Dor de ducă… şi vacanţă (iar, şi iar)

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Eu am avut 2 zile libere de la muncă. Da, nu-mi vine să cred… şi am mai făcut ce am mai făcut eu pe-acasă, curăţenie, ordine, dar mai e de muncă şi la capitolul ăsta, n-am mai citit nimic, cu părere de rău, şi vreau ca măcar mâine să mă delectez cu câteva pagini… Chiar dacă sunt puţin în urmă cu probele pentru Super Blog 2017, măcar încerc să ţin pasul. Aparent, sunt momente în care viaţa nu-i tocmai uşoară…

Şi, ce să vezi, ce să vezi, când mă gândeam că obsesia mea pentru Twin Peaks e gata, am constatat că nu e gata deloc. De ce spun asta? Pentru că am trecut astăzi pe la facultate să-mi iau o fantastică adeverinţă, şi, primind un pliant pentru o anume campanie, mi-am adus aminte de primul pliant pe care l-am primit la facultate, în primele zile, când eram complet speriată ca de bombe, şi cu nicio intenţie de a pleca cine ştie pe unde, fiindu-mi suficient că abia ce-mi părăsisem orăşelul meu mititel şi liniştit şi mă lăsasem captivată de Iaşul cel aglomerat. Era vorba despre un pliant pentru  programul Work and Travel, de un roşu închis tare frumos, lucios, mirosind a hârtie proaspăt imprimată şi cu imagini îmbietoare. Da, da, imagini îmbietoare. Cu toate acestea, sinceră să fiu, momentan nu aş pleca nicăieri… poate doar într-un fel de univers paralel în care să pot să dorm mai mult, să citesc mai mult şi să slăbesc mai repede, haha. Dar, dacă ar fi să plec undeva, tendinţa mea… nativă aş putea spune, de a alege un orăşel micuţ precum cel în care am copilărit, şi anume, Siret, Suceava, m-ar îndruma spre Statele Unite, şi mai precis spre statul Washington, spre regiunea King. Şi mai precis spre orăşelele Snoqualmie, unde au fost filmate anumite scene din Twin Peaks, şi spre North Bend, unde se află corespondentul din realitate al restaurantului Double R Diner.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_01-768x512.jpg

Momentan încerc să fac faţă aşa zisei vieţi de adult şi responsabilităţilor, dar, dacă mă voi înscrie la master, poate voi încerca să profit de vacanţă cu work and travel. Cel puţin în mintea mea, experienţa ar fi foarte interesantă şi generatoare de amintiri cât mai frumoase. Mi-ar surâde să lucrez în ficţionalul meu Twin Peaks, fie la Double R Diner, fie cine ştie unde, doar de dragul de a mă bucura de experienţa USA. Pe lângă faptul că îmi voi exersa limba engleză, cu vorbitori nativi de limbă engleză, mi-ar plăcea foarte mult să cunosc oameni noi, şi să aflu mai multe despre indienii americani, despre obiceiurile şi tradiţiile lor, şi mai ales despre istoria lor. Un alt aspect care mă fascinează este legat de arhitectura specifică a caselor dar şi a clădirilor de patrimoniu.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_06

Iar locul meu de suflet cred că ar fi Cascada Snoqualmie – Snoqualmie Falls – care apare şi în Twin Peaks.  Sunetul apei, aerul proaspăt… nu cred că există ceva mai frumos, mai liniştitor sau mai revigorant.

800px-Snoqualmie_Falls_in_June_2008

Imaginea nu îmi aparţine, dar este relevantă pentru articol.

Cam atât pentru astăzi, mă strigă patul tare de tot, nu care cumva să răguşească… hihi.

Aa, şi să nu uit, mi-ar plăcea tare mult să fac rost de diverse plăcuţe de înmatriculare, câte una din fiecare stat… mi se par geniale acele colaje decorative cu plăcuţe de genul.

xoxo, Miruna.

P.S. Dacă aveţi experienţe cu Work and Travel şi CND Vacanţe Speciale, le aştept cu plăcere în comentarii.

Articol scris pentru proba numărul 18 a competiţiei Super Blog 2017.

 

Advertisements

Pustiită de energie, dar încărcată de dorinţă… de lectură.

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi?

Eu, extenuată, azi mai mult ca oricând, aparent, după prima zi de muncă, analize, instructaj, etc. etc.

Sincer, tot ce vreau este să îmi intru în ritm şi să mă pot pune în pat în fiecare zi după muncă, după ce mai fac puţină ordine şi să citesc, să citesc cât mai mult, să-mi clătesc imaginaţia cu cât mai multe personaje. Nu ştiu de ce, dar această experienţă care mă atrage cât mai mult de viaţa de adult (da, recunosc, îmi place să mă alint cât se poate de mult…) mi-a adus în prim plan un roman pe care l-am citit acum ceva timp, dar care nu s-a numărat printre favoritele mele. Este vorba despre Suflete pustii, de Katharina Hacker. Cu toate acestea, cred că este totuşi pregnant în amintirea mea pentru că a avut părţi bune, bine scrise, şi planuri narative care puteau fi dezvoltate complet diferit de viziunea expusă a autoarei. Cu toate acestea, cred că fiind vorba de o autoare germană şi de personaje asemenea, răceala personajelor este oarecum explicată de personalitatea distantă a poporului german, sau cel puţin asta am perceput eu. Asemănarea cu situaţia mea? Dacă personajul feminin principal, Isabelle, ar fi avut un interes pentru lectură, lucrurile ar fi decurs altfel. Fără spoilere, fără panică, nu sunt genul. Şi ce i-aş recomanda Isabellei? Sau ce aş citi eu dacă aş fi Isabella? Aş putea începe cu o carte de suflet, cu încărcătură emoţională intensă, şi anume, Hoţul de cărţi, de Markus Zusak. Sau, m-aş arunca direct în volumul „Somnambulii”, de John Saul, care este pe lista mea de lectură de ceva timp, de prin iulie-august, de când iubitul meu mi-a cumpărat-o. Nu face el prea des de-astea, dar când o face este adorabil, şi mi se umple sufletul de bucurie. Şi astfel, revin în povestea sufletelor pustii, cu partea în care dacă Jakob ar fi fost puţin mai atent cu iubita sa şi dacă i-ar fi cumpărat ceva cărţi, nişte flori, poate şi nişte ciocolată şi o sticlă de vin din când în când… hmm. Vă invit să citiţi şi voi, şi să-mi spuneţi ce părere aveţi. Între timp, sper şi eu să m-apuc de Somnambulii lui John Saul, şi să nu mor de oboseală, hihi.

 

P.S. Nu sunt deloc amuzată, ci doar extenuatăăă. Sfaturi pentru primele zile de muncă, primesc cu plăcere.

Cam atât pentru astăzi.

xoxo, Miruna.                                                      

Articol scris pentru proba numărul 16 a competiţiei Super Blog 2017.

Metodă de nani – find the #answear

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi? Ce mai citiţi?

Eu am reuşit să termin Magia ordinii, de Marie Kondo, despre care vă tot povesteam, şi despre care urmează să vă spun mai multe într-un articol … zilele astea, sper. Şi mai  citesc câteva pagini din Derivă de Joanna Kavenna, achiziţionată de la Bookfest, mereu pe fugă, prin tramvai sau autobuz. În rest, ia ghiciţi cine are aparent un job, e mega stresată, deja mega obosită, şi mega nostalgică după timp liber, vacanţe, plimbări, escapade pe la cine ştie ce filme sau evenimente… şi toată nostalgia asta m-a făcut să mă uit prin tot felul de poze, inclusiv cele din vacanţa trecută, când am fost prin zona Braşov – Poiana Ţapului. Şi ia ghiciţi peste ce poză dau?

Nu, nu aveţi cum să ghiciţi, dar vă spun eu că are legătură cu provocarea #WeAreTheAnswear.

23232074_1900461739971994_1631305917_n

Da, vedeţi bine, vesta iubitului meu a fost soluţia perfectă pentru a putea trage un pui de somn pe drumul destul de lung, parcurs cu trenul din Iaşi până-n Braşov. Atunci am fost puţin jenată de ipostaza în care am fost prinsă, dar privind retrospectiv, nu regret nimic, şi pun pariu că ai mei companioni de drum au fost de fapt doar invidioşi că nu s-au gândit ei la asta şi că nu aveau şi ei vreo vestă la îndemână. Hihi.

Şi asta nu este singura metodă prin care putem testa moda şi să ne salvăm din cine ştie ce încurcătură. Fetele cel puţin ştiu că un hanorac este binevenit dacă se nimeresc nişte “musafiri” să-şi facă apariţia pe nepregătite (da, despre menstruaţie este vorba, pentru cei pe care i-am băgat în ceaţă.), iar băieţii, sau cel puţin unii colegi de-ai mei şi-au făcut perne din geci dacă se nimerea să nu facem prima oră sau să întârzie profesorul cu pricina suficient timp cât să-i prindă somnul.

Voi, ia spuneţi-mi, aţi trecut prin astfel de situaţii în care ingeniozitatea v-a fost pusă la încercare? Dacă da, cei de la answear.ro abia aşteaptă să afle despre ce este vorba, ba chiar vă şi premiază pentru asta. Nici nu ştiţi de unde vă loveşte inspiraţia.

Cam atât pentru azi, vă urez un weekend cât mai frumos, relaxant, sau productiv, după cum vă doriţi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 15 a competiţiei Super Blog 2017.

Plus, minus, şi Telecredit

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi?

Eu mi-am revenit parţial din răceală, tot încerc să-mi fac ordine în lucruri şi nu prea-mi iese, daaaar, am descoperit o carte tare interesantă care sper să mă ajute să  fac ceea ce mi-am propus. Este vorba despre Magia ordinii, de Marie Kondo. Sper că o voi termina curând, că voi aplica metoda KonMari, şi că voi împărtăşi mai multe cu voi într-o postare ulterioară.

konmari.jpg

Între timp, ce să vezi, ce să vezi, constat că vine Crăciunul, că facturile tot vin, cum plăteşti una, cum apare alta, Halloween, decoraţiuni, cadouri, cărţi… un mic răsfăţ ici-colo… şi bani? Banii, banii, ce facem cu ei, cum facem să-i avem mai mult timp sau cum facem să-i înmulţim?

Am stat şi m-am gândit puţin, am pus pe foaie una-alta, şi am ajuns la concluzia că pentru a avea bani suficienţi totul gravitează în jurul celor două semne matematice fantastice, plus, minus, şi dacă acestea două nu sunt de ajuns, mai rămâne Telecredit.

Pe scurt, vă voi spune ce ar trebui să facem în plus, mai mult decât facem deja, şi ce ar trebui să facem mai puţin, în minus, faţă de ce facem deja.

Metoda PLUS

  • Mergi mai mult pe jos. Ai de mers doar o staţie – două? Nu mai bine economiseşti banii de bilet pentru cartea mult dorită, sau puloverul ăla superb în culori de toamnă?
  • Găteşte acasă şi pregăteşte pacheţele pentru job şi pentru cei mici. De ce? Păi, e mai sănătos, ştii exact ce conţin mâncărurile, plus că e plăcut să petreci timp în bucătărie, singur sau cu iubi, povestind despre cine ştie ce chestii mişto.
  • Ai mai multă grijă de lucrurile tale, în special haine, pantofi, genţi, dar şi gadgeturi, electrocasnice şi mobilă, şi pune accent pe calitate, nu cantitate.
  • Fă sport acasă şi citeşte ce ai în bibliotecă deja. Aceste două sfaturi pot părea cam greu de aplicat, dar încercaţi-le măcar o săptămână şi vedeţi cum e. Timp în care puneţi deoparte contravaloarea abonamentului la sală şi banii pe care i-aţi fi dat pe o carte nouă într-un plic şi verificaţi totalul la sfârşit de săptămână.

Metoda MINUS

  • Mai puţină mâncare de tip fast food, junk food, mai puţină mâncare gata preparată. De asta v-am recomandat să gătiţi acasă şi să pregătiţi pacheţele. Şi tot aici, mai puţine, spre deloc, sucuri şi cafele de la tonomat. Investiţi într-un termos bun şi pregătiţi-vă cafeaua preferată de acasă, cu sau fără lapte, zahăr, sau cine ştie ce condimente pentru cafea. Noi spre exemplu ne-am băut o bună perioadă din timp cafeaua cu cardamom.
  • Mai puţine cumpărături la repezeală şi din impuls. Faceţi liste. Cu ce aveţi acasă, menţineţi un inventar, astfel încât să nu aruncaţi mâncarea cumpărată. Eliminaţi astfel şi risipa de bani, şi de mâncare. Cosmetice, produse de curăţenie şi de machiaj. Nu cumpăraţi mai multe produse de acelaşi fel. Nu le veţi folosi în acelaşi timp şi se vor strica. Nu vă cumpăraţi unele articole vestimentare doar pentru că sunt la modă. S-ar putea să fie şi de proastă calitate şi nici măcar să le purtaţi.
  • Renunţaţi la viciile mai puţin sănătoase. Şi aici mă refer la fumat. Şi, da, vă voi prezenta acelaşi calcul bine cunoscut:

1 pachet de ţigări pe zi, sau chiar mai puţin, să spunem 2 pachete de ţigări pe săptămână, 52 de săptămâni într-un an, vreo 15 lei un pachet de ţigări, asta vine undeva la 1560 de lei pe an.

De banii aştia vă puteţi lua chiar un laptop, un telefon, o tabletă, o bibliotecă (şi nişte decoraţiuni drăguţe pentru ea) sau multe cărţi. Poate că nu pare mult, dar dacă nu reuşiţi să puneţi măcar aceşti bani deoparte într-un an, atunci cred că ar trebui să vă „reevaluaţi” viciul.

Şi acum, metoda Telecredit. (pentru momentul ăla când ai ajuns să ai atât de multe cărţi în cutii pe balcon, sub pat, pe jos, poate chiar şi în baie, şi chiar a venit momentul să îţi cumperi o bibliotecă încăpătoare.)

Telecredit este un împrumut rapid, un credit online la care poţi apela de pe orice dispozitiv conectat la internet, telefon, tabletă, laptop sau calculator. Este un credit nebancar, cu dobândă 0. Ba chiar, are şi un nume simpatic: creditul D.A.R – doreşti, aplici, rezolvi –  pentru momentele când meriţi o bibliotecă în dar.

telecredit_credit_fara_adeverinta

Voi ce metode aveţi pentru a avea ceva bani puşi la ciorap pentru urgenţe? Aştept idei in comentarii.

Cam atât pentru astăzi, încerc să ies din hibernarea asta în care-am intrat că urmează o perioadă tare interesantă pentru mine, dar, despre asta vă vorbesc la timpul potrivit.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 11 a competiţiei Super Blog 2017. Cu întârziere, da…

Geanta salvatoare

Helău, helău. Ce mai faceţi voi? Sper că nu sunteţi răciţi precum sunt eu.

În mod surprinzător, nu am mai răcit de ceva vreme, dar presupun că trebuia să mă aştept la asta. M-am trezit acum două zile panicată rău, cu nasul înfundat şi pentru că nu mai puteam să respir. După ce m-am mai liniştit puţin, am căutat prin rezerva cu medicamente ceva pentru răceală. Dar, surpriză, nu mai aveam nimic, eu care sunt mereu pregătită cu strictul necesar, că dacă ar fi după paranoia… aş trăi într-o farmacie.

Evident că în starea în care mă aflam, nicio şansă să merg pe jos până la cea mai apropiată farmacie, un drum de vreo 15 minute, dus întors. Să nu mai spun că şi ploua afară… nicio şansă. În rest ştiam că nu mai sunt în casă pastile pentru răceală… ce să fac, ce să fac… Brusc, mi-am amintit că am cumpărat totuşi nişte plicuri pentru răceală şi, cu siguranţă ar trebui să se afle încă în geantă. M-am repezit efectiv spre geanta mea, cam ponosită, care stă pe SCAUNUL, da, acel scaun cu haine, genţi, eşarfe şi ce se mai nimereşte, pe care unii dintre noi încă-l mai avem. Am deschis cutia pandorei şi am găsit în portfardul pe care îl am mereu în geantă, printre tot felul de hârtiuţe, elastice de păr, o foarfecă, un parfum, o cremă de mâini, un balsam de buze, scobitori, absorbante şi şerveţele, un minunat plic pentru răceală! MY PRECIOUS! Am dat fuga la aragaz, mi-am încălzit o cană de apă, am preparat licoarea magică, şi mi-am revenit. Apoi mi-am făcut curaj să dau o fugă până la farmacie, cât încă mai aveam energie, să mai iau praf magic. (Nu susţin automedicaţia prostească, dar acum vorbim de o răceală. Şi ştim cu toţii cum se tratează.)

După ce m-am înfofolit în geaca mea de iarnă scoasă, nu de la naftalină!, ci dintr-un sac pentru haine, încă mirosind a balsam de rufe, am decis că nu are rost să iau cu mine altceva în afară de portofel, şi-o sacoşă să mă opresc puţin şi la supermarket dacă tot îmi este în drum, să iau nişte ghimbir şi lămâie, să-mi ajute. Şi, oare la ce ar mai fi putut să-mi rătăcească mintea 15 minute pe drum până la farmacie? Că ar trebui să-mi schimb portofelul, că ăsta e prea mare, că e prea roz, că oricum trebuie să mai fac curat printre toate cardurile şi bonurile adunate acolo… Şi dacă tot mi-aş schimba portofelul, să-mi iau şi eu un rucsăcel dintr-acela micuţ, cu tot cu ciucuraş pufos la fermoar? Sau poate să-mi caut o geantă rezistentă, încăpătoare, şi bine compartimentată, pentru că am mereu măcar o carte la mine, şi o agendă, şi uneori o tabletă de 10 inch, plus rezerva de medicamente şi plasturi de urgenţă, să nu mai spun de măcar două sacoşe din punga cu pungi, că nu se ştie când mai fac ceva cumpărături, şi să nu uităm de o sticlă cu apă şi ceva de ronţăit… ce să mai, mi-am făcut inventarul complet în minte până am ajuns acasă. După ce mi-am făcut un ceai cu lămâie şi ghimbir şi am mâncat un sandwich, m-am aşezat la calculator, şi răspunsul tuturor problemelor şi nevoilor mele a apărut cât ai zice… answear.ro.

Vă spun pe ce am pus ochii, şi aştept să-mi spuneţi ce părere aveţi.

Acest portofel adorabil, adorabil… cum să nu te îndrăgosteşti de el? Plus că e şi super-bine compartimentat. Şi această geantă, simplă, dar, la fel, bine compartimentată, pe care o pot purta la aproape orice. Pe mine clar mă reprezintă.

Şi, cam asta fac de câteva zile, caut diverse chestii pe net, pentru că îmi lăcrimează ochii şi nu pot să citesc mai nimic, oricât aş încerca. Mâine sper să fie mai bine, că plănuiesc să-mi fac curaj şi să dau o raită prin librării. Voi?

xoxo, Miruna

Articol scris pentru proba numărul 10 a competiţiei Super Blog 2017.

 

 

Cină pentru The King, Stephen King

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Pe mine presimt că mă prinde o răceală, şi, odată cu răceala şi o poftă de un hamburger mare şi gustos, cu multă brânză cheddar şi o porţie zdravănă de cartofi prăjiţi alături. Totuşi, până ajung eu să mă răsfăţ cu bunătate de hamburger, citind tot felul de noutăţi despre recentele evenimente la care participă autorul meu preferat, Stephen King, cu mâncarea în gând, am dat şi peste un articol în care The King povesteşte care sunt mâncărurile  lui preferate sau mai puţin preferate.

14910436_836589353147315_1959998364823243242_n

Astfel, am descoperit că meniul preferat al autorului, numit şi Steve’s monster’s menu, constă în:

  1. Somon la cuptor, făcut cam 30 de minute, la 350 de grade, glazurat cu unt, lămâie şi puţin zahăr brun.
  2. Orez Jambalaya, despre care habar nu aveam, până acum. Evident că am descoperit tot felul de reţete, dar pare delicios indiferent de varietatea de ingrediente folosite.
    Cheesecake, o felie monstru, sau două felii. Putem intui că desertul preferat al lui Stephen King este puţin atipic, dar delicios. Pentru că este vorba despre un cheesecake cu merişoare şi portocale. Yummy.

Însă, dacă ar fi să gătesc ceva pentru Stephen King, dacă am sta de vorbă, sau mai bine zis dacă eu l-aş urmări fascinată cum vorbeşte despre orice, aş încerca ceva uşor diferit, punându-mi puţin creativitatea la încercare. Ştiu că şi lui Stephen King îi place şi pâinea de casă, deci am fi doi fani pâine şi miros de pâine proaspătă. Tocmai din acest motiv, aş vrea să fac nişte tartine cu somon după reţeta lui Stephen, cu pâine de casă. Cum nu mă pricep la făcut pâine, recunosc, pentru că mi se pare efectiv o artă şi o muncă asiduă, aş apela la ajutorul unei maşini de pâine, dar voi alege cea mai simplă reţetă din manual, doar că în loc de clasicul ulei menţionat în reţetă aş vrea să folosesc ceva special, pregătit cu cea mai eficientă presă de ulei la rece, şi anume ulei de migdale. Cred că aroma uleiului de migdale se va simţi minunat în pâine şi în combinaţie cu somonul la cuptor, mai ales pentru că va fi un ulei pur, preparat pe loc, fără aditivi şi conservanţi.

logo-yoda_1504191001-300x300

V-am spus deja că voi folosi cea mai eficientă presă de ulei la rece, şi anume presa de ulei YODA Home Pro. Este compactă, pentru a-şi găsi locul în orice bucătărie, dar are şi un motor puternic, pentru a stoarce uleiul din ingrediente proaspete în confortul casei tale. De asemenea, este disponibilă în trei culori – gri, portocaliu şi roşu – iar mie tare-mi face cu ochiul portocaliul ăla aprins, mai ales că magazinul profistore.ro are promoţii YODA de nerefuzat.

Yoda-orange

Nu ştiu vouă, dar mie îmi plouă-n gură deja. Partea bună este că am plănuit o gustare sănătoasă, pe care chiar s-ar putea să o pun în practică de Halloween, doar că s-ar putea să fiu doar eu cu iubitul meu, mâncând bunătăţuri şi uitându-ne la un film de groază, într-un decor portocaliu. V-am spus eu că-mi face cu ochiul presa de ulei portocalie!

Cam atât pentru astăzi, nu mai pot de oboseală, răceală şi toate alea. Iar mâine mă aşteaptă o nouă serie de peripeţii.

V-am lăsat, dar aştept să-mi scrieţi cu ce autor sau celebritate aţi vrea să luaţi cina şi ce aţi servi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 9 a competiţiei Super Blog 2017.

Începutul reprezintă jumătate din orice acţiune, restul e Swiss Solutions.

Helău, helău. Ce mai faceţi? Eu abia m-am trezit, am tras un pui de somn, şi am avut un vis tare ciudat.

Se făcea că eram o persoană importantă, şi trebuia să comunic cu alte persoane importante, dar, brusc, nu reuşeam să înţeleg nicio iotă din ce rosteau cei din jurul meu. Am încercat să vorbesc, şi pe cât de ciudat ar suna, nu îmi înţelegeam nici propriile cuvinte. M-am bâlbâit preţ de câteva minute, fără izbândă… m-am uitat în jur, sperând să găsesc nişte foi şi un pix, poate, poate voi pune cumva ordine în lucruri. Am zărit în colţul biroului un teanc de foi, şi un pix alături. Am pus mâna pe foi, şi am observat că era scris ceva pe ele. Am încercat să citesc, dar nu am reuşit să desluşesc nimic. Textul nu părea scris în vreo limbă de care auzisem, caracterele îmi păreau hieroglifice. Nu înţelegeam efectiv ce se întâmplă, am simţit că se învârte camera cu mine, şi m-am trezit într-un vârtej de sunete şi caractere fără sens.

De cele mai multe ori, încerc să descifrez semnificaţiile visului pe care l-am avut în noaptea ce a trecut. Acum, mi-a luat ceva, dar cred că am aflat cu adevărat răspunsul la vreo jumătate de oră după ce m-am trezit şi mi-a spus iubitul meu de încurcătura de care a avut parte astăzi. Aştepta un colet, iar cei care l-au anunţat că trebuie să se prezinte să ridice coletul i-au spus că este un colet voluminos. Lucru ciudat, pentru că de cele mai multe ori el aşteaptă coleţele cu piese electronice micuţe. Toate bune şi frumoase, încercând să ghicească ce ar fi putut să primească, ajunge la locul cu pricina, preia coletul, care era un coleţel, pe care scria „small packet”. Acum, nu ştiu ce să cred. Cel care se ocupă de informare nu vede coletele sau nu se pricepe nici măcar la limba engleză… Hmm.

Astfel de situaţii, pentru că am mai întâlnit tot felul de traduceri care mai de care, parcă făcute de Coana noastră Chiriţa în provincie, „des fleurs de coucou”, precum şi visul meu mai mult sau mai puţin criptic, m-au condus către agenția de traduceri Swiss Solutions, care se ocupă, pălărie-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i, cu traduceri specializate

logo_swiss_solutions-patrat

Cei de la Swiss Solutions sunt ca o gură de aer proaspăt pentru cei care se confruntă cu probleme legate de traduceri, şi sunt ghidaţi, am putea spune, de patru puncte cardinale ale profesionalismului:

  • Reprezintă un brand inspiraţional, în cadrul căruia activează doar profesionişti pasionaţi.
  • Sunt generatori de valoare şi calitate; oameni asumaţi, care învaţă din toate experienţele.
  • Se focusează atât pe piaţa internaţională cât şi pe cea naţională, rămânând curioşi şi inovativi.
  • Lucrează inteligent şi eficient, mereu deschişi la schimbare.

Vă întrebaţi de ce scriu asta? Ei bine, presupunând că aţi vrea să deschideţi în Italia o afacere cu mici, şi vă gândiţi că fraza „quattro micii con muştar” este cea mai bună alegere pentru a vă face reclamă, apelaţi mai întâi la gama de servicii Swiss Solutions.

hello-image-layer

Adică, închipuiţi-vă doar că unii dintre români nu ştiu ce-s ăia hamleţi, sau susţin că n-au mâncat niciodată curechi sau cucuruz fiert, iar alţii, descoperă scriind acest articol ce sunt alea pacheşti.

Aşadar, dacă ne este dificil să înţelegem toate cuvintele propriei limbi, vă daţi seama ce nebunie este în firmele din diferite ţări care au de susţinut colaborări, dacă angajaţii lor nu au participat la cursuri de limbi străine pentru firme, în cadrul cărora să-şi însuşească nu doar exprimarea şi înţelegerea cuvintelor de bază, ci şi limbajul specific nişei de activitate: medical, tehnic, juridic, etc.?

Ce să mai spun, pentru unii dintre noi chiar şi matematica pare o limbă străină, dar se pare că echipa Swiss Solutions se pricepe la asta şi îşi defineşte concret activitatea în următoarele cifre:

swiss.jpg

Cam atât pentru azi, încă e luni, şi vă las puţină inspiraţie pentru săptămâna ce urmează, preluată de aici:

monday inspiration

xoxo, Miruna.

P.S. Voi ce mai visaţi sau ce traduceri năstruşnice aţi mai auzit? 🙂

Articol scris pentru proba cu numărul 7 a competiţiei Super Blog 2017.

 

 

Ce am mai citit, ce am mai făcut, pe unde am mai fost.

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Se pare că am cam întârziat cu acest articol, cam două săptămâni, dar să sperăm că partea bună a acestei întârzieri să se concretizeze într-un articol mai consistent şi mai interesant.

În primul rând vă voi spune ce cărţi am citit în luna septembrie, ce citesc în prezent şi ce achiziţii în materie de cărţi am mai făcut.

Cărţile citite în luna septembrie nu sunt multe, sunt patru la număr, iar pe două dintre ele le-am şi recenzat deja.
septemberreadings

  1. Domnul şi câinele, de Adriaan van Dis, carte pe care nu aş fi reuşit să o citesc dacă nu mă implicam în campania bloggerilor FILIT, aşa că doresc să le mulţumesc încă o dată pe aceasta cale. Volumul acesta mi-a ajuns în mâini, l-am citit, v-am povestit despre el aici (click!) şi l-am ascuns pentru a fi vânat şi câştigat de un cititor priceput la descifrat indicii.
  2. Moartea la Dallas, de Charlaine Harris, al doilea volum din seria Vampirii Sudului. Îmi plac mult până acum aceste volume pentru că se citesc uşor şi pot să revin oricând la poveste, să iau continuarea la citit. Probabil vă voi vorbi despre toată seria după ce o voi termina. Iar acest lucru cred că se va întâmpla în 2018… dacă am noroc.
  3. XXL, de Rob Grant. Ştiu, vă sunt datoare cu o recenzie, că aşa m-am lăudat pe facebook, mâncând chipsuri, aşa că sper să vină curând.
  4. Dale Cooper: Viaţa mea, benzile mele, de Scott Frost. V-am povestit deja despre obsesia mea pentru Twin Peaks şi că m-am apucat de vizionat noile episoade ale serialului. Cartea mi-a plăcut, m-a prins într-un moment nostalgic şi efectul a fost maxim, aşa că i-am dedicat o postare întreagă aici (click!).

Despre serial, noile episoade, în schimb, oh,god! I have mixed feelings.

La început m-am entuziasmat să-i revăd pe actori, personajele, cadrele, locurile, replicile caracteristice… apoi am constatat că sunt unele elemente ale poveştii care mă depăşesc, că unele personaje, acum, după trecerea timpului, au ajuns să mă enerveze, etc. etc.

Am încercat să mă concentrez pe cât posibil să nu ratez indiciile presărate pe tot parcursul serialului, dar cu toate astea, am avut senzaţia că toată acţiunea propriu zisă, a fost în ultimele 2-3 episoade. Sau poate că ultimele episoade s-au apropiat cel mai mult de desluşit misterele poveştii… Oricum, au rămas lucruri pe care nu le-am înţeles pe deplin. Cu toate acestea, nu cred că voi revedea aceste episoade prea curând, poate chiar deloc.

Per ansamblu, mă bucur totuşi că am reuşit să-l vizionez, mi-am potolit curiozitatea şi, cu ocazia asta am mai aflat lucruri noi despre unii actori.

Locul meu preferat din serial rămâne restaurantul Double R, unde cafeaua bună şi demenţialele plăcinte cu cireşe sunt la ordinea zilei! Ba chiar şi conceptul de Coffee to go este implementat.

tprr

Luna octombrie a venit cu mult aşteptatul FILIT, dar şi cu două târguri de carte, Bookfest şi Arca lui Guttenberg. Să le luăm pe rând.

Cu ocazia FILIT, am reconsiderat poezia în viaţa mea, l-am descoperit pe poetul Cosmin Perţa şi am vizitat Casa Dosoftei.

De la Bookfest eu mi-am luat volumul Joannei Kavenna, Derivă, pe care-l citesc în prezent, iar sora mea şi-a luat Elias şi spioana Cărturarilor II. O torță în noapte, de Sabaa Tahir.

La Arca lui Guttenberg am descoperit un volum în engleză, al Stellei Rimington, Present Danger, despre care am aflat ulterior că face parte dintr-o serie, dar am toate speranţele că se poate citi oricum. Sora mea s-a ales cu un dicţionar latin-român, român-latin, fiind boboacă la filologie.

SAM_ooo (25).JPG

Atmosfera la toate cele trei evenimente a fost foarte relaxată, totul era foarte bookish şi chiar mă bucur că am putut ajunge.

Ultimul lucru despre care vreau să mai menţionez câte ceva este legat de bestsellerul Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman. De curând am aflat că există şi recenzii negative şi nu înţeleg de ce. Sau nu înţelegeam de ce. Ideea fiind, ca să mai elimin din dubii, am vizionat şi ecranizarea filmului. Ce nu mi-a plăcut la film? Poate actorul care-l interpreta pe Ove mi s-a părut prea morocănos, sau poate mi l-am imaginat eu altfel pe Ove. Asta nu e de condamnat, oricum. Mi-a plăcut şi ecranizarea, chit că mi-e groaznic de greu să urmăresc ceva într-o limbă pe care nu o înţeleg, deşi avea subtitrare. Concluzia este că părerea mea despre Un bărbat pe nume Ove va rămâne la fel, şi vă voi recomanda în continuare cartea.

Cam atât pentru azi. Voi ce aţi mai făcut? Aştept să-mi scrieţi.

xoxo, Miruna.

Astenia mea de toamnă, şi muzica.

Helău, helău. Ce mai faceţi? Fără ocolişuri, vă spun că astăzi este despre muzică. De ce despre muzică? Pentru că la muzică apelăm când tăcerea e prea apăsătoare, pentru că măcar o dată am dat volumul mai tare în căşti încercând să nu ne mai auzim gândurile incomode.

La vârsta mea, fac parte din acea generaţie care a crescut cu trupe precum Andre, Animal-X, N&D, Akcent, O-Zone, şi, da, recunosc, cu plăcere chiar, că deşi nu aveam voce, cântam în faţa oglinzii folosind peria de păr sau tuburile de spray pe post de microfon. Am avut un casetofon pe care l-am stricat tot derulând puţinele casete pe care le aveam. Apoi, spre norocul meu, tatăl meu a achiziţionat primul nostru calculator, cu un monitor imens şi cu nelipsitul Winamp, unde am descoperit piese interpretate de Britney Spears, Enya, Modern Talking, dar şi trupe româneşti de suflet, Pasărea Colibri, Phoenix, Cargo. Cea mai plăcută surpriză am avut-o descoperind o piesă care-mi poartă numele: Miruna, interpretată de Pasărea Colibri.

Apoi, printre refrene fredonate, drumuri spre şcoală, şi curgerea timpului, am mai crescut. Am trecut prin faza rock a fiecărui adolescent, trecându-mi prin playlist de la Metallica, Bullet for My Valentine, până la Linkin Park – pe care îi ascult şi acum în momentele mele mai puţin bune. Şi, să nu credeţi că am scăpat de faza hip-hop, ascultând piese mai mult sau mai puţin cenzurate, de la BUG Mafia, Paraziţii şi mulţi alţii.

Inevitabil, dacă mă întrebaţi care este genul meu preferat de muzică, sau piesa preferată, vă voi răspunde că nu ştiu. Pentru că fiecare moment pe care îl trăiesc, fiecare stare prin care trec poate fi asociată cu o melodie sau alta. Nu credeam că voi fi chiar atât de emoţionată vorbindu-vă despre muzică, dar se pare că asta face muzica: ne atinge sufletele.

Oricât de clişeic ar suna, muzica mi-a fost mereu alături, de la casetofonul vechi pe care l-am stricat, la boxele vechi, îngălbenite ale primului calculator şi până acum. Nu-mi vine să cred că am ajuns până aici, până azi, în punctul în care mă aflu. Şi dacă e să privesc puţin în urmă, chiar îmi lipsesc acele boxe chinuite, rămase fără butoane şi pline de praf. Mi-ar plăcea să pot recrea puţin atmosfera adolescentină, cu zbenguiala pe tot felul de ritmuri, profitând de momentele când nu era nimeni acasă.

Astfel, am ajuns la concluzia că alegerea cea mai bună pentru mine vine din partea Edifier. Acesta este un brand definit de pasiune, pasiune la puterea a treia: pasiunea pentru sunet, pasiunea pentru design și pasiunea pentru calitate.

Ce m-a atras la  sistemul de boxe 2.0 Edifier R2730DB?  În primul rând, simplitatea şi eleganţa designului, încadrându-se astfel perfect în orice dormitor sau living. Apoi, posibilitatea de conectare prin Bluetooth, şi nu numai, precum şi telecomanda wireless – din pat sau de pe canapea, posibilitatea de a controla cu uşurinţă volumul şi celelalte opţiuni. Aşadar, experienţa Edifier, în toată splendoarea ei.

Până una alta, merg să mai dau o raită prin playlistul adolescenţei mele, şi, să se zguduie pereţii! Acesta-i tratamentul pentru astenia mea de toamnă…

Aştept recomandări din partea voastră, şi ne-auzim data viitoare.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 5 a competiţiei Super Blog 2017.

Hocus – pocus, preparatus! sau cum dispare acneea ca prin Farmec

Helău, helău.

Ce mai faceţi, ce mai citiţi? Cum vă mai ies pozele? Un selfie pe zi, fără coşuri de-ar fi! Asta-i trendul, aşa-i?

Indiferent de ce vârstă avem, trebuie să fim în tendinţe, mereu să ţinem pe toată lumea la curent cu ce mai facem, pe unde mai mergem, cu cine ne mai vedem… Să postăm selfie-uri, să curgă like-uri, instastory-uri, etc. etc.

Dar, pozele perfecte cer ceva sacrificii, o tinctură magică şi … un strop de magie … nu albă, nu neagră, ci verde. Cu salată verde. Se iau două frunze de salată, culese dimineaţa pe rouă, nu din supermarket, se spală, se descântă, se mărunţesc şi se pun împreună cu nişte apă de fântâna, nu de la robinet, la fiert, într-un ibric – moştenire de familie, musai, şi ciobit într-un loc! că altfel nu iese cum trebuie preparatul – timp de o oră. Strecurăm fiertura, iar după ce s-a răcit zeama, presărăm o linguriţă de bicarbonat de sodiu, două linguriţe de speranţă, şi încă două linguriţe de miere, şi o lacrimă de unicorn.

Omogenizăm bine, bine, turnăm tot într-o sticluţă şi punem la frigider preparatul magic. Seara, ‘nainte de culcare, dar la 23:23, fără să ne vadă nimeni, punem pe faţă tinctura verde, iar dimineaţa, la 6:16 fix, dacă nu s-a dus totul pe faţa de pernă, ne spălăm cu apă călduţă, dar să fie apă fiartă şi răcită, tot de fântână, da… şi, hocus – pocus preparatus, adio coşuri!

Cam prea de pe vremea lui Făt Frumos, nu? Dar, hai, gata cu vrăjeala! Nu mă pricep la tincturi şi nici la descântece, şi nici cu îngrijirea tenului nu prea le aveam, asta până să descopăr produsele Farmec şi Gerovital. Iar acum să vorbim de o faţă curată pe bune, cu ajutorul unor produse eficiente, create de specialişii Gerovital. Magia se întâmplă aşadar în laboratoare bine echipate, cu ingrediente de ultimă generaţie, şi nicidecum la noi în bucătărie, cu zumzet şi vuiet, şi lacrimi, şi salată verde.

Deci, ce e de făcut pentru o piele frumoasă? Un ritual magic, într-adevăr, doar că este conceput sub forma unei scheme de tratament, cu noua gamă Gerovital Stop Acnee.

Primul pas constă în curăţarea şi purificarea tenului, folosind Gelul Spumant Purifiant, cu capsule moi cu vitamina E, care hrănesc tenul acneic fără să irite pielea, Masca Film Purificatoare şi Benzile de Curăţare a punctelor negre.

Al doilea pas pentru o piele sănătoasă constă în calmarea tenului folosind Crema-Gel Sebum Control şi Crema Ultra-Activă, cu acid salicilic, iar, în final, matifierea acestuia, aplicând Crema CC Matifiantă – o cremă cu adevărat magică, care acoperă şi uniformizează instant şi reduce aspectul lucios al pielii.

crema-cc-gerovital-stopacnee

În trei paşi simpli, adio acnee! Badabing, badaboom, gata de selfie!

Ştiu că mai e până la Crăciun, mai precis încă 76 de zile, dar vă puteţi face cadou în avans kit-ul de tratament cosmetic cu care acneea dispare ca prin Farmec!

4185-kit-of-no-fear-2

E cool să ai o faţă curată, o piele sănătoasă, fără acnee şi gata de selfie – toate acestea cu ajutorul kit-ului No fear, fără frică, produs de o marcă de încredere, fără parabeni şi cu o eficacitate demonstrată sub control dermatologic. Eu ştiu că e de nelipsit de pe măsuţa mea de machiaj. Voi?

Toate cele bune până data viitoare.

xoxo, Miruna

Acest articol a fost scris pentru a patra probă a competiţiei Super Blog 2017. Ţineţi-mi pumnii.