Carte de identitate de Sanda Nicola

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Eu sunt în ultima mea zi de mini-concediu, şi era cât pe ce să nu vă mai povestesc nimic nici de data asta, fir-ar ea să fie de avalanşă de evenimente, de oboseală, că nu se putea fără, etc. etc.

Dar,  să vă spun cum am ajuns eu să citesc această carte, publicată la editura Storia, cu un titlu parcă simplu, de la care parcă nici nu prea ai vreun indiciu despre  ce o fi, cu o tipă pe copertă, care zâmbeşte frumos…

ci

Ei bine, să le luăm pe rând. Sanda Nicola este jurnalist. Informaţia asta pentru mine a fost un fel de nucă în perete. Pentru că, la cei 22 de ani ai mei, nu mă uit la televizor şi nici fană a ştirilor online nu sunt. Când eram acasă la ai mei, vrând-nevrând, mă uitam cu bunica la televizor, şi mai prindeam şi eu una alta. De când am ajuns în Iaşi, acum 4 ani, nici n-am simţit nevoia, şi nici nu m-am mai uitat la televizor decât ocazional la vreun film, dacă mă lovea insomnia, sau pe TLC – asta e, plăcerea mea vinovată să mai casc ochii la vreo emisiune de pe-acolo, din an în Paşti.

Aşa că, de unde să ştiu eu cine e Sanda Nicola, care-i viaţa ei, cum e cu viaţa de jurnalist în România – dar şi în afară, după cum am aflat ulterior – şi multe altele. Totuşi, de vreo câteva zile chipul ei zâmbitor îmi apare peste tot – facebook, instagram, pe bloguri – deja mă pusese pe gânduri. Cât dau eu rapid o căutare pe sfântul goagăl să văd o descriere a cărţii, ceva, cum primesc notificare despre un event care are loc la Iaşi, la Cărtureşti. Două clickuri – ce să vezi, lansare de carte – Sanda Nicola. În mintea mea îmi zic, gata nu se mai poate. Mă duc şi eu, că tot sunt liberă, fie ce-o fi. Între timp, fac rost de carte, chiar în ziua lansării, cu câteva ore înainte, şi mă apuc de citit, măcar câteva pagini, acolo, să ştiu şi eu cu ce se mânâncă.

Mai are rost să vă spun că primele 2 capitole m-au cucerit? Că, în ciuda diferenţei de vârstă dintre noi două, m-am regăsit în cuvintele şi emoţiile ei? Şi, s-o spun pe aia dreaptă, la început eram cam reticentă – cum adică să te emoţioneze o carte, aşa, una – două – şi mai ales, o carte abia lansată ? Dar nu puteam să mă înşel mai mult. Pentru că această carte este efectiv o bucată de om – o bucată din Sanda Nicola, din sufletul ei, şi este imposibil să nu rezonezi măcar puţin cu ea, măcar câteva paragrafe, sau câteva pagini. Nu vreau să vă dau spoilere, nu vreau să fac rezumatul cărţii, sau să vin aici cu citate, pentru că nu ar mai avea niciun farmec. Dar chiar trebuie să citiţi cartea.

Acum, să vă spun şi despre lansare? Ei bine, în ziua lansării eram destul de agitată – să merg, să nu merg – poate n-am ce căuta acolo, cine ştie ce oameni mai vin, cum să mă duc eu singură acolo, etc. etc. Dar, mi-am făcut curaj şi m-am dus. Mi-o plăcea, bine, stau, nu mi-o plăcea, asta este plec. E dreptul meu să aleg, nu? Zis şi făcut. Am ajuns la librărie, m-am apropiat de zona destinată eventului şi… am fost cucerită. De Sanda, de felul cum se mişca şi cum vorbea cu cei deja ajunşi acolo… Cum să vă explic eu, parcă era ceva magic. Sau, pe româneşte, fata asta are lipici la public. M-am aşezat pe un scaun şi acolo am rămas, până la final, hotărâtă să ascult tot, să mă bucur că am ajuns până acolo.

Nu ştiu ce cred cititorii blogurilor despre cei care scriu pe bloguri, dar poate îşi închipuie că au zeci de cărţi semnate de autori şi poze cu ei, dar, la lansarea aceasta am căpătat eu primul autograf. Nu ştiu cum se simt autorii când dau autografe, dar eu, aşteptând să primesc acele câteva cuvinte scrise pe prima pagină a cărţii, m-am simţit mai mândră ca oricând. Mândră de mine că am avut curajul să vin la eveniment, şi să schimb câteva vorbe cu autoarea, depăşindu-mi, cel puţin pentru moment, frica de a mă adresa altor oameni, şi de a fi observată la rândul meu de alţi oameni, de toţi ceilalţi prezenţi acolo.

Cartea asta este pentru cei care se ceartă cu părinţii, dar şi pentru părinţii care nu-şi înţeleg copiii adolescenţi, şi nu numai, pentru cei cu facultate, dar şi pentru cei “Fără studii superioare”, cum este intitulat un capitol al cărţii, pentru cei credincioşi, şi pentru cei mai puţin credincioşi, pentru cei siguri pe ei, dar şi pentru cei mai puţin siguri, pentru cei panicaţi şi anxioşi, dar şi pentru cei care cred că nu-i mai poate impresiona nimic.

Carte de identitate este o lectură rapidă, plăcută, deşi prezintă adevăruri mai puţin plăcute, şi e genul acela de carte pe care o păstrezi în bibliotecă să o reciteşti – când îţi vei da licenţa, sau când te vei apuca de altă facultate, când vei avea un copil, sau când vei simţi cu adevărat că-i înţelegi pe ai tăi.

Mulţumim, dragă Sanda, că ai împărtăşit cu noi toate aceste lucruri, mulţumim că ne cucereşti cu felul tău de a fi, şi sper că ne vom revedea şi că ne vom reciti.  

P.S. Eşti mult mai frumoasă în realitate decât în poze, dar cred că toată lumea îţi spune asta.

xoxo, Miruna.

 

Advertisements

Un fel de unboxing primăvăratic

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Noi abia am ajuns acasă după ce am ieşit puţin în oraş, după ceva vreme, având în vedere ce program încărcat avem, aşa că abia acum reuşesc să scriu aici câteva rânduri.

Aşadar, să începem cu începutul. Luna trecută am participat la un concurs pe facebook, orgnizat de cei de la National FM Romania în parteneriat cu Libris. Şi, ce să vezi, am câştigat. Am trimis datele de contact, toate bune şi frumoase, şi am aşteptat, şi am tot aşteptat. Până ieri, când coletul mult aşteptat a ajuns, teafăr şi nevătămat, şi mai voluminos decât mă aşteptam.

Şi, conţinutul a continuat să mă surprindă în mod plăcut, pentru că, ia ghiciţi, sunt doar autori români.

Prima carte este Itinerarii din China, de Aurelia Stoie Mărginean, care are nişte ilustraţii absolut superbe.

itinerariidinchina

Cea de-a doua este Inocenţa păcatului, de Marius Albert Neguţ. Cred că, încet-încet, tot aruncând priviri acestei coperte enigmatice, voi duce cartea asta în topul listei cu cărţi de citit cât mai repede. Dacă aţi citit-o, vă aştept părerile musai!

inocentapacatului.jpg

Cea de-a treia mi-a adus puţin aminte de orele de română şi de analiza şi interpretarea textelor, dar cred că va fi o lectură bună, din care sper să am câte ceva de învăţat, şi, cine ştie, poate mă loveşte inspiraţia şi mai scriu şi eu ceva. Este vorba de Sentimentul iubirii în opera unor poete ilustre, de Mircea Manta.

sentimentuliubiriiinoperaunorpoeteilustre.jpg

Cea de-a patra, dar nu cea din urmă, este Vinovatul de Elena – Cristina Militaru, care vine în două volume, cu un aspect tare frumos şi îmbietor.

vinovatul.jpg

Update: Public acest articol abia dimineaţă pentru că aseară… nani. :)) Dar poate-i mai bine aşa, să-l citiţi şi voi la cafeaua de duminică.

Acum mă duc să-mi beau cafeaua afară şi să mai citesc puţin din Fata cea bună, de Mary Kubica, apărută la noi în colecţia Herg Benet Passport, tradusă de autoarea Cristina Nemerovschi. 

Cam atât pentru moment.

xoxo, Miruna.