Gargui

Fotografie0353

Gargui

(Titlul original: The Gargoyle)

Autor: Andrew Davidson

 

Nici nu ştiu cum să încep. Mărturisesc că mereu după ce termin de citit o carte îmi iau câteva momente de răgaz înainte de a scrie ceva despre ceea ce tocmai am citit, dar acum cred că am întârziat aceste momente pe cât am putut. De ce ? Nici eu nu prea ştiu.

Poate pentru că am început această carte fiind teribil de sceptică iar faptul că Davidson s-a documentat timp de şapte ani pentru romanul acesta de debut mi-a accentuat sentimentele îndoielnice.

Însă din primele pagini mi-am dat seama că autorul chiar s-a documentat, începându-şi povestea cu descrierea detaliată a unui accident de maşină în care personajul principal suferă arsuri foarte grave. Naraţiunea este la persoana I şi oferă inclusiv detalii despre tot felul de proceduri medicale destinate tratamentului persoanelor arse fără a fi însă un text obositor.

Despre personajul principal ştim doar că este un bărbat frumos, şarmant, cu o copilărie traumatizantă şi cu un trecut de actor în industria pornografică. Acesta cade cu maşina într-o râpă aceasta luând foc ulterior,astfel frumosul actor îşi pierde penisul în flăcările mistuitoare, în mare parte pentru că şi-a vărsat bourbon  pe pantaloni cu câteva clipe înainte de accident. (Şi da, nu e deloc o idee bună să menţionaţi acest lucru bărbaţilor cu care purtaţi o conversaţie despre lectură. Omiteţi acest detaliu, e prea sensibil pentru orgoliul masculin.) 

Sper că e evident că limbajul cărţii este unul destul de direct, nu ştiu dacă din cauza traducerii în română sau pur şi simplu, dar acest lucru chiar se potriveşte poveştii.

La scurt timp după ce se trezeşte în spital, personajul principal o întâlneşte pe Marianne Engel (din câte ştiu, acesta este termenul german pentru „înger”) – o sculptoriţă de garguie ce pretinde că ei doi s-au mai întâlnit, dar nu acum, ci în Germania secolului al XIV-lea pe când ea era o călugăriţă la mănăstirea Engelthal  iar el un mercenar dintr-o condotta, adus la mănăstire cu arsuri grave.

Cum motto-ul romanului este acest citat aparţinând misticului german Meister Eckart, din predca „Naşterea eternă”: „Iubirea e tare ca moartea, grea ca iadul. Moartea desface sufletul de trup, însă iubirea desface toate lucrurile de suflet” , povestea de dragoste este anticipată şi inevitabilă, însă felul în care evoluează lucrurile este surprinzător.

          Marianne îl vizitează la spital apoi îl ia în îngrijire, povestindu-i despre „trecutul” lor împreună. Credeam că voi fi plictisită de povestirile Mariannei Engel, dar nu m-am putut înşela mai amarnic de-atât. Cu fiecare cuvânt simţeam atmosfera descrisă de ea.

Marianne este un personaj enigmatic, plin de mister şi de pasiune, iar totul ia o turnură ciudată cu fiecare fragment de poveste şi cu aflarea veştii că mai are doar 27 de inimi de oferit garguielor pe care le sculptează…

          E interesantă evoluţia personajului principal dintr-un bărbat chipeş, ce poate juca femeile pe degete, mai ales în pat, ce se trezeşte într-un corp ars, fără vreo şansă de a arăta la fel ca înainte, şi cu o femeie atrăgătoare precum Marianne lângă el.  Încă din primele zile în care este conştient acesta îşi plănuieşte o sinucidere minuţioasă, dar se pare că lucrurile nu vor ieşi precum îşi doreşte.

  Mă ia cu dureri de cap încercând să transpun în cuvinte toate sentimentele ce m-au încercat citind această carte, aşa că vă las nişte citate care m-au impresionat şi care merită citite şi citite din nou, pentru că ating teme atât de importante, mai ales pentru societatea de astăzi: sexul, acceptarea de sine, frumuseţea, iubirea.

„Pielea e linia de demarcaţie dintre oameni, unde te sfârşeşti tu şi alţii încep să fie. Dar în sex totul se schimbă. Dacă pielea e un gard care desparte lumea, sexul e poarta care îţi deschide trupul altei persoane.”

„Şi exact atunci când începi să crezi că ai acceptat cine eşti, lucrurile se schimbă. Pentru că cine eşti nu e ceva permanent.”

„Societatea se complace în clişeul că frumuseţea nu e mai adâncă decât epiderma.”

„Veţi fi definiţi prin ceea ce văd alţi oameni în voi sau de esenţa sufletului vostru?”

„Când găseşti o femeie ca asta, nu te întrebi ce-ai făcut s-o meriţi. Tot ce poţi sa speri e să nu-i vină mintea la cap şi să se răzgândească.”

„Relaţiile se destramă, asta e natura lor.”

 „Cred că războinicii adevăraţi ştiu în ce bătălii să nu lupte.”

„Totul arde dacă flacăra e îndeajuns de fierbinte. Lumea nu e decât un creuzet.”

„Orice om care crede că poate descrie iubirea nu înţelege nimic despre ea.”

„Reprezint mai mult decât cicatricele mele.”

 

Trebuie să precizez că romanul trebuie citit în cheie simbolică, prima şi ultima literă a fiecărui capitol formând citate revelatoare… dar cam atât din mărturisirile mele, vă aşteaptă lectura, presupun.

Închei din nou cu mulţumiri Danei Burlacu Visternicu pentru că mi-a împrumutat această minunată unealtă de răscolit sufletul dar şi raţiunea.