Povestitorul, de Jodi Picoult

Helau, helau.

Astazi va las cateva impresii “la cald” despre cartea Povestitorul (The Storyteller) de Jodi Picoult. Am achizitionat volumul undeva pe la mijlocul lunii decembrie, desi eram putin in dubii, dar abia acum 2 zile l-am ales intamplator de pe raft si am inceput sa citesc la o cana de ceai.

Nici titlul si nici descrierea de pe spatele cartii nu tradeaza, ca spun asa, tema principala a acestui roman. Nici nu stiu daca sa va spun sau nu… nici macar nu stiu daca este un spoiler in adevaratul sens al cuvantului… Ei bine, este vorba despre Holocaust, si despre ororile acestuia.

Cu toate acestea, Jodi Picoult impleteste cu maiestrie mai multe puncte de vedere, apartinand puternicelor personaje pe care le-a creat.

O avem asadar pe Sage Singer, o tanara cu o profesie putin cam neobisnuita, si anume, brutareasa. Acesta il intalneste astfel pe Josef, un batranel cunoscut si apreciat de comunitatea micuta in care se afla. Josef ii marturiseste tinerei brutarese un secret care lanseaza o intreaga avalansa de evenimente si destainuiri. O persoana importanta in viata lui Sage este Minka, bunica ei paterna, si povestea ei de viata impresionanta. Si o persoana si mai importanta in viata lui Sage va deveni tanarul Leo.

Un alt personaj remarcabil este Mary, proprietara brutariei/patiseriei unde lucreaza Sage; acesta este o fosta calugarita.

Romanul se citeste destul de usor, desi tema principala nu este una deloc usor de ‘digerat’; trecerea de la perspectiva la alta este facuta cu pricepere, iar temele secundare care se impletesc contureaza trasaturile si evolutia personajelor: adolescenta, religia, literatura, diversele traume, iubirea, infidelitatea, sinuciderea, supravietuirea…

Iar finalul… nici nu va pot descrie cat de surprinzator este! Si nu stiu daca doar eu mi-as fi dorit sa mai fi fost cateva zeci de pagini ale povestii, dar se pare ca si asta este o caracteristica specifica romanului lui Judi Picoult, povestile cu final deschis….

Va recomand cu drag acest volum mai ales daca va intereseaza Holocaustul, si daca l-ati citit deja, va astept cu drag parerile despre el sau alte recomandari pe aceeasi tema.

Ne citim cu drag data viitoare.

xoxo, Miruna

 

 

Ce cărţi de Stephen King am citit eu şi poţi citi şi tu

Helău, helău.

Ştiu că am un program (program e mult spus)  haotic de postat aici pe blog, dar, asta este. Aşa că, fără alte cuvinte de introducere, vă spun că astăzi vorbim despre autorul meu preferat, Stephen the King, şi despre ce cărţi scrise de el am citit eu până acum.

1. Carrie (1974) – am citit-o prin liceu şi mi-a plăcut; ştiu că am văzut şi ecranizarea cam tot pe atunci, dar nu m-a impresionat aşa tare.
2. Salem’s Lot (1975) – evident, tot în liceu am citit-o, undeva prin luna mai, că-mi aduc aminte că erau mulţi cărăbuşi şi eu încercam să citesc afară. Sincer, nu-mi aduc aminte despre ce era vorba, dar îmi aduc aminte că am citit-o cu plăcere, fără întreruperi şi fără să mă forţez, iar asta este suficient.
3. Christine (1983) – despre cartea asta îmi aduc aminte că eram puţin cam reticentă pentru că, la vremea respectivă nu aveam cine ştie ce cunoştinţe despre maşini – nu că acum aş avea cine ştie ce, dar cu siguranţă ceva mai multe decât atunci, plus că am şi permis de conducere acum. Dar m-a captivat, şi mi-aduc aminte şi acum cât de somn îmi era şi nu puteam pune cartea jos. Şi, ecranizarea, deşi avea o calitate video nu tocmai mulţumitoare, m-a ţinut cu sufletul la gură. Recomand! – indiferent că vă pricepeţi sau nu la maşini. 😀
4. Pet Sematary (1983) – Cimitirul animalelor a fost a doua carte de Stephen King pe care am citit-o şi m-a marcat pe viaţă aş putea spune. A good book, indeed! Plus că, la fel, ecranizarea e epică. Şi, din câte am văzut, în 2019 va apărea o nouă ecranizare, aşa că, abia aştept.
5. Misery (1987) – Ei bine, am început cartea aceasta de vreo 3 ori cred, de când mi-am cumpărat-o şi până luna aceasta, când am citit-o până la urmă. Cred că a treia oară a fost cu noroc. Psihologică, cu un puternic impact emoţional aş putea spune, dar clar o recomand! Şi, acum am văzut că există şi o ecranizare din 1990, aşa că, e pe lista de văzut.
6. Jocul lui Gerald (1992) – pe asta am citit-o anul trecut, pură coincidenţă faptul că anul trecut a apărut şi ecranizarea, că oricum nu am apucat să o văd, dar e pe lista mea, evident.
7. Dolores Claiborne (1993) – cred că tot anul trecut am citit-o, pentru că îmi aduc aminte că există o legătură între cartea aceasta şi o altă carte scrisă de Stephen King – nu o să vă spun care. Deşi, prin liceu ştiu că găsisem o ediţie a acestei cărţi în engleză la biblioteca orăşenească, dar nu am reuşit să o parcurg, deşi o începusem de vreo 2 ori. Şi, evident, acum am văzut că are şi asta o ecranizare din 1995, aşa că … movie time.
8. Lisey’s Story (2006) – Povestea lui Lisey este prima carte de Stephen King pe care am citit-o şi care m-a făcut să mă îndrăgostesc de stilul lui de scriere. Şi, cumva, parcă tocmai de asta mi-e frică să o recitesc, deşi mi-ar plăcea, pentru că nu aş vrea să îmi schimb părerea despre cartea asta. Şi pe asta ştiu sigur când am citit-o, la începutul lui 2011, că a şi coincis cu o anume perioadă din viaţa mea.
9. Blaze (2007) – scrisă sub pseudonim – Richard Bachman, am citit-o în iarna primului an de facultate. Din nou, nu-mi aduc aminte mare lucru, dar a fost o lectură plăcută.

first book covers

Iar acum, partea în care vă spun şi de cărţile pe care nu le-am mai terminat, şi anume The Shining (1977) şi From a Buick 8 (2002). The Shining nu cred că va mai avea vreo şansă de la mine, deşi filmul cu Jack Nicholson a fost bunuţ. Dar Dintr-un Buick 8 încă se află la mine în bibliotecă, aşa că s-ar putea să o citesc cândva.

Şi, în wishlist am Cell (2006), On Writing (1999/2000), The Green Mile (1996) şi Bag of Bones (1998). 

Cam atât pentru astăzi, aştept să-mi spuneţi şi voi ce părere aveţi despre cărţi, despre filme, despre autor… 🙂

xoxo, Miruna.

Carte de identitate de Sanda Nicola

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Eu sunt în ultima mea zi de mini-concediu, şi era cât pe ce să nu vă mai povestesc nimic nici de data asta, fir-ar ea să fie de avalanşă de evenimente, de oboseală, că nu se putea fără, etc. etc.

Dar,  să vă spun cum am ajuns eu să citesc această carte, publicată la editura Storia, cu un titlu parcă simplu, de la care parcă nici nu prea ai vreun indiciu despre  ce o fi, cu o tipă pe copertă, care zâmbeşte frumos…

Ei bine, să le luăm pe rând. Sanda Nicola este jurnalist. Informaţia asta pentru mine a fost un fel de nucă în perete. Pentru că, la cei 22 de ani ai mei, nu mă uit la televizor şi nici fană a ştirilor online nu sunt. Când eram acasă la ai mei, vrând-nevrând, mă uitam cu bunica la televizor, şi mai prindeam şi eu una alta. De când am ajuns în Iaşi, acum 4 ani, nici n-am simţit nevoia, şi nici nu m-am mai uitat la televizor decât ocazional la vreun film, dacă mă lovea insomnia, sau pe TLC – asta e, plăcerea mea vinovată să mai casc ochii la vreo emisiune de pe-acolo, din an în Paşti.

Aşa că, de unde să ştiu eu cine e Sanda Nicola, care-i viaţa ei, cum e cu viaţa de jurnalist în România – dar şi în afară, după cum am aflat ulterior – şi multe altele. Totuşi, de vreo câteva zile chipul ei zâmbitor îmi apare peste tot – facebook, instagram, pe bloguri – deja mă pusese pe gânduri. Cât dau eu rapid o căutare pe sfântul goagăl să văd o descriere a cărţii, ceva, cum primesc notificare despre un event care are loc la Iaşi, la Cărtureşti. Două clickuri – ce să vezi, lansare de carte – Sanda Nicola. În mintea mea îmi zic, gata nu se mai poate. Mă duc şi eu, că tot sunt liberă, fie ce-o fi. Între timp, fac rost de carte, chiar în ziua lansării, cu câteva ore înainte, şi mă apuc de citit, măcar câteva pagini, acolo, să ştiu şi eu cu ce se mânâncă.

Mai are rost să vă spun că primele 2 capitole m-au cucerit? Că, în ciuda diferenţei de vârstă dintre noi două, m-am regăsit în cuvintele şi emoţiile ei? Şi, s-o spun pe aia dreaptă, la început eram cam reticentă – cum adică să te emoţioneze o carte, aşa, una – două – şi mai ales, o carte abia lansată ? Dar nu puteam să mă înşel mai mult. Pentru că această carte este efectiv o bucată de om – o bucată din Sanda Nicola, din sufletul ei, şi este imposibil să nu rezonezi măcar puţin cu ea, măcar câteva paragrafe, sau câteva pagini. Nu vreau să vă dau spoilere, nu vreau să fac rezumatul cărţii, sau să vin aici cu citate, pentru că nu ar mai avea niciun farmec. Dar chiar trebuie să citiţi cartea.

Acum, să vă spun şi despre lansare? Ei bine, în ziua lansării eram destul de agitată – să merg, să nu merg – poate n-am ce căuta acolo, cine ştie ce oameni mai vin, cum să mă duc eu singură acolo, etc. etc. Dar, mi-am făcut curaj şi m-am dus. Mi-o plăcea, bine, stau, nu mi-o plăcea, asta este plec. E dreptul meu să aleg, nu? Zis şi făcut. Am ajuns la librărie, m-am apropiat de zona destinată eventului şi… am fost cucerită. De Sanda, de felul cum se mişca şi cum vorbea cu cei deja ajunşi acolo… Cum să vă explic eu, parcă era ceva magic. Sau, pe româneşte, fata asta are lipici la public. M-am aşezat pe un scaun şi acolo am rămas, până la final, hotărâtă să ascult tot, să mă bucur că am ajuns până acolo.

Nu ştiu ce cred cititorii blogurilor despre cei care scriu pe bloguri, dar poate îşi închipuie că au zeci de cărţi semnate de autori şi poze cu ei, dar, la lansarea aceasta am căpătat eu primul autograf. Nu ştiu cum se simt autorii când dau autografe, dar eu, aşteptând să primesc acele câteva cuvinte scrise pe prima pagină a cărţii, m-am simţit mai mândră ca oricând. Mândră de mine că am avut curajul să vin la eveniment, şi să schimb câteva vorbe cu autoarea, depăşindu-mi, cel puţin pentru moment, frica de a mă adresa altor oameni, şi de a fi observată la rândul meu de alţi oameni, de toţi ceilalţi prezenţi acolo.

Cartea asta este pentru cei care se ceartă cu părinţii, dar şi pentru părinţii care nu-şi înţeleg copiii adolescenţi, şi nu numai, pentru cei cu facultate, dar şi pentru cei “Fără studii superioare”, cum este intitulat un capitol al cărţii, pentru cei credincioşi, şi pentru cei mai puţin credincioşi, pentru cei siguri pe ei, dar şi pentru cei mai puţin siguri, pentru cei panicaţi şi anxioşi, dar şi pentru cei care cred că nu-i mai poate impresiona nimic.

Carte de identitate este o lectură rapidă, plăcută, deşi prezintă adevăruri mai puţin plăcute, şi e genul acela de carte pe care o păstrezi în bibliotecă să o reciteşti – când îţi vei da licenţa, sau când te vei apuca de altă facultate, când vei avea un copil, sau când vei simţi cu adevărat că-i înţelegi pe ai tăi.

Mulţumim, dragă Sanda, că ai împărtăşit cu noi toate aceste lucruri, mulţumim că ne cucereşti cu felul tău de a fi, şi sper că ne vom revedea şi că ne vom reciti.  

P.S. Eşti mult mai frumoasă în realitate decât în poze, dar cred că toată lumea îţi spune asta.

xoxo, Miruna.

 

Un fel de unboxing primăvăratic

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Noi abia am ajuns acasă după ce am ieşit puţin în oraş, după ceva vreme, având în vedere ce program încărcat avem, aşa că abia acum reuşesc să scriu aici câteva rânduri.

Aşadar, să începem cu începutul. Luna trecută am participat la un concurs pe facebook, orgnizat de cei de la National FM Romania în parteneriat cu Libris. Şi, ce să vezi, am câştigat. Am trimis datele de contact, toate bune şi frumoase, şi am aşteptat, şi am tot aşteptat. Până ieri, când coletul mult aşteptat a ajuns, teafăr şi nevătămat, şi mai voluminos decât mă aşteptam.

Şi, conţinutul a continuat să mă surprindă în mod plăcut, pentru că, ia ghiciţi, sunt doar autori români.

Prima carte este Itinerarii din China, de Aurelia Stoie Mărginean, care are nişte ilustraţii absolut superbe.

Cea de-a doua este Inocenţa păcatului, de Marius Albert Neguţ. Cred că, încet-încet, tot aruncând priviri acestei coperte enigmatice, voi duce cartea asta în topul listei cu cărţi de citit cât mai repede. Dacă aţi citit-o, vă aştept părerile musai!

Cea de-a treia mi-a adus puţin aminte de orele de română şi de analiza şi interpretarea textelor, dar cred că va fi o lectură bună, din care sper să am câte ceva de învăţat, şi, cine ştie, poate mă loveşte inspiraţia şi mai scriu şi eu ceva. Este vorba de Sentimentul iubirii în opera unor poete ilustre, de Mircea Manta.

Cea de-a patra, dar nu cea din urmă, este Vinovatul de Elena – Cristina Militaru, care vine în două volume, cu un aspect tare frumos şi îmbietor.

Update: Public acest articol abia dimineaţă pentru că aseară… nani. :)) Dar poate-i mai bine aşa, să-l citiţi şi voi la cafeaua de duminică.

Acum mă duc să-mi beau cafeaua afară şi să mai citesc puţin din Fata cea bună, de Mary Kubica, apărută la noi în colecţia Herg Benet Passport, tradusă de autoarea Cristina Nemerovschi. 

Cam atât pentru moment.

xoxo, Miruna.