“Fata din tren” de Paula Hawkins, recenzie

Am inspirat adânc, pentru a nu ştiu câta oară, mi-am pus mâinile încet pe tastatura uşor uzată a laptopului, şi am continuat editarea acestui fişier text, început, mărturisesc, acum aproape două luni.

Aşadar… 

Fotografie-0024A

Eu, citind în tren, Fata din tren, în drum spre Iaşi.

Fotografie-0013A

În gară, în Suceava.

Mulţumiri pentru poze Ioanei. (click pentru blogul ei)

Fata din tren

Paula Hawkins

 Nu pot spune că nu mi-a plăcut într-o oarecare măsură, dar parcă… aveam aşteptări ceva mai mari, mai ales după recomandările citite, şi anume:

„Fata din tren este un roman de suspans remarcabil. M-a ţinut treaz o noapte întreagă.”

Stephen King

„Dacă ţi-a plăcut Fata dispărută, vei devora acest thriller psihologic: îţi va schimba pentru totdeauna felul în care priveşti vieţile celorlalţi.”

 People

Prezentare

„Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată.

I-a botezat „Jess şi Jason“ şi viaţa lor i se pare perfectă.

Până când într-o zi vede ceva ce o şochează. Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.”

                Perspectiva narativă este una subiectivă, multiplă. Voi încerca să nu mă pierd în detalii şi povestiri, voi puncta doar anumite momente cheie şi voi evidenţia citatele mele preferate. Descoperirea integrală a poveştii vă las să o faceţi singuri, dacă veţi dori.

„Una pentru tristeţe, două pentru bucurie şi trei pentru o fetiţă. Trei pentru o fetiţă. M-am blocat la trei, pur şi simplu nu pot să merg mai departe. Capul mi-e plin de sunete, gura mi-e năclăită de sânge.”

Naraţiunea începe lejer, principalul personaj narator fiind Rachel, o tânără divorţată – „fosta” – care pare că a ales calea alcoolului, care parcurge în fiecare zi acelaşi traseu cu trenul. Şi observă de fiecare dată viaţa unui cuplu… toate astea până când tânăra blondă dispare.

„E ceva foarte liniştitor în a-i privi pe oameni în siguranţa căminului lor.” Rachel                                

                Una dintre temele abordate de autoare este aceea a infertilităţii, lucru pe care l-am apreciat. Aşadar, infertilitatea lui Rachel o face să devină „fosta”, sau poate fertilitatea Annei o face pe aceasta să devină „actuala”. Poate că durerea cea mai mare a lui Rachel nu a fost aceea de a nu putea rămâne însărcinată, ci aceea că nu a fost înţeleasă de soţul ei.

„N-a înţeles niciodată cum de era posibil să-ţi fie dor de ceva ce n-ai avut niciodată, cum putea să te doară.” 

„Părinţilor nu le pasă de nimic altceva decât de copiii lor. Ei sunt centrul universului lor; ei sunt ceea ce contează cu adevărat. Nimeni altcineva nu e important, suferinţa nimănui, nici bucuria nimănui; nu sunt reale pentru ei.”

„A fi gol pe dinăuntru: asta înţeleg. Încep să cred că nu poţi face cu adevărat nimic ca să schimbi starea asta. Eu cu asta am rămas după orele de terapie: golurile din viaţa ta sunt permanente. Trebuie să creşti în jurul lor, ca rădăcinile unui copac în jurul asfaltului; te mulezi după goluri, creşti printre ele.” 

În „peisaj” apare şi terapeutul lui Megan – Jess – Kamal Abdic, ale cărui cuvinte chiar m-au impresionat, şi le-am reţinut, atât în dosarul personal, cât şi în cel profesional:

„Dar când vine vorba de mintea omenească, nu există scurtături în procesul de vindecare.”

„ – Dar nu pot să nu fiu cine sunt.

 – Nu, dar poţi să alegi ce faci.”

Despre durere, beţii şi sentimentele de a doua zi, ne vorbeşte Rachel…

„Doare, totuşi. Şi trebuie să mă las în voia durerii, pentru că dacă n-o fac, dacă o tot amorţesc, nu va dispărea niciodată.” 

„După o vreme , am învăţat că, atunci când te trezeşti  aşa, nu mai întrebi ce s-a întâmplat, ci doar îţi ceri scuze:  îţi ceri scuze pentru ce ai făcut şi pentru ceea ce eşti şi n-o să te mai porţi niciodată, în viaţa ta, în halul în care te-ai purtat.” 

                Dar asta nu înseamnă că Megan e scutită de durere, şi de regrete din trecut. Şi trebuie să vă spun că … Megan şi Rachel au mai multe în comun decât aţi fi crezut la început…

Despre final, nu pot să spun decât că e surprinzător, şi revelator. Aşadar… pot ajunge Anna şi Rachel la un compromis, după toate întâmplările ce îl au ca protagonist pe soţul lor? Iar oare, va rămâne Rachel, sau vor rămâne cititorii, în continuare la părerea că:  „Da, asta înseamnă căsnicia – un loc sigur, cald, confortabil.” ?

xo, Miruna

Iaşi, facultate şi altele

Seară faină tututor!

Probabil  că mi-aţi observat (sau nu) absenţa. Ideea principală e că m-am mutat şi am început facultatea. Psihologie la UAIC Iaşi.

Cu siguranţă aţi auzit şi voi ce frumos e la Iaşi, etc. etc.

Da, e frumos, şi nu prea. Voi enumera ce-mi place şi ce nu la acest oraş. E doar părerea mea, nu o luaţi personal.

Îmi plac: ❤

  • copacii şi frunzele, toamna e perfectă şi Iaşiul e făcut pentru toamnă!
  • pisicile  superbe şi surprinzător de mari văzute prin zona facultăţii şi nu numai
  • nişte trandafiri foarte frumoşi din faţa unei şcoli din Păcurari.
  • unele privelişti rupte din poveşti, numai bune pentru reverii!
  • covrigii cu seminţe de la Petru – demenţiali. 

Nu-mi plac: 😐

  • Oameni sărmani care îşi fac veacul pe stradă. E o realitate tristă şi cruntă.
  • Câinii. Nu mă înţelegeţi greşit, îmi plac câinii, sunt frumoşi şi drăguţi, dar te cam sperie să vezi ditamai câinele pe stradă, şi credeţi-mă, atât câinii cât şi pisicile din Iaşi sunt MARI!

Alte lucruri: 😀

  • Pentru mine e relativ nouă chestia cu transportul în comun. M-am obişnuit cu uitatul după autobuze şi aşteptatul lor, dar partea paranoică din mine e terifiată de cât de multă lume e într-un singur autobuz la orele de vârf şi de câţi microbi poţi lua astfel.
  • M-am îngrăşat de când m-am mutat aici. Şi mănânc cât de cât sănătos.
  • Cafeaua băută fără mama nu are acelaşi gust.
  • Nu am mai avut timp să citesc sau să stau pe net la fel de mult ca înainte.

 

Cam atât despre mine… Aştept noutăţile voastre şi sper să revin cu ceva poze sau poate cu vreo poezie nouă.

Şi ca să spun şi câte ceva despre ce citesc acum, am început În supa miso şi În umbra omului. Voi cum staţi cu timpul pentru citit? Toate cele bune, nu uitaţi că sunt prin preajmă. 😀

 -chocolate makes everything better-

xoxo,

Miruna.