Ce cărţi de Stephen King am citit eu şi poţi citi şi tu

Helău, helău.

Ştiu că am un program (program e mult spus)  haotic de postat aici pe blog, dar, asta este. Aşa că, fără alte cuvinte de introducere, vă spun că astăzi vorbim despre autorul meu preferat, Stephen the King, şi despre ce cărţi scrise de el am citit eu până acum.

  1. Carrie (1974) – am citit-o prin liceu şi mi-a plăcut; ştiu că am văzut şi ecranizarea cam tot pe atunci, dar nu m-a impresionat aşa tare.
  2. Salem’s Lot (1975) – evident, tot în liceu am citit-o, undeva prin luna mai, că-mi aduc aminte că erau mulţi cărăbuşi şi eu încercam să citesc afară. Sincer, nu-mi aduc aminte despre ce era vorba, dar îmi aduc aminte că am citit-o cu plăcere, fără întreruperi şi fără să mă forţez, iar asta este suficient.
  3. Christine (1983) – despre cartea asta îmi aduc aminte că eram puţin cam reticentă pentru că, la vremea respectivă nu aveam cine ştie ce cunoştinţe despre maşini – nu că acum aş avea cine ştie ce, dar cu siguranţă ceva mai multe decât atunci, plus că am şi permis de conducere acum. Dar m-a captivat, şi mi-aduc aminte şi acum cât de somn îmi era şi nu puteam pune cartea jos. Şi, ecranizarea, deşi avea o calitate video nu tocmai mulţumitoare, m-a ţinut cu sufletul la gură. Recomand! – indiferent că vă pricepeţi sau nu la maşini. 😀
  4. Pet Sematary (1983) – Cimitirul animalelor a fost a doua carte de Stephen King pe care am citit-o şi m-a marcat pe viaţă aş putea spune. A good book, indeed! Plus că, la fel, ecranizarea e epică. Şi, din câte am văzut, în 2019 va apărea o nouă ecranizare, aşa că, abia aştept.
  5. Misery (1987) – Ei bine, am început cartea aceasta de vreo 3 ori cred, de când mi-am cumpărat-o şi până luna aceasta, când am citit-o până la urmă. Cred că a treia oară a fost cu noroc. Psihologică, cu un puternic impact emoţional aş putea spune, dar clar o recomand! Şi, acum am văzut că există şi o ecranizare din 1990, aşa că, e pe lista de văzut.
  6. Jocul lui Gerald (1992) – pe asta am citit-o anul trecut, pură coincidenţă faptul că anul trecut a apărut şi ecranizarea, că oricum nu am apucat să o văd, dar e pe lista mea, evident.
  7. Dolores Claiborne (1993) – cred că tot anul trecut am citit-o, pentru că îmi aduc aminte că există o legătură între cartea aceasta şi o altă carte scrisă de Stephen King – nu o să vă spun care. Deşi, prin liceu ştiu că găsisem o ediţie a acestei cărţi în engleză la biblioteca orăşenească, dar nu am reuşit să o parcurg, deşi o începusem de vreo 2 ori. Şi, evident, acum am văzut că are şi asta o ecranizare din 1995, aşa că … movie time.
  8. Lisey’s Story (2006) – Povestea lui Lisey este prima carte de Stephen King pe care am citit-o şi care m-a făcut să mă îndrăgostesc de stilul lui de scriere. Şi, cumva, parcă tocmai de asta mi-e frică să o recitesc, deşi mi-ar plăcea, pentru că nu aş vrea să îmi schimb părerea despre cartea asta. Şi pe asta ştiu sigur când am citit-o, la începutul lui 2011, că a şi coincis cu o anume perioadă din viaţa mea.
  9. Blaze (2007) – scrisă sub pseudonim – Richard Bachman, am citit-o în iarna primului an de facultate. Din nou, nu-mi aduc aminte mare lucru, dar a fost o lectură plăcută.
collage

first book covers

Iar acum, partea în care vă spun şi de cărţile pe care nu le-am mai terminat, şi anume The Shining (1977) şi From a Buick 8 (2002). The Shining nu cred că va mai avea vreo şansă de la mine, deşi filmul cu Jack Nicholson a fost bunuţ. Dar Dintr-un Buick 8 încă se află la mine în bibliotecă, aşa că s-ar putea să o citesc cândva.

Şi, în wishlist am Cell (2006), On Writing (1999/2000), The Green Mile (1996) şi Bag of Bones (1998). 

Cam atât pentru astăzi, aştept să-mi spuneţi şi voi ce părere aveţi despre cărţi, despre filme, despre autor… 🙂

xoxo, Miruna.

Advertisements

Penultimul bookhaul al lui 2018?!

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Despre mine ar fi multe de spus acum, aş avea multe de împărtăşit, dar mă limitez, să nu vă plictisesc. Dar, după cum v-aţi dat seama deja din tilul, astăzi este vorba despre un bookhaul. Dar, cu toate acestea, sigur vă întrebaţi de ce să fie oare penultimul bookhaul al anului 2018 când suntem abia la sfârşitul lunii mai?

No automatic alt text available.

Ei, bine, am decis ca până în luna decembrie să nu îmi mai cumpăr cărţi. Deloc. Ştiu, este un adevărat exerciţiu de voinţă dacă mă întrebaţi pe mine, dar mi-ar plăcea să-l pot duce până la capăt. Nu că aş avea atât de multe cărţi necitite în bibliotecă, dar am suficiente, şi ar fi cazul să le citesc, asta în primul rând. În al doilea rând, poate reuşesc astfel să economisesc ceva bani, şi, de ce  nu, să mă răsfăţ în decembrie cu ceva bunătăţi literare.

Voi v-aţi propus astfel de lucruri? Aţi reuşit să le duceţi la îndeplinire? Eu recunosc că am mai încercat, dar nu am reuşit să nu-mi cumpăr măcar câte ceva, dar acum parcă sunt mai motivată ca oricând.

Şi, aici, o mică-mare paranteză. Nu ştiu câţi dintre voi sunt familiarizaţi cu “talciocul”, nici eu nu eram până să ajung în Iaşi şi să-l cunosc pe prietenul meu, dar este un fel de târg de vechituri, sau, mă rog, un mod pentru ca oamenii cu posibilităţi reduse să mai facă un ban, aşa că vin cu diverse lucruri de vânzare într-un spaţiu special amenajat. Şi când spun lucruri diverse, chiar că sunt diverse. De la chestii electronice mai mult sau mai puţin vechi, mai mult sau mai puţin funcţionale, până la jucării şi jucărele sau cărţi.

Recunosc – mi-am cumpărat şi eu nişte cărţi din talcioc, la preţuri minuscule, 1-2 lei, dar încă nu le-am citit – of, of, noutăţile literare sunt mai atractive. Cu toate acestea, ce am văzut ultima dată când am fost în talcioc mi-a lăsat un gust amar şi o stare de rău fizic. Nişte indivizi, pentru că nu au reuşit să vândă până la sfârşitul programului nişte cărţi şi alte obiecte, pur şi simplu le rupeau, le distrugeau şi le călcau în picioare pentru a nu mai putea fi citite sau luate de altcineva şi vândute ulterior.

Trist, foarte trist nivelul la care suntem, nivelul la care acţionăm…

Cu toate acestea, poate ştiţi şi voi, dacă aveţi cont pe siteul celor de la Cartepedia că, acum, la actualizarea datelor şi politicilor de pe site după prevederile GDPRGeneral Data Protection Regulation – primeaţi un voucher de 30 de lei, valabil pentru comenzi în valoare de peste 100 de lei. Zis şi făcut, cum să renunţ eu să primesc noutăţile livreşti? Aşa că, mi-am început promisiunea de a nu mai cumpăra cărţi până în decembrie după ce am plasat o comandă pe site. Şi vă arăt în cele ce urmează ce mi-am luat.

Cred că aţi auzit cu toţii de Gillian Flynn sau de Gone Girl – Fata dispărută (click pentru recenzia mea).  Eu am şi citit acest roman acum 4 ani – wow! – şi acum simţeam nevoia să citesc un alt thriller, aşa că am ales romanul Obiecte ascuţite al autoarei.

După o scurtă internare la un spital de psihiatrie, jurnalista de investigaţii Camille Preaker se confruntă cu o sarcină dificilă: trebuie să se întoarcă în orăşelul unde a copilărit pentru a investiga moartea a două fete.

Camille n-a mai vorbit de mult cu mama ei nevrotică şi ipohondră şi cu sora vitregă, pe care aproape că nici n-o cunoaşte: o puberă atrăgătoare, cu o putere ciudată asupra localnicilor.

Instalată în fosta ei cameră din vechea casă a familiei, Camille îşi dă seama că se identifică prea mult cu victimele. Bântuită de propriii demoni, trebuie să dezlege puzzle-ul psihologic al trecutului, dacă vrea să afle adevărul şi să supravieţuiască reîntoarcerii acasă.

Următoarea pe listă a fost cartea lui Lauren Wolk – Wolf Hollow. Aceasta face parte din colecţia violet history a editurii Arthur, colecţie de care sunt iremediabil îndrăgostită, mai ales pentru că am citit şi cărţile Numără stelele de Lois Lowry şi Războiul care mi-a salvat viaţa de Kimberly Brubaker Bradley. Ştiu, sunt volume pentru copii, dar faptul că au ca temă războiul, şi mai ales felul în care este acesta perceput de nişte copii, le fac “must read” pe lista mea.

Chiar dacă războiul pare fără sfârșit, Annabelle trăiește o viață liniștită într-un orășel din Pennsylvania anului 1943. Merge la școală alături de frații ei, iar acasă adună puf din tecile de ceara-albinei, pe care marina îl folosește la vestele de salvare. Pe câmpurile de la Wolf Hollow Annabelle îl întâlnește uneori pe Toby, un veteran de război retras și tăcut care fotografiază animale și flori.

Apele devin tulburi când apare Betty, o fată întotdeauna dispusă să le cauzeze celorlalți necazuri. Logica marelui război care a cuprins lumea pune stăpânire și pe istoriile mici ale sătenilor: pe fronturile de la Wolf Hollow, bunătatea găsește cu greu sorți de izbândă, iar cruzimea dă amploare conflictului.

Cea din urmă carte face parte din colecţia musai a editurii Art, şi am ales-o după ce am văzut recenzia(click!) Elenei, de pe Elena scrie. Este aşadar vorba despre Viaţă după viaţă de Kate Atkinson, şi este un monstru de carte. Dar mă bucur că a ajuns în posesia mea.

Cu toţii experimentăm, în cele mai ciudate momente, acel sentiment pe care îl numim déjà-vu. Pentru Ursula Todd, însă, déjà-vu-urile sunt semne ale unei vieţi trăite la nesfârşit. Cum ar fi dacă ai putea să-ţi iei viaţa de la capăt, din nou şi din nou?

Şi, cumva, ca un îndemn pentru mine, am primit şi un sticker superb în coletul de la cartepedia, sticker realizat de Irina Rusu, o tipă pe care o urmăresc pe toate canalele de social media şi de care nu mă mai satur. 😀

 

citeste-ma

Citeşte-mă! by Coffentropy

Cam atât pentru astăzi, momentan mă confrunt cu acelaşi probleme în fiecare zi – mereu am câte o idee pentru vreun articol, dar fie nu am cum să-l scriu pe loc, fie apoi uit despre ce era vorba, sau pur şi simplu amân articolul respectiv pe perioadă nedeterminată. Sper totuşi să depăşesc acest lucru cât de curând, dar nu promit nimic.

Până la următorul articol, vă aştept părerile în comentarii.

Voi ce cărţi menţionate aici aţi citit deja? V-au plăcut sau nu? De ce?

Care sunt planurile voastre de lectură pentru vara asta? 🙂

xoxo, Miruna

 

 

Carte de identitate de Sanda Nicola

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Eu sunt în ultima mea zi de mini-concediu, şi era cât pe ce să nu vă mai povestesc nimic nici de data asta, fir-ar ea să fie de avalanşă de evenimente, de oboseală, că nu se putea fără, etc. etc.

Dar,  să vă spun cum am ajuns eu să citesc această carte, publicată la editura Storia, cu un titlu parcă simplu, de la care parcă nici nu prea ai vreun indiciu despre  ce o fi, cu o tipă pe copertă, care zâmbeşte frumos…

ci

Ei bine, să le luăm pe rând. Sanda Nicola este jurnalist. Informaţia asta pentru mine a fost un fel de nucă în perete. Pentru că, la cei 22 de ani ai mei, nu mă uit la televizor şi nici fană a ştirilor online nu sunt. Când eram acasă la ai mei, vrând-nevrând, mă uitam cu bunica la televizor, şi mai prindeam şi eu una alta. De când am ajuns în Iaşi, acum 4 ani, nici n-am simţit nevoia, şi nici nu m-am mai uitat la televizor decât ocazional la vreun film, dacă mă lovea insomnia, sau pe TLC – asta e, plăcerea mea vinovată să mai casc ochii la vreo emisiune de pe-acolo, din an în Paşti.

Aşa că, de unde să ştiu eu cine e Sanda Nicola, care-i viaţa ei, cum e cu viaţa de jurnalist în România – dar şi în afară, după cum am aflat ulterior – şi multe altele. Totuşi, de vreo câteva zile chipul ei zâmbitor îmi apare peste tot – facebook, instagram, pe bloguri – deja mă pusese pe gânduri. Cât dau eu rapid o căutare pe sfântul goagăl să văd o descriere a cărţii, ceva, cum primesc notificare despre un event care are loc la Iaşi, la Cărtureşti. Două clickuri – ce să vezi, lansare de carte – Sanda Nicola. În mintea mea îmi zic, gata nu se mai poate. Mă duc şi eu, că tot sunt liberă, fie ce-o fi. Între timp, fac rost de carte, chiar în ziua lansării, cu câteva ore înainte, şi mă apuc de citit, măcar câteva pagini, acolo, să ştiu şi eu cu ce se mânâncă.

Mai are rost să vă spun că primele 2 capitole m-au cucerit? Că, în ciuda diferenţei de vârstă dintre noi două, m-am regăsit în cuvintele şi emoţiile ei? Şi, s-o spun pe aia dreaptă, la început eram cam reticentă – cum adică să te emoţioneze o carte, aşa, una – două – şi mai ales, o carte abia lansată ? Dar nu puteam să mă înşel mai mult. Pentru că această carte este efectiv o bucată de om – o bucată din Sanda Nicola, din sufletul ei, şi este imposibil să nu rezonezi măcar puţin cu ea, măcar câteva paragrafe, sau câteva pagini. Nu vreau să vă dau spoilere, nu vreau să fac rezumatul cărţii, sau să vin aici cu citate, pentru că nu ar mai avea niciun farmec. Dar chiar trebuie să citiţi cartea.

Acum, să vă spun şi despre lansare? Ei bine, în ziua lansării eram destul de agitată – să merg, să nu merg – poate n-am ce căuta acolo, cine ştie ce oameni mai vin, cum să mă duc eu singură acolo, etc. etc. Dar, mi-am făcut curaj şi m-am dus. Mi-o plăcea, bine, stau, nu mi-o plăcea, asta este plec. E dreptul meu să aleg, nu? Zis şi făcut. Am ajuns la librărie, m-am apropiat de zona destinată eventului şi… am fost cucerită. De Sanda, de felul cum se mişca şi cum vorbea cu cei deja ajunşi acolo… Cum să vă explic eu, parcă era ceva magic. Sau, pe româneşte, fata asta are lipici la public. M-am aşezat pe un scaun şi acolo am rămas, până la final, hotărâtă să ascult tot, să mă bucur că am ajuns până acolo.

Nu ştiu ce cred cititorii blogurilor despre cei care scriu pe bloguri, dar poate îşi închipuie că au zeci de cărţi semnate de autori şi poze cu ei, dar, la lansarea aceasta am căpătat eu primul autograf. Nu ştiu cum se simt autorii când dau autografe, dar eu, aşteptând să primesc acele câteva cuvinte scrise pe prima pagină a cărţii, m-am simţit mai mândră ca oricând. Mândră de mine că am avut curajul să vin la eveniment, şi să schimb câteva vorbe cu autoarea, depăşindu-mi, cel puţin pentru moment, frica de a mă adresa altor oameni, şi de a fi observată la rândul meu de alţi oameni, de toţi ceilalţi prezenţi acolo.

Cartea asta este pentru cei care se ceartă cu părinţii, dar şi pentru părinţii care nu-şi înţeleg copiii adolescenţi, şi nu numai, pentru cei cu facultate, dar şi pentru cei “Fără studii superioare”, cum este intitulat un capitol al cărţii, pentru cei credincioşi, şi pentru cei mai puţin credincioşi, pentru cei siguri pe ei, dar şi pentru cei mai puţin siguri, pentru cei panicaţi şi anxioşi, dar şi pentru cei care cred că nu-i mai poate impresiona nimic.

Carte de identitate este o lectură rapidă, plăcută, deşi prezintă adevăruri mai puţin plăcute, şi e genul acela de carte pe care o păstrezi în bibliotecă să o reciteşti – când îţi vei da licenţa, sau când te vei apuca de altă facultate, când vei avea un copil, sau când vei simţi cu adevărat că-i înţelegi pe ai tăi.

Mulţumim, dragă Sanda, că ai împărtăşit cu noi toate aceste lucruri, mulţumim că ne cucereşti cu felul tău de a fi, şi sper că ne vom revedea şi că ne vom reciti.  

P.S. Eşti mult mai frumoasă în realitate decât în poze, dar cred că toată lumea îţi spune asta.

xoxo, Miruna.

 

Un fel de unboxing primăvăratic

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Noi abia am ajuns acasă după ce am ieşit puţin în oraş, după ceva vreme, având în vedere ce program încărcat avem, aşa că abia acum reuşesc să scriu aici câteva rânduri.

Aşadar, să începem cu începutul. Luna trecută am participat la un concurs pe facebook, orgnizat de cei de la National FM Romania în parteneriat cu Libris. Şi, ce să vezi, am câştigat. Am trimis datele de contact, toate bune şi frumoase, şi am aşteptat, şi am tot aşteptat. Până ieri, când coletul mult aşteptat a ajuns, teafăr şi nevătămat, şi mai voluminos decât mă aşteptam.

Şi, conţinutul a continuat să mă surprindă în mod plăcut, pentru că, ia ghiciţi, sunt doar autori români.

Prima carte este Itinerarii din China, de Aurelia Stoie Mărginean, care are nişte ilustraţii absolut superbe.

itinerariidinchina

Cea de-a doua este Inocenţa păcatului, de Marius Albert Neguţ. Cred că, încet-încet, tot aruncând priviri acestei coperte enigmatice, voi duce cartea asta în topul listei cu cărţi de citit cât mai repede. Dacă aţi citit-o, vă aştept părerile musai!

inocentapacatului.jpg

Cea de-a treia mi-a adus puţin aminte de orele de română şi de analiza şi interpretarea textelor, dar cred că va fi o lectură bună, din care sper să am câte ceva de învăţat, şi, cine ştie, poate mă loveşte inspiraţia şi mai scriu şi eu ceva. Este vorba de Sentimentul iubirii în opera unor poete ilustre, de Mircea Manta.

sentimentuliubiriiinoperaunorpoeteilustre.jpg

Cea de-a patra, dar nu cea din urmă, este Vinovatul de Elena – Cristina Militaru, care vine în două volume, cu un aspect tare frumos şi îmbietor.

vinovatul.jpg

Update: Public acest articol abia dimineaţă pentru că aseară… nani. :)) Dar poate-i mai bine aşa, să-l citiţi şi voi la cafeaua de duminică.

Acum mă duc să-mi beau cafeaua afară şi să mai citesc puţin din Fata cea bună, de Mary Kubica, apărută la noi în colecţia Herg Benet Passport, tradusă de autoarea Cristina Nemerovschi. 

Cam atât pentru moment.

xoxo, Miruna.

 

Gata! Astăzi vreau să plec în Jamaica!

Repet, astăzi vreau să plec în Jamaica!

Helău, helău. Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Eu, la fel, deşi mi-ar prinde nemaipomenit de bine o evadare din rutina asta. Adică, nu mă înţelegeţi greşit, îmi place să am un program bine stabilit, măcar pentru o tsăptămână, plus că mereu mai apar lucruri neprevăzute care trebuie strecurate în program, dar o oarecare stabilitate este nemaipomenită.

Însă, ce îmi doresc acum, este să mă pot teleporta în mod magic în Jamaica. Asta ar fi alternativa la “îmi place zăpada, dar când stau în casă şi citesc, nu când trebuie să merg la muncă pe vremea asta”. Şi, de ce nu? E o destinaţie suficient de exotică, o poartă către noi informaţii şi o nouă cultură – o destinatie speciala pentru o vacanta speciala.

Adică, parcă ar merge schimbată puţin zăpada asta, mocirla de pe trotuare şi, eventual, papucii uzi, cu o sesiune de relaxare, pe o plajă, întinşi bine-mersi pe un şezlong la soare, cu un pahar de rom jamaican sau cu un cocktail fancy alături, şi pe fundal să se audă în surdină ceva ritmuri reggae. Sună bine de tot, aşa e?

Cu toate că atunci când vine vorba de călătorii cu destinatii speciale nu sunt deloc calmă şi relaxată, pentru că, în primul rând mă entuziasmez, şi în al doilea rând mă panichez. Sau invers, având un amalgam de gânduri în minte, începând cu “mamă, ce mişto o să fie, abia aştept”, continuând cu “dar dacă se întâmplă ceva naşpa, dacă nu o să-mi placă cutare, x, y, z”, şi terminând cu “sper să fac poze mişto şi să postez pe blog, oh, o să fie super”.

Dacă totuşi nu aveţi inspiraţie şi dor de ducă – momentan – aruncaţi o privire pe site-ul celor de la CND Vacante Speciale, unde, cu siguranţă veţi găsi inspiraţie pentru călătorii şi destinatii exotice pentru vacante specialeJamaica se regăseşte desigur în lista lor, alături de alte “nume sonore” într-ale excursiilor, cum ar fi: Bora-Bora, China, Bahamas, Miami, Bali, Maldive sau Mauritius.

VacanteSpeciale.ro_Superblog2018-5

Acum, revenind la faptul că mi s-a năzărit mie să plec în Jamaica, păi, chiar credeţi voi că plec eu aşa, tam-nisam fără să mă documentez întâi, măcar puţin?

Păi, nu, nu, nici nu se pune problema. Măcar câteva reguli simple de pe-acolo să mi le am şi eu notate pe undeva, plus o listă cu locuri de vizitat musai, doar nu o să stau doar pe plajă, şi, cel mai important, ceva chestii de mâncat de pe-acolo, ori altfel, cine ştie, poate ajung la spital intoxicată cu rom, nu, nu.

Deci, de bifat, în Jamaica:

  • Port Royal, care a luat naştere în 1518, care a fost cel mai mare oraş din Caraibe, loc de întâlnire pentru piraţi şi comercianţi.
  • Laguna Luminosa.
  • Blue Mountain Coffee.

Sigur, am o listă minusculă, dar prefer să fiu surprinsă. Voi ce aţi adăuga aici? Aştept să-mi scrieţi.

Cam atât pentru astăzi, se pare că plecarea mea se amână, momentan trebuie să mă pregătesc să plec la muncă. hihi

Ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

P.S. Voi ce vacante speciale aţi plănuit, pe unde, cu cine? Povestiţi-mi în comentarii, eu abia aştept să vă răspund. 🙂

P.P.S. Articol scris pentru proba cu numărul 8 a competiţiei Spring Superblog 2018.

Portofel fericit şi cumpărături fără bătaie de cap, şi da, vorbesc despre materiale de construcţii … ieftine!

Helău, helău.

Ce mai faceţi? Şi ce mai citiţi?

Eu m-am apucat de reamenajat prin dormitor şi după o zi în care am mutat, am sortat, am şters şi am lustruit, am picat ruptă de oboseală în pat.

Până să adorm, m-am tot gândit, oare oamenii care îşi construiesc o casă de la zero, cum rezistă? Cum reuşesc să nu clacheze când vine vorba de atâtea materiale de construcţii: materiale pentru structura si fundatie, acoperisuri, izolatii, tamplarie PVC, instalatii electrice, instalatii termice, instalatii sanitare, termoizolatii, tencuieli decorative, amenajari exterioare, amenajari interioare…

Pe mine mă epuizează până şi simpla listă de materiale, ce să mai spun de întreg procesul de intocmire a necesarului de materiale şi selectarea acestora, după dimensiuni, culoare, model, etc. etc.

De aceea există vindem-ieftin.ro, un concept inedit pe piaţa românească, creat special pentru a oferi soluţii personalizate pentru fiecare client în parte. Şi ce e şi mai bine e că iei totul dintr-un singur loc, online şi simplu, evitând astfel fuga de la un depozit la altul în căutatea preţului celui mai bun.

Fara-text-1024x536

Desigur, puteţi să fiţi sceptici, pentru că, de cele mai multe ori ieftin poate însemna de proastă calitate, însă nu este cazul şi aici, tocmai pentru că produsele vin însoţite de certificate de garanţie, iar casa de comenzi vindem-ieftin.ro are parteneriate cu cei mai importanţi producători de materiale.

Ştiaţi că, achiziţionând dintr-un depozit sau hypermarket preţul final pe care îl plătiţi poate fi chiar cu 40% mai mare decât preţul de fabrică? Asta pentru că distribuitorul adaugă 15% la preţul de fabrică, iar cei de la depozit/hypermarket mai adaugă chiar şi până la 25%, astfel preţul pieţei ajunge să ne usture la buzunar, au, au, au!

Vindem-ifetin.ro adaugă doar 10% la preţul de fabrică, astfel preţul final este cel corect, prietenos cu buzunarul, fără usturimi, hihi.

SCHITA-FINAL-1-1024x284

V-aţi gândi că poate site-ul totuşi nu vi se adresează vouă, oamenilor simpli, de rând? Ei, bine, fix noi, oameni simpli – persoane fizice,  reprezentăm 40% din publicul ţintă, 35% fiind firme care se dezvoltă, 15% revânzători, 5% constructori şi 5% arhitecţi.

Şi dacă nu mă credeţi pe mine, poate vă conving aceste recenzii video, realizate de clienţi care au beneficiat de serviciile vindem-ieftin.ro.

Bine organizat, cuprinzând şi divizia de fier, divizia de pavaje şi divizia de acoperişuri, vindem-ieftin.ro este simplu de accesat şi de utilizat, în doar patru paşi.

Pasul 1: Cauţi produsele dorite, de la BCA, profile metalice, ciment, adezivi, geamuri şi uşi, până la tencuială decorativă, tapet, scaune, ba chiar şi mochetă.

Pasul 2: Comanzi online, simplu şi rapid, fie că eşti acasă sau la birou, sau la o cafea în oraş.

Pasul 3: Eviţi astfel tot felul de intermediari şi stocuri, economisind 10-15% iar preţul final va fi preţul corect pentru buzunarul tău.

Pasul 4: Livrarea tuturor produselor se face direct de la producător, acasă la tine. Iar dacă filmezi descărcarea comenzii livrate şi o încarci pe site, primeşti 100 de lei. 

Şi ştiţi care este partea cea mai simpatică a acestui concept inedit? Că ne ţin şi pe noi la curent cu realizările lor, într-un mod creativ.

Ştiaţi că:

  • au vândut 927.500 kg de fier beton, echivalentul a 265 de familii fericite?
  • au împrejmuit peste 244.040 metri liniari de gard cu ţeavă rectangulară, suficient cât să ajungă de la Bucureşti la Constanţa?
  • au stăbătut peste 60.000 de kilometri în toată România asigurând transport gratuit?
  • au vândut 29.050 de kilograme de tencuială decorativă, într-o multitudine de culori şi nuanţe,înfrumuseţând astfel  zeci de case colorate?
  • au construit 266 de acoperişuri de la zero, cu peste 32.036 mp de ţiglă metalică vândută?
    au vândut peste 26.972 mp de pavaj, de 3 ori suprafaţa municipiului Râmnicu Sărat?
    Până una-alta, măcar ştiu sigur unde găsesc toate materialele de care am nevoie, la preţul cel mai bun, cu livrarea promptă şi gratuită, şi, jos pălăria, consiliere gratuită pentru toate produsele de pe site, câştigând astfel timp pentru mine.
    Nici că se putea mai bine.
    Cam atât pentru astăzi, ne-auzim curând.
    xoxo, Miruna.mocheta-burlington-1
    P.S. Articol scris pentru proba cu numărul 5 a competiţiei Spring Superblog 2018.

Flori,acolo unde nu te-ai aştepta…

Helău, helău.

Ce mai faceţi? Şi ce mai citiţi?

Eu am început să-mi savurez, în sfârşit, minunatele mele zile libere. Abia aşteptam să mă odihnesc şi să mă detaşez puţin de toată agitaţia de la muncă. Plus că abia aşteptam şi să reuşesc să mai stau la poveşti, aici, pe blog, cu voi.

Ca să vă daţi seama ce ocupată am fost, vă spun că n-am avut timp nici măcar să fac vreo poză florilor primite anul acesta de 8 martie, deşi, în ultimele zile, parfumul lor a persistat în bucătărie, şi mi-a înmiresmat dimineţile. Nu ştiu dacă aşa se măsoară acum timpul, dar parcă prea ne agităm, unii dintre noi, să postam tot felul de “instantanee”, mai mult sau puţin regizate, pe toate reţelele de socializare.

Sunt un om simplu, mie mi-ajunge doar să ştiu, şi să simt. În rest, un singur trandafir îmi este de ajuns.

27867236_1887133677983115_4162054979758862129_n

Pentru mai mult, pentru emoţii intense, pentru suprize, de oriunde, oricând, recomand Interflora Romania – florărie online.

Da, aţi citit bine. Acum puteţi comanda şi flori online , nu doar shaorma. Totul este foarte simplu, selectaţi buchetul sau aranjamentul dorit, localitatea de livrare, adresa, mesajul pentru persoana care se va bucura de surpriză, şi alte instrucţiuni sau specificaţii pentru livrare. Deci, spuneţi repede: voi cui vreţi să-i trimiteţi flori chiar acum?

Până acum ceva timp, conceptul de flori la domiciliu mi se părea ceva ireal, existent doar în filme, sau în străinătate, nicidecum în ţărişoara noastră mititică…

Vă spuneam la început că de azi mă bucur de nişte zile libere, aşa că am de recuperat multe ore de lectură, nu doar câteva minute pe fugă, în pauza de masă. Ce citesc acum?

auschwitzc.jpg

Bibliotecara de la Auschwitz, scrisă de Antonio G. Iturbe. Şi ce mi-a venit în minte acum? Ce ar fi să trimit un buchet de flori acolo? Da, acolo însemnând la Auschwitz, tocmai în Polonia.

Desigur, un gest mărunt, nesemnificativ poate, dar care mi-a încolţit în suflet, de vreme ce momentan nu am cum să vizitez acel loc atât de încărcat de emoţie şi de istorie.

Şi, da, Polonia se regăseşte pe lista ţărilor în care puteţi livra flori cu ajutorul celor de la Interflora International.

Deci, de ce nu? Tot respectul şi toată admiraţia pentru femeile care au fost la Auschwitz. Pentru cele care au pierit acolo, pentru cele care au rezistat, pentru fetiţele care au supravieţuit şi au dovedit cât de puternice sunt, pentru că merită să nu fie uitate.

Prima lecţie pe care orice veteran i-o dă unui nou venit este că întotdeauna trebuie să aibă un scop clar: acela de a supravieţui.  Să supravieţuiască alte câteva ore, şi astfel să mai acumuleze o zi, care, adaugată altora, va putea deveni încă o săptămână. Şi tot aşa: să nu-şi facă niciodată planuri măreţe, să nu aibă niciodată ţeluri importante, doar să supravieţuiască în fiecare clipă. A trăi este un verb care nu se conjugă decât la prezent.

Aşadar…

Să ne bucurăm de ce avem, şi să preţuim mai mult persoanele dragi din jurul nostru.

Cam atât pentru astăzi. Ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

P.S: Articol scris pentru proba cu numărul 4 a competiţiei Spring SuperBlog 2018.

 

Visăm, ne documentăm, muncim… gânduri într-o zi de marţi.

Helău, helău.

Ce mai faceţi? V-aţi băut cafeaua? V-aţi făcut planurile pentru astăzi?

Dacă ar fi după mine, aş sta acasă toată ziua, cu uşa deschisa, să simt aerul proaspăt şi să aud ploaia de afară, în timp ce mai beau o gură de cafea şi scriu şi citesc câte ceva.

Daaar, momentan sunt închisă în dormitor, cu o pisică adormită în poală, cu o ceaşcă de cafea, tastând pe ritmuri de Eminem, încercând să rămân motivată… deşi e greu să-ţi păstrezi motivaţia când ditamai blănoasa neagră toarce de numa-numa şi ţie ţi-e cam somn…

Dacă ar fi după mine, aş lenevi tolănită în pat, visând cu ochii deschişi la o viaţă fără griji, unde, evident, eu deţin controlul absolut. Sau cel puţin în ceea ce priveşte organizarea spaţiului de locuit. Consider că, vrând-nevrând, acasă este un factor decisiv pentru o existenţă decentă, liniştită,şi o casă devine acasă numai cu ajutorul unei echipe experimentate de arhitecți proiectanți, musai de la AIA Proiect.

sigla-AIA-2016-300x153De ce spun asta? Pentru că în urma unor simple cercetări, am constatat că nu-i deloc simplu de transformat o casă în acasă. Asta pentru că, tipic românesc este să ne încurcăm în hârţogăraie, birocraţie, plimbări de la uşa X, la camera cu numărul 23, la domnul X-ulescu de la biroul nu-ştiu-care, şi tot aşa.

Deja, m-am pierdut şi sunt cât pe ce să renunţ. Mai ales când duduia din faţa mea începe să turuie şi  să mă bombardeze cu termeni precum DTAC, PAC, avize, acorduri, autorizații… Ce mai – PAC-PAC – mi-a tăiat tot cheful, toată visarea mea intensă şi tot elanul de a-mi construi propriul acasă.

Noroc că … nu mă las eu aşa, cu una cu două, şi tot PAC-PAC, am şi găsit la cine să apelez:

AIA Proiect – birou de proiectare şi servicii de evaluare, autorizare şi auditare.

O echipă de profesioniştii a început să-mi explice, pas cu pas, ce e de făcut.

Începem, aşadar cu consultările iniţiale, pentru că din fiecare vis, ei extrag aşteptările şi adaptările necesare fiecărui stil de viaţă, amplasament, şi mai ales cele legate de bugetul pus la dispoziţie.

Pasul numărul doi este reprezentat de definitivarea şi verificarea unui proiect casa. Asta pentru că, pentru fiecare vis şi fiecare dorinţă, pot exista mai multe moduri de realizare şi amplasare, mai ales atunci când vorbim despre un spaţiu atât de special, proiectat şi realizat, cel puţin în cazul meu, pentru întreaga mea şedere pe acest pământ. (oh, cred că de la ropotele ploii mi se trage această exprimare filosofico-poetică.). Aşadar, avem de unde alege, plus că opţiunea finală este numai şi numai alegerea noastră.

Şi, în final, pasul cel mai alambicat, dacă ar fi să nu fim însoţiţi în parcursul nostru de echipa de profesionişti AIA Proiect, documentaţia tehnică pentru autorizaţia de construire (DTAC). Pentru că, odată ce ne vedem cu proiectul personalizat în mână, începe vânătoarea autorizaţiei de construire şi obţinerea avizelor de construire.

Deci, PAC-PAC, proiectul pentru executarea lucrării de construcţie este realizat cu profesionalism şi pasiune de echipa AIA Proiect.

Pornind la vânătoare de avize de unul singur este un fel de sinucidere programată… pentru că avem toate şansele să murim îngropaţi de hârtii, de tot felul de formulare încâlcite şi de tot felul de refuzuri. Aşa că, pornind la vânătoare asistaţi de echipa de specialişti AIA Proiect, şansele de succes cresc instant la 100%.

Plus că economisim timp preţios, pentru că ei ştiu exact unde trebuie să mergem şi să solicităm avizele, documentaţia noastră va fi exemplară, de nerefuzat am putea spune, iar explicaţiile de care avem nevoie şi pe care le vom primi sunt clare, iar vânătoarea de avize şi acorduri se va finaliza cu succesul de partea noastră.

Momentan, eu visez în continuare, dar având ceva mai multă siguranţă şi claritate, pentru că ştiu exact la cine voi apela când va veni momentul potrivit să-mi transform visul despre acasă în realitate.

Până una alta, mă delectez răsfoind portofoliul cu proiecte case prezentat pe site-ul aia-proiect.ro, şi, ca şi ultima dată când am intrat pe site-ul lor, pentru că, din când în când îmi mai clătesc şi eu ochişorii cu ceva căsuţe, mi-a atras atenţia proiect casă parter cu etaj p+1 Begonia.

Şi cum să nu te tenteze aşa proiect când parterul dispune de un living spaţios şi luminos, cu bucătărie open-space, baie, şi o încăpere ce poate fi amenajată numai bine fie ca birou, fie ca un tărâm de basm – o bibliotecă – rafturi pentru cărţi, o măsuţă de cafea şi un fotoliu confortabil… Parcă mă şi văd citind acolo, cu geamul  întredeschis, ascultând ropotele ploii de afară…

Iar, la etaj, două dormitoare încăpătoare, fiecare cu baie proprie. Ce ţi-ai putea dori mai mult de la viaţă? hihi.

Dar, staţi, asta nu e tot! Ştiaţi doar că puteţi oricând alege propriul mod de dispunere a camerelor, nu? Tocmai acesta este farmecul proiectelor realizate de cei de de la AIA Proiect, pentru care cuvântul “personalizat” e la ordinea zilei, şi vor face tot posibilul să vă transforme visul în realitate. Şi, evident, vor fi alături de voi, pas cu pas, de la “a visa”, până la “a vâna” avize şi acorduri, şi până la final.

Acestea fiind spuse, cred că-i cazul să-mi trezesc pisica adormită, să mă ridic şi să mă pregătesc să plec la muncă. Pentru că, nimic nu se îndeplineşte fără muncă, şi cred că visele n-au nicio şansă să devină realitate dacă nu depunem efort în direcţia împlinirii lor. Aşadar, vă urez o zi de marţi cât mai frumoasă şi productivă, care să vă aducă un pas – sau mai mulţi – mai aproape de a vă construi realitatea pe care o visaţi.

xoxo, Miruna.

P.S. Aştept să-mi împărtăşiţi în comentarii cum e casa visurilor voastre, şi ce vă inspiră din portofoliul AIA Proiect. 🙂

P.P.S. Articol scris pentru proba cu numărul 3 a compeţitiei Spring SuperBlog 2018.

O evadare la munte, de neuitat, şi de repetat!

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi cum v-aţi început dimineaţa? 🙂

Eu beau nişte cafea, instalată mai mult decât comod în scaunul directorial al iubitului meu, la calculatorul lui, bucurându-mă de noua lui tastatură cu luminiţe. hihi Atâta bucurie înainte să plec şi eu la muncă după-amiaza.

Cumva, dimineaţa asta m-am trezit mai nostalgică decât în toate celelalte zile… să fie oare de vină soarele de afară, sau poate florile primite zilele trecute care umplu aerul cu parfumul lor… nu ştiu, cert e că m-am apucat să caut pozele din concediul trecut şi am constatat că, dintre toate vacanţele şi călătoriile pe care le-am făcut, până la fabuloasa vârstă de 22 de ani, cele mai frumoase sunt ultimele două, ambele cu iubitul meu, la munte.

Cred că nimic nu se compară cu aerul proaspăt de acolo, cu mirosul de iarbă şi de praf de pe drumurile pietruite şi cu razele de soare parcă mai atente şi gingaşe cu muritorii de noi, rătăciţi – metaforic, desigur – pe drumuri de munte.

Ce am vizitat frumos, anul trecut, şi chiar de ziua mea?

Lacul Bolboci, Peştera Ialomiţei, Platoul Bucegi – Babele şi Sfinxul,

Castelul Cantacuzino, şi Cetatea Râşnov.

Dar, să le luăm pe rând.

SAM_1138.JPG

Când ajungi la Lacul Bolboci, parcă te acaparează natura, şi tot ce-ţi mai rămâne este să te bucuri de soarele ce-ţi mângâie faţa, de adierea vântului şi de sclipirea lacului, în care se mai văd nişte peştişori bălăcindu-se fără grijă.

Un lucru de care am profitat a fost faptul că acolo nu am avut semnal la telefon, iar 2 zile de deconectare au fost efectiv minunate. Desigur, am avut aparatul foto cu noi, iar iubitul meu a capturat momente de neuitat din mini-vacanţa noastră.

O fotografie pentru veşnicie!

Drumul către Peştera Ialomiţei, şi către mănăstirea Ialomiţei, aflată tot acolo, este un mic exerciţiu de purificare, atât fizică, dar şi sufletească. Nu poţi să nu te simţi un om ceva mai bun, cu sufletul mai uşurat şi mai încărcat cu energie pozitivă şi linişte sufletească mergând printre copaci şi ascultând susurul apei şi foşnetul copacilor.

SAM_1151.JPG

Ajunşi în Peşteră, parcă am fi pus pauză vieţii pentru câteva momente. Aerul ce ne umple treptat plămânii, parcă este din altă lume, iar întunericul ce ne înconjoară este, în mod surprinzător, liniştitor. Urcăm şi coborâm scări, citim informaţii despre repere ale peşterii, ne oprim să ne mai odihnim puţin, şi, după ce am vizitat totul, parcurgem drumul înapoi spre ieşirea din peşteră, cu sentimentul că suntem mai puternici ca oricând.

SAM_1244.JPG

Ultimul loc pe care l-am mai vizitat în prima zi a fost, bineînţeles, Platoul Bucegi. Noi am optat să mergem dus întors până acolo cu telecabina, pe traseul Peştera – Babele, evitând astfel aglomeraţia şi cozile pentru traseul Babele – Buşteni.

SAM_1284.JPG

Nu prea ştiu cum să descriu sentimentul care m-a cuprins când am ajuns pe platou şi am privit împrejur, văzând munţii şi cerul spre asfinţit, dar e un sentiment tare plăcut, de împlinire şi fericire…

A doua zi am pornit deja spre casă, dar nu fără să trecem mai întâi pe la Castelul Cantacuzino. De data aceasta am decis să petrecem câteva minute doar în curtea castelului, având în vedere că am făcut turul castelului cu un an în urmă. Revenirea în acest loc a fost cumva atât de familiară încât nu ne mai venea efectiv să plecăm…

SAMSUNG CSC

Pornind spre Râşnov, vremea părea că nu vrea să mai ţină cu noi. Dar am spus că dacă tot am ajuns până acolo, am mers să vedem cetatea, în ciuda ploii care s-a abătut asupra noastră. Şi ne-am bucurat enorm că am mers, pentru că a ieşit şi soarele mai apoi, iar cetatea şi priveliştea sunt absolut minunate!

SAM_1473.JPG

Ce mai reverie, aşa-i?

Şi, că tot veni vorba de asta, chiar zilele trecute vorbeam cu iubitul meu ce să facem anul acesta, unde mai mergem, ce mai vizităm… Mai în glumă, mai în serios, am trecut pe listă faimosul New York City, şi musai o plimbare în Central Park. Noi probabil că vom amâna această călătorie, nu ştim exact pe când, din considerente financiare, dar este clar că NYC rămâne pe listă, mai ales dacă acest quiz de pe momondo.ro spune acelaşi lucru.

nyc.png

Şi, pentru inspiraţie, sfaturi, şi nu numai, despre o călătorie la New York sau în oricare alt loc, tot momondo.ro este locul unde trebuie să cauţi.

Nu ştiu eu cât de curând mai plec totuşi într-o vacanţă, dar voi, cei care mă urmăriţi, puteţi câştiga un city-break de 500 euro sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro. Ce trebuie să faceţi? E simplu!

Povestiţi aici, în comentarii cea mai frumoasă călătorie pe care aţi făcut-o, iar dacă inspiraţia ţine cu voi, puteţi câştiga. Nu staţi pe gânduri, încercaţi. Nu se ştie niciodată de unde vă loveşte norocul.

Cam atât pentru astăzi, am rămas şi fără cafea, şi trebuie să plec acuş la muncă.

O sâmbătă superbă să aveţi şi vă aştept la poveşti, aici pe blog.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba cu numărul 2 a competiţiei Spring SuperBlog 2018.

Dor de ducă… şi vacanţă (iar, şi iar)

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Eu am avut 2 zile libere de la muncă. Da, nu-mi vine să cred… şi am mai făcut ce am mai făcut eu pe-acasă, curăţenie, ordine, dar mai e de muncă şi la capitolul ăsta, n-am mai citit nimic, cu părere de rău, şi vreau ca măcar mâine să mă delectez cu câteva pagini… Chiar dacă sunt puţin în urmă cu probele pentru Super Blog 2017, măcar încerc să ţin pasul. Aparent, sunt momente în care viaţa nu-i tocmai uşoară…

Şi, ce să vezi, ce să vezi, când mă gândeam că obsesia mea pentru Twin Peaks e gata, am constatat că nu e gata deloc. De ce spun asta? Pentru că am trecut astăzi pe la facultate să-mi iau o fantastică adeverinţă, şi, primind un pliant pentru o anume campanie, mi-am adus aminte de primul pliant pe care l-am primit la facultate, în primele zile, când eram complet speriată ca de bombe, şi cu nicio intenţie de a pleca cine ştie pe unde, fiindu-mi suficient că abia ce-mi părăsisem orăşelul meu mititel şi liniştit şi mă lăsasem captivată de Iaşul cel aglomerat. Era vorba despre un pliant pentru  programul Work and Travel, de un roşu închis tare frumos, lucios, mirosind a hârtie proaspăt imprimată şi cu imagini îmbietoare. Da, da, imagini îmbietoare. Cu toate acestea, sinceră să fiu, momentan nu aş pleca nicăieri… poate doar într-un fel de univers paralel în care să pot să dorm mai mult, să citesc mai mult şi să slăbesc mai repede, haha. Dar, dacă ar fi să plec undeva, tendinţa mea… nativă aş putea spune, de a alege un orăşel micuţ precum cel în care am copilărit, şi anume, Siret, Suceava, m-ar îndruma spre Statele Unite, şi mai precis spre statul Washington, spre regiunea King. Şi mai precis spre orăşelele Snoqualmie, unde au fost filmate anumite scene din Twin Peaks, şi spre North Bend, unde se află corespondentul din realitate al restaurantului Double R Diner.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_01-768x512.jpg

Momentan încerc să fac faţă aşa zisei vieţi de adult şi responsabilităţilor, dar, dacă mă voi înscrie la master, poate voi încerca să profit de vacanţă cu work and travel. Cel puţin în mintea mea, experienţa ar fi foarte interesantă şi generatoare de amintiri cât mai frumoase. Mi-ar surâde să lucrez în ficţionalul meu Twin Peaks, fie la Double R Diner, fie cine ştie unde, doar de dragul de a mă bucura de experienţa USA. Pe lângă faptul că îmi voi exersa limba engleză, cu vorbitori nativi de limbă engleză, mi-ar plăcea foarte mult să cunosc oameni noi, şi să aflu mai multe despre indienii americani, despre obiceiurile şi tradiţiile lor, şi mai ales despre istoria lor. Un alt aspect care mă fascinează este legat de arhitectura specifică a caselor dar şi a clădirilor de patrimoniu.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_06

Iar locul meu de suflet cred că ar fi Cascada Snoqualmie – Snoqualmie Falls – care apare şi în Twin Peaks.  Sunetul apei, aerul proaspăt… nu cred că există ceva mai frumos, mai liniştitor sau mai revigorant.

800px-Snoqualmie_Falls_in_June_2008

Imaginea nu îmi aparţine, dar este relevantă pentru articol.

Cam atât pentru astăzi, mă strigă patul tare de tot, nu care cumva să răguşească… hihi.

Aa, şi să nu uit, mi-ar plăcea tare mult să fac rost de diverse plăcuţe de înmatriculare, câte una din fiecare stat… mi se par geniale acele colaje decorative cu plăcuţe de genul.

xoxo, Miruna.

P.S. Dacă aveţi experienţe cu Work and Travel şi CND Vacanţe Speciale, le aştept cu plăcere în comentarii.

Articol scris pentru proba numărul 18 a competiţiei Super Blog 2017.