Gânduri la ceas de seară

Nu ştiu ce înseamnă „o zi” pentru tine. Pentru mine, în schimb, ştiu că iluzia acelei zile mi-apare în „fiecare zi”. Inevitabil, în fiecare zi, gândul îmi zboară la tine. Şi nu e obsesie, nicidecum. E doar felul meu de a spune că eu nu cred că nu eşti un om de cuvânt. Cred, aşadar, că acea zi încă nu a sosit. Faptul că mă întreb la fiecare răsărit dacă ziua ce se zămisleşte într-o mare de culori şi aburi este acea „zi” este probabil defectul meu, mă îngrijorez că vor trece toate zilele: ale mele, ale tale şi nu vom avea nici măcar „o zi” a noastră.

tumblr_nnpab77nrE1ry0lq6o1_500

26 mai 2015

Miruna C.

Noutăţi

Seară frumoasă, dragilor!

Revin pe-aici cu… noutăţi, desigur! 🙂

Încep cu ce-i mai „activ” (nu prea, dar, v-aţi prins voi, hihi): pagina oficială de facebook:

https://www.facebook.com/mirunasipoezie

Vă aştept pe-aici, pe-acolo, cu propuneri, idei, comentarii, ce cărţi aţi mai citit, ce citate v-au impresionat, tot ce vă trece prin minte! 😀

De asemenea, vă ţin la curent cu ce mai citesc.

Încep cu o carte primită în dar cu ocazia zilei mele de naştere:

„Întâlnirea cu visele – Cum să-ţi înţelegi visele şi să le foloseşti pentru dezvoltarea personală” de Ruth Berry – colecţia Psihologie practică a editurii Trei.

intalnireacuvisele.jpg

Este o carte interesantă, care dă „idei” până şi celor mai sceptici dintre noi despre planul oniric al fiecăruia. (şi, da, păturica aia roz-mov super-pufoasă este tot un cadou minunat de la o persoană dragă ❤ )

Continui cu … autorul meu de suflet, Stephen King, şi mărturisesc cât de bucuroasă sunt pentru că am găsit la biblioteca din oraş o carte în engleză a acestuia, de care mă voi apuca de citit curând: Dolores Clairborne.

Fotografie0474a.jpg

Închei cu ce mă voi delecta în seara aceasta, Ghost House de Clare McNally, împrumutată de asemenea de la bibliotecă, o carte ce sugerează fiori reci pe şira spinării.

De asemenea, sper să termin de citit şi “Toamna” de Mons Kallentoft şi să vă prezint recenzia acesteia cât de curând. 😀

Voi, ce mai citiţi, ce mai savuraţi, şi ce planuri aveţi pentru noua săptămână de toamnă?

xoxo, Miruna

Fata dispărută

Fata dispărută fotografie0378

(Titlul original: Gone Girl)

Autor: Gillian Flynn

 

          Financial Times: „Citeşte-l şi rămâi celibatar.”

Citind aceste cuvinte te gândeşti că oamenii de lângă tine nu pot fi chiar aşa de răi...

Romanul are ca motto un citat din „Iluzia” de Tony Kushner:

“Dragostea e preschimbarea nesfârşită a lumii: minciuni şi ură, ba chiar şi crimă, sunt toate împletite în ea. E înflorirea de nestăvilit a celor opuse şi-amestecate, un trandafir minunat din care se ridică, abia simţit, izul de sânge.”

          Doar că în acest roman „izul de sânge” se simte puternic şi este însoţit de mister, certuri, minciuni şi gânduri nerostite născute într-un mariaj disfuncţional, dintre Amy Elliott Dunne şi Lance Nicholas Dunne – Nick.

          La prima vedere, cartea pare intimidantă, multe pagini, perspectivă narativă dublă… dar după ce o veţi termina de citit vă veţi dori să fi avut mai multe, mult mai multe pagini.

          Romanul este împărţit în trei părţi, prima parte năuceşte mintea cititorului şi o manipulează într-un mod ascuns, ducându-l pe acesta pe tărâmul clişeelor, asta pentru a-l stupefia în cea de-a doua parte şi pentru a-l şoca în ultima parte, ce pare teribil de scurtă şi de insuficientă, cititorul dorind mai multe informaţii despre acţiunea „suculentă” a cărţii.

Prima parte începe cu perspectiva lui Nick, începând cu ziua dispariţiei soţiei sale, Amy în ziua celei de-a cincea aniversări a căsătoriei: „anul de lemn”, capitolele lui Nick alternând cu cele ale lui Amy, care sunt însemnări din jurnalul ei din trecut.

          Nick şi Amy – amândoi rămaşi fără slujbe – sunt nevoiţi să se mute din New York în oraşul natal al lui Nick – Carthage, Missouri pentru că mama acestuia „mama Mo” este bolnavă de cancer iar tatăl lui de Alzheimer.  Amy – o femeie frumoasă, inteligentă şi mereu cu creierul „zumzăind” – nu este foarte încântată de noua lor casă, spunând:

„Să-mi las sufletul la intrare înainte să deschid uşa?”

          Nick observă cum soţia sa se schimbă pe parcursul ultimilor doi ani de căsnicie afirmând despre aceasta:

„a năpârlit literalmente, lăsând pe duşumea un maldăr de piele şi de suflet”.

În acelaşi timp, Amy observă cum se schimbă soţul ei, cei doi făcând constant referiri la diferite întâmplări din trecutul lor pe parcursul naraţiunii.

          Nick este aşadar primul – şi singurul – suspect al poliţiei în ceea ce priveşte dispariţia soţiei sale. Dându-şi seama că toate însemnările din jurnalul soţiei – despre care nu avea habar şi care iese la iveală în mod misterios după ce poliţia primeşte un pont anonim – îl incriminează din ce în ce mai mult, începe propriile investigaţii.

          Ca o tradiţie, în fiecare an de aniversarea căsătoriei lor, Amy pregăteşte o „vânătoare de comori” lăsând indicii bine ticluite care-l plimbă pe Nick dintr-un loc în altul – locuri semnificative pentru relaţia lor – ajungând la premiul final: cadoul aniversar. Înainte de misterioasa dispariţie Amy reuşeşte să plănuiască la fel ca-n fiecare an această vânătoare de comori, aşa că Nick porneşte în rezolvarea ei în speranţa că va găsi noi indicii. Descoperă astfel tot felul de lucruşoare care de care mai interesante despre soţia lui.

          Partea a doua a romanului începe cu o însemnare a lui Amy chiar din ziua dispariţiei…

          În câteva zile povestea dispariţiei devine foarte cunoscută, şi pe măsură ce noi lucruri ies la iveală aflăm că şi alte lucruri ies la iveală:

„Îţi închipui cum e să-ţi arăţi adevărata fire, în sfârşit soţului tău, sufletului tău pereche, şi să vezi că nu te place? Aşa a început ranchiuna.”

         

The Guardian : „Vocile personajelor sună atât de autentic, încât cititorul devine un observator direct al mariajului disfuncţional. Un adevărat tur de forţă.”

 

          „Fata dispărută” este un roman care îţi taie respiraţia şi te face să te îndoieşti de cei pe care-i ai aproape.

Mi-a plăcut mult de tot şi aştept cu nerăbdare ecranizarea în care vor juca Ben Affleck, Neil Patrick Harris şi alţii – care sper să interpreteze întocmai personajele bine construite de Gillian Flynn în romanul „Fata dispărută”. 

Gargui

Fotografie0353

Gargui

(Titlul original: The Gargoyle)

Autor: Andrew Davidson

 

Nici nu ştiu cum să încep. Mărturisesc că mereu după ce termin de citit o carte îmi iau câteva momente de răgaz înainte de a scrie ceva despre ceea ce tocmai am citit, dar acum cred că am întârziat aceste momente pe cât am putut. De ce ? Nici eu nu prea ştiu.

Poate pentru că am început această carte fiind teribil de sceptică iar faptul că Davidson s-a documentat timp de şapte ani pentru romanul acesta de debut mi-a accentuat sentimentele îndoielnice.

Însă din primele pagini mi-am dat seama că autorul chiar s-a documentat, începându-şi povestea cu descrierea detaliată a unui accident de maşină în care personajul principal suferă arsuri foarte grave. Naraţiunea este la persoana I şi oferă inclusiv detalii despre tot felul de proceduri medicale destinate tratamentului persoanelor arse fără a fi însă un text obositor.

Despre personajul principal ştim doar că este un bărbat frumos, şarmant, cu o copilărie traumatizantă şi cu un trecut de actor în industria pornografică. Acesta cade cu maşina într-o râpă aceasta luând foc ulterior,astfel frumosul actor îşi pierde penisul în flăcările mistuitoare, în mare parte pentru că şi-a vărsat bourbon  pe pantaloni cu câteva clipe înainte de accident. (Şi da, nu e deloc o idee bună să menţionaţi acest lucru bărbaţilor cu care purtaţi o conversaţie despre lectură. Omiteţi acest detaliu, e prea sensibil pentru orgoliul masculin.) 

Sper că e evident că limbajul cărţii este unul destul de direct, nu ştiu dacă din cauza traducerii în română sau pur şi simplu, dar acest lucru chiar se potriveşte poveştii.

La scurt timp după ce se trezeşte în spital, personajul principal o întâlneşte pe Marianne Engel (din câte ştiu, acesta este termenul german pentru „înger”) – o sculptoriţă de garguie ce pretinde că ei doi s-au mai întâlnit, dar nu acum, ci în Germania secolului al XIV-lea pe când ea era o călugăriţă la mănăstirea Engelthal  iar el un mercenar dintr-o condotta, adus la mănăstire cu arsuri grave.

Cum motto-ul romanului este acest citat aparţinând misticului german Meister Eckart, din predca „Naşterea eternă”: „Iubirea e tare ca moartea, grea ca iadul. Moartea desface sufletul de trup, însă iubirea desface toate lucrurile de suflet” , povestea de dragoste este anticipată şi inevitabilă, însă felul în care evoluează lucrurile este surprinzător.

          Marianne îl vizitează la spital apoi îl ia în îngrijire, povestindu-i despre „trecutul” lor împreună. Credeam că voi fi plictisită de povestirile Mariannei Engel, dar nu m-am putut înşela mai amarnic de-atât. Cu fiecare cuvânt simţeam atmosfera descrisă de ea.

Marianne este un personaj enigmatic, plin de mister şi de pasiune, iar totul ia o turnură ciudată cu fiecare fragment de poveste şi cu aflarea veştii că mai are doar 27 de inimi de oferit garguielor pe care le sculptează…

          E interesantă evoluţia personajului principal dintr-un bărbat chipeş, ce poate juca femeile pe degete, mai ales în pat, ce se trezeşte într-un corp ars, fără vreo şansă de a arăta la fel ca înainte, şi cu o femeie atrăgătoare precum Marianne lângă el.  Încă din primele zile în care este conştient acesta îşi plănuieşte o sinucidere minuţioasă, dar se pare că lucrurile nu vor ieşi precum îşi doreşte.

  Mă ia cu dureri de cap încercând să transpun în cuvinte toate sentimentele ce m-au încercat citind această carte, aşa că vă las nişte citate care m-au impresionat şi care merită citite şi citite din nou, pentru că ating teme atât de importante, mai ales pentru societatea de astăzi: sexul, acceptarea de sine, frumuseţea, iubirea.

„Pielea e linia de demarcaţie dintre oameni, unde te sfârşeşti tu şi alţii încep să fie. Dar în sex totul se schimbă. Dacă pielea e un gard care desparte lumea, sexul e poarta care îţi deschide trupul altei persoane.”

„Şi exact atunci când începi să crezi că ai acceptat cine eşti, lucrurile se schimbă. Pentru că cine eşti nu e ceva permanent.”

„Societatea se complace în clişeul că frumuseţea nu e mai adâncă decât epiderma.”

„Veţi fi definiţi prin ceea ce văd alţi oameni în voi sau de esenţa sufletului vostru?”

„Când găseşti o femeie ca asta, nu te întrebi ce-ai făcut s-o meriţi. Tot ce poţi sa speri e să nu-i vină mintea la cap şi să se răzgândească.”

„Relaţiile se destramă, asta e natura lor.”

 „Cred că războinicii adevăraţi ştiu în ce bătălii să nu lupte.”

„Totul arde dacă flacăra e îndeajuns de fierbinte. Lumea nu e decât un creuzet.”

„Orice om care crede că poate descrie iubirea nu înţelege nimic despre ea.”

„Reprezint mai mult decât cicatricele mele.”

 

Trebuie să precizez că romanul trebuie citit în cheie simbolică, prima şi ultima literă a fiecărui capitol formând citate revelatoare… dar cam atât din mărturisirile mele, vă aşteaptă lectura, presupun.

Închei din nou cu mulţumiri Danei Burlacu Visternicu pentru că mi-a împrumutat această minunată unealtă de răscolit sufletul dar şi raţiunea.

Ingredientele iubirii

Ingredientele iubirii

(Titlul original: Das Lacheln der Frauen)

Autor: Nicolas Barreau

Prezentare: Aurélie Bredin, proprietara unui restaurant mic și cochet de pe Rue Princesse, tocmai s-a despărțit de iubit și nu-și mai găsește liniștea. Într-o dimineață deprimantă de noiembrie se refugiază într-o librărie de pe Île Saint-Louis, unde dă peste o carte fascinantă și misterioasă ai cărei protagoniști sunt chiar ea și micul său restaurant cu fețe de masă cadrilate. Răvășită, Aurélie își propune să îl cunoască pe enigmaticul autor al cărții, însă toate eforturile ei sunt zădărnicite de editorul André Chabanais. Însă ce nu știe Aurélie e că întâlnirea aceea îi va schimba complet viața, pentru că lucrurile nu stau deloc așa cum și-ar fi închipuit ea…fotografie0343

Cu o scriitură proaspătă, ușoară și plină de pasiune, Nicolas Barreau amestecă în volumul său ceva iubire, puțin mister, câteva picături de umor, magia Parisului și senzualitatea gastronomiei franțuzești pentru a ne dărui o poveste tandră ce stimulează mintea și încălzește inima.

„Ingredientele iubirii sunt următoarele: o eroină încântătoare, un erou misterios, mult romantism, un strop de Paris și foarte, foarte mult șarm.“

 

            O carte care atrage atât prin titlul inedit, cât şi prin micile referinţe culinare ale bucătăriei franceze, însă pe mine m-a captivat prezentarea din două perspective: cea a lui Andre Chabanais, un editor activ, cu un secret „la activ” şi cea a proprietarei pitorescului restaurant cu feţe de masă în carouri, Aurelie Bredin.

Întâmplător, (sau nu?) , Aurelie găseşte într-o mică librărie o carte intitulată „Surâsul femeilor” care o readuce pe linia de plutire după ce a fost părăsită de iubitul ei, Claude. Lucrul care o intrigă pe aceasta şi care porneşte o serie de întâmplări mai mult sau mai puţin previzibile, este faptul că personajul principal al cărţii seamănă izbitor de bine cu ea. Începe aşadar, căutarea misteriosului scriitor Robert Miller, lucru ce se dovedeşte nu tocmai simplu…

Mi s-a părut o scriitură destul de realistă, desigur, având câteva elemente ce necesită o anumită doză de naivitate şi romantism pentru a fi „digerate”, personajele fiind construite într-o manieră degajată, de la Claude şi Aurelie până la Andre şi Sam Goldberg, un personaj mai mult decât hazliu! (Da, da, întrebaţi-vă cine este Sam pentru că eu nu vă voi spune!)

Lectura acestei cărţi m-a purtat pe valurile melancoliei uneori, dar mi-a smuls şi hohote de râs, aşa că îmi este imposibil să nu o recomand! Sau aţi citit-o deja ?!

Închei cu mulţumirile de rigoare mătuşii mele, Daniela Burlacu Visternicu, pentru lectura acestei cărţi.

Copila Stea

Copila Stea

(Titlul original: Stargirl)

Autor: Jerry Spinelli fotografie0305

Prezentare: La Liceul Mica din Arizona, ziua inceperii scolii este de neuitat, caci anunta sosirea unei noi colege: Copila-Stea. Are un stil vestimentar inedit, iar fanteziile sale nu trec neobservate: canta la ukulele in cantina scolii, iar in clasa isi pune pe birou o fata de masa si un vas cu flori.

La inceput, este privita cu suspiciune, apoi toti vor sa se imprieteneasca cu ea, ba chiar i se propune sa devina majoreta echipei de baschet, pe care o ajuta sa castige pentru prima oara. Insa felul ei inedit de a fi majoreta ii aduce oprobriul tuturor si incepe… sfarsitul popularitatii.

Lumea crede ca e venita de pe o alta planeta sau ca parintii ei sunt acrobati la circ. Din ziua in care apare la liceul din Mica, Copila-Stea Caraway surprinde printr-o feerie de sunet si culoare. Imbraca rochii lungi si chimonouri, canta la ukulele, rade si danseaza. Intreaga scoala e cucerita de aparitia exotica ce sparge tiaprele. Impresionat e si Leo Borlock, elev in clasa a unsprezecea, pe care Copila-Stea il cucereste cu un suras. Dar oamenii sunt schimbatori si capriciosi, iar cei ce ies din randul lumii nu sunt vazuri mereu cu ochi buni. Indragostit, Leo incearca sa o convinga sa devina o fata pe placul tuturor, chiar daca asta presupune reuntarea la tot ce o defineste.

 

Încă o carte „pentru toate vârstele”.  O lectură uşoară, un limbaj accesibil, naraţiunea fiind de tip subiectiv, naratorul-personaj fiind Leo Borlock, un adolescent „vrăjit” de Copila-Stea şi de tot ceea ce aduce acest personaj misterios în atenţia cititorului.

Copila-Stea este personajul misterios, enigmatic, care prezintă în cele mai simple cuvinte unele dintre cele mai complicate noţiuni ale vieţii:

“-Ai atata timp? am intrebat-o.
-Nimeni nu are timp. Timpul nu poate fi avut, mi-a spus. (…) Timpul e al tuturor.”

“E foarte greu sa nu faci nimic. Chiar si acum, cand stam aici, trupurile noastre freamata, mintile noastre se framanta. E o adevarata zarva inauntrul nostru.”

Aşadar, impresionantă nu este doar personalitatea tinerei Copile-Stea, ci şi modul în care Leo este schimbat de prezenţa ei şi de toate momentele „cu fluturaşi” trăite de cei doi.

          Într-un fel, cred că fiecare a întâlnit o astfel de prezenţă „Stea” care ne-a schimbat viaţa. Sau urmează s-o facă…

 

 

iubire

Brusc, am ştiut că s-a schimbat ceva. Uitându-mă la toate acele fotografii: strâmbe, mişcate, blurate, arătam normal. Am reuşit în final să mă privesc prin ochii unui străin, probabil, prin ochii unui fotograf la întâmplare. Şi mi-am dat seama cât de mult mă iubesc. Îmi iubesc părul lung, cu tot cu şuviţele lui rebele, îmi iubesc obrajii plini ce se înroşesc când sunt fericită, supărată sau am depus efort, nu mă deranjează ochii mici şi sprâncenele pensate imperfect uneori, ba chiar m-am îndrăgostit de zâmbetul meu stângaci în toate felurile posibile. Mă simt confortabil în pielea mea şi îmi iubesc formele: sânii mici şi coapsele mari, ba chiar şi grăsimea de pe abdomen a început să-mi fie simpatică. Mă iubesc fără motive impresionante, ci pentru simplul motiv că eu mi-am fost alături întotdeauna, indiferent de rătăciri şi reacţii prea extactice.

 20130901_201201

20 iulie 2014

Fierbinte

 

O lipsă de răbdare-mi bântuie prin vene

În aer se simte lipsa de răbdare

Dar cred că marea lipsă-i lipsa ta

 

Priviri decurajato-plictisite se plimbă pe decorul sec

Singura uniune-i intre nişte lacrimi reci şi buzele-mi pustii

 

Mai am doar gustul de cafea pe buze

Şi flăcările-n suflet

 tumblr_n8fxdkBKwS1r9q5zso1_500

19 iulie 14

11:55 pm 

Băiatul cu pijamale în dungi

Băiatul cu pijamale în dungi

(Titlul original : The boy in the striped pajamas) fotografie0297

Autor: John Boyne

Prezentare: Aceasta este povestea unui baietel german pe nume Bruno, al carui tata a primit o slujba foarte importanta, ceea ce inseamna ca toata familia trebuie sa se mute departe de oras, intr-un loc ciudat, unde casa lor e singura locuinta adevarata si unde in spatele unor garduri nesfarsite se afla sute, poate mii de oameni imbracati in pijamale in dungi. Bruno se straduieste sa inteleaga ce se intampla in jurul sau. Cititorul banuieste despre ce e vorba, dar bietul Bruno, nu. Porneste asadar sa exploreze imprejurimile si intrezareste un punct care devine o pata si pata, un baiat.

Scrisa intr-un limbaj simplu, copilaresc, aceasta carte este mult mai mult decat o poveste pentru copii. Cititorul se va teme de momentul in care Bruno isi va pierde inocenta copilariei si va incepe sa intrezareasca adevarul, dar poate ca lucrurile vor evolua si mai rau si el nu va descoperi deloc adevarul.

Cartea lui John BoyneBaiatul cu pijamale in dungi s-a vandut in lumea intreaga in peste 2,5 milioane de exemplare si a fost ecranizata de curand de Miramax.

 

Povestea una simplă, iar acţiunea, privită prin ochii inocenţi ai băieţelului de 9 ani, Bruno, nu poate să nu stârnească o strângere de inimă cititorului.

          Obligat să se mute într-un loc ce pare pustiu, Bruno face o descoperire privind pe fereastra camerei lui : un gard dincolo de care o mare de oameni sunt îmbrăcaţi cu „pijamale în dungi”. Acesta nu este nici încântat de prezenţa atâtor soldaţi în casa în care tocmai s-a mutat, iar povestea „omului care curăţă zarzavaturi” – Pavel – îl intrigă deşi nu înţelege prea bine despre ce este vorba. Timpul trece, şi fiind o fire exploratoare, Bruno se împrieteneşte cu un băiat de cealaltă parte a gardului: Shmuel, şi aşa începe totul…

          Limbajul este unul accesibil, eu am terminat cartea în câteva ore, iar acum mă pregătesc să urmăresc ecranizarea. 😀