Gânduri la ceas de seară

Nu ştiu ce înseamnă „o zi” pentru tine. Pentru mine, în schimb, ştiu că iluzia acelei zile mi-apare în „fiecare zi”. Inevitabil, în fiecare zi, gândul îmi zboară la tine. Şi nu e obsesie, nicidecum. E doar felul meu de a spune că eu nu cred că nu eşti un om de cuvânt. Cred, aşadar, că acea zi încă nu a sosit. Faptul că mă întreb la fiecare răsărit dacă ziua ce se zămisleşte într-o mare de culori şi aburi este acea „zi” este probabil defectul meu, mă îngrijorez că vor trece toate zilele: ale mele, ale tale şi nu vom avea nici măcar „o zi” a noastră.

tumblr_nnpab77nrE1ry0lq6o1_500

26 mai 2015

Miruna C.

Destine furate

Destine furate fotografie0384

(Titlul original: Hold tight)

Autor: Harlan Coben

Prezentare:

Cunoscutul scriitor american Harlan Coben, castigator a numeroase premii literare, isi incanta cititorii cu o poveste despre fragilitatea legaturilor interumane, in special a celor dintre parinti si copiii ajunsi la varsta adolescentei.

Destinele a trei familii care locuiesc intr-un orasel de langa New York se intrepatrund intr-un mod tragic, neasteptat si violent, iar legaturi ascunse ameninta sa iasa la suprafata, sa dea viata comunitatii peste cap si sa-i forteze pe parintii disperati sa intreaca orice limita pentru a-i apara pe cei pe care ii iubesc cel mai mult pe lume. Un roman provocator, o intriga captivanta, personaje autentice – sunt ingredientele unei lecturi fascinante de la prima pana la ultima fila.


 

Nu ştiu cum aş putea descrie mai bine acţiunea intrigantă şi captivantă a romanului decât printr-un citat chiar din filele lui, care ne arată că evenimente neprevăzute se pot întâmpla chiar şi celor mai obişnuiţi oameni, cu cele mai normale familii:

„Totul este atât de relativ şi tocmai acest lucru e oribil.”

          În primele pagini aflăm despre uciderea unei femei pe nume Marianne, apoi acţiunea se mută în casa familiei doctorului Baye, unde el şi soţia lui plănuiesc să-şi spioneze fiul monitorizându-i activitatea de pe internet, iar când în scenă mai apare şi Betsy Hill, mama tânărului Spencer care s-a sinucis în urmă cu ceva timp, lucrurile par complicate şi fără nicio legătură.

          Însă un fir invizibil face legătura între toate personajele şi evenimentele din vieţilele lor.

          Voi spune câteva cuvinte despre unele personaje precum şi citate reprezentative, suficient cât să vă incit la lectură, fără a distruge farmecul unui roman cu adevărat bun.

          Nash, cel care o ucide pe Marianne desfigurând-o în bătaie, este un personaj complex, ce pare a fi predestinat a fi ucigaş, mai ales după ce iubita lui soţie, Cassandra, este răpusă de cancer. Acesta afirmă că:

„Poate că societatea şi nu războiul este cea care îi forţează pe oameni să acţioneze într-un fel care nu e în firea lor.”


          „Casele semănau foarte mult una cu cealaltă. Nişte structuri solide care încercau să protejeze vieţile atât de fragile ale celor ce locuiau în ele.”

          Şi ce legătură există între Lucas Loriman, un băieţel ce are nevoie de un transplant de rinichi şi profesorul Lewiston, cel care printr-o remarcă răutăcioasă a distrus viaţa elevei sale – Yasmin? 

          Tia Baye, mama lui Adam, tânărul care dispare de acasă şi porneşte astfel o întreagă serie de evenimente nu tocmai fericite, este o femeie iubitoare, care pune pe primul loc familia, şi abia apoi cariera.

          „Faptul că, dintre toţi, alegi un singur individ cu care să-ţi împarţi viaţa – era ceva înfricoşător.”

          „Eşti sclavul celor pe care îi iubeşti.”

          Un roman plin de iubire, acţiune, adrenalină, ba chiar şi durere: „Nu ai cum să te pregăteşti pentru adevărata durere. Pur şi simplu trebuie s-o laşi să-ţi rupă sufletul când vine.”

          Între filele acestui roman se înghesuie atât de multe destine încât mi-e imposibil să vă vorbesc despre toate fără a-i strica farmecul, dar vă asigur că merită să-l citiţi şi să descoperiţi legăturile dintre personaje şi modul în care acţiunile unora afectează vieţile altora, şi tot aşa.


 

          O scriitură plăcută, cursivă, ce vă va atrage tot mai mult în mrejele ei pentru a putea descoperi adevărul despre fiecare personaj în parte!

 

Şi cu riscul de a părea nerecunoscătoare, mărturisesc că aceasta este singura carte cu adevărat bună pe care am primit-o la sfârşit de an şcolar, în cei 12 ani de şcoală! Ultima, da’ bună, sau care-i regula? 😀

Gargui

Fotografie0353

Gargui

(Titlul original: The Gargoyle)

Autor: Andrew Davidson

 

Nici nu ştiu cum să încep. Mărturisesc că mereu după ce termin de citit o carte îmi iau câteva momente de răgaz înainte de a scrie ceva despre ceea ce tocmai am citit, dar acum cred că am întârziat aceste momente pe cât am putut. De ce ? Nici eu nu prea ştiu.

Poate pentru că am început această carte fiind teribil de sceptică iar faptul că Davidson s-a documentat timp de şapte ani pentru romanul acesta de debut mi-a accentuat sentimentele îndoielnice.

Însă din primele pagini mi-am dat seama că autorul chiar s-a documentat, începându-şi povestea cu descrierea detaliată a unui accident de maşină în care personajul principal suferă arsuri foarte grave. Naraţiunea este la persoana I şi oferă inclusiv detalii despre tot felul de proceduri medicale destinate tratamentului persoanelor arse fără a fi însă un text obositor.

Despre personajul principal ştim doar că este un bărbat frumos, şarmant, cu o copilărie traumatizantă şi cu un trecut de actor în industria pornografică. Acesta cade cu maşina într-o râpă aceasta luând foc ulterior,astfel frumosul actor îşi pierde penisul în flăcările mistuitoare, în mare parte pentru că şi-a vărsat bourbon  pe pantaloni cu câteva clipe înainte de accident. (Şi da, nu e deloc o idee bună să menţionaţi acest lucru bărbaţilor cu care purtaţi o conversaţie despre lectură. Omiteţi acest detaliu, e prea sensibil pentru orgoliul masculin.) 

Sper că e evident că limbajul cărţii este unul destul de direct, nu ştiu dacă din cauza traducerii în română sau pur şi simplu, dar acest lucru chiar se potriveşte poveştii.

La scurt timp după ce se trezeşte în spital, personajul principal o întâlneşte pe Marianne Engel (din câte ştiu, acesta este termenul german pentru „înger”) – o sculptoriţă de garguie ce pretinde că ei doi s-au mai întâlnit, dar nu acum, ci în Germania secolului al XIV-lea pe când ea era o călugăriţă la mănăstirea Engelthal  iar el un mercenar dintr-o condotta, adus la mănăstire cu arsuri grave.

Cum motto-ul romanului este acest citat aparţinând misticului german Meister Eckart, din predca „Naşterea eternă”: „Iubirea e tare ca moartea, grea ca iadul. Moartea desface sufletul de trup, însă iubirea desface toate lucrurile de suflet” , povestea de dragoste este anticipată şi inevitabilă, însă felul în care evoluează lucrurile este surprinzător.

          Marianne îl vizitează la spital apoi îl ia în îngrijire, povestindu-i despre „trecutul” lor împreună. Credeam că voi fi plictisită de povestirile Mariannei Engel, dar nu m-am putut înşela mai amarnic de-atât. Cu fiecare cuvânt simţeam atmosfera descrisă de ea.

Marianne este un personaj enigmatic, plin de mister şi de pasiune, iar totul ia o turnură ciudată cu fiecare fragment de poveste şi cu aflarea veştii că mai are doar 27 de inimi de oferit garguielor pe care le sculptează…

          E interesantă evoluţia personajului principal dintr-un bărbat chipeş, ce poate juca femeile pe degete, mai ales în pat, ce se trezeşte într-un corp ars, fără vreo şansă de a arăta la fel ca înainte, şi cu o femeie atrăgătoare precum Marianne lângă el.  Încă din primele zile în care este conştient acesta îşi plănuieşte o sinucidere minuţioasă, dar se pare că lucrurile nu vor ieşi precum îşi doreşte.

  Mă ia cu dureri de cap încercând să transpun în cuvinte toate sentimentele ce m-au încercat citind această carte, aşa că vă las nişte citate care m-au impresionat şi care merită citite şi citite din nou, pentru că ating teme atât de importante, mai ales pentru societatea de astăzi: sexul, acceptarea de sine, frumuseţea, iubirea.

„Pielea e linia de demarcaţie dintre oameni, unde te sfârşeşti tu şi alţii încep să fie. Dar în sex totul se schimbă. Dacă pielea e un gard care desparte lumea, sexul e poarta care îţi deschide trupul altei persoane.”

„Şi exact atunci când începi să crezi că ai acceptat cine eşti, lucrurile se schimbă. Pentru că cine eşti nu e ceva permanent.”

„Societatea se complace în clişeul că frumuseţea nu e mai adâncă decât epiderma.”

„Veţi fi definiţi prin ceea ce văd alţi oameni în voi sau de esenţa sufletului vostru?”

„Când găseşti o femeie ca asta, nu te întrebi ce-ai făcut s-o meriţi. Tot ce poţi sa speri e să nu-i vină mintea la cap şi să se răzgândească.”

„Relaţiile se destramă, asta e natura lor.”

 „Cred că războinicii adevăraţi ştiu în ce bătălii să nu lupte.”

„Totul arde dacă flacăra e îndeajuns de fierbinte. Lumea nu e decât un creuzet.”

„Orice om care crede că poate descrie iubirea nu înţelege nimic despre ea.”

„Reprezint mai mult decât cicatricele mele.”

 

Trebuie să precizez că romanul trebuie citit în cheie simbolică, prima şi ultima literă a fiecărui capitol formând citate revelatoare… dar cam atât din mărturisirile mele, vă aşteaptă lectura, presupun.

Închei din nou cu mulţumiri Danei Burlacu Visternicu pentru că mi-a împrumutat această minunată unealtă de răscolit sufletul dar şi raţiunea.

Ingredientele iubirii

Ingredientele iubirii

(Titlul original: Das Lacheln der Frauen)

Autor: Nicolas Barreau

Prezentare: Aurélie Bredin, proprietara unui restaurant mic și cochet de pe Rue Princesse, tocmai s-a despărțit de iubit și nu-și mai găsește liniștea. Într-o dimineață deprimantă de noiembrie se refugiază într-o librărie de pe Île Saint-Louis, unde dă peste o carte fascinantă și misterioasă ai cărei protagoniști sunt chiar ea și micul său restaurant cu fețe de masă cadrilate. Răvășită, Aurélie își propune să îl cunoască pe enigmaticul autor al cărții, însă toate eforturile ei sunt zădărnicite de editorul André Chabanais. Însă ce nu știe Aurélie e că întâlnirea aceea îi va schimba complet viața, pentru că lucrurile nu stau deloc așa cum și-ar fi închipuit ea…fotografie0343

Cu o scriitură proaspătă, ușoară și plină de pasiune, Nicolas Barreau amestecă în volumul său ceva iubire, puțin mister, câteva picături de umor, magia Parisului și senzualitatea gastronomiei franțuzești pentru a ne dărui o poveste tandră ce stimulează mintea și încălzește inima.

„Ingredientele iubirii sunt următoarele: o eroină încântătoare, un erou misterios, mult romantism, un strop de Paris și foarte, foarte mult șarm.“

 

            O carte care atrage atât prin titlul inedit, cât şi prin micile referinţe culinare ale bucătăriei franceze, însă pe mine m-a captivat prezentarea din două perspective: cea a lui Andre Chabanais, un editor activ, cu un secret „la activ” şi cea a proprietarei pitorescului restaurant cu feţe de masă în carouri, Aurelie Bredin.

Întâmplător, (sau nu?) , Aurelie găseşte într-o mică librărie o carte intitulată „Surâsul femeilor” care o readuce pe linia de plutire după ce a fost părăsită de iubitul ei, Claude. Lucrul care o intrigă pe aceasta şi care porneşte o serie de întâmplări mai mult sau mai puţin previzibile, este faptul că personajul principal al cărţii seamănă izbitor de bine cu ea. Începe aşadar, căutarea misteriosului scriitor Robert Miller, lucru ce se dovedeşte nu tocmai simplu…

Mi s-a părut o scriitură destul de realistă, desigur, având câteva elemente ce necesită o anumită doză de naivitate şi romantism pentru a fi „digerate”, personajele fiind construite într-o manieră degajată, de la Claude şi Aurelie până la Andre şi Sam Goldberg, un personaj mai mult decât hazliu! (Da, da, întrebaţi-vă cine este Sam pentru că eu nu vă voi spune!)

Lectura acestei cărţi m-a purtat pe valurile melancoliei uneori, dar mi-a smuls şi hohote de râs, aşa că îmi este imposibil să nu o recomand! Sau aţi citit-o deja ?!

Închei cu mulţumirile de rigoare mătuşii mele, Daniela Burlacu Visternicu, pentru lectura acestei cărţi.

Vis de vară  

 

Port încă pe buze urma sărutului tău nedăruit

Iar pe piele îmi tremură un amor neconsumat

 

Soarele s-a-nfruptat cu razele lui voluptoase

O dup-amiază întreagă din făptura mea

 

mi-a pătruns prin piele, ocolindu-mi vasele de sânge

(în care circulă un dor oxigenat de tine)

mi-a penetrat craniul după ce mi-a mângâiat tandru părul fierbinte

(de ce s-a delectat soarele cu pasiunea mea?)

 tumblr_n8wo7w029C1rg58bpo1_500

21 iulie 2014 9:42 pm

iubire

Brusc, am ştiut că s-a schimbat ceva. Uitându-mă la toate acele fotografii: strâmbe, mişcate, blurate, arătam normal. Am reuşit în final să mă privesc prin ochii unui străin, probabil, prin ochii unui fotograf la întâmplare. Şi mi-am dat seama cât de mult mă iubesc. Îmi iubesc părul lung, cu tot cu şuviţele lui rebele, îmi iubesc obrajii plini ce se înroşesc când sunt fericită, supărată sau am depus efort, nu mă deranjează ochii mici şi sprâncenele pensate imperfect uneori, ba chiar m-am îndrăgostit de zâmbetul meu stângaci în toate felurile posibile. Mă simt confortabil în pielea mea şi îmi iubesc formele: sânii mici şi coapsele mari, ba chiar şi grăsimea de pe abdomen a început să-mi fie simpatică. Mă iubesc fără motive impresionante, ci pentru simplul motiv că eu mi-am fost alături întotdeauna, indiferent de rătăciri şi reacţii prea extactice.

 20130901_201201

20 iulie 2014