectiva lui.

Exceptând câteva greşeli care ţin de tehnoredactare, lectura a fost una plăcută, iar un anume citat chiar mi-a dat de gândit, la modul general, fără vreo aluzie la relaţia mea, care e bine-mersi aşa cum e, no need to worry about it.

“Întind mâinile în faţă şi tremuratul pe care nu-l pot controla îmi spune ceea ce Jack a ştiut tot timpul – că frica este cel mai bun mijloc de descurajare.

Aşa că, trecem aceste cuvinte înţelepte la catastif, şi ne punem în minte să nu mai fim aşa de uşor de descurajat.

Pentru că, recunosc, de multe ori vreau să vă povestesc despre ceva, dar mi se face frică: “dacă nu o să le placă”, “dacă e penibil”, “dacă, dacă, dacă”.

Voi încerca aşadar să trec peste această frică, şi să vă scriu mai des, poate, cine ştie, vom interacţiona mai mult, şi cu şi mai multă lume.

Cam atât pentru astăzi, mai am şi eu câteva minute şi o tai la muncă.

xoxo, Miruna.

P.S. Vă aştept părerile în comentarii.

Flori,acolo unde nu te-ai aştepta…

Helău, helău.

Ce mai faceţi? Şi ce mai citiţi?

Eu am început să-mi savurez, în sfârşit, minunatele mele zile libere. Abia aşteptam să mă odihnesc şi să mă detaşez puţin de toată agitaţia de la muncă. Plus că abia aşteptam şi să reuşesc să mai stau la poveşti, aici, pe blog, cu voi.

Ca să vă daţi seama ce ocupată am fost, vă spun că n-am avut timp nici măcar să fac vreo poză florilor primite anul acesta de 8 martie, deşi, în ultimele zile, parfumul lor a persistat în bucătărie, şi mi-a înmiresmat dimineţile. Nu ştiu dacă aşa se măsoară acum timpul, dar parcă prea ne agităm, unii dintre noi, să postam tot felul de “instantanee”, mai mult sau puţin regizate, pe toate reţelele de socializare.

Sunt un om simplu, mie mi-ajunge doar să ştiu, şi să simt. În rest, un singur trandafir îmi este de ajuns.

27867236_1887133677983115_4162054979758862129_n

Pentru mai mult, pentru emoţii intense, pentru suprize, de oriunde, oricând, recomand Interflora Romania – florărie online.

Da, aţi citit bine. Acum puteţi comanda şi flori online , nu doar shaorma. Totul este foarte simplu, selectaţi buchetul sau aranjamentul dorit, localitatea de livrare, adresa, mesajul pentru persoana care se va bucura de surpriză, şi alte instrucţiuni sau specificaţii pentru livrare. Deci, spuneţi repede: voi cui vreţi să-i trimiteţi flori chiar acum?

Până acum ceva timp, conceptul de flori la domiciliu mi se părea ceva ireal, existent doar în filme, sau în străinătate, nicidecum în ţărişoara noastră mititică…

Vă spuneam la început că de azi mă bucur de nişte zile libere, aşa că am de recuperat multe ore de lectură, nu doar câteva minute pe fugă, în pauza de masă. Ce citesc acum?

auschwitzc.jpg

Bibliotecara de la Auschwitz, scrisă de Antonio G. Iturbe. Şi ce mi-a venit în minte acum? Ce ar fi să trimit un buchet de flori acolo? Da, acolo însemnând la Auschwitz, tocmai în Polonia.

Desigur, un gest mărunt, nesemnificativ poate, dar care mi-a încolţit în suflet, de vreme ce momentan nu am cum să vizitez acel loc atât de încărcat de emoţie şi de istorie.

Şi, da, Polonia se regăseşte pe lista ţărilor în care puteţi livra flori cu ajutorul celor de la Interflora International.

Deci, de ce nu? Tot respectul şi toată admiraţia pentru femeile care au fost la Auschwitz. Pentru cele care au pierit acolo, pentru cele care au rezistat, pentru fetiţele care au supravieţuit şi au dovedit cât de puternice sunt, pentru că merită să nu fie uitate.

Prima lecţie pe care orice veteran i-o dă unui nou venit este că întotdeauna trebuie să aibă un scop clar: acela de a supravieţui.  Să supravieţuiască alte câteva ore, şi astfel să mai acumuleze o zi, care, adaugată altora, va putea deveni încă o săptămână. Şi tot aşa: să nu-şi facă niciodată planuri măreţe, să nu aibă niciodată ţeluri importante, doar să supravieţuiască în fiecare clipă. A trăi este un verb care nu se conjugă decât la prezent.

Aşadar…

Să ne bucurăm de ce avem, şi să preţuim mai mult persoanele dragi din jurul nostru.

Cam atât pentru astăzi. Ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

P.S: Articol scris pentru proba cu numărul 4 a competiţiei Spring SuperBlog 2018.

 

Dor de ducă… şi vacanţă (iar, şi iar)

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Eu am avut 2 zile libere de la muncă. Da, nu-mi vine să cred… şi am mai făcut ce am mai făcut eu pe-acasă, curăţenie, ordine, dar mai e de muncă şi la capitolul ăsta, n-am mai citit nimic, cu părere de rău, şi vreau ca măcar mâine să mă delectez cu câteva pagini… Chiar dacă sunt puţin în urmă cu probele pentru Super Blog 2017, măcar încerc să ţin pasul. Aparent, sunt momente în care viaţa nu-i tocmai uşoară…

Şi, ce să vezi, ce să vezi, când mă gândeam că obsesia mea pentru Twin Peaks e gata, am constatat că nu e gata deloc. De ce spun asta? Pentru că am trecut astăzi pe la facultate să-mi iau o fantastică adeverinţă, şi, primind un pliant pentru o anume campanie, mi-am adus aminte de primul pliant pe care l-am primit la facultate, în primele zile, când eram complet speriată ca de bombe, şi cu nicio intenţie de a pleca cine ştie pe unde, fiindu-mi suficient că abia ce-mi părăsisem orăşelul meu mititel şi liniştit şi mă lăsasem captivată de Iaşul cel aglomerat. Era vorba despre un pliant pentru  programul Work and Travel, de un roşu închis tare frumos, lucios, mirosind a hârtie proaspăt imprimată şi cu imagini îmbietoare. Da, da, imagini îmbietoare. Cu toate acestea, sinceră să fiu, momentan nu aş pleca nicăieri… poate doar într-un fel de univers paralel în care să pot să dorm mai mult, să citesc mai mult şi să slăbesc mai repede, haha. Dar, dacă ar fi să plec undeva, tendinţa mea… nativă aş putea spune, de a alege un orăşel micuţ precum cel în care am copilărit, şi anume, Siret, Suceava, m-ar îndruma spre Statele Unite, şi mai precis spre statul Washington, spre regiunea King. Şi mai precis spre orăşelele Snoqualmie, unde au fost filmate anumite scene din Twin Peaks, şi spre North Bend, unde se află corespondentul din realitate al restaurantului Double R Diner.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_01-768x512.jpg

Momentan încerc să fac faţă aşa zisei vieţi de adult şi responsabilităţilor, dar, dacă mă voi înscrie la master, poate voi încerca să profit de vacanţă cu work and travel. Cel puţin în mintea mea, experienţa ar fi foarte interesantă şi generatoare de amintiri cât mai frumoase. Mi-ar surâde să lucrez în ficţionalul meu Twin Peaks, fie la Double R Diner, fie cine ştie unde, doar de dragul de a mă bucura de experienţa USA. Pe lângă faptul că îmi voi exersa limba engleză, cu vorbitori nativi de limbă engleză, mi-ar plăcea foarte mult să cunosc oameni noi, şi să aflu mai multe despre indienii americani, despre obiceiurile şi tradiţiile lor, şi mai ales despre istoria lor. Un alt aspect care mă fascinează este legat de arhitectura specifică a caselor dar şi a clădirilor de patrimoniu.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_06

Iar locul meu de suflet cred că ar fi Cascada Snoqualmie – Snoqualmie Falls – care apare şi în Twin Peaks.  Sunetul apei, aerul proaspăt… nu cred că există ceva mai frumos, mai liniştitor sau mai revigorant.

800px-Snoqualmie_Falls_in_June_2008

Imaginea nu îmi aparţine, dar este relevantă pentru articol.

Cam atât pentru astăzi, mă strigă patul tare de tot, nu care cumva să răguşească… hihi.

Aa, şi să nu uit, mi-ar plăcea tare mult să fac rost de diverse plăcuţe de înmatriculare, câte una din fiecare stat… mi se par geniale acele colaje decorative cu plăcuţe de genul.

xoxo, Miruna.

P.S. Dacă aveţi experienţe cu Work and Travel şi CND Vacanţe Speciale, le aştept cu plăcere în comentarii.

Articol scris pentru proba numărul 18 a competiţiei Super Blog 2017.

 

Pustiită de energie, dar încărcată de dorinţă… de lectură.

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi?

Eu, extenuată, azi mai mult ca oricând, aparent, după prima zi de muncă, analize, instructaj, etc. etc.

Sincer, tot ce vreau este să îmi intru în ritm şi să mă pot pune în pat în fiecare zi după muncă, după ce mai fac puţină ordine şi să citesc, să citesc cât mai mult, să-mi clătesc imaginaţia cu cât mai multe personaje. Nu ştiu de ce, dar această experienţă care mă atrage cât mai mult de viaţa de adult (da, recunosc, îmi place să mă alint cât se poate de mult…) mi-a adus în prim plan un roman pe care l-am citit acum ceva timp, dar care nu s-a numărat printre favoritele mele. Este vorba despre Suflete pustii, de Katharina Hacker. Cu toate acestea, cred că este totuşi pregnant în amintirea mea pentru că a avut părţi bune, bine scrise, şi planuri narative care puteau fi dezvoltate complet diferit de viziunea expusă a autoarei. Cu toate acestea, cred că fiind vorba de o autoare germană şi de personaje asemenea, răceala personajelor este oarecum explicată de personalitatea distantă a poporului german, sau cel puţin asta am perceput eu. Asemănarea cu situaţia mea? Dacă personajul feminin principal, Isabelle, ar fi avut un interes pentru lectură, lucrurile ar fi decurs altfel. Fără spoilere, fără panică, nu sunt genul. Şi ce i-aş recomanda Isabellei? Sau ce aş citi eu dacă aş fi Isabella? Aş putea începe cu o carte de suflet, cu încărcătură emoţională intensă, şi anume, Hoţul de cărţi, de Markus Zusak. Sau, m-aş arunca direct în volumul „Somnambulii”, de John Saul, care este pe lista mea de lectură de ceva timp, de prin iulie-august, de când iubitul meu mi-a cumpărat-o. Nu face el prea des de-astea, dar când o face este adorabil, şi mi se umple sufletul de bucurie. Şi astfel, revin în povestea sufletelor pustii, cu partea în care dacă Jakob ar fi fost puţin mai atent cu iubita sa şi dacă i-ar fi cumpărat ceva cărţi, nişte flori, poate şi nişte ciocolată şi o sticlă de vin din când în când… hmm. Vă invit să citiţi şi voi, şi să-mi spuneţi ce părere aveţi. Între timp, sper şi eu să m-apuc de Somnambulii lui John Saul, şi să nu mor de oboseală, hihi.

 

P.S. Nu sunt deloc amuzată, ci doar extenuatăăă. Sfaturi pentru primele zile de muncă, primesc cu plăcere.

Cam atât pentru astăzi.

xoxo, Miruna.                                                      

Articol scris pentru proba numărul 16 a competiţiei Super Blog 2017.

Metodă de nani – find the #answear

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi? Ce mai citiţi?

Eu am reuşit să termin Magia ordinii, de Marie Kondo, despre care vă tot povesteam, şi despre care urmează să vă spun mai multe într-un articol … zilele astea, sper. Şi mai  citesc câteva pagini din Derivă de Joanna Kavenna, achiziţionată de la Bookfest, mereu pe fugă, prin tramvai sau autobuz. În rest, ia ghiciţi cine are aparent un job, e mega stresată, deja mega obosită, şi mega nostalgică după timp liber, vacanţe, plimbări, escapade pe la cine ştie ce filme sau evenimente… şi toată nostalgia asta m-a făcut să mă uit prin tot felul de poze, inclusiv cele din vacanţa trecută, când am fost prin zona Braşov – Poiana Ţapului. Şi ia ghiciţi peste ce poză dau?

Nu, nu aveţi cum să ghiciţi, dar vă spun eu că are legătură cu provocarea #WeAreTheAnswear.

23232074_1900461739971994_1631305917_n

Da, vedeţi bine, vesta iubitului meu a fost soluţia perfectă pentru a putea trage un pui de somn pe drumul destul de lung, parcurs cu trenul din Iaşi până-n Braşov. Atunci am fost puţin jenată de ipostaza în care am fost prinsă, dar privind retrospectiv, nu regret nimic, şi pun pariu că ai mei companioni de drum au fost de fapt doar invidioşi că nu s-au gândit ei la asta şi că nu aveau şi ei vreo vestă la îndemână. Hihi.

Şi asta nu este singura metodă prin care putem testa moda şi să ne salvăm din cine ştie ce încurcătură. Fetele cel puţin ştiu că un hanorac este binevenit dacă se nimeresc nişte “musafiri” să-şi facă apariţia pe nepregătite (da, despre menstruaţie este vorba, pentru cei pe care i-am băgat în ceaţă.), iar băieţii, sau cel puţin unii colegi de-ai mei şi-au făcut perne din geci dacă se nimerea să nu facem prima oră sau să întârzie profesorul cu pricina suficient timp cât să-i prindă somnul.

Voi, ia spuneţi-mi, aţi trecut prin astfel de situaţii în care ingeniozitatea v-a fost pusă la încercare? Dacă da, cei de la answear.ro abia aşteaptă să afle despre ce este vorba, ba chiar vă şi premiază pentru asta. Nici nu ştiţi de unde vă loveşte inspiraţia.

Cam atât pentru azi, vă urez un weekend cât mai frumos, relaxant, sau productiv, după cum vă doriţi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 15 a competiţiei Super Blog 2017.

Cărţi, cafea, apă – escapadă în Serbia?

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi? Ce mai citiţi, reuşiţi să mai citiţi ceva? Eu nu prea am avut timp de citit, nici starea necesară parcă…

Toamna îşi intră în drepturi, chiar şi în ceea ce priveşte partea mai puţin pozitivă, să spunem. Lipsă de energie, de căldură, de lumină… parcă nu-mi vine să cred că acum ceva timp mă coceam efectiv la soare şi dacă se nimerea să am treabă prin oraş o zi întreagă achiziţionam din două-n două ore câte o sticlă de apă. Dar, ce credeţi voi, că e aşa simplu să-ţi cumperi o sticlă cu apă când ai geanta plină de cărţi şi caiete şi crezi că nu mai încape niciun capăt de aţă acolo? Ei, bine, de fapt totul e foarte simplu dacă alegi sticlele de 0.5l de la La Fântâna, zvelte, care pot fi strecurate cu uşurinţă lângă teancul de cărţi.

apa-de-izvor

Iar acum că e frig tare, mai mai că mă bate un gând să-mi caut şi mănuşile, credeţi că nu mai beau apă, sau că nu mai am cărţi în geantă? Nicidecum. După o cafea sau o ciocolată caldă băute pe fugă de la un to go sau de la vreun tonomat, e musai să-mi delectez papilele gustative cu gustul numai bun al apei de izvor extrasă din dintr-o regiune de basm, cu creste de munţi acoperite de pini şi stejari, tocmai din Serbia. Ehe, dac-ar fi să-mi las imaginaţia să zburde, aş petrece câteva zile acolo, departe de agitaţia urbană, dar potolindu-mi setea cu apa La Fântâna, musai dintr-o sticlă de 0.5l, nu care cumva să uit şi de beneficiile lumii moderne.apa-de-izvor-la-fantana

Şi că tot veni vorba de lumea modernă, observ că fac ce fac şi parcă sunt acaparată de tot felul de lucruri pe care eu ar trebui să le deţin, nu să mă subjuge ele. Tocmai de aceea am mai reuşit, în ciuda dificultăţilor întâmpinate să mai citesc din Magia ordinii, de Marie Kondo.

Mai am puţin, dar aceasta nu este genul acela de carte pe care dacă o citeşti ţi se schimbă pur şi simplu viaţa. Nu. După ce ai terminat de citit prima oară, te apuci din nou. Dar de data aceasta musai cu un carneţel şi un pix alături. Şi-ţi notezi cu sârguinţă ce şi cum e de făcut, ca să-ţi faci ordine în casă, şi în viaţă. Ce am învăţat eu până acum, la prima lecturare? Să te înconjori doar de lucruri care-ţi produc bucurie, care îţi trezesc acel fior. Cum ar fi apa La Fântâna. Tocmai de aceea mi-am cumpărat astăzi nişte papucei de casă care mă fac foarte fericită. Plus că oricum aveam nevoie şi sunt super-călduroşi. Şi, cum mă vedeţi cu faţa asta obosită, leşinată, extenuată, mi-am luat şi aceşti cercei ciucuraşi, super-uşori şi comozi la purtat. Şi puteţi observa şi o bucăţică de Sisi aka Diva mea, care se reface după sterilizare, şi după corectarea unei hernii. Sper că se reface fără complicaţii. A fost o întreagă aventură să o duc la sterilizat şi am avut emoţii o grămadă… Mică mare paranteză, dacă doreşte cineva un pisoi, producţie marca Sisi, aka Diva mea, am două bucăţi adorabilicioase care abia aşteaptă să iubăreasă pe cineva dispus să le ofere o căsuţă călduroasă, iubire şi ceva păpică.

Momentan, cam atât pentru astăzi. Nu uitaţi, hidrataţi-vămai ales după cantităţile industriale de cafea şi ciocolată caldă băute cu siguranţă.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 13 a competiţiei Super Blog 2017.

P.S. Ele sunt Eva şi Lia, şi abia aşteaptă să vă iubească.

SAMSUNG CSC

Plus, minus, şi Telecredit

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi?

Eu mi-am revenit parţial din răceală, tot încerc să-mi fac ordine în lucruri şi nu prea-mi iese, daaaar, am descoperit o carte tare interesantă care sper să mă ajute să  fac ceea ce mi-am propus. Este vorba despre Magia ordinii, de Marie Kondo. Sper că o voi termina curând, că voi aplica metoda KonMari, şi că voi împărtăşi mai multe cu voi într-o postare ulterioară.

konmari.jpg

Între timp, ce să vezi, ce să vezi, constat că vine Crăciunul, că facturile tot vin, cum plăteşti una, cum apare alta, Halloween, decoraţiuni, cadouri, cărţi… un mic răsfăţ ici-colo… şi bani? Banii, banii, ce facem cu ei, cum facem să-i avem mai mult timp sau cum facem să-i înmulţim?

Am stat şi m-am gândit puţin, am pus pe foaie una-alta, şi am ajuns la concluzia că pentru a avea bani suficienţi totul gravitează în jurul celor două semne matematice fantastice, plus, minus, şi dacă acestea două nu sunt de ajuns, mai rămâne Telecredit.

Pe scurt, vă voi spune ce ar trebui să facem în plus, mai mult decât facem deja, şi ce ar trebui să facem mai puţin, în minus, faţă de ce facem deja.

Metoda PLUS

  • Mergi mai mult pe jos. Ai de mers doar o staţie – două? Nu mai bine economiseşti banii de bilet pentru cartea mult dorită, sau puloverul ăla superb în culori de toamnă?
  • Găteşte acasă şi pregăteşte pacheţele pentru job şi pentru cei mici. De ce? Păi, e mai sănătos, ştii exact ce conţin mâncărurile, plus că e plăcut să petreci timp în bucătărie, singur sau cu iubi, povestind despre cine ştie ce chestii mişto.
  • Ai mai multă grijă de lucrurile tale, în special haine, pantofi, genţi, dar şi gadgeturi, electrocasnice şi mobilă, şi pune accent pe calitate, nu cantitate.
  • Fă sport acasă şi citeşte ce ai în bibliotecă deja. Aceste două sfaturi pot părea cam greu de aplicat, dar încercaţi-le măcar o săptămână şi vedeţi cum e. Timp în care puneţi deoparte contravaloarea abonamentului la sală şi banii pe care i-aţi fi dat pe o carte nouă într-un plic şi verificaţi totalul la sfârşit de săptămână.

Metoda MINUS

  • Mai puţină mâncare de tip fast food, junk food, mai puţină mâncare gata preparată. De asta v-am recomandat să gătiţi acasă şi să pregătiţi pacheţele. Şi tot aici, mai puţine, spre deloc, sucuri şi cafele de la tonomat. Investiţi într-un termos bun şi pregătiţi-vă cafeaua preferată de acasă, cu sau fără lapte, zahăr, sau cine ştie ce condimente pentru cafea. Noi spre exemplu ne-am băut o bună perioadă din timp cafeaua cu cardamom.
  • Mai puţine cumpărături la repezeală şi din impuls. Faceţi liste. Cu ce aveţi acasă, menţineţi un inventar, astfel încât să nu aruncaţi mâncarea cumpărată. Eliminaţi astfel şi risipa de bani, şi de mâncare. Cosmetice, produse de curăţenie şi de machiaj. Nu cumpăraţi mai multe produse de acelaşi fel. Nu le veţi folosi în acelaşi timp şi se vor strica. Nu vă cumpăraţi unele articole vestimentare doar pentru că sunt la modă. S-ar putea să fie şi de proastă calitate şi nici măcar să le purtaţi.
  • Renunţaţi la viciile mai puţin sănătoase. Şi aici mă refer la fumat. Şi, da, vă voi prezenta acelaşi calcul bine cunoscut:

1 pachet de ţigări pe zi, sau chiar mai puţin, să spunem 2 pachete de ţigări pe săptămână, 52 de săptămâni într-un an, vreo 15 lei un pachet de ţigări, asta vine undeva la 1560 de lei pe an.

De banii aştia vă puteţi lua chiar un laptop, un telefon, o tabletă, o bibliotecă (şi nişte decoraţiuni drăguţe pentru ea) sau multe cărţi. Poate că nu pare mult, dar dacă nu reuşiţi să puneţi măcar aceşti bani deoparte într-un an, atunci cred că ar trebui să vă „reevaluaţi” viciul.

Şi acum, metoda Telecredit. (pentru momentul ăla când ai ajuns să ai atât de multe cărţi în cutii pe balcon, sub pat, pe jos, poate chiar şi în baie, şi chiar a venit momentul să îţi cumperi o bibliotecă încăpătoare.)

Telecredit este un împrumut rapid, un credit online la care poţi apela de pe orice dispozitiv conectat la internet, telefon, tabletă, laptop sau calculator. Este un credit nebancar, cu dobândă 0. Ba chiar, are şi un nume simpatic: creditul D.A.R – doreşti, aplici, rezolvi –  pentru momentele când meriţi o bibliotecă în dar.

telecredit_credit_fara_adeverinta

Voi ce metode aveţi pentru a avea ceva bani puşi la ciorap pentru urgenţe? Aştept idei in comentarii.

Cam atât pentru astăzi, încerc să ies din hibernarea asta în care-am intrat că urmează o perioadă tare interesantă pentru mine, dar, despre asta vă vorbesc la timpul potrivit.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 11 a competiţiei Super Blog 2017. Cu întârziere, da…

Cină pentru The King, Stephen King

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Pe mine presimt că mă prinde o răceală, şi, odată cu răceala şi o poftă de un hamburger mare şi gustos, cu multă brânză cheddar şi o porţie zdravănă de cartofi prăjiţi alături. Totuşi, până ajung eu să mă răsfăţ cu bunătate de hamburger, citind tot felul de noutăţi despre recentele evenimente la care participă autorul meu preferat, Stephen King, cu mâncarea în gând, am dat şi peste un articol în care The King povesteşte care sunt mâncărurile  lui preferate sau mai puţin preferate.

14910436_836589353147315_1959998364823243242_n

Astfel, am descoperit că meniul preferat al autorului, numit şi Steve’s monster’s menu, constă în:

  1. Somon la cuptor, făcut cam 30 de minute, la 350 de grade, glazurat cu unt, lămâie şi puţin zahăr brun.
  2. Orez Jambalaya, despre care habar nu aveam, până acum. Evident că am descoperit tot felul de reţete, dar pare delicios indiferent de varietatea de ingrediente folosite.
    Cheesecake, o felie monstru, sau două felii. Putem intui că desertul preferat al lui Stephen King este puţin atipic, dar delicios. Pentru că este vorba despre un cheesecake cu merişoare şi portocale. Yummy.

Însă, dacă ar fi să gătesc ceva pentru Stephen King, dacă am sta de vorbă, sau mai bine zis dacă eu l-aş urmări fascinată cum vorbeşte despre orice, aş încerca ceva uşor diferit, punându-mi puţin creativitatea la încercare. Ştiu că şi lui Stephen King îi place şi pâinea de casă, deci am fi doi fani pâine şi miros de pâine proaspătă. Tocmai din acest motiv, aş vrea să fac nişte tartine cu somon după reţeta lui Stephen, cu pâine de casă. Cum nu mă pricep la făcut pâine, recunosc, pentru că mi se pare efectiv o artă şi o muncă asiduă, aş apela la ajutorul unei maşini de pâine, dar voi alege cea mai simplă reţetă din manual, doar că în loc de clasicul ulei menţionat în reţetă aş vrea să folosesc ceva special, pregătit cu cea mai eficientă presă de ulei la rece, şi anume ulei de migdale. Cred că aroma uleiului de migdale se va simţi minunat în pâine şi în combinaţie cu somonul la cuptor, mai ales pentru că va fi un ulei pur, preparat pe loc, fără aditivi şi conservanţi.

logo-yoda_1504191001-300x300

V-am spus deja că voi folosi cea mai eficientă presă de ulei la rece, şi anume presa de ulei YODA Home Pro. Este compactă, pentru a-şi găsi locul în orice bucătărie, dar are şi un motor puternic, pentru a stoarce uleiul din ingrediente proaspete în confortul casei tale. De asemenea, este disponibilă în trei culori – gri, portocaliu şi roşu – iar mie tare-mi face cu ochiul portocaliul ăla aprins, mai ales că magazinul profistore.ro are promoţii YODA de nerefuzat.

Yoda-orange

Nu ştiu vouă, dar mie îmi plouă-n gură deja. Partea bună este că am plănuit o gustare sănătoasă, pe care chiar s-ar putea să o pun în practică de Halloween, doar că s-ar putea să fiu doar eu cu iubitul meu, mâncând bunătăţuri şi uitându-ne la un film de groază, într-un decor portocaliu. V-am spus eu că-mi face cu ochiul presa de ulei portocalie!

Cam atât pentru astăzi, nu mai pot de oboseală, răceală şi toate alea. Iar mâine mă aşteaptă o nouă serie de peripeţii.

V-am lăsat, dar aştept să-mi scrieţi cu ce autor sau celebritate aţi vrea să luaţi cina şi ce aţi servi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 9 a competiţiei Super Blog 2017.