În spatele uşilor închise de B.A. Paris

Helău, helău.

Zilele trecute vă spuneam pe instagram că eram în oraş cu ceva treburi şi, prinzând o pauză, am terminat cartea În spatele uşilor închise de B.A. Paris, apărută la noi la editura Trei, în colecţia Fiction Connection, şi că regretam că nu aveam laptopul la mine să scriu imediat o recenzie, plus că nici nu aveam o altă carte la mine pe care să o citesc.

behindcloseddoors.jpg

În fine, acum, că a trecut ceva timp, şi Paştele, alea, alea, parcă mi-a pierit tot entuziasmul pe care îl aveam pentru cartea aceasta.

Dar, să începem cu începutul. După ce am citit Cuplul din vecini de Shari Lapena, apărută tot la Trei, tot în aceeaşi colecţie, am vrut să citesc şi În spatele uşilor închise. Descrierea m-a atras într-o oarecare măsură, plus că am văzut volumul peste tot pe instagram şi pe facebook.

Jack si Grace sunt un cuplu desprins din povesti. Jack e manierat, aratos, un avocat de succes. Grace e frumoasa, buna gospodina si pare indragostita la nebunie de sotul ei.

Sunt imposibil de separat si lumea ii vede mereu impreuna.

Prietenele si-ar dori ca Grace sa iasa cu ele la pranz sau macar la o cafea.

Unii cred ca aceasta este dragoste adevarata. Altii se intreaba de ce Grace nu raspunde niciodata la telefon. Si de ce are zabrele la fereastra dormitorului.

Unde se termina iubirea si unde incepe teroarea? Ce ascunde casa perfecta? Ce pret are casnicia desavarsita?

********************************************************************************

“Un thriller psihologic de care nu te poti dezlipi.” – Library Journal

“In spatele usilor inchise ne ofera o poveste in acelasi timp extrem de credibila si infricosatoare.” – The Associated Press

“In mod garantat, debutul lui B. A. Paris te va bantui… Avertisment: fii pregatit pentru ce o sa urmeze!” – Bustle 10

“Unul dintre cele mai reusite thrillere psihologice care s-au scris vreodata.” – San Francisco Chronicle

Acum, părerile sunt împărţite, din ce am văzut în blogosferă. Cumva, scenariul este plauzibil, dar parcă tot nu poţi să nu te întrebi cum a ajuns protagonista noastră în situaţia în care se află, şi mai ales, care-i treaba cu încercările ei de a ieşi din ditamai impasul.

Dacă mă urmăriţi de ceva vreme, ştiţi că eu nu fac rezumatul cărţilor şi nici nu dau spoilere, pentru că are mai mult farmec să citiţi cartea dacă vă atrage pur şi simplu din descriere sau după ce citiţi acest articol.

Pe mine nu m-a dat neapărat pe spate povestea, dar este destul de bine scrisă, captivantă, chiar şi în ciuda faptului că nu prea am avut timp liber, eu consider că am citit-o destul de repede, ceea ce e de bine.

Mi-a plăcut şi că e scrisă alternativ, cu capitole din prezent şi din trecut, care se încheagă destul de bine pe parcurs şi oferă cititorului o perspectivă mai largă asupra evenimentelor.

Cu toate acestea, mi se pare că despre personajul negativ avem prea puţin background. şi parcă prea concentrat, şi mi-ar fi plăcut poate să fie şi câteva capitole scrise din perspectiva lui.

Exceptând câteva greşeli care ţin de tehnoredactare, lectura a fost una plăcută, iar un anume citat chiar mi-a dat de gândit, la modul general, fără vreo aluzie la relaţia mea, care e bine-mersi aşa cum e, no need to worry about it.

“Întind mâinile în faţă şi tremuratul pe care nu-l pot controla îmi spune ceea ce Jack a ştiut tot timpul – că frica este cel mai bun mijloc de descurajare.

Aşa că, trecem aceste cuvinte înţelepte la catastif, şi ne punem în minte să nu mai fim aşa de uşor de descurajat.

Pentru că, recunosc, de multe ori vreau să vă povestesc despre ceva, dar mi se face frică: “dacă nu o să le placă”, “dacă e penibil”, “dacă, dacă, dacă”.

Voi încerca aşadar să trec peste această frică, şi să vă scriu mai des, poate, cine ştie, vom interacţiona mai mult, şi cu şi mai multă lume.

Cam atât pentru astăzi, mai am şi eu câteva minute şi o tai la muncă.

xoxo, Miruna.

P.S. Vă aştept părerile în comentarii.

Advertisements

Fata dispărută

Fata dispărută fotografie0378

(Titlul original: Gone Girl)

Autor: Gillian Flynn

 

          Financial Times: „Citeşte-l şi rămâi celibatar.”

Citind aceste cuvinte te gândeşti că oamenii de lângă tine nu pot fi chiar aşa de răi...

Romanul are ca motto un citat din „Iluzia” de Tony Kushner:

“Dragostea e preschimbarea nesfârşită a lumii: minciuni şi ură, ba chiar şi crimă, sunt toate împletite în ea. E înflorirea de nestăvilit a celor opuse şi-amestecate, un trandafir minunat din care se ridică, abia simţit, izul de sânge.”

          Doar că în acest roman „izul de sânge” se simte puternic şi este însoţit de mister, certuri, minciuni şi gânduri nerostite născute într-un mariaj disfuncţional, dintre Amy Elliott Dunne şi Lance Nicholas Dunne – Nick.

          La prima vedere, cartea pare intimidantă, multe pagini, perspectivă narativă dublă… dar după ce o veţi termina de citit vă veţi dori să fi avut mai multe, mult mai multe pagini.

          Romanul este împărţit în trei părţi, prima parte năuceşte mintea cititorului şi o manipulează într-un mod ascuns, ducându-l pe acesta pe tărâmul clişeelor, asta pentru a-l stupefia în cea de-a doua parte şi pentru a-l şoca în ultima parte, ce pare teribil de scurtă şi de insuficientă, cititorul dorind mai multe informaţii despre acţiunea „suculentă” a cărţii.

Prima parte începe cu perspectiva lui Nick, începând cu ziua dispariţiei soţiei sale, Amy în ziua celei de-a cincea aniversări a căsătoriei: „anul de lemn”, capitolele lui Nick alternând cu cele ale lui Amy, care sunt însemnări din jurnalul ei din trecut.

          Nick şi Amy – amândoi rămaşi fără slujbe – sunt nevoiţi să se mute din New York în oraşul natal al lui Nick – Carthage, Missouri pentru că mama acestuia „mama Mo” este bolnavă de cancer iar tatăl lui de Alzheimer.  Amy – o femeie frumoasă, inteligentă şi mereu cu creierul „zumzăind” – nu este foarte încântată de noua lor casă, spunând:

„Să-mi las sufletul la intrare înainte să deschid uşa?”

          Nick observă cum soţia sa se schimbă pe parcursul ultimilor doi ani de căsnicie afirmând despre aceasta:

„a năpârlit literalmente, lăsând pe duşumea un maldăr de piele şi de suflet”.

În acelaşi timp, Amy observă cum se schimbă soţul ei, cei doi făcând constant referiri la diferite întâmplări din trecutul lor pe parcursul naraţiunii.

          Nick este aşadar primul – şi singurul – suspect al poliţiei în ceea ce priveşte dispariţia soţiei sale. Dându-şi seama că toate însemnările din jurnalul soţiei – despre care nu avea habar şi care iese la iveală în mod misterios după ce poliţia primeşte un pont anonim – îl incriminează din ce în ce mai mult, începe propriile investigaţii.

          Ca o tradiţie, în fiecare an de aniversarea căsătoriei lor, Amy pregăteşte o „vânătoare de comori” lăsând indicii bine ticluite care-l plimbă pe Nick dintr-un loc în altul – locuri semnificative pentru relaţia lor – ajungând la premiul final: cadoul aniversar. Înainte de misterioasa dispariţie Amy reuşeşte să plănuiască la fel ca-n fiecare an această vânătoare de comori, aşa că Nick porneşte în rezolvarea ei în speranţa că va găsi noi indicii. Descoperă astfel tot felul de lucruşoare care de care mai interesante despre soţia lui.

          Partea a doua a romanului începe cu o însemnare a lui Amy chiar din ziua dispariţiei…

          În câteva zile povestea dispariţiei devine foarte cunoscută, şi pe măsură ce noi lucruri ies la iveală aflăm că şi alte lucruri ies la iveală:

„Îţi închipui cum e să-ţi arăţi adevărata fire, în sfârşit soţului tău, sufletului tău pereche, şi să vezi că nu te place? Aşa a început ranchiuna.”

         

The Guardian : „Vocile personajelor sună atât de autentic, încât cititorul devine un observator direct al mariajului disfuncţional. Un adevărat tur de forţă.”

 

          „Fata dispărută” este un roman care îţi taie respiraţia şi te face să te îndoieşti de cei pe care-i ai aproape.

Mi-a plăcut mult de tot şi aştept cu nerăbdare ecranizarea în care vor juca Ben Affleck, Neil Patrick Harris şi alţii – care sper să interpreteze întocmai personajele bine construite de Gillian Flynn în romanul „Fata dispărută”.