Fangirl de Rainbow Rowell

Helău tuturor.

Presupunând că am reînceput activitatea în mod constant… aici e recenzia promisă a cărţii Fangirl de Rainbow Rowell.

Cum am ajuns să citesc această carte? Hmm, ştiu că era la un moment dat pe lista mea, apoi am renunţat la ideea de a o mai citi, nu mai ştiu din ce motiv, apoi am vazut-o intr-un clip din booktube şi fiind acasă, acasă, ia ghici ce văd pe raftul cu cărţi al surorii mele… Yep, Fangirl. Şi am zis să îi dau o şansă.

fangirll

Copyright pentru decor: mama. Fotograf, eu. hihi.

Deşi nu mă aşteptam, din secunda în care am luat-o în mână şi am început să citesc, mi-a fost cam greu să o pun jos. Se citeşte uşor, este cu adevărat fun, cel puţin pe mine m-a captivat, fiind vorba despre două surori gemene care îşi încep noile vieţi ca studente în anul 1. Viaţa la facultate, la cămin, departe de oraşul natal şi de tatal lor, Cath şi Wren încep o nouă etapă a vieţii lor presărată de tot felul de întâmplări.

Sincer, în ceea ce priveşte firul narativ al acestui roman legat de parte de fan-fiction, pentru că protagonistele noastre, dar în special Cath, scriu fan-fiction… nu prea ştiu ce să zic. Asta pentru că eu nu am citit fan-fiction, nu am scris aşa ceva, evident, şi cumva, nici nu intenţionez. Pe de altă parte, procesul ăsta scriicitoresc îmi este oarecum cunoscut, aşa că am apreciat latura aceasta a cărţii. Cumva eu nu consider asta ca fiind atracţia principală a romanului. Şi asta mi-a plăcut foarte mult, că acţiunea a fost menţinută constant pe mai multe planuri, facultate, familie, dragoste, că doar nu se putea să fie ceva YA fără un strop de dramă romantică, hihi.

Nu mi s-a părut nimic exagerat, nu mi s-a părut cartea aia stereotip cu adolescenţi fiţoşi, lol, ci mi-a făcut plăcere să citesc ceva uşor şi relaxant. Şi în ciuda faptului că am dat gata 500 de pagini în mai puţin de 2 zile… cumva parcă aş fi vrut oleacă mai mult… să mai ştiu câte un pic din ce se mai întâmplă cu personajele noastre… 🙂

fangirl

Evident că nu mă puteam abţine să nu vă arăt brăţara mea zorzonicoasă primită cadou anul trecut de la mama de la mare. 🙂

Cam atât cred că am avut eu de zis, fără să vă dau spoilere… Voi? Aţi citit-o? Este pe lista voastră? Păreri, impresii? Le aştept în comentarii.

xoxo, Miruna

#GIRLBOSS de Sophia Amoruso.

Ei, dacă am spus că vine recenzia la #GIRLBOSS, de Sophia Amoruso, a venit!

La recomandarea Alinei, mai mult sau mai puţin directă, m-am decis să văd şi eu despre ce este vorba. 😀

Mărturisesc că m-am bucurat enorm să găsesc cartea în format electronic, deşi am zărit volumul si prin Cărtureşti, şi m-am apucat de citit. Puţin neîncrezătoare la început, oricum neîncrezătoare în ceea ce priveşte anumite aspecte ale cărţii, dar constat că mi-am investit cu folos timpul citind #GIRLBOSS.

Să vă spun despre ce nu este cartea? Sau mai bine să vă spun ce aspecte interesante îmbină ea? Hmm…

Este povestea unei tinere, care se confruntă cu probleme mai mult sau mai puţin tipice acestei perioade, care … ia ghiciţi, are nevoie de bani. Şi după ce experimentează diverse posturi, se decide să-şi deschidă un magazin de haine vintage pe Ebay. Vă aşteptaţi aşadar fie să vorbesc despre modă, fie despre afaceri. Ei bine, câte puţin din fiecare, şi totul despre povestea personală a Sophiei şi a companiei sale. Nu există o reţetă a succesului prestabilită. Ce e cel mai important de reţinut, multă muncă şi implicare. Şi nu ar strica totuşi să aruncaţi câte un ochi peste câteva sfaturi oferite de această #GIRLBOSS.

Mă bucur că am citit această carte în engleză, limba originală. Cred că are puţin mai mult farmec decât traducerea, ştim cu toţii despre acele expresii traduse şi nu prea…

(Mică mare paranteză, ştiţi piesa asta, nu?

E despre subtitrarea la români… cu Irina Margareta Nistor, desigur! 😀 )

Vă recomand cu căldură să citiţi #GIRLBOSS, este o lectură uşoară, plăcută şi se pretează pentru cititul la cafea, într-o pauză, oricând. J

Şi, ca să încerc cel puţin să vă conving că eu chiar am învăţat nişte chestiuţe utile din lectura acestei cărţi, vă las citatul meu preferat. Şi garatez că urmez sfatul ăsta, chiar de dinainte să mi-l spună Sophia Amoruso.

Treat your savings account like just another bill. It has to be paid every month, or there are consequences.

Voi, aţi citit, urmează s-o citiţi? Aştept părerile voastre.

Enjoy, xoxo, Miruna.

P.S.: Aveţi aici şi două ilustraţii adorabile din carte. hihi ❤

girlboss1

“Fata din tren” de Paula Hawkins, recenzie

Am inspirat adânc, pentru a nu ştiu câta oară, mi-am pus mâinile încet pe tastatura uşor uzată a laptopului, şi am continuat editarea acestui fişier text, început, mărturisesc, acum aproape două luni.

Aşadar… 

Fotografie-0024A

Eu, citind în tren, Fata din tren, în drum spre Iaşi.

Fotografie-0013A

În gară, în Suceava.

Mulţumiri pentru poze Ioanei. (click pentru blogul ei)

Fata din tren

Paula Hawkins

 Nu pot spune că nu mi-a plăcut într-o oarecare măsură, dar parcă… aveam aşteptări ceva mai mari, mai ales după recomandările citite, şi anume:

„Fata din tren este un roman de suspans remarcabil. M-a ţinut treaz o noapte întreagă.”

Stephen King

„Dacă ţi-a plăcut Fata dispărută, vei devora acest thriller psihologic: îţi va schimba pentru totdeauna felul în care priveşti vieţile celorlalţi.”

 People

Prezentare

„Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată.

I-a botezat „Jess şi Jason“ şi viaţa lor i se pare perfectă.

Până când într-o zi vede ceva ce o şochează. Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.”

                Perspectiva narativă este una subiectivă, multiplă. Voi încerca să nu mă pierd în detalii şi povestiri, voi puncta doar anumite momente cheie şi voi evidenţia citatele mele preferate. Descoperirea integrală a poveştii vă las să o faceţi singuri, dacă veţi dori.

„Una pentru tristeţe, două pentru bucurie şi trei pentru o fetiţă. Trei pentru o fetiţă. M-am blocat la trei, pur şi simplu nu pot să merg mai departe. Capul mi-e plin de sunete, gura mi-e năclăită de sânge.”

Naraţiunea începe lejer, principalul personaj narator fiind Rachel, o tânără divorţată – „fosta” – care pare că a ales calea alcoolului, care parcurge în fiecare zi acelaşi traseu cu trenul. Şi observă de fiecare dată viaţa unui cuplu… toate astea până când tânăra blondă dispare.

„E ceva foarte liniştitor în a-i privi pe oameni în siguranţa căminului lor.” Rachel                                

                Una dintre temele abordate de autoare este aceea a infertilităţii, lucru pe care l-am apreciat. Aşadar, infertilitatea lui Rachel o face să devină „fosta”, sau poate fertilitatea Annei o face pe aceasta să devină „actuala”. Poate că durerea cea mai mare a lui Rachel nu a fost aceea de a nu putea rămâne însărcinată, ci aceea că nu a fost înţeleasă de soţul ei.

„N-a înţeles niciodată cum de era posibil să-ţi fie dor de ceva ce n-ai avut niciodată, cum putea să te doară.” 

„Părinţilor nu le pasă de nimic altceva decât de copiii lor. Ei sunt centrul universului lor; ei sunt ceea ce contează cu adevărat. Nimeni altcineva nu e important, suferinţa nimănui, nici bucuria nimănui; nu sunt reale pentru ei.”

„A fi gol pe dinăuntru: asta înţeleg. Încep să cred că nu poţi face cu adevărat nimic ca să schimbi starea asta. Eu cu asta am rămas după orele de terapie: golurile din viaţa ta sunt permanente. Trebuie să creşti în jurul lor, ca rădăcinile unui copac în jurul asfaltului; te mulezi după goluri, creşti printre ele.” 

În „peisaj” apare şi terapeutul lui Megan – Jess – Kamal Abdic, ale cărui cuvinte chiar m-au impresionat, şi le-am reţinut, atât în dosarul personal, cât şi în cel profesional:

„Dar când vine vorba de mintea omenească, nu există scurtături în procesul de vindecare.”

„ – Dar nu pot să nu fiu cine sunt.

 – Nu, dar poţi să alegi ce faci.”

Despre durere, beţii şi sentimentele de a doua zi, ne vorbeşte Rachel…

„Doare, totuşi. Şi trebuie să mă las în voia durerii, pentru că dacă n-o fac, dacă o tot amorţesc, nu va dispărea niciodată.” 

„După o vreme , am învăţat că, atunci când te trezeşti  aşa, nu mai întrebi ce s-a întâmplat, ci doar îţi ceri scuze:  îţi ceri scuze pentru ce ai făcut şi pentru ceea ce eşti şi n-o să te mai porţi niciodată, în viaţa ta, în halul în care te-ai purtat.” 

                Dar asta nu înseamnă că Megan e scutită de durere, şi de regrete din trecut. Şi trebuie să vă spun că … Megan şi Rachel au mai multe în comun decât aţi fi crezut la început…

Despre final, nu pot să spun decât că e surprinzător, şi revelator. Aşadar… pot ajunge Anna şi Rachel la un compromis, după toate întâmplările ce îl au ca protagonist pe soţul lor? Iar oare, va rămâne Rachel, sau vor rămâne cititorii, în continuare la părerea că:  „Da, asta înseamnă căsnicia – un loc sigur, cald, confortabil.” ?

xo, Miruna

“Dragoste virtuală” de Daniel Glattauer, recenzie

Dragoste virtuală

Daniel Glattauer

Înainte de toate, bună tuturor.

Ştiu, am lipsit. Ce-am făcut în tot acest timp? Am stat cu un gând la blog, cu un gând la rănile sufletului, cu tot felul de gânduri… cam peste tot.

Mi-am cam „ieşit din mână” la făcut recenzii. Fiţi duri dacă vreţi, dar măcar să-mi argumentaţi.

 

Aşadar, Dragoste virtuală, de Daniel Glattauer.

Prezentare şi păreri:  „Scrie-mi, Emmi. A scrie e la fel cu a săruta. E ca şi când te-ai săruta fără buze. E un fel de a te săruta cu mintea.”

„O poveste de dragoste din era internetului, care te atrage ca un magnet.” New Books Magazine

„Dragoste virtuală sau: cum se poate naşte o poveste fermecătoare de iubire dintr-un schimb de e-mailuri.” Daily Mirror

„Unul dintre cele mai frumoase dialoguri între îndrăgostiţi din literatura modernă.” Der Spiegel

„Un love story tipic zilelor noastre, cu un sfârşit pe cât de neaşteptat, pe atât de inevitabil.” The Guardian
 

Fotografie1220A

 

        Am păţit-o măcar o dată, fiecare dintre noi, să tastăm o literă în plus, în minus, sau înaintea alteia. O asemenea greşeală a făcut ca Leo şi Emmi să ajungă să corespondeze. Am citit cu relativă uşurinţă, de parcă ar fi fost propriile mele emailuri, conversaţiile celor doi. Protocolare, seci, reci, la început, şi din ce în ce mai incitante, misterioase, ba chiar intrigante discuţii. Şi cum e, oarecum firesc, discuţia, discuţiile despre ÎNTÂLNIREA. Doar nu poate fi totul virtual, aşa-i ? Mai ales când Leo este psiholingvist… 

Citate preferate: 

“omul e un maldăr de dispoziţii, un rezervor de îndoieli, o adunătură de contradicţii.”

“Sigur, toţi bărbaţii vor sex.

Dar adevăraţii bărbaţi cu clasă sunt tocmai cei care preferă să le scriu!”

“N-ar trebui să ne gândim la “pierderi”. Pierdem numai când ne gândim la asta.”

Scriitură lejeră, final… uşor neaşteptat.

Aţi citit? Dacă da, păreri. Dacă nu, aţi citi? Aştept cu drag răspunsurile voastre, dacă binevoiţi.

xo, Miruna.

Şobolanii

Bună tuturor!

Nu ştiu dacă să încadrez această postare ca şi recomandare sau nu, pentru că, veţi afla în cele ce urmează, această carte nu este tocmai indicată celor cu stomac sensibil, paranoia şi alte trăsături ce mă caracterizează şi pe mine.

Aşadar, vă vorbesc în rândurile ce urmează despre romanul lui James Herbert, „Şobolanii”.

(Şi da, coperta arată al naibii de bine, mai ales nuanţa aia de roşu în relief. 😀 )

 Sobolanii.jpg

Şobolanii

(Titlu original: The RATS)

An: 1974   

Autor: James Herbert

 

Prezentare:

Acest roman face parte din colecţia Suspans  – horror a editurii Nemira.

Apărut în 1974, romanul Şobolanii este opera de debut a lui James Herbert şi reprezintă primul volum din trilogia şobolanilor, care mai cuprinde romanele Lair (1979) şi Domain (1984).

Romanul Şobolanii a fost ecranizat în 1982 sub titlul Deadly Eyes şi adaptat în joc video pentru Commodore 64 şi Sinclair Spectrum în 1985.

Un tânăr profesor de desen din Londra îşi vede dintr-odată oraşul invadat de hoarde de şobolani mai mari, mai feroce şi mai inteligenţi decât cei obişnuiţi, care răspândesc teroarea şi moartea printre londonezi. Cartierele mizere şi ruinele rămase din timpul celui de-al doilea război mondial fac ca lupta împotriva şobolanilor-mutanţi să devină foarte dificilă. Acest roman pune încă o dată în evidenţă iresponsabilitatea guvernanţilor în faţa unei asemenea ameninţări şi risipirea acestora în inutile jocuri politice în încercarea lor de a desemna un responsabil pentru o stare de fapt.

 

Okay, în primul rând trebuie să aflaţi că am citit cartea asta în câteva ore, pe la o bucată de noapte pentru că altfel mi-ar fi fost prea frică să mă culc dacă n-aş fi ştiut finalul. Deşi vă recomand să nu citiţi epilogul, aşa e cel mai bine pentru toată lumea.

Având în vedere că e un roman horror, e destul de okay, scriitura e simplistă, prezintă descrieri amănunţite ale şobolanilor imenşi care atacă oameni, ceva mai mult de „un kil de sânge” (replică din liceu de la profa de engleză 😀 ), scene romantice, dar şi kinky, dispute politice, şi toate astea conturează o imagine de ansamblu potrivită pentru un oraş atacat de şobolani uriaşi.

Personajele sunt bine construite, mi-au plăcut evocările din trecut şi descrierea relaţiilor dintre personaje, cartea s-a lăsat citită uşor, în ciuda imaginilor vizuale puternice şi a fricii de rozătoarele absolut scârboase.

Nici nu ştiu dacă pot numi asta recenzie, dar cam atât pot spune despre cartea aceasta, deci rămâne la latitudinea voastră dacă vreţi sau nu să o citiţi.

Eu am achiziţionat romanul lui James Herbert de pe Libris.ro şi am primit şi un semn de carte foarte frumos, cu un mesaj pe măsură:

 „A citi e un gest de smerenie. Nu ştii totul şi nu sfieşti să întrebi.”

– Varujan Vosganian

Voi ce părere aveţi despre acest gen de cărţi (cu mult sânge, creaturi scârboase, etc.) ? 😀

xoxo, Miruna

Ultima cursă spre Woodstock

Bună tuturor!

A trecut ceva timp de când n-am prea dat semne de viaţă pe-aici pe blog, dar… am fost ocupată cu îmbătrânirea! 😀

Aşa este, am împlinit de curând 19 ani şi am sărbătorit cu o parte din familie şi cu prietenele mele dragi! Poate reuşesc să vă povestesc mai multe într-o altă postare.

Acum – *tobele, vă rog* – recenzia cărţii „Ultima cursă spre Woodstock” de Colin Dexter, carte pe care am primit-o de la Mădălina, împreună cu un sfat destul de bun, luând în considerare evenimentele din carte! 😀

 

 Ultima cursă spre Woodstock Fotografie0462

(Titlu original: The Last Bus to Woodstock)

An: 1975

Autor: Colin Dexter

 

Prezentare:

Aceasta carte face parte din colectia Crime Masters a editurii Paladin.

La ora la care intunericul sta sa coboare, doua fete tinere si frumoase asteapta autobuzul. Acesta intarzie, iar fetele nu mai au rabdare sa astepte: vor face autostopul.

Inspectorul Morse e politistul britanic tipic: ironic, pasionat de cuvintele incrucisate si de femeile frumoase. Cazul ce-i este incredintat ii va pune la incercare din plin capacitatile de detectiv: o tanara a fost gasita moarta in parcarea unui restaurant. Toate indiciile arata ca, inainte de a fi ucisa, a fost agresata sexual. Suspectii ies la iveala unul dupa altul, dezvaluind treptat o poveste intortocheata si sordida. Si totul a inceput cu doua fete care asteptau ultima cursa spre Woodstock…

 

          Un roman care acaparează atenţia cititorului de la primele pagini, atât prin stilul clar şi concis, dar şi prin naturaleţea şi misterul relatării.

Totul începe cu două tinere frumoase ce fac autostopul către Woodstock. Nimic neobişnuit, până la momentul în care una dintre ele este găsită moartă şi violată în parcarea localului „Prinţul Negru” de către un tânăr beat. Aşadar, cum a ajuns tânăra acolo, de ce a fost omorâtă, şi mai ales, de către cine? Acestea sunt întrebările la care inspectorul Morse şi sergentul Lewis trebuie să găsească răspunsuri.

La apariţia primului martor, simpatica doamnă Jarman, inspectorul Morse prinde firul unor indicii importante, ajungând astfel la conferenţiarul Bernard Crowther şi la alte fete frumoase şi tinere: Jennifer, Sue, Mary. Care este aşadar cealaltă fată cu care era Sylvia Kaye în seara în care a fost ucisă?

Acţiunea romanului este reprezentată de ancheta desfăşurată de poliţie pentru aflarea criminalului şi este prezentată în ordine cronologică, fiecare capitol având ca titlu data calendaristică.

Descoperirea unei scrisori la locul de muncă al Sylviei ce cuprindea un mesaj ascuns, „TACI DIN GURĂ”, complică şi mai mult lucrurile, aşadar inspectorul Morse face tot felul de presupuneri savurând „bere amară” împreună cu sergentul Lewis, sau nu. Investigaţiile acestora nu par a avea rezultatele dorite pentru că anchetatorii nu reuşesc să separe din declaraţiile obţinute adevărurile de minciuni.

„Simpla contemplare a soluţiilor inutile era în sine o forţă intensă, care te dirija spre atingerea concluziei corecte: pentru că mai devreme sau mai târziu, cuiva îi pică o fisă şi deodată, pac! se făcea lumină.”

Într-adevăr, raze de lumină şi-au făcut apariţia pe parcursul anchetei; raze de lumină presărată de gelozie, de căsnicii pe muchie de cuţit asezonate cu lipsă de comunicare, de adulter, pasiuni ascunse şi de boli psihice şi mărturisiri dubioase.

„N-am nici măcar un rând din scrierea ei, nici măcar un fir din părul ei.”

Printre plimbări, accidente şi întâlniri cu frumoasa Sue, priceputul inspector Morse reuşeşte să desluşească misterul crimei din Woodstock.

„Se spune că plimbarea este secretul unei eterne vârste mijlocii.”

Personajele acestui roman sunt construite cu atâta naturaleţe iar faptele lor relatate cu atâta uşurinţă, încât citind despre ele eşti relaxat şi captivat în acelaşi timp.

Dacă v-am făcut curioşi, aici găsiţi primele pagini ale romanului: click aici.

Dacă l-aţi citit deja, aştept părerile voastre! 


 

În încheiere, vă las o poză cu versiunea mea îmbătrânită, adică 19 ani! 😀

xoxo, Miruna

Destine furate

Destine furate fotografie0384

(Titlul original: Hold tight)

Autor: Harlan Coben

Prezentare:

Cunoscutul scriitor american Harlan Coben, castigator a numeroase premii literare, isi incanta cititorii cu o poveste despre fragilitatea legaturilor interumane, in special a celor dintre parinti si copiii ajunsi la varsta adolescentei.

Destinele a trei familii care locuiesc intr-un orasel de langa New York se intrepatrund intr-un mod tragic, neasteptat si violent, iar legaturi ascunse ameninta sa iasa la suprafata, sa dea viata comunitatii peste cap si sa-i forteze pe parintii disperati sa intreaca orice limita pentru a-i apara pe cei pe care ii iubesc cel mai mult pe lume. Un roman provocator, o intriga captivanta, personaje autentice – sunt ingredientele unei lecturi fascinante de la prima pana la ultima fila.


 

Nu ştiu cum aş putea descrie mai bine acţiunea intrigantă şi captivantă a romanului decât printr-un citat chiar din filele lui, care ne arată că evenimente neprevăzute se pot întâmpla chiar şi celor mai obişnuiţi oameni, cu cele mai normale familii:

„Totul este atât de relativ şi tocmai acest lucru e oribil.”

          În primele pagini aflăm despre uciderea unei femei pe nume Marianne, apoi acţiunea se mută în casa familiei doctorului Baye, unde el şi soţia lui plănuiesc să-şi spioneze fiul monitorizându-i activitatea de pe internet, iar când în scenă mai apare şi Betsy Hill, mama tânărului Spencer care s-a sinucis în urmă cu ceva timp, lucrurile par complicate şi fără nicio legătură.

          Însă un fir invizibil face legătura între toate personajele şi evenimentele din vieţilele lor.

          Voi spune câteva cuvinte despre unele personaje precum şi citate reprezentative, suficient cât să vă incit la lectură, fără a distruge farmecul unui roman cu adevărat bun.

          Nash, cel care o ucide pe Marianne desfigurând-o în bătaie, este un personaj complex, ce pare a fi predestinat a fi ucigaş, mai ales după ce iubita lui soţie, Cassandra, este răpusă de cancer. Acesta afirmă că:

„Poate că societatea şi nu războiul este cea care îi forţează pe oameni să acţioneze într-un fel care nu e în firea lor.”


          „Casele semănau foarte mult una cu cealaltă. Nişte structuri solide care încercau să protejeze vieţile atât de fragile ale celor ce locuiau în ele.”

          Şi ce legătură există între Lucas Loriman, un băieţel ce are nevoie de un transplant de rinichi şi profesorul Lewiston, cel care printr-o remarcă răutăcioasă a distrus viaţa elevei sale – Yasmin? 

          Tia Baye, mama lui Adam, tânărul care dispare de acasă şi porneşte astfel o întreagă serie de evenimente nu tocmai fericite, este o femeie iubitoare, care pune pe primul loc familia, şi abia apoi cariera.

          „Faptul că, dintre toţi, alegi un singur individ cu care să-ţi împarţi viaţa – era ceva înfricoşător.”

          „Eşti sclavul celor pe care îi iubeşti.”

          Un roman plin de iubire, acţiune, adrenalină, ba chiar şi durere: „Nu ai cum să te pregăteşti pentru adevărata durere. Pur şi simplu trebuie s-o laşi să-ţi rupă sufletul când vine.”

          Între filele acestui roman se înghesuie atât de multe destine încât mi-e imposibil să vă vorbesc despre toate fără a-i strica farmecul, dar vă asigur că merită să-l citiţi şi să descoperiţi legăturile dintre personaje şi modul în care acţiunile unora afectează vieţile altora, şi tot aşa.


 

          O scriitură plăcută, cursivă, ce vă va atrage tot mai mult în mrejele ei pentru a putea descoperi adevărul despre fiecare personaj în parte!

 

Şi cu riscul de a părea nerecunoscătoare, mărturisesc că aceasta este singura carte cu adevărat bună pe care am primit-o la sfârşit de an şcolar, în cei 12 ani de şcoală! Ultima, da’ bună, sau care-i regula? 😀

Copila Stea

Copila Stea

(Titlul original: Stargirl)

Autor: Jerry Spinelli fotografie0305

Prezentare: La Liceul Mica din Arizona, ziua inceperii scolii este de neuitat, caci anunta sosirea unei noi colege: Copila-Stea. Are un stil vestimentar inedit, iar fanteziile sale nu trec neobservate: canta la ukulele in cantina scolii, iar in clasa isi pune pe birou o fata de masa si un vas cu flori.

La inceput, este privita cu suspiciune, apoi toti vor sa se imprieteneasca cu ea, ba chiar i se propune sa devina majoreta echipei de baschet, pe care o ajuta sa castige pentru prima oara. Insa felul ei inedit de a fi majoreta ii aduce oprobriul tuturor si incepe… sfarsitul popularitatii.

Lumea crede ca e venita de pe o alta planeta sau ca parintii ei sunt acrobati la circ. Din ziua in care apare la liceul din Mica, Copila-Stea Caraway surprinde printr-o feerie de sunet si culoare. Imbraca rochii lungi si chimonouri, canta la ukulele, rade si danseaza. Intreaga scoala e cucerita de aparitia exotica ce sparge tiaprele. Impresionat e si Leo Borlock, elev in clasa a unsprezecea, pe care Copila-Stea il cucereste cu un suras. Dar oamenii sunt schimbatori si capriciosi, iar cei ce ies din randul lumii nu sunt vazuri mereu cu ochi buni. Indragostit, Leo incearca sa o convinga sa devina o fata pe placul tuturor, chiar daca asta presupune reuntarea la tot ce o defineste.

 

Încă o carte „pentru toate vârstele”.  O lectură uşoară, un limbaj accesibil, naraţiunea fiind de tip subiectiv, naratorul-personaj fiind Leo Borlock, un adolescent „vrăjit” de Copila-Stea şi de tot ceea ce aduce acest personaj misterios în atenţia cititorului.

Copila-Stea este personajul misterios, enigmatic, care prezintă în cele mai simple cuvinte unele dintre cele mai complicate noţiuni ale vieţii:

“-Ai atata timp? am intrebat-o.
-Nimeni nu are timp. Timpul nu poate fi avut, mi-a spus. (…) Timpul e al tuturor.”

“E foarte greu sa nu faci nimic. Chiar si acum, cand stam aici, trupurile noastre freamata, mintile noastre se framanta. E o adevarata zarva inauntrul nostru.”

Aşadar, impresionantă nu este doar personalitatea tinerei Copile-Stea, ci şi modul în care Leo este schimbat de prezenţa ei şi de toate momentele „cu fluturaşi” trăite de cei doi.

          Într-un fel, cred că fiecare a întâlnit o astfel de prezenţă „Stea” care ne-a schimbat viaţa. Sau urmează s-o facă…