Începutul reprezintă jumătate din orice acţiune, restul e Swiss Solutions.

Helău, helău. Ce mai faceţi? Eu abia m-am trezit, am tras un pui de somn, şi am avut un vis tare ciudat.

Se făcea că eram o persoană importantă, şi trebuia să comunic cu alte persoane importante, dar, brusc, nu reuşeam să înţeleg nicio iotă din ce rosteau cei din jurul meu. Am încercat să vorbesc, şi pe cât de ciudat ar suna, nu îmi înţelegeam nici propriile cuvinte. M-am bâlbâit preţ de câteva minute, fără izbândă… m-am uitat în jur, sperând să găsesc nişte foi şi un pix, poate, poate voi pune cumva ordine în lucruri. Am zărit în colţul biroului un teanc de foi, şi un pix alături. Am pus mâna pe foi, şi am observat că era scris ceva pe ele. Am încercat să citesc, dar nu am reuşit să desluşesc nimic. Textul nu părea scris în vreo limbă de care auzisem, caracterele îmi păreau hieroglifice. Nu înţelegeam efectiv ce se întâmplă, am simţit că se învârte camera cu mine, şi m-am trezit într-un vârtej de sunete şi caractere fără sens.

De cele mai multe ori, încerc să descifrez semnificaţiile visului pe care l-am avut în noaptea ce a trecut. Acum, mi-a luat ceva, dar cred că am aflat cu adevărat răspunsul la vreo jumătate de oră după ce m-am trezit şi mi-a spus iubitul meu de încurcătura de care a avut parte astăzi. Aştepta un colet, iar cei care l-au anunţat că trebuie să se prezinte să ridice coletul i-au spus că este un colet voluminos. Lucru ciudat, pentru că de cele mai multe ori el aşteaptă coleţele cu piese electronice micuţe. Toate bune şi frumoase, încercând să ghicească ce ar fi putut să primească, ajunge la locul cu pricina, preia coletul, care era un coleţel, pe care scria „small packet”. Acum, nu ştiu ce să cred. Cel care se ocupă de informare nu vede coletele sau nu se pricepe nici măcar la limba engleză… Hmm.

Astfel de situaţii, pentru că am mai întâlnit tot felul de traduceri care mai de care, parcă făcute de Coana noastră Chiriţa în provincie, „des fleurs de coucou”, precum şi visul meu mai mult sau mai puţin criptic, m-au condus către agenția de traduceri Swiss Solutions, care se ocupă, pălărie-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i, cu traduceri specializate

logo_swiss_solutions-patrat

Cei de la Swiss Solutions sunt ca o gură de aer proaspăt pentru cei care se confruntă cu probleme legate de traduceri, şi sunt ghidaţi, am putea spune, de patru puncte cardinale ale profesionalismului:

  • Reprezintă un brand inspiraţional, în cadrul căruia activează doar profesionişti pasionaţi.
  • Sunt generatori de valoare şi calitate; oameni asumaţi, care învaţă din toate experienţele.
  • Se focusează atât pe piaţa internaţională cât şi pe cea naţională, rămânând curioşi şi inovativi.
  • Lucrează inteligent şi eficient, mereu deschişi la schimbare.

Vă întrebaţi de ce scriu asta? Ei bine, presupunând că aţi vrea să deschideţi în Italia o afacere cu mici, şi vă gândiţi că fraza „quattro micii con muştar” este cea mai bună alegere pentru a vă face reclamă, apelaţi mai întâi la gama de servicii Swiss Solutions.

hello-image-layer

Adică, închipuiţi-vă doar că unii dintre români nu ştiu ce-s ăia hamleţi, sau susţin că n-au mâncat niciodată curechi sau cucuruz fiert, iar alţii, descoperă scriind acest articol ce sunt alea pacheşti.

Aşadar, dacă ne este dificil să înţelegem toate cuvintele propriei limbi, vă daţi seama ce nebunie este în firmele din diferite ţări care au de susţinut colaborări, dacă angajaţii lor nu au participat la cursuri de limbi străine pentru firme, în cadrul cărora să-şi însuşească nu doar exprimarea şi înţelegerea cuvintelor de bază, ci şi limbajul specific nişei de activitate: medical, tehnic, juridic, etc.?

Ce să mai spun, pentru unii dintre noi chiar şi matematica pare o limbă străină, dar se pare că echipa Swiss Solutions se pricepe la asta şi îşi defineşte concret activitatea în următoarele cifre:

swiss.jpg

Cam atât pentru azi, încă e luni, şi vă las puţină inspiraţie pentru săptămâna ce urmează, preluată de aici:

monday inspiration

xoxo, Miruna.

P.S. Voi ce mai visaţi sau ce traduceri năstruşnice aţi mai auzit? 🙂

Articol scris pentru proba cu numărul 7 a competiţiei Super Blog 2017.

 

 

Advertisements

Fata de la nord de ziuă, de Alexandru Voicescu

Helău, helău.

Vă spuneam acum ceva timp că mi-am luat, printre altele, şi volumul lui Alexandru Voicescu, Fata de la nord de ziuă.

Descrierea uşor lacunară mi-a stârnit interesul, în primul rând, şi în al doilea rând, chiar îmi propusesem să citesc mai mulţi autori români, de preferat autori contemporani. Şi cum cei de la Herg Benet sunt “pe val”… aşa a ajuns acest roman în mâinile mele.

După moartea tragică a soției sale, Gérard – un profesor francez de istorie a artei – decide să se retragă o perioadă în nordul îndepărtat al Europei. Liniștea pe care o caută în meditație printre fiordurile Norvegiei este întreruptă de întâlnirea accidentală cu o tânără ce urmează cursurile unei stranii școli locale de fotomodele, a cărei deviză este „Sine Anima”. ”

concurss

„Niciun drum nu seamănă complet cu un altul, așa cum nici viețile noastre nu sunt identice în fiecare zi. Trebuie doar să îți reamintești cine ai fost în clipa respectivă și vei ști și unde ai fost.“

Acţiunea romanului începe cu Gerard şi aparatul său de fotografiat, undeva pe marginea unei pante abrupte, la câţiva metri de o cascadă îngustă. 
 Deşi nu sunt fan descrieri, stilul lui Alexandru Voicescu este plăcut, având acel je ne sais quoi captivant.
“Era un alt el, atunci. Altcândva. Altcândva poate să însemne şi niciodată. Putem uita, iar aşa ne prefacem şi că nu am ştiut, niciodată, cine am fost înainte.”
Nu aş vrea să ştirbesc în vreun fel frumuseţea acestei scrieri folosind cuvinte nepotrivite, stângace, aşa că vă invit cu drag să citiţi acest roman, să-i cunoaşteţi tainele. Pentru mine a fost un roman despre regăsiri, despre luptă, despre puterea sufletească nebănuită. Despre artă, pasiune, şi psihicul uman
Şi, pentru că mi-a plăcut atât de mult, ce credeţi că am făcut? 🙂
Daaa, am achiziţionat încă un exemplar, care va pleca spre un norocos cititor al blogului meu.
Mai multe detalii, AICI. (Click!).
De asemenea, dacă aţi citit-o deja, vă aştept părerile.
xoxo, Miruna

Gargui

Fotografie0353

Gargui

(Titlul original: The Gargoyle)

Autor: Andrew Davidson

 

Nici nu ştiu cum să încep. Mărturisesc că mereu după ce termin de citit o carte îmi iau câteva momente de răgaz înainte de a scrie ceva despre ceea ce tocmai am citit, dar acum cred că am întârziat aceste momente pe cât am putut. De ce ? Nici eu nu prea ştiu.

Poate pentru că am început această carte fiind teribil de sceptică iar faptul că Davidson s-a documentat timp de şapte ani pentru romanul acesta de debut mi-a accentuat sentimentele îndoielnice.

Însă din primele pagini mi-am dat seama că autorul chiar s-a documentat, începându-şi povestea cu descrierea detaliată a unui accident de maşină în care personajul principal suferă arsuri foarte grave. Naraţiunea este la persoana I şi oferă inclusiv detalii despre tot felul de proceduri medicale destinate tratamentului persoanelor arse fără a fi însă un text obositor.

Despre personajul principal ştim doar că este un bărbat frumos, şarmant, cu o copilărie traumatizantă şi cu un trecut de actor în industria pornografică. Acesta cade cu maşina într-o râpă aceasta luând foc ulterior,astfel frumosul actor îşi pierde penisul în flăcările mistuitoare, în mare parte pentru că şi-a vărsat bourbon  pe pantaloni cu câteva clipe înainte de accident. (Şi da, nu e deloc o idee bună să menţionaţi acest lucru bărbaţilor cu care purtaţi o conversaţie despre lectură. Omiteţi acest detaliu, e prea sensibil pentru orgoliul masculin.) 

Sper că e evident că limbajul cărţii este unul destul de direct, nu ştiu dacă din cauza traducerii în română sau pur şi simplu, dar acest lucru chiar se potriveşte poveştii.

La scurt timp după ce se trezeşte în spital, personajul principal o întâlneşte pe Marianne Engel (din câte ştiu, acesta este termenul german pentru „înger”) – o sculptoriţă de garguie ce pretinde că ei doi s-au mai întâlnit, dar nu acum, ci în Germania secolului al XIV-lea pe când ea era o călugăriţă la mănăstirea Engelthal  iar el un mercenar dintr-o condotta, adus la mănăstire cu arsuri grave.

Cum motto-ul romanului este acest citat aparţinând misticului german Meister Eckart, din predca „Naşterea eternă”: „Iubirea e tare ca moartea, grea ca iadul. Moartea desface sufletul de trup, însă iubirea desface toate lucrurile de suflet” , povestea de dragoste este anticipată şi inevitabilă, însă felul în care evoluează lucrurile este surprinzător.

          Marianne îl vizitează la spital apoi îl ia în îngrijire, povestindu-i despre „trecutul” lor împreună. Credeam că voi fi plictisită de povestirile Mariannei Engel, dar nu m-am putut înşela mai amarnic de-atât. Cu fiecare cuvânt simţeam atmosfera descrisă de ea.

Marianne este un personaj enigmatic, plin de mister şi de pasiune, iar totul ia o turnură ciudată cu fiecare fragment de poveste şi cu aflarea veştii că mai are doar 27 de inimi de oferit garguielor pe care le sculptează…

          E interesantă evoluţia personajului principal dintr-un bărbat chipeş, ce poate juca femeile pe degete, mai ales în pat, ce se trezeşte într-un corp ars, fără vreo şansă de a arăta la fel ca înainte, şi cu o femeie atrăgătoare precum Marianne lângă el.  Încă din primele zile în care este conştient acesta îşi plănuieşte o sinucidere minuţioasă, dar se pare că lucrurile nu vor ieşi precum îşi doreşte.

  Mă ia cu dureri de cap încercând să transpun în cuvinte toate sentimentele ce m-au încercat citind această carte, aşa că vă las nişte citate care m-au impresionat şi care merită citite şi citite din nou, pentru că ating teme atât de importante, mai ales pentru societatea de astăzi: sexul, acceptarea de sine, frumuseţea, iubirea.

„Pielea e linia de demarcaţie dintre oameni, unde te sfârşeşti tu şi alţii încep să fie. Dar în sex totul se schimbă. Dacă pielea e un gard care desparte lumea, sexul e poarta care îţi deschide trupul altei persoane.”

„Şi exact atunci când începi să crezi că ai acceptat cine eşti, lucrurile se schimbă. Pentru că cine eşti nu e ceva permanent.”

„Societatea se complace în clişeul că frumuseţea nu e mai adâncă decât epiderma.”

„Veţi fi definiţi prin ceea ce văd alţi oameni în voi sau de esenţa sufletului vostru?”

„Când găseşti o femeie ca asta, nu te întrebi ce-ai făcut s-o meriţi. Tot ce poţi sa speri e să nu-i vină mintea la cap şi să se răzgândească.”

„Relaţiile se destramă, asta e natura lor.”

 „Cred că războinicii adevăraţi ştiu în ce bătălii să nu lupte.”

„Totul arde dacă flacăra e îndeajuns de fierbinte. Lumea nu e decât un creuzet.”

„Orice om care crede că poate descrie iubirea nu înţelege nimic despre ea.”

„Reprezint mai mult decât cicatricele mele.”

 

Trebuie să precizez că romanul trebuie citit în cheie simbolică, prima şi ultima literă a fiecărui capitol formând citate revelatoare… dar cam atât din mărturisirile mele, vă aşteaptă lectura, presupun.

Închei din nou cu mulţumiri Danei Burlacu Visternicu pentru că mi-a împrumutat această minunată unealtă de răscolit sufletul dar şi raţiunea.