În sfârşit, #bookhaul.

Helău. Da, după lupte infernale cu programe de editarea video, cu frica de a vorbi cu  o cameră şi după constatarea că nu pot încărca video-uri aici pentru că  nu am cont premium, şi pentru că momentan youtube-ul iese din discuţie, ce să vezi, am revenit la metoda clasică, poze, text, sfântul wordpress. Sper doar să aveţi răbdare să parcugeţi această postare ce va cuprinde cărţile pe care mi le-am cumpărat în luna iulie, şi pe care s-ar putea să le citesc în august, cu precizarea că pe unele dintre ele deja le-am citit. 🙂

Voi începe cu ce mi-am luat de pe cartepedia.ro.

  1. Pasăre cântătoare, de Kathryn Erskine.

pc.jpg

Este povestea unei fetiţe pe nume Caitlin care suferă de sindromul Asperger, o tulburare de spectru autist, şi care se confruntă cu moartea fratelui ei mai mare, Devon.

O poveste emoţionantă, care trece dincolo de limitele şi gîndurile pe care ni le-am putea închipui noi. Mi-a plăcut mult şi am devorat fiecare cuvinţel, aşa că voi reveni cu o recenzie mai detaliată. #recomand!

2. Frumoşii, de Scott Westerfeld.

După cum v-am povestit aici (click!), primul volum m-a captivat şi mi-am propus musai să citesc şi cel de-al doilea volum, Frumoşii, care este şi el pe lista cu recenzii de făcut, că l-am şi citit. 🙂

20170809_151603

3. Morţi până la apus, de Charlaine Harris.

ch.jpg Nu ştiu dacă am apucat să vă spun, dar acum ceva timp mi-am cumpărat toate volumele aparute la Leda din seria Vampirii Sudului, în ediţie de buzunar, doar că nu am mai găsit primul volum. Dar cum să începi o serie fără primul volum, nu? Ei bine, după ce l-am citit în format pdf, mi-am făcut curaj şi mi-am comandat primul volum, dar în ediţia hardcover. Şi nu regret. Poate că vor arăta puţin ciudat în bibliotecă, dar nu-mi pasă. Efectiv m-am îndrăgostit de copertă, are puţin sclipici sau ceva pe supra-copertă, care e şi dublă, reversibilă, iar coperta în sine e neagră cu acele umbre efectiv superbe. Bună investiţia. Momentan am rămas undeva pe la mijlocul volumului 2, dar nu mă pierd, ceva mega-drăguţ de la cartepedia ţine minte pagina pentru mine. 🙂

sc.jpg

4. Şi, nu în cele din urmă, Un bărbat pe nume Ove, de Fredrik Backman, din care mai am aproximativ 100 de pagini, a ajuns în mâinile mele, şi mă bucur enorm că nu am mai amânat achiziţia acestui roman.

ove.jpg

Apooooi, de pe emag v-am spus că mi-am luat nişte cărţi, 5 la număr deci, să-i dăm drumul. 🙂

  1. Inimă de câine de Brânduşa Vrânceanu. Este o repovestire din câte am înţeles, deşi nu am idee care este poveste originală, dar mi-a plăcut mult. V-am povestit deja mai multe depre cărticica asta aici (click!).

 

20170809_151706

2. Somnambulii, de John Saul.

js.jpg Hmm, a cam trecut ceva timp de când nu am mai citit horror, aşa că … John Saul, dragii mei. Ştiu că am citit în al doilea an de liceu Clubul Manhattan şi mi-a plăcut, cam asta e tot ce îmi aduc aminte… 😀

3. Fata din lift, de Bogdan Iancu.

20170809_151732

Mai văzusem cărticica asta de vreo câteva ori, dar nu eram chiar atât de convinsă, daaar, am dat peste recenzia Cristinei Boncea şi am zis că e musai să mi-o iau. Aşa că mi-am luat-o. 🙂

4. XXL, de Rob Grant.

xxl.jpg

Cartea asta chiar mi-a atras atenţia, tema abordată, faptul că face parte din colecţia Râsul lumii de la Humanitas… hai s-o facem şi pe asta! 🙂

5. Nagasaki, de Eric Faye.

ng.jpg

Recunosc că am evitat, şi cred că evit în continuare atât proza cât şi poezia asiatică, dar pentru acest volum am făcut o excepţie, adică, nu se poate, citiţi descrierea şi sigur veţi fi de acord cu mine. Plus că are şi o copertă suuper-drăguţă.

Acum, dacă nu v-aţi plictisit, mai am 3 cărţi de pe elefant.ro, şi am terminat.

Dacă aţi ajuns până aici şi nu v-aţi plictisit, vă foarte mulţumesc. 

  1. Greşelile Mirandei, de Jill Mansell.

gm.jpgÎmi amintesc că asta este una dintre primele cărţi “noi” pe care am citit-o de la biblioteca şcolii undeva prin clasa a 7-a, a 8-a, şi am fost atât de impresionată încât am început cu greu o altă carte. Frumoase amintiri, aşa că am decis să o recitesc, deşi nu prea fac asta. Şi să nu mai spun câââât am aşteptat să vină cartea asta. Bine c-a ajuns! 🙂

2. Păzea, se-ntoarce Moş Crăciun, de Pascal Bruckner.

20170809_151947

… nu ştiu ce aş putea spune despre această carte, încă nu am citit-o, este interesant cum de mi-am făcut curaj să mi-o cumpăr, având în vedere trauma pe care mi-a lăsat-o Luni de fiere, tot a lui Bruckner… dar sper să fie ok. Mă intrigă coperta şi titlul, şi m-a surpins faptul că e ilustrată. S-ar putea să aştepte până la Crăciun, sau nu, cine ştie…

3. Fata de la nord de ziuă, de Alexandru Voicescu.

fn.jpgÎmi propusesem de ceva timp să citesc ceva autori români, şi sper că am făcut o alegere bună în ceea ce priveşte volumul ăsta, care cred că va intra “în citire” zilele astea, şi cu care voi reveni cu o surpriză.

 

Cam atââât, însumând un total de 12 cărţi, dacă mai ştiu să număr, ăsta a fost #bookhaulul meu pentru luna iulie.

Aştept să-mi scrieţi în comentarii ce aţi citit de aici, ce nu, ce v-aţi mai luat voi, ce alte recomandări mai aveţi, şi s-auzim numai de bine.

xoxo, Miruna.

Advertisements

Mid-Year Book Freak Out Tag

  1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct al anului 2017.

Povestea Slujitoarei de Margaret Atwood.

  1. Cea mai bună continuare (a unei cărți) citită în 2017.

Nu am citit nicio continuare, dar sper ca răspunsul la această întrebare să fie volumul Frumoşii, de Scott Westerfeld pentru că este continuarea volumului Urâţii, care mi-a plăcut mult.

  1. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o încă, dar vrei neapărat.

O fată din bucăţi, de Kathleen Glasgow.

  1. Cea mai anticipată lansare din a doua jumătate a anului.

Hmm, The one memory of Flora Banks? Vreau mult să citesc cartea asta, dar nu ştiu exact cand se va lansa la noi.

  1. Cea mai mare dezamăgire.

Cu siguranţă O viaţă mai bună de Anna Gavalda…

  1. Cea mai mare surpriză.

Minţile lui Billy Milligan de Daniel Keyes, cred. Am fost surprinsă când am descoperit acest volum şi chiar m-a captivat.

  1. Noul autor preferat. (Debutant sau nou pentru tine)

Chiar nu ştiu… cred că oscilez între Margaret Atwood şi Rainbow Rowell… Presupun că trebuie să mai citesc. 🙂

  1. Cel mai nou crush pe un personaj.

Posibil Levi din Fangirl. Nu am avut niciodată cine ştie ce crushuri pe personaje.

  1. Cel mai nou personaj preferat.

Offred, din Povestea slujitoarei.

10. O carte care te-a făcut să plângi.

Anul acesta, nici una. Nu prea obişnuiesc să plâng la cărţi. Sau poate nu am citit ce trebuie. 😀 Dacă aveţi recomandări, le aştept.

  1. O carte care te-a făcut fericit.

#GirlBoss de Sophia Amoruso. Chiar m-a impulsionat.

  1. Cea mai bună ecranizare a unei cărți pe care ai văzut-o anul ăsta.

Pff, întrebare capcană.

Mi-a plăcut ecranizarea celor de la HBO pentru Povestea slujitoarei, de Margaret Atwood, dar mi-a plăcut şi filmul Split, care mie mi se pare mai mult decât inspirat de Minţile lui Billy Milligan de Daniel Keyes, deşi oficial nu am găsit vreo legătură între ele…

  1. Recenzia preferată scrisă până acum.

Având în vedere că anul acesta am făcut doar 4 recenzii, şi anume:

Oscar şi Tanti Roz, de Eric Emmanuel Schmitt

#GIRLBOSS de Sophia Amoruso.

Urâţii, de Scott Westerfeld

Fangirl de Rainbow Rowell,

Hmm, nu că nu pot alege, dar mi-e efectiv ruşine că nu am făcut mai multe recenzii, având în vedere că totuşi am citit câteva cărţi anul acesta… Drept dovadă vă arăt provocarea de pe goodreads. 🙂 

gr

  1. Cea mai frumoasă carte pe care ți-ai cumpărat-o (sau ai primit-o) anul ăsta.

Frumoasă… cu coperta  frumoasă, sau cu povestea frumoasă?

Chiar astăzi mi-a ajuns o comandă de pe cartepedia.ro, şi mi se pare foarte frumoasă coperta cărţii Pasăre cântătoare de Kathryn Erskine de care abia aştept să mă apuc. 🙂

  1. Ce cărți trebuiesă citești până la finalul anului?

Trebuie? Nu ştiu dacă trebuie să citesc ceva doar pentru că trebuie… Vreau să citesc pentru că imi place… acum, depinde cum mă va ajuta timpul. Posibil să revin cu un tbr zilele astea, sau după ce ajung inapoi in Iasi. Pe goodreads mi-am setat un challenge de 30 de carti pentru anul acesta şi am citit 18 carti pana acum. 🙂 Vedem ce ne rezervă viitorul.

Acum vă invit şi pe voi să răspundeţi la aceste întrebări şi fie să îmi lăsaţi răspunsurile în comentarii fie doar să răspundeţi pentru voi pentru că mi se pare un exerciţiu grozav de evaluare a cărţilor citite până acum.

Eu am preluat ideea acestui tag de la Irina Citeşte.
Sper din tot sufletul că o urmăriţi pentru că este the most awesome şi ma inspiră mult recomandările ei.

Cam atât pentru azi.

xoxo, Miruna

 

Urâţii, de Scott Westerfeld

Helău.

După cum v-am promis pe facebook, în seara asta musai vă povestesc despre Urâţii, de Scott Westerfeld.

Începând cu începutul, hmm, văzusem cartea acum mult timp când se lansase în România dar cred că şi din cauză că eram captivată de alte cărţi la momentul respectiv şi pentru că fiind în liceu nu prea aveam bani, nu a ajuns în biblioteca mea atunci.

Acum câteva săptămâni însă, plasând o comandă pe emag, şi da, nu ştiu dacă aţi ghicit sau nu, pe căldurile alea infernale ne-am luat şi noi ca oamenii un ventilator de cameră, dintr-acela cu picior, de se roteşte şi mai mută aeru’ să nu murim. Şi uitându-mă pe site, vânam, recunosc, ceva chilipiruri, baaam, văd cartea asta, şi evident că o pun în coş.
Când vine iubi-bubi cu pachetul de la emag, foarte neliniştit aşa, eu în culmea fericirii, el sceptic, că de ce nu e cartea în folie, şi de ce hârtia nu e extramegaalbă, şi oare o mai fi citit-o cineva înainte?

Eu râdeam de mă prăpădeam, la 6 lei cât am dat pe ea, putea să fie şi citită de 100 de oameni înainte că nu mă supăram, pentru că, excluzând faptul că nu e în folie şi are un minuscul defect la o cusătură e într-o stare excepţională cartea.

Am mai citit eu ce am mai citit vara asta, am leşinat de cald, m-am bucurat că s-a terminat şi cu facultatea şi într-una din serile trecute, mi-am turnat frumos un pahar de cafea rece, fără zahar, mi-am luat frumos cărticica şi am ieşit afară să citesc. Vremea era superbă, răcoroasă numai bine, adia o briză uşoară…

Şi am început să citesc, după şedinţa foto a volumului, evident.

P1010037.JPG

Dovada, aici. 🙂 

 

Începutul mi-a pus ditamai rânjetul pe faţă, şi nu am mai putut lăsa cartea jos din mâini.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Fenomenală expresie, culoarea vomei de pisică. 

Tally, personajul principal este o adolescentă care mai are câteva luni până împlineşte 16 ani şi va fi eligibilă pentru operaţia care o va face frumoasă.

Între timp, aceasta se bucură de vacanţa de vară şi cunoaşte o altă adolescentă, cu care împarte atât data naşterii cât şi pasiunea pentru năzbâtii.

Şi aşa începe o serie de aventuri şi peripeţii … excepţionale.

Eu am fost în primul rând fascinată de lumea descrisă, un viitor îndepărtat, cuprins de tehnologii super-evoluate şi mentalităţi … hmm, care nu par totuşi atât de îndepărtate.

În al doilea rând, firul naraţiunii a fost bine ales, descrierile cu care este presărat textul nu sunt exagerat de detaliate şi nici foarte seci, nu abundă, sunt bine proporţionate, ca să zic aşa, iar fiecare personaj are partea lui de poveste, nimeni nu este exclus, aflăm câte ceva despre fiecare.

Mi-a plăăăcuuuut, muuuuult!

Şi, evident că finalul e … woooow. CLIFF HANGER!!! HUGE CLIFFHANGER!

Deci, nu ştiu cum fac, dar ştiu sigur că în luna august trebuie să pun mâna pe volumul 2, Frumoşii. Chiar mă gândesc serios că dacă am noroc, voi citi volumul 2 în format electronic în engleză. Experienţele de genul mi se par interesate. Aşa am citit Me Before You şi After You de Jojo Moyes, primul volum în română şi cel de-al doilea în engleză. 🙂

Revenind. Voi ce aţi mai citit? Aţi citit Urâţii? Dar Frumoşii?

Fără spoilere, vă rog.

Şi, ca să închei frumos, tot zilele astea am dat peste un citat din Rochia cea nouă, de Linda Grant, apărută la noi la Leda, cu titlul original Clothes on their backs, citat superb, şi carte la fel de superbă şi captivantă. 🙂

10516591_707225992663873_7712572013081368090_n

xoxo, Miruna