Dor de ducă… şi vacanţă (iar, şi iar)

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Eu am avut 2 zile libere de la muncă. Da, nu-mi vine să cred… şi am mai făcut ce am mai făcut eu pe-acasă, curăţenie, ordine, dar mai e de muncă şi la capitolul ăsta, n-am mai citit nimic, cu părere de rău, şi vreau ca măcar mâine să mă delectez cu câteva pagini… Chiar dacă sunt puţin în urmă cu probele pentru Super Blog 2017, măcar încerc să ţin pasul. Aparent, sunt momente în care viaţa nu-i tocmai uşoară…

Şi, ce să vezi, ce să vezi, când mă gândeam că obsesia mea pentru Twin Peaks e gata, am constatat că nu e gata deloc. De ce spun asta? Pentru că am trecut astăzi pe la facultate să-mi iau o fantastică adeverinţă, şi, primind un pliant pentru o anume campanie, mi-am adus aminte de primul pliant pe care l-am primit la facultate, în primele zile, când eram complet speriată ca de bombe, şi cu nicio intenţie de a pleca cine ştie pe unde, fiindu-mi suficient că abia ce-mi părăsisem orăşelul meu mititel şi liniştit şi mă lăsasem captivată de Iaşul cel aglomerat. Era vorba despre un pliant pentru  programul Work and Travel, de un roşu închis tare frumos, lucios, mirosind a hârtie proaspăt imprimată şi cu imagini îmbietoare. Da, da, imagini îmbietoare. Cu toate acestea, sinceră să fiu, momentan nu aş pleca nicăieri… poate doar într-un fel de univers paralel în care să pot să dorm mai mult, să citesc mai mult şi să slăbesc mai repede, haha. Dar, dacă ar fi să plec undeva, tendinţa mea… nativă aş putea spune, de a alege un orăşel micuţ precum cel în care am copilărit, şi anume, Siret, Suceava, m-ar îndruma spre Statele Unite, şi mai precis spre statul Washington, spre regiunea King. Şi mai precis spre orăşelele Snoqualmie, unde au fost filmate anumite scene din Twin Peaks, şi spre North Bend, unde se află corespondentul din realitate al restaurantului Double R Diner.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_01-768x512.jpg

Momentan încerc să fac faţă aşa zisei vieţi de adult şi responsabilităţilor, dar, dacă mă voi înscrie la master, poate voi încerca să profit de vacanţă cu work and travel. Cel puţin în mintea mea, experienţa ar fi foarte interesantă şi generatoare de amintiri cât mai frumoase. Mi-ar surâde să lucrez în ficţionalul meu Twin Peaks, fie la Double R Diner, fie cine ştie unde, doar de dragul de a mă bucura de experienţa USA. Pe lângă faptul că îmi voi exersa limba engleză, cu vorbitori nativi de limbă engleză, mi-ar plăcea foarte mult să cunosc oameni noi, şi să aflu mai multe despre indienii americani, despre obiceiurile şi tradiţiile lor, şi mai ales despre istoria lor. Un alt aspect care mă fascinează este legat de arhitectura specifică a caselor dar şi a clădirilor de patrimoniu.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_06

Iar locul meu de suflet cred că ar fi Cascada Snoqualmie – Snoqualmie Falls – care apare şi în Twin Peaks.  Sunetul apei, aerul proaspăt… nu cred că există ceva mai frumos, mai liniştitor sau mai revigorant.

800px-Snoqualmie_Falls_in_June_2008

Imaginea nu îmi aparţine, dar este relevantă pentru articol.

Cam atât pentru astăzi, mă strigă patul tare de tot, nu care cumva să răguşească… hihi.

Aa, şi să nu uit, mi-ar plăcea tare mult să fac rost de diverse plăcuţe de înmatriculare, câte una din fiecare stat… mi se par geniale acele colaje decorative cu plăcuţe de genul.

xoxo, Miruna.

P.S. Dacă aveţi experienţe cu Work and Travel şi CND Vacanţe Speciale, le aştept cu plăcere în comentarii.

Articol scris pentru proba numărul 18 a competiţiei Super Blog 2017.

 

Advertisements

Pustiită de energie, dar încărcată de dorinţă… de lectură.

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi?

Eu, extenuată, azi mai mult ca oricând, aparent, după prima zi de muncă, analize, instructaj, etc. etc.

Sincer, tot ce vreau este să îmi intru în ritm şi să mă pot pune în pat în fiecare zi după muncă, după ce mai fac puţină ordine şi să citesc, să citesc cât mai mult, să-mi clătesc imaginaţia cu cât mai multe personaje. Nu ştiu de ce, dar această experienţă care mă atrage cât mai mult de viaţa de adult (da, recunosc, îmi place să mă alint cât se poate de mult…) mi-a adus în prim plan un roman pe care l-am citit acum ceva timp, dar care nu s-a numărat printre favoritele mele. Este vorba despre Suflete pustii, de Katharina Hacker. Cu toate acestea, cred că este totuşi pregnant în amintirea mea pentru că a avut părţi bune, bine scrise, şi planuri narative care puteau fi dezvoltate complet diferit de viziunea expusă a autoarei. Cu toate acestea, cred că fiind vorba de o autoare germană şi de personaje asemenea, răceala personajelor este oarecum explicată de personalitatea distantă a poporului german, sau cel puţin asta am perceput eu. Asemănarea cu situaţia mea? Dacă personajul feminin principal, Isabelle, ar fi avut un interes pentru lectură, lucrurile ar fi decurs altfel. Fără spoilere, fără panică, nu sunt genul. Şi ce i-aş recomanda Isabellei? Sau ce aş citi eu dacă aş fi Isabella? Aş putea începe cu o carte de suflet, cu încărcătură emoţională intensă, şi anume, Hoţul de cărţi, de Markus Zusak. Sau, m-aş arunca direct în volumul „Somnambulii”, de John Saul, care este pe lista mea de lectură de ceva timp, de prin iulie-august, de când iubitul meu mi-a cumpărat-o. Nu face el prea des de-astea, dar când o face este adorabil, şi mi se umple sufletul de bucurie. Şi astfel, revin în povestea sufletelor pustii, cu partea în care dacă Jakob ar fi fost puţin mai atent cu iubita sa şi dacă i-ar fi cumpărat ceva cărţi, nişte flori, poate şi nişte ciocolată şi o sticlă de vin din când în când… hmm. Vă invit să citiţi şi voi, şi să-mi spuneţi ce părere aveţi. Între timp, sper şi eu să m-apuc de Somnambulii lui John Saul, şi să nu mor de oboseală, hihi.

 

P.S. Nu sunt deloc amuzată, ci doar extenuatăăă. Sfaturi pentru primele zile de muncă, primesc cu plăcere.

Cam atât pentru astăzi.

xoxo, Miruna.                                                      

Articol scris pentru proba numărul 16 a competiţiei Super Blog 2017.

Metodă de nani – find the #answear

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi? Ce mai citiţi?

Eu am reuşit să termin Magia ordinii, de Marie Kondo, despre care vă tot povesteam, şi despre care urmează să vă spun mai multe într-un articol … zilele astea, sper. Şi mai  citesc câteva pagini din Derivă de Joanna Kavenna, achiziţionată de la Bookfest, mereu pe fugă, prin tramvai sau autobuz. În rest, ia ghiciţi cine are aparent un job, e mega stresată, deja mega obosită, şi mega nostalgică după timp liber, vacanţe, plimbări, escapade pe la cine ştie ce filme sau evenimente… şi toată nostalgia asta m-a făcut să mă uit prin tot felul de poze, inclusiv cele din vacanţa trecută, când am fost prin zona Braşov – Poiana Ţapului. Şi ia ghiciţi peste ce poză dau?

Nu, nu aveţi cum să ghiciţi, dar vă spun eu că are legătură cu provocarea #WeAreTheAnswear.

23232074_1900461739971994_1631305917_n

Da, vedeţi bine, vesta iubitului meu a fost soluţia perfectă pentru a putea trage un pui de somn pe drumul destul de lung, parcurs cu trenul din Iaşi până-n Braşov. Atunci am fost puţin jenată de ipostaza în care am fost prinsă, dar privind retrospectiv, nu regret nimic, şi pun pariu că ai mei companioni de drum au fost de fapt doar invidioşi că nu s-au gândit ei la asta şi că nu aveau şi ei vreo vestă la îndemână. Hihi.

Şi asta nu este singura metodă prin care putem testa moda şi să ne salvăm din cine ştie ce încurcătură. Fetele cel puţin ştiu că un hanorac este binevenit dacă se nimeresc nişte “musafiri” să-şi facă apariţia pe nepregătite (da, despre menstruaţie este vorba, pentru cei pe care i-am băgat în ceaţă.), iar băieţii, sau cel puţin unii colegi de-ai mei şi-au făcut perne din geci dacă se nimerea să nu facem prima oră sau să întârzie profesorul cu pricina suficient timp cât să-i prindă somnul.

Voi, ia spuneţi-mi, aţi trecut prin astfel de situaţii în care ingeniozitatea v-a fost pusă la încercare? Dacă da, cei de la answear.ro abia aşteaptă să afle despre ce este vorba, ba chiar vă şi premiază pentru asta. Nici nu ştiţi de unde vă loveşte inspiraţia.

Cam atât pentru azi, vă urez un weekend cât mai frumos, relaxant, sau productiv, după cum vă doriţi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 15 a competiţiei Super Blog 2017.

Dincolo de orizont – o provocare de a vedea dincolo de limite

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi?

Eu abia am ajuns acasă, ia ghici, de la un film. Nu ştiu cum se face, dar aceste teme ale articolelor parcă au de fiecare dată elemente conexe cu ce mi se mai întâmplă mie. Oricum, filmul a fost foarte mişto, scaunele au fost super confortabile, singura problemă a fost că eu, ia ghiciţi ce am făcut, da, am băut un suc mare, practic jumătate de litru de suc cât am vizionat acele 10 minute de reclame, aşa că apoi, tot restul filmului încercam să nu fac pe mine, şi să fiu şi atentă la film. Dar a fost frumos. Mai mergem… Şi dacă tot mai mergem, la ce oare să mai mergem? Şi răspunsul vine aproape instant: Dincolo de orizont. (click pentru trailer)

Beyond-Skyline-mic

Beyond Skyline este un film SF, plin de aventuri, şi anume de aventurile personajelor noastre umane, puse faţă-n faţă cu o civilizaţie extraterestră nemiloasă.

Şi până una alta, mai bine zis până la lansarea filmului în cinema, pe 3 noiembrie 2017, normal că nu-mi stă mintea-n loc. Dimpotrivă, parcă a luat-o razna. Oare, oare, dacă mâine ne invadează nişte creaturi extraterestre, eu cum voi reacţiona? Voi muri penibil, sau poate eroic? Voi supravieţui şi voi învinge? Dar de cei apropiaţi mie, ce se va alege de ei? Care este secretul supravieţuirii invaziei?

Iar răspunsurile la aceste întrebări pot fi foarte variate…

  • Aş putea să mor efectiv de spaimă la aflarea veştii…
  • Sau să fiu omorâtă pur şi simplu de extratereştrii…
  • Sau poate voi fi ingenioasă, voi fi puternică, alături de cei dragi, şi vom reuşi fie să-i distrugem pe cei malefici, fie să ne ascundem undeva şi să supravieţuim, ei bine, până când vom muri oricum.

Perspectivele mele nu sunt prea optimiste în niciun caz… Şi asta pentru că eu recunosc, sunt o fricoasă şi jumătate. Chit că mă trag din popor de daci viteji. La mine a ajuns gena aia recesivă pentru frică maximă.

Aşa că nici vorbă să mă pun în piele personajului principal, detectivul Mark Corley (actor Frank Grillo) care, după ce îşi scoate fiul pe cauţiune, Trent  (actor Jonny Weston), şi se gândeşte că ziua lui nu putea merge mai rău, îşi vede fiul răpit de o navă spaţială extraterestră, într-un decor acaparat de o ciudată lumină albastră…

Evident că peripeţiile nu se opresc aici… iar cel mai surprinzător fapt este că o fetiţă deţine cheia înfrângerii extratereştrilor… Iar pentru a afla mai multe vă invit să vă luaţi partenerul, partenera, gaşca, sau de ce nu, poate chiar să mergeţi singuri la cinema -într-o escapadă solo – pentru a vedea deznodământul acestei poveşti uimitoare.

Între timp, eu mă gândesc la cum ar trebui să mă îmbărbătez şi să mă pregătesc pentru a putea rezista unei astfel de invazii. Voi? Ce idei aveţi? Aştept să-mi scrieţi în comentarii.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 14 a competiţiei Super Blog 2017.

P.S. Nu consumaţi prea multe lichide înainte de vizionarea filmului. 😀

Cărţi, cafea, apă – escapadă în Serbia?

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi? Ce mai citiţi, reuşiţi să mai citiţi ceva? Eu nu prea am avut timp de citit, nici starea necesară parcă…

Toamna îşi intră în drepturi, chiar şi în ceea ce priveşte partea mai puţin pozitivă, să spunem. Lipsă de energie, de căldură, de lumină… parcă nu-mi vine să cred că acum ceva timp mă coceam efectiv la soare şi dacă se nimerea să am treabă prin oraş o zi întreagă achiziţionam din două-n două ore câte o sticlă de apă. Dar, ce credeţi voi, că e aşa simplu să-ţi cumperi o sticlă cu apă când ai geanta plină de cărţi şi caiete şi crezi că nu mai încape niciun capăt de aţă acolo? Ei, bine, de fapt totul e foarte simplu dacă alegi sticlele de 0.5l de la La Fântâna, zvelte, care pot fi strecurate cu uşurinţă lângă teancul de cărţi.

apa-de-izvor

Iar acum că e frig tare, mai mai că mă bate un gând să-mi caut şi mănuşile, credeţi că nu mai beau apă, sau că nu mai am cărţi în geantă? Nicidecum. După o cafea sau o ciocolată caldă băute pe fugă de la un to go sau de la vreun tonomat, e musai să-mi delectez papilele gustative cu gustul numai bun al apei de izvor extrasă din dintr-o regiune de basm, cu creste de munţi acoperite de pini şi stejari, tocmai din Serbia. Ehe, dac-ar fi să-mi las imaginaţia să zburde, aş petrece câteva zile acolo, departe de agitaţia urbană, dar potolindu-mi setea cu apa La Fântâna, musai dintr-o sticlă de 0.5l, nu care cumva să uit şi de beneficiile lumii moderne.apa-de-izvor-la-fantana

Şi că tot veni vorba de lumea modernă, observ că fac ce fac şi parcă sunt acaparată de tot felul de lucruri pe care eu ar trebui să le deţin, nu să mă subjuge ele. Tocmai de aceea am mai reuşit, în ciuda dificultăţilor întâmpinate să mai citesc din Magia ordinii, de Marie Kondo.

Mai am puţin, dar aceasta nu este genul acela de carte pe care dacă o citeşti ţi se schimbă pur şi simplu viaţa. Nu. După ce ai terminat de citit prima oară, te apuci din nou. Dar de data aceasta musai cu un carneţel şi un pix alături. Şi-ţi notezi cu sârguinţă ce şi cum e de făcut, ca să-ţi faci ordine în casă, şi în viaţă. Ce am învăţat eu până acum, la prima lecturare? Să te înconjori doar de lucruri care-ţi produc bucurie, care îţi trezesc acel fior. Cum ar fi apa La Fântâna. Tocmai de aceea mi-am cumpărat astăzi nişte papucei de casă care mă fac foarte fericită. Plus că oricum aveam nevoie şi sunt super-călduroşi. Şi, cum mă vedeţi cu faţa asta obosită, leşinată, extenuată, mi-am luat şi aceşti cercei ciucuraşi, super-uşori şi comozi la purtat. Şi puteţi observa şi o bucăţică de Sisi aka Diva mea, care se reface după sterilizare, şi după corectarea unei hernii. Sper că se reface fără complicaţii. A fost o întreagă aventură să o duc la sterilizat şi am avut emoţii o grămadă… Mică mare paranteză, dacă doreşte cineva un pisoi, producţie marca Sisi, aka Diva mea, am două bucăţi adorabilicioase care abia aşteaptă să iubăreasă pe cineva dispus să le ofere o căsuţă călduroasă, iubire şi ceva păpică.

Momentan, cam atât pentru astăzi. Nu uitaţi, hidrataţi-vămai ales după cantităţile industriale de cafea şi ciocolată caldă băute cu siguranţă.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 13 a competiţiei Super Blog 2017.

P.S. Ele sunt Eva şi Lia, şi abia aşteaptă să vă iubească.

SAMSUNG CSC

Toamnă, iarnă, energie…

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Eu deja v-am zăpăcit cu răceala mea, aşa-i? Cât am stat în pat, vegetând şi ingerând cantităţi industriale de ceai, am tot analizat cum schimbarea de anotimp ne afectează atât pe noi, cât şi tot ce este în jurul nostru, natură, animale, dar şi casele noastre.

Mi-aduc aminte şi acum cum toamna, când dădea frigul, muta bunica toate florile din geam în casă. Bine, încă le mai mută, că sunt norocoasă şi bunica mea e o luptătoare, care, mai nou, are o pisicuţă neagră care-i ţine companie la citit şi la tot. Nu ştiu cum reuşeşte, cât de multe sunt ele, să le găsească un loc în casă peste iarnă, la căldurică. Şi, după ce curăţă geamurile de praf, pune în geam pernuţe decorative, dar cu scop practic, să ţină frigul la distanţă. Sigur ştiţi geamurile acelea de lemn, duble, specifice caselor bătrâneşti. Cu toate acestea, nu ştiu cum reuşeşte, dar bunica mea are o rezervă de materiale care de care mai colorate şi mai drăguţe, ca să înfrumuţeseze geamurile casei.22879464_1500286103357854_641953918_o (1)

Când eram mică nu înţelegeam pe deplin rolul acelor perne puse pe toată lungimea geamurilor, pe interior, ba chiar eram puţin revoltată de faptul că spaţiul meu de joacă se cam micşora fiind umplut cu ghivece cu săbiuţe, cactuşi, şi alte plante şi plăntuţe. Acum însă, înţeleg valoarea practică a acelui ritual de decorarea geamurilor, precum şi scopul acelor benzi adezive cu burete puse pe la uşile vechi de lemn: păstrarea căldurii înăuntru, evitarea risipei de căldură, de lemne sau de gaz, motorină, în funcţie de sobă. Recent, pentru că m-am mutat la Iaşi să merg la facultate, am avut ocazia să petrec vreo câteva ierni la bloc, şi la cămin, şi, oricât de călduroase ar fi caloriferele de acolo, nimic nu se compară cu mirosul de lemn uscat care urmează să fie pus pe foc, sau cu spatele lipit de soba fierbinte, şi nici nu are rost să îndrăznesc să compar cine ştie de gadget modern cu cărămida încălzită pe plită, pe care o puneam sub plapumă, înainte de culcare, să-mi ţină de cald în timpul nopţii.

Aşa cum şi noi ne schimbăm parcă sufletul în alte straie când dă frigul, aşa şi energia casei noastre se schimbă. Obişnuiesc, pe oriunde merg, să privesc cu atenţie casa, camerele, detaliile decorative, oamenii şi posesiunile lor, dispuse ici-colo, încercând să-mi dau seama care pe care deţine – casa pe om, sau omul casa. Cui aparţine energia ce se simte în aer? Şi nu pot să fiu atât de nostalgică vorbind despre case şi despre suflete, fără să nu recitesc următorul citat, din romanul lui Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove:

A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău.

Şi tocmai acesta este secretul unei case perfecte, nu există reţetă universală, dar fiecare simplă casă trebuie transformată într-un cămin, în acasă. Fiecare casă are semnătura ei, poartă amprenta proprietarilor, a locatarilor, este definită de lucruri mărunte, precum urmele pe de parchet de la intrare, sau covorul nemişcat din sufragerie, însă nu trebuie uitat acel detaliu, numit certificat energetic, care atestă performanţa energetică a clădirii. Acesta este eliberat de către specialişti atestaţi, numiţi auditori energetici, şi este valabil 10 ani.

Şi, aşa cum şi noi răcim, ne îmbolnăvim, ne mai curge nasul, şi avem nevoie să mergem la medic, să ne mai facem o analiză de sânge, o radiografie, aşa şi casele noastre au nevoie de termografie. Aceasta se realizează, evident, doar în sezonul rece, pentru a depista pierderile de căldură şi a găsi soluţii pentru reducerea sau chiar eliminarea acestora, în vederea unor costuri mai mici şi a unui grad mai ridicat de confort.

audit-energetic

Cam asta e treaba cu acasă… să-i păstrăm energia, să ne păstrăm energia, şi să fie totul bine.

Aştept să-mi scrieţi ce veşminte de toamnă-iarnă primeşte căminul vostru şi să-mi spuneţi cum staţi cu energia.

Seară frumoasă şi călduroasă să aveţi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 12 a competiţiei Super Blog 2017.

Plus, minus, şi Telecredit

Helău, helău. Ce mai faceţi, ce mai faceţi?

Eu mi-am revenit parţial din răceală, tot încerc să-mi fac ordine în lucruri şi nu prea-mi iese, daaaar, am descoperit o carte tare interesantă care sper să mă ajute să  fac ceea ce mi-am propus. Este vorba despre Magia ordinii, de Marie Kondo. Sper că o voi termina curând, că voi aplica metoda KonMari, şi că voi împărtăşi mai multe cu voi într-o postare ulterioară.

konmari.jpg

Între timp, ce să vezi, ce să vezi, constat că vine Crăciunul, că facturile tot vin, cum plăteşti una, cum apare alta, Halloween, decoraţiuni, cadouri, cărţi… un mic răsfăţ ici-colo… şi bani? Banii, banii, ce facem cu ei, cum facem să-i avem mai mult timp sau cum facem să-i înmulţim?

Am stat şi m-am gândit puţin, am pus pe foaie una-alta, şi am ajuns la concluzia că pentru a avea bani suficienţi totul gravitează în jurul celor două semne matematice fantastice, plus, minus, şi dacă acestea două nu sunt de ajuns, mai rămâne Telecredit.

Pe scurt, vă voi spune ce ar trebui să facem în plus, mai mult decât facem deja, şi ce ar trebui să facem mai puţin, în minus, faţă de ce facem deja.

Metoda PLUS

  • Mergi mai mult pe jos. Ai de mers doar o staţie – două? Nu mai bine economiseşti banii de bilet pentru cartea mult dorită, sau puloverul ăla superb în culori de toamnă?
  • Găteşte acasă şi pregăteşte pacheţele pentru job şi pentru cei mici. De ce? Păi, e mai sănătos, ştii exact ce conţin mâncărurile, plus că e plăcut să petreci timp în bucătărie, singur sau cu iubi, povestind despre cine ştie ce chestii mişto.
  • Ai mai multă grijă de lucrurile tale, în special haine, pantofi, genţi, dar şi gadgeturi, electrocasnice şi mobilă, şi pune accent pe calitate, nu cantitate.
  • Fă sport acasă şi citeşte ce ai în bibliotecă deja. Aceste două sfaturi pot părea cam greu de aplicat, dar încercaţi-le măcar o săptămână şi vedeţi cum e. Timp în care puneţi deoparte contravaloarea abonamentului la sală şi banii pe care i-aţi fi dat pe o carte nouă într-un plic şi verificaţi totalul la sfârşit de săptămână.

Metoda MINUS

  • Mai puţină mâncare de tip fast food, junk food, mai puţină mâncare gata preparată. De asta v-am recomandat să gătiţi acasă şi să pregătiţi pacheţele. Şi tot aici, mai puţine, spre deloc, sucuri şi cafele de la tonomat. Investiţi într-un termos bun şi pregătiţi-vă cafeaua preferată de acasă, cu sau fără lapte, zahăr, sau cine ştie ce condimente pentru cafea. Noi spre exemplu ne-am băut o bună perioadă din timp cafeaua cu cardamom.
  • Mai puţine cumpărături la repezeală şi din impuls. Faceţi liste. Cu ce aveţi acasă, menţineţi un inventar, astfel încât să nu aruncaţi mâncarea cumpărată. Eliminaţi astfel şi risipa de bani, şi de mâncare. Cosmetice, produse de curăţenie şi de machiaj. Nu cumpăraţi mai multe produse de acelaşi fel. Nu le veţi folosi în acelaşi timp şi se vor strica. Nu vă cumpăraţi unele articole vestimentare doar pentru că sunt la modă. S-ar putea să fie şi de proastă calitate şi nici măcar să le purtaţi.
  • Renunţaţi la viciile mai puţin sănătoase. Şi aici mă refer la fumat. Şi, da, vă voi prezenta acelaşi calcul bine cunoscut:

1 pachet de ţigări pe zi, sau chiar mai puţin, să spunem 2 pachete de ţigări pe săptămână, 52 de săptămâni într-un an, vreo 15 lei un pachet de ţigări, asta vine undeva la 1560 de lei pe an.

De banii aştia vă puteţi lua chiar un laptop, un telefon, o tabletă, o bibliotecă (şi nişte decoraţiuni drăguţe pentru ea) sau multe cărţi. Poate că nu pare mult, dar dacă nu reuşiţi să puneţi măcar aceşti bani deoparte într-un an, atunci cred că ar trebui să vă „reevaluaţi” viciul.

Şi acum, metoda Telecredit. (pentru momentul ăla când ai ajuns să ai atât de multe cărţi în cutii pe balcon, sub pat, pe jos, poate chiar şi în baie, şi chiar a venit momentul să îţi cumperi o bibliotecă încăpătoare.)

Telecredit este un împrumut rapid, un credit online la care poţi apela de pe orice dispozitiv conectat la internet, telefon, tabletă, laptop sau calculator. Este un credit nebancar, cu dobândă 0. Ba chiar, are şi un nume simpatic: creditul D.A.R – doreşti, aplici, rezolvi –  pentru momentele când meriţi o bibliotecă în dar.

telecredit_credit_fara_adeverinta

Voi ce metode aveţi pentru a avea ceva bani puşi la ciorap pentru urgenţe? Aştept idei in comentarii.

Cam atât pentru astăzi, încerc să ies din hibernarea asta în care-am intrat că urmează o perioadă tare interesantă pentru mine, dar, despre asta vă vorbesc la timpul potrivit.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 11 a competiţiei Super Blog 2017. Cu întârziere, da…

Geanta salvatoare

Helău, helău. Ce mai faceţi voi? Sper că nu sunteţi răciţi precum sunt eu.

În mod surprinzător, nu am mai răcit de ceva vreme, dar presupun că trebuia să mă aştept la asta. M-am trezit acum două zile panicată rău, cu nasul înfundat şi pentru că nu mai puteam să respir. După ce m-am mai liniştit puţin, am căutat prin rezerva cu medicamente ceva pentru răceală. Dar, surpriză, nu mai aveam nimic, eu care sunt mereu pregătită cu strictul necesar, că dacă ar fi după paranoia… aş trăi într-o farmacie.

Evident că în starea în care mă aflam, nicio şansă să merg pe jos până la cea mai apropiată farmacie, un drum de vreo 15 minute, dus întors. Să nu mai spun că şi ploua afară… nicio şansă. În rest ştiam că nu mai sunt în casă pastile pentru răceală… ce să fac, ce să fac… Brusc, mi-am amintit că am cumpărat totuşi nişte plicuri pentru răceală şi, cu siguranţă ar trebui să se afle încă în geantă. M-am repezit efectiv spre geanta mea, cam ponosită, care stă pe SCAUNUL, da, acel scaun cu haine, genţi, eşarfe şi ce se mai nimereşte, pe care unii dintre noi încă-l mai avem. Am deschis cutia pandorei şi am găsit în portfardul pe care îl am mereu în geantă, printre tot felul de hârtiuţe, elastice de păr, o foarfecă, un parfum, o cremă de mâini, un balsam de buze, scobitori, absorbante şi şerveţele, un minunat plic pentru răceală! MY PRECIOUS! Am dat fuga la aragaz, mi-am încălzit o cană de apă, am preparat licoarea magică, şi mi-am revenit. Apoi mi-am făcut curaj să dau o fugă până la farmacie, cât încă mai aveam energie, să mai iau praf magic. (Nu susţin automedicaţia prostească, dar acum vorbim de o răceală. Şi ştim cu toţii cum se tratează.)

După ce m-am înfofolit în geaca mea de iarnă scoasă, nu de la naftalină!, ci dintr-un sac pentru haine, încă mirosind a balsam de rufe, am decis că nu are rost să iau cu mine altceva în afară de portofel, şi-o sacoşă să mă opresc puţin şi la supermarket dacă tot îmi este în drum, să iau nişte ghimbir şi lămâie, să-mi ajute. Şi, oare la ce ar mai fi putut să-mi rătăcească mintea 15 minute pe drum până la farmacie? Că ar trebui să-mi schimb portofelul, că ăsta e prea mare, că e prea roz, că oricum trebuie să mai fac curat printre toate cardurile şi bonurile adunate acolo… Şi dacă tot mi-aş schimba portofelul, să-mi iau şi eu un rucsăcel dintr-acela micuţ, cu tot cu ciucuraş pufos la fermoar? Sau poate să-mi caut o geantă rezistentă, încăpătoare, şi bine compartimentată, pentru că am mereu măcar o carte la mine, şi o agendă, şi uneori o tabletă de 10 inch, plus rezerva de medicamente şi plasturi de urgenţă, să nu mai spun de măcar două sacoşe din punga cu pungi, că nu se ştie când mai fac ceva cumpărături, şi să nu uităm de o sticlă cu apă şi ceva de ronţăit… ce să mai, mi-am făcut inventarul complet în minte până am ajuns acasă. După ce mi-am făcut un ceai cu lămâie şi ghimbir şi am mâncat un sandwich, m-am aşezat la calculator, şi răspunsul tuturor problemelor şi nevoilor mele a apărut cât ai zice… answear.ro.

Vă spun pe ce am pus ochii, şi aştept să-mi spuneţi ce părere aveţi.

Acest portofel adorabil, adorabil… cum să nu te îndrăgosteşti de el? Plus că e şi super-bine compartimentat. Şi această geantă, simplă, dar, la fel, bine compartimentată, pe care o pot purta la aproape orice. Pe mine clar mă reprezintă.

Şi, cam asta fac de câteva zile, caut diverse chestii pe net, pentru că îmi lăcrimează ochii şi nu pot să citesc mai nimic, oricât aş încerca. Mâine sper să fie mai bine, că plănuiesc să-mi fac curaj şi să dau o raită prin librării. Voi?

xoxo, Miruna

Articol scris pentru proba numărul 10 a competiţiei Super Blog 2017.

 

 

Cină pentru The King, Stephen King

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Pe mine presimt că mă prinde o răceală, şi, odată cu răceala şi o poftă de un hamburger mare şi gustos, cu multă brânză cheddar şi o porţie zdravănă de cartofi prăjiţi alături. Totuşi, până ajung eu să mă răsfăţ cu bunătate de hamburger, citind tot felul de noutăţi despre recentele evenimente la care participă autorul meu preferat, Stephen King, cu mâncarea în gând, am dat şi peste un articol în care The King povesteşte care sunt mâncărurile  lui preferate sau mai puţin preferate.

14910436_836589353147315_1959998364823243242_n

Astfel, am descoperit că meniul preferat al autorului, numit şi Steve’s monster’s menu, constă în:

  1. Somon la cuptor, făcut cam 30 de minute, la 350 de grade, glazurat cu unt, lămâie şi puţin zahăr brun.
  2. Orez Jambalaya, despre care habar nu aveam, până acum. Evident că am descoperit tot felul de reţete, dar pare delicios indiferent de varietatea de ingrediente folosite.
    Cheesecake, o felie monstru, sau două felii. Putem intui că desertul preferat al lui Stephen King este puţin atipic, dar delicios. Pentru că este vorba despre un cheesecake cu merişoare şi portocale. Yummy.

Însă, dacă ar fi să gătesc ceva pentru Stephen King, dacă am sta de vorbă, sau mai bine zis dacă eu l-aş urmări fascinată cum vorbeşte despre orice, aş încerca ceva uşor diferit, punându-mi puţin creativitatea la încercare. Ştiu că şi lui Stephen King îi place şi pâinea de casă, deci am fi doi fani pâine şi miros de pâine proaspătă. Tocmai din acest motiv, aş vrea să fac nişte tartine cu somon după reţeta lui Stephen, cu pâine de casă. Cum nu mă pricep la făcut pâine, recunosc, pentru că mi se pare efectiv o artă şi o muncă asiduă, aş apela la ajutorul unei maşini de pâine, dar voi alege cea mai simplă reţetă din manual, doar că în loc de clasicul ulei menţionat în reţetă aş vrea să folosesc ceva special, pregătit cu cea mai eficientă presă de ulei la rece, şi anume ulei de migdale. Cred că aroma uleiului de migdale se va simţi minunat în pâine şi în combinaţie cu somonul la cuptor, mai ales pentru că va fi un ulei pur, preparat pe loc, fără aditivi şi conservanţi.

logo-yoda_1504191001-300x300

V-am spus deja că voi folosi cea mai eficientă presă de ulei la rece, şi anume presa de ulei YODA Home Pro. Este compactă, pentru a-şi găsi locul în orice bucătărie, dar are şi un motor puternic, pentru a stoarce uleiul din ingrediente proaspete în confortul casei tale. De asemenea, este disponibilă în trei culori – gri, portocaliu şi roşu – iar mie tare-mi face cu ochiul portocaliul ăla aprins, mai ales că magazinul profistore.ro are promoţii YODA de nerefuzat.

Yoda-orange

Nu ştiu vouă, dar mie îmi plouă-n gură deja. Partea bună este că am plănuit o gustare sănătoasă, pe care chiar s-ar putea să o pun în practică de Halloween, doar că s-ar putea să fiu doar eu cu iubitul meu, mâncând bunătăţuri şi uitându-ne la un film de groază, într-un decor portocaliu. V-am spus eu că-mi face cu ochiul presa de ulei portocalie!

Cam atât pentru astăzi, nu mai pot de oboseală, răceală şi toate alea. Iar mâine mă aşteaptă o nouă serie de peripeţii.

V-am lăsat, dar aştept să-mi scrieţi cu ce autor sau celebritate aţi vrea să luaţi cina şi ce aţi servi.

xoxo, Miruna.

Articol scris pentru proba numărul 9 a competiţiei Super Blog 2017.

Toamna asta, fall in love with COLOP

Helău, helău. Ce mai faceţi?

Eu vă scriu de pe meleaguri bucovinene, din casa în care am copilărit. Am revenit acum pentru câteva zile, să-mi văd familia şi să îi mai aduc un membru. Cu toate peripeţiile posibile, am adus o pisicuţă de la Iaşi, acasă la Siret. (Da, e locul ală de pe hartă în apropiere de unde se-agaţă-n cui. Şi a fost capitală a Moldovei.) Am ajuns obosiţi şi puţin flămânzi, dar ne-am încărcat bateriile destul de repede. Eu cu o cină acompaniată de un pahar de vin, pisi cu mâncarea ei specială. (Dar am dubii dacă este sau nu sătulă pentru că mai şi muşcă din laptopul meu câte puţin din când în când. Hihi.)

Acum, cuprinsă de atmosfera din camera în care mi-am petrecut câţiva ani buni, citind şi scriind printre căni de cafea şi prăjituri de casă, nu pot decât să mă destind puţin şi să fac un tur al biliotecii părinţilor mei. Găsesc aici de la cărţile tehnice, de electronică ale tatălui meu, până la romanele siropoase ale mamei, sau nelipsiţii clasici, precum Dostoievski sau Preda. Îmi face o nespusă plăcere să le răsfoiesc, să le văd aranjate după autor, după editură sau după colecţie, dar cel mai mult îmi place să văd dacă au însemne personale.

Unele volume au fost primite cadou, şi au câteva rânduri scrise cu urări de La mulţi ani iar altele au fost pur şi simplu cumpărate, de plăcere sau de nevoie. Cu toate acestea, cărţile mamei mele păstrează pe primele pagini data şi locul de unde au fost achiziţionate, cu scrisul ei mărunt de mână. Cărţile tatălui meu poartă însă o amprentă mai profesională, mai sobră, şi anume, sunt ştampilate cu textul „BIBLIOTECA PERSONALĂ COPOIU A.”.  Fiind aşadar fiica părinţilor mei, am şi eu volume pe care am scris locul şi data achiziţiei, cu scrisul meu anapoda, şi am şi o dorinţă devenită aproape omniprezentă de a deţine o ştampilă personalizată pentru propria mea bibliotecă.

colop edited

Chiar dacă nu sunt o persoană cunoscută, şi nici nu obişnuiesc să-mi împrumut cărţile decât apropiaţilor, din cauza unor evenimente nefericite, mi-ar plăcea mult ca volumele pe care le deţin să poarte sigla „Miruna şi poezie”, în speranţa că, dacă, peste cine ştie câţi ani, când eu voi fi oale şi ulcele, cei cărora le vor ajunge pe mână părţi din sufletul şi din biblioteca mea, poate îmi vor descoperi blogul antic prin colţurile uitate ale internetului.

Dacă ar fi să aleg acum la ce firmă aş apela pentru realizarea ştampilei mele personalizate, aş alege fără să clipesc COLOP România. De ce? Pentru că este lider de piaţă în distribuţia ştampilelor la noi în ţară şi are în spate 15 ani de experienţă şi profesionalism.

colop4

Şi apreciez enorm grija pentru mediul înconjurător de care dau dovadă cei de la COLOP, oferind ştampile cu amprentă de carbon neutră, ştampile realizate din plastic reciclat şi ştampile confecţionate din biopolimeri biodegradabili. Ei, cât de tare e asta?

Iar site-ul lor este şi mai tare. Găsiţi efectiv acolo ştampile pentru firme, medici, avocaţi, ştampile cu plăcuţă de text personalizată, ştampile cu protecţie antibacteriană ( cu ioni de argint, despre care eu una habar nu aveam că există, dar sunt bucuroasă că le-am descoperit), ştampile cu dată (faimoasele datiere), ştampile cu text predefinit, numărătoare (ştampile cu cifre), şi multe, multe alte produse şi servicii conexe.

Nu cred să fie român care nu s-a întâlnit măcar o dată-n viaţă cu vreo ştampilă, fie cu datierele de la oficiile poştale, sau cu ştampila liceului pe adeverinţa de elev, sau cu ştampila medicului pe reţetele pentru medicamente. Chiar şi cei mici, prichindeii de grădiniţă, au propria lor gamă de ştampile, cu modele care de care mai haioase şi colorate pentru a-i ţine ocupaţi cât mai mult timp.

Iar asta tocmai mi-a dat o idee. Cărţile nu sunt singura mea pasiune, şi cum fiecare sesiune de lectură este însoţită de un partener pufos care toarce de numa-numa, mie-mi trebuie musai şi o ştampilă cu nişte gheruţe de pisică, şi, de ce nu, şi cu o siluetă de pisică, eventual, precum modelul de mai jos.

animal-paw-print-clipart-17

Între timp, pe mine mă ştampilează cu nişte gheruţe ascuţite năstruşnica asta de pisi pe unde apucă: pe mâini, pe spate, pe gât… cum altfel se recunoaşte un iubitor şi un posesor de felină feroce?

Cam atât pentru astăzi, merg şi eu la somn că pisi deja sforăie uşor, şi vă las cu un îndemn numai bun al celor de la COLOP, Să ne bucurăm de toamnă. Şi cred că nu mi-ar strica o ştampilă şi cu o frunză…

toamna colop

xoxo, Miruna.

Acest articol a fost scris pentru proba numărul 8 a competiţiei Super Blog 2017.