Ce cărţi de Stephen King am citit eu şi poţi citi şi tu

Helău, helău.

Ştiu că am un program (program e mult spus)  haotic de postat aici pe blog, dar, asta este. Aşa că, fără alte cuvinte de introducere, vă spun că astăzi vorbim despre autorul meu preferat, Stephen the King, şi despre ce cărţi scrise de el am citit eu până acum.

  1. Carrie (1974) – am citit-o prin liceu şi mi-a plăcut; ştiu că am văzut şi ecranizarea cam tot pe atunci, dar nu m-a impresionat aşa tare.
  2. Salem’s Lot (1975) – evident, tot în liceu am citit-o, undeva prin luna mai, că-mi aduc aminte că erau mulţi cărăbuşi şi eu încercam să citesc afară. Sincer, nu-mi aduc aminte despre ce era vorba, dar îmi aduc aminte că am citit-o cu plăcere, fără întreruperi şi fără să mă forţez, iar asta este suficient.
  3. Christine (1983) – despre cartea asta îmi aduc aminte că eram puţin cam reticentă pentru că, la vremea respectivă nu aveam cine ştie ce cunoştinţe despre maşini – nu că acum aş avea cine ştie ce, dar cu siguranţă ceva mai multe decât atunci, plus că am şi permis de conducere acum. Dar m-a captivat, şi mi-aduc aminte şi acum cât de somn îmi era şi nu puteam pune cartea jos. Şi, ecranizarea, deşi avea o calitate video nu tocmai mulţumitoare, m-a ţinut cu sufletul la gură. Recomand! – indiferent că vă pricepeţi sau nu la maşini. 😀
  4. Pet Sematary (1983) – Cimitirul animalelor a fost a doua carte de Stephen King pe care am citit-o şi m-a marcat pe viaţă aş putea spune. A good book, indeed! Plus că, la fel, ecranizarea e epică. Şi, din câte am văzut, în 2019 va apărea o nouă ecranizare, aşa că, abia aştept.
  5. Misery (1987) – Ei bine, am început cartea aceasta de vreo 3 ori cred, de când mi-am cumpărat-o şi până luna aceasta, când am citit-o până la urmă. Cred că a treia oară a fost cu noroc. Psihologică, cu un puternic impact emoţional aş putea spune, dar clar o recomand! Şi, acum am văzut că există şi o ecranizare din 1990, aşa că, e pe lista de văzut.
  6. Jocul lui Gerald (1992) – pe asta am citit-o anul trecut, pură coincidenţă faptul că anul trecut a apărut şi ecranizarea, că oricum nu am apucat să o văd, dar e pe lista mea, evident.
  7. Dolores Claiborne (1993) – cred că tot anul trecut am citit-o, pentru că îmi aduc aminte că există o legătură între cartea aceasta şi o altă carte scrisă de Stephen King – nu o să vă spun care. Deşi, prin liceu ştiu că găsisem o ediţie a acestei cărţi în engleză la biblioteca orăşenească, dar nu am reuşit să o parcurg, deşi o începusem de vreo 2 ori. Şi, evident, acum am văzut că are şi asta o ecranizare din 1995, aşa că … movie time.
  8. Lisey’s Story (2006) – Povestea lui Lisey este prima carte de Stephen King pe care am citit-o şi care m-a făcut să mă îndrăgostesc de stilul lui de scriere. Şi, cumva, parcă tocmai de asta mi-e frică să o recitesc, deşi mi-ar plăcea, pentru că nu aş vrea să îmi schimb părerea despre cartea asta. Şi pe asta ştiu sigur când am citit-o, la începutul lui 2011, că a şi coincis cu o anume perioadă din viaţa mea.
  9. Blaze (2007) – scrisă sub pseudonim – Richard Bachman, am citit-o în iarna primului an de facultate. Din nou, nu-mi aduc aminte mare lucru, dar a fost o lectură plăcută.
collage

first book covers

Iar acum, partea în care vă spun şi de cărţile pe care nu le-am mai terminat, şi anume The Shining (1977) şi From a Buick 8 (2002). The Shining nu cred că va mai avea vreo şansă de la mine, deşi filmul cu Jack Nicholson a fost bunuţ. Dar Dintr-un Buick 8 încă se află la mine în bibliotecă, aşa că s-ar putea să o citesc cândva.

Şi, în wishlist am Cell (2006), On Writing (1999/2000), The Green Mile (1996) şi Bag of Bones (1998). 

Cam atât pentru astăzi, aştept să-mi spuneţi şi voi ce părere aveţi despre cărţi, despre filme, despre autor… 🙂

xoxo, Miruna.

Advertisements

Penultimul bookhaul al lui 2018?!

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Despre mine ar fi multe de spus acum, aş avea multe de împărtăşit, dar mă limitez, să nu vă plictisesc. Dar, după cum v-aţi dat seama deja din tilul, astăzi este vorba despre un bookhaul. Dar, cu toate acestea, sigur vă întrebaţi de ce să fie oare penultimul bookhaul al anului 2018 când suntem abia la sfârşitul lunii mai?

No automatic alt text available.

Ei, bine, am decis ca până în luna decembrie să nu îmi mai cumpăr cărţi. Deloc. Ştiu, este un adevărat exerciţiu de voinţă dacă mă întrebaţi pe mine, dar mi-ar plăcea să-l pot duce până la capăt. Nu că aş avea atât de multe cărţi necitite în bibliotecă, dar am suficiente, şi ar fi cazul să le citesc, asta în primul rând. În al doilea rând, poate reuşesc astfel să economisesc ceva bani, şi, de ce  nu, să mă răsfăţ în decembrie cu ceva bunătăţi literare.

Voi v-aţi propus astfel de lucruri? Aţi reuşit să le duceţi la îndeplinire? Eu recunosc că am mai încercat, dar nu am reuşit să nu-mi cumpăr măcar câte ceva, dar acum parcă sunt mai motivată ca oricând.

Şi, aici, o mică-mare paranteză. Nu ştiu câţi dintre voi sunt familiarizaţi cu “talciocul”, nici eu nu eram până să ajung în Iaşi şi să-l cunosc pe prietenul meu, dar este un fel de târg de vechituri, sau, mă rog, un mod pentru ca oamenii cu posibilităţi reduse să mai facă un ban, aşa că vin cu diverse lucruri de vânzare într-un spaţiu special amenajat. Şi când spun lucruri diverse, chiar că sunt diverse. De la chestii electronice mai mult sau mai puţin vechi, mai mult sau mai puţin funcţionale, până la jucării şi jucărele sau cărţi.

Recunosc – mi-am cumpărat şi eu nişte cărţi din talcioc, la preţuri minuscule, 1-2 lei, dar încă nu le-am citit – of, of, noutăţile literare sunt mai atractive. Cu toate acestea, ce am văzut ultima dată când am fost în talcioc mi-a lăsat un gust amar şi o stare de rău fizic. Nişte indivizi, pentru că nu au reuşit să vândă până la sfârşitul programului nişte cărţi şi alte obiecte, pur şi simplu le rupeau, le distrugeau şi le călcau în picioare pentru a nu mai putea fi citite sau luate de altcineva şi vândute ulterior.

Trist, foarte trist nivelul la care suntem, nivelul la care acţionăm…

Cu toate acestea, poate ştiţi şi voi, dacă aveţi cont pe siteul celor de la Cartepedia că, acum, la actualizarea datelor şi politicilor de pe site după prevederile GDPRGeneral Data Protection Regulation – primeaţi un voucher de 30 de lei, valabil pentru comenzi în valoare de peste 100 de lei. Zis şi făcut, cum să renunţ eu să primesc noutăţile livreşti? Aşa că, mi-am început promisiunea de a nu mai cumpăra cărţi până în decembrie după ce am plasat o comandă pe site. Şi vă arăt în cele ce urmează ce mi-am luat.

Cred că aţi auzit cu toţii de Gillian Flynn sau de Gone Girl – Fata dispărută (click pentru recenzia mea).  Eu am şi citit acest roman acum 4 ani – wow! – şi acum simţeam nevoia să citesc un alt thriller, aşa că am ales romanul Obiecte ascuţite al autoarei.

După o scurtă internare la un spital de psihiatrie, jurnalista de investigaţii Camille Preaker se confruntă cu o sarcină dificilă: trebuie să se întoarcă în orăşelul unde a copilărit pentru a investiga moartea a două fete.

Camille n-a mai vorbit de mult cu mama ei nevrotică şi ipohondră şi cu sora vitregă, pe care aproape că nici n-o cunoaşte: o puberă atrăgătoare, cu o putere ciudată asupra localnicilor.

Instalată în fosta ei cameră din vechea casă a familiei, Camille îşi dă seama că se identifică prea mult cu victimele. Bântuită de propriii demoni, trebuie să dezlege puzzle-ul psihologic al trecutului, dacă vrea să afle adevărul şi să supravieţuiască reîntoarcerii acasă.

Următoarea pe listă a fost cartea lui Lauren Wolk – Wolf Hollow. Aceasta face parte din colecţia violet history a editurii Arthur, colecţie de care sunt iremediabil îndrăgostită, mai ales pentru că am citit şi cărţile Numără stelele de Lois Lowry şi Războiul care mi-a salvat viaţa de Kimberly Brubaker Bradley. Ştiu, sunt volume pentru copii, dar faptul că au ca temă războiul, şi mai ales felul în care este acesta perceput de nişte copii, le fac “must read” pe lista mea.

Chiar dacă războiul pare fără sfârșit, Annabelle trăiește o viață liniștită într-un orășel din Pennsylvania anului 1943. Merge la școală alături de frații ei, iar acasă adună puf din tecile de ceara-albinei, pe care marina îl folosește la vestele de salvare. Pe câmpurile de la Wolf Hollow Annabelle îl întâlnește uneori pe Toby, un veteran de război retras și tăcut care fotografiază animale și flori.

Apele devin tulburi când apare Betty, o fată întotdeauna dispusă să le cauzeze celorlalți necazuri. Logica marelui război care a cuprins lumea pune stăpânire și pe istoriile mici ale sătenilor: pe fronturile de la Wolf Hollow, bunătatea găsește cu greu sorți de izbândă, iar cruzimea dă amploare conflictului.

Cea din urmă carte face parte din colecţia musai a editurii Art, şi am ales-o după ce am văzut recenzia(click!) Elenei, de pe Elena scrie. Este aşadar vorba despre Viaţă după viaţă de Kate Atkinson, şi este un monstru de carte. Dar mă bucur că a ajuns în posesia mea.

Cu toţii experimentăm, în cele mai ciudate momente, acel sentiment pe care îl numim déjà-vu. Pentru Ursula Todd, însă, déjà-vu-urile sunt semne ale unei vieţi trăite la nesfârşit. Cum ar fi dacă ai putea să-ţi iei viaţa de la capăt, din nou şi din nou?

Şi, cumva, ca un îndemn pentru mine, am primit şi un sticker superb în coletul de la cartepedia, sticker realizat de Irina Rusu, o tipă pe care o urmăresc pe toate canalele de social media şi de care nu mă mai satur. 😀

 

citeste-ma

Citeşte-mă! by Coffentropy

Cam atât pentru astăzi, momentan mă confrunt cu acelaşi probleme în fiecare zi – mereu am câte o idee pentru vreun articol, dar fie nu am cum să-l scriu pe loc, fie apoi uit despre ce era vorba, sau pur şi simplu amân articolul respectiv pe perioadă nedeterminată. Sper totuşi să depăşesc acest lucru cât de curând, dar nu promit nimic.

Până la următorul articol, vă aştept părerile în comentarii.

Voi ce cărţi menţionate aici aţi citit deja? V-au plăcut sau nu? De ce?

Care sunt planurile voastre de lectură pentru vara asta? 🙂

xoxo, Miruna

 

 

Carte de identitate de Sanda Nicola

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Eu sunt în ultima mea zi de mini-concediu, şi era cât pe ce să nu vă mai povestesc nimic nici de data asta, fir-ar ea să fie de avalanşă de evenimente, de oboseală, că nu se putea fără, etc. etc.

Dar,  să vă spun cum am ajuns eu să citesc această carte, publicată la editura Storia, cu un titlu parcă simplu, de la care parcă nici nu prea ai vreun indiciu despre  ce o fi, cu o tipă pe copertă, care zâmbeşte frumos…

ci

Ei bine, să le luăm pe rând. Sanda Nicola este jurnalist. Informaţia asta pentru mine a fost un fel de nucă în perete. Pentru că, la cei 22 de ani ai mei, nu mă uit la televizor şi nici fană a ştirilor online nu sunt. Când eram acasă la ai mei, vrând-nevrând, mă uitam cu bunica la televizor, şi mai prindeam şi eu una alta. De când am ajuns în Iaşi, acum 4 ani, nici n-am simţit nevoia, şi nici nu m-am mai uitat la televizor decât ocazional la vreun film, dacă mă lovea insomnia, sau pe TLC – asta e, plăcerea mea vinovată să mai casc ochii la vreo emisiune de pe-acolo, din an în Paşti.

Aşa că, de unde să ştiu eu cine e Sanda Nicola, care-i viaţa ei, cum e cu viaţa de jurnalist în România – dar şi în afară, după cum am aflat ulterior – şi multe altele. Totuşi, de vreo câteva zile chipul ei zâmbitor îmi apare peste tot – facebook, instagram, pe bloguri – deja mă pusese pe gânduri. Cât dau eu rapid o căutare pe sfântul goagăl să văd o descriere a cărţii, ceva, cum primesc notificare despre un event care are loc la Iaşi, la Cărtureşti. Două clickuri – ce să vezi, lansare de carte – Sanda Nicola. În mintea mea îmi zic, gata nu se mai poate. Mă duc şi eu, că tot sunt liberă, fie ce-o fi. Între timp, fac rost de carte, chiar în ziua lansării, cu câteva ore înainte, şi mă apuc de citit, măcar câteva pagini, acolo, să ştiu şi eu cu ce se mânâncă.

Mai are rost să vă spun că primele 2 capitole m-au cucerit? Că, în ciuda diferenţei de vârstă dintre noi două, m-am regăsit în cuvintele şi emoţiile ei? Şi, s-o spun pe aia dreaptă, la început eram cam reticentă – cum adică să te emoţioneze o carte, aşa, una – două – şi mai ales, o carte abia lansată ? Dar nu puteam să mă înşel mai mult. Pentru că această carte este efectiv o bucată de om – o bucată din Sanda Nicola, din sufletul ei, şi este imposibil să nu rezonezi măcar puţin cu ea, măcar câteva paragrafe, sau câteva pagini. Nu vreau să vă dau spoilere, nu vreau să fac rezumatul cărţii, sau să vin aici cu citate, pentru că nu ar mai avea niciun farmec. Dar chiar trebuie să citiţi cartea.

Acum, să vă spun şi despre lansare? Ei bine, în ziua lansării eram destul de agitată – să merg, să nu merg – poate n-am ce căuta acolo, cine ştie ce oameni mai vin, cum să mă duc eu singură acolo, etc. etc. Dar, mi-am făcut curaj şi m-am dus. Mi-o plăcea, bine, stau, nu mi-o plăcea, asta este plec. E dreptul meu să aleg, nu? Zis şi făcut. Am ajuns la librărie, m-am apropiat de zona destinată eventului şi… am fost cucerită. De Sanda, de felul cum se mişca şi cum vorbea cu cei deja ajunşi acolo… Cum să vă explic eu, parcă era ceva magic. Sau, pe româneşte, fata asta are lipici la public. M-am aşezat pe un scaun şi acolo am rămas, până la final, hotărâtă să ascult tot, să mă bucur că am ajuns până acolo.

Nu ştiu ce cred cititorii blogurilor despre cei care scriu pe bloguri, dar poate îşi închipuie că au zeci de cărţi semnate de autori şi poze cu ei, dar, la lansarea aceasta am căpătat eu primul autograf. Nu ştiu cum se simt autorii când dau autografe, dar eu, aşteptând să primesc acele câteva cuvinte scrise pe prima pagină a cărţii, m-am simţit mai mândră ca oricând. Mândră de mine că am avut curajul să vin la eveniment, şi să schimb câteva vorbe cu autoarea, depăşindu-mi, cel puţin pentru moment, frica de a mă adresa altor oameni, şi de a fi observată la rândul meu de alţi oameni, de toţi ceilalţi prezenţi acolo.

Cartea asta este pentru cei care se ceartă cu părinţii, dar şi pentru părinţii care nu-şi înţeleg copiii adolescenţi, şi nu numai, pentru cei cu facultate, dar şi pentru cei “Fără studii superioare”, cum este intitulat un capitol al cărţii, pentru cei credincioşi, şi pentru cei mai puţin credincioşi, pentru cei siguri pe ei, dar şi pentru cei mai puţin siguri, pentru cei panicaţi şi anxioşi, dar şi pentru cei care cred că nu-i mai poate impresiona nimic.

Carte de identitate este o lectură rapidă, plăcută, deşi prezintă adevăruri mai puţin plăcute, şi e genul acela de carte pe care o păstrezi în bibliotecă să o reciteşti – când îţi vei da licenţa, sau când te vei apuca de altă facultate, când vei avea un copil, sau când vei simţi cu adevărat că-i înţelegi pe ai tăi.

Mulţumim, dragă Sanda, că ai împărtăşit cu noi toate aceste lucruri, mulţumim că ne cucereşti cu felul tău de a fi, şi sper că ne vom revedea şi că ne vom reciti.  

P.S. Eşti mult mai frumoasă în realitate decât în poze, dar cred că toată lumea îţi spune asta.

xoxo, Miruna.

 

Fata cea bună de Mary Kubica

Helău, helău.

Astăzi vă povestesc câte ceva despre o carte tare mişto, pe care nu-mi vine să cred că am citit-o abia acum, deşi ea este publicată în 2014 şi tradusă la noi anul trecut –  în 2017 – de Cristina Nemerovschi şi publicată la Herg Benet, evident, în colecţia Herg Benet Passport.

thegoodgirl.jpg

“Un thriller care îi va face pe cititori să se întrebe ce se întâmplă cu adevărat până la ultimele pagini.” (Booklist)

Ştiţi deja că mie nu îmi plac spoilerele, aşa că nici nu vă dau, dar, cartea asta este atât de bine scrisă, cu perspective care se îmbină de minune, încât ultimele pagini ale cărţii sunt cireaşa de pe tort. Un tort atât de bun, că ai mai vrea unul. Chiar ar fi foarte tare să existe o continuare, sau încă un volum care să prezinte şi perspectiva Miei, pe lângă celelalte perspective din care este scrisă cartea.

Cine este Mia? Păi, evident, fata cea bună, Mia Dennett, fata influentului şi cunoscutului judecător Dennett, care dispare într-o seară dintr-un bar, cu un tip misterios.

Dispariţia acesteia pune în mişcare departamentul de poliţie, în frunte cu detectivul Gabe Hoffman, un bărbat bine, un personaj interesant, puternic, dar şi sensibil, cu un simţ al intuiţiei fenomenal.

Dacă din ce am citit, judecătorul nu pare prea impresionat sau marcat de dispariţia mezinei lui, soţia acestuia, mama Miei, Eve Dennett, este complet răvăşită, cuprinsă şi copleşită de gânduri de tot felul, despre ea, despre statutul ei, despre fiica ei dispărută, şi îşi pune tot felul de întrebări despre modul în care şi-a crescut cele două fete. “Dacă, dacă, dacă…”

Perspectivele narative sunt structurate deci pe capitole precum “Gabe – Înainte”, “Gabe – După”, “Eve – Înainte” şi “Eve – După”. Înainte fiind perioada dispariţiei Miei, după, perioada după ce aceasta este găsită şi readusă în “sânul familiei”. Nu, acesta nu este un spoiler, aflaţi aceste lucruri încă din primele pagini ale cărţii.

Dar este absolut superb felul în care aceste perspective, modul de gândire şi de acţiune al detectivului Gabe Hoffman şi îngrijorarea şi disperarea Evei Dennett, se combină cu perspectiva lui Colin Thatcher, bărbatul misterios cu care Mia părăseşte barul în seara dispariţiei ei.

Mi-a plăcut mult absolut totul la cartea asta, personajele bine construite, naraţiunea simplă şi concisă, descrierile potrivite – nu prea lungi, nu inutile, ci potrivite pentru captarea atenţie şi conturarea unui cadru care să te absoarbă cu totul în carte, dialogurile, monologurile, gândurile de tot felul ale personajelor…

Aveţi aici un exemplu:

“E genul de tipă care te învaţă chestii fără să îţi lase senzaţia că se străduieşte să o facă. Se pricepe şi la păsări, îmi explică cum recunoaşte care sunt femele şi care masculi. Zice că a observat că, la cele mai multe specii, masculul e cel arătos, în timp ce femela e mai ştearsă. La păuni, lei, raţe se aplică treaba asta. Eu, până acum, nu observasem diferenţa. Probabil nici ea n-ar fi atât de ofesată de misoginismul naturii dacă n-ar fi fost dezamăgită de fiecare bărbat care a intrat vreodată în viaţa ei.”

Cei de la Publishers Weekly afirmă că “Romanul spectaculos al lui Kubica va încuraja comparaţiile cu Fata dispărută.”, dar eu nu prea sunt de acord cu acest lucru. Dacă este o asemănare între Fata dispărută şi Fata cea bună, este aceea că după ambele lecturi mi-am dorit să ştiu mai mult despre fiecare “fată” în parte şi despre ce se mai întâmplă în continuare.

Şi, cumva, în cartea asta nu există neapărat personaje pozitive sau personaje negative, iar lucrul acesta este “elucidat” de epilogul cărţii. Fiecare a procedat după cum a considerat, iar toate aceste acţiuni au construit o poveste care merită citită, suspans şi … nevoia de a şti mai mult despre tot ce s-a întâmplat sau s-ar putea întâmpla în continuare.

Dacă aţi citit-o vă aştept părerile în comentarii, dacă n-aţi citit-o, v-o recomand cu drag; eu una i-am dat 5 steluţe pe goodreads.

Cam atât pentru astăzi… Momentan nu ştiu ce să citesc mai departe, dar mă decid eu. Dar dacă aveţi sugestii, le primesc cu mare drag, şi ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

Un fel de unboxing primăvăratic

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Noi abia am ajuns acasă după ce am ieşit puţin în oraş, după ceva vreme, având în vedere ce program încărcat avem, aşa că abia acum reuşesc să scriu aici câteva rânduri.

Aşadar, să începem cu începutul. Luna trecută am participat la un concurs pe facebook, orgnizat de cei de la National FM Romania în parteneriat cu Libris. Şi, ce să vezi, am câştigat. Am trimis datele de contact, toate bune şi frumoase, şi am aşteptat, şi am tot aşteptat. Până ieri, când coletul mult aşteptat a ajuns, teafăr şi nevătămat, şi mai voluminos decât mă aşteptam.

Şi, conţinutul a continuat să mă surprindă în mod plăcut, pentru că, ia ghiciţi, sunt doar autori români.

Prima carte este Itinerarii din China, de Aurelia Stoie Mărginean, care are nişte ilustraţii absolut superbe.

itinerariidinchina

Cea de-a doua este Inocenţa păcatului, de Marius Albert Neguţ. Cred că, încet-încet, tot aruncând priviri acestei coperte enigmatice, voi duce cartea asta în topul listei cu cărţi de citit cât mai repede. Dacă aţi citit-o, vă aştept părerile musai!

inocentapacatului.jpg

Cea de-a treia mi-a adus puţin aminte de orele de română şi de analiza şi interpretarea textelor, dar cred că va fi o lectură bună, din care sper să am câte ceva de învăţat, şi, cine ştie, poate mă loveşte inspiraţia şi mai scriu şi eu ceva. Este vorba de Sentimentul iubirii în opera unor poete ilustre, de Mircea Manta.

sentimentuliubiriiinoperaunorpoeteilustre.jpg

Cea de-a patra, dar nu cea din urmă, este Vinovatul de Elena – Cristina Militaru, care vine în două volume, cu un aspect tare frumos şi îmbietor.

vinovatul.jpg

Update: Public acest articol abia dimineaţă pentru că aseară… nani. :)) Dar poate-i mai bine aşa, să-l citiţi şi voi la cafeaua de duminică.

Acum mă duc să-mi beau cafeaua afară şi să mai citesc puţin din Fata cea bună, de Mary Kubica, apărută la noi în colecţia Herg Benet Passport, tradusă de autoarea Cristina Nemerovschi. 

Cam atât pentru moment.

xoxo, Miruna.

 

În spatele uşilor închise de B.A. Paris

Helău, helău.

Zilele trecute vă spuneam pe instagram că eram în oraş cu ceva treburi şi, prinzând o pauză, am terminat cartea În spatele uşilor închise de B.A. Paris, apărută la noi la editura Trei, în colecţia Fiction Connection, şi că regretam că nu aveam laptopul la mine să scriu imediat o recenzie, plus că nici nu aveam o altă carte la mine pe care să o citesc.

behindcloseddoors.jpg

În fine, acum, că a trecut ceva timp, şi Paştele, alea, alea, parcă mi-a pierit tot entuziasmul pe care îl aveam pentru cartea aceasta.

Dar, să începem cu începutul. După ce am citit Cuplul din vecini de Shari Lapena, apărută tot la Trei, tot în aceeaşi colecţie, am vrut să citesc şi În spatele uşilor închise. Descrierea m-a atras într-o oarecare măsură, plus că am văzut volumul peste tot pe instagram şi pe facebook.

Jack si Grace sunt un cuplu desprins din povesti. Jack e manierat, aratos, un avocat de succes. Grace e frumoasa, buna gospodina si pare indragostita la nebunie de sotul ei.

Sunt imposibil de separat si lumea ii vede mereu impreuna.

Prietenele si-ar dori ca Grace sa iasa cu ele la pranz sau macar la o cafea.

Unii cred ca aceasta este dragoste adevarata. Altii se intreaba de ce Grace nu raspunde niciodata la telefon. Si de ce are zabrele la fereastra dormitorului.

Unde se termina iubirea si unde incepe teroarea? Ce ascunde casa perfecta? Ce pret are casnicia desavarsita?

********************************************************************************

“Un thriller psihologic de care nu te poti dezlipi.” – Library Journal

“In spatele usilor inchise ne ofera o poveste in acelasi timp extrem de credibila si infricosatoare.” – The Associated Press

“In mod garantat, debutul lui B. A. Paris te va bantui… Avertisment: fii pregatit pentru ce o sa urmeze!” – Bustle 10

“Unul dintre cele mai reusite thrillere psihologice care s-au scris vreodata.” – San Francisco Chronicle

Acum, părerile sunt împărţite, din ce am văzut în blogosferă. Cumva, scenariul este plauzibil, dar parcă tot nu poţi să nu te întrebi cum a ajuns protagonista noastră în situaţia în care se află, şi mai ales, care-i treaba cu încercările ei de a ieşi din ditamai impasul.

Dacă mă urmăriţi de ceva vreme, ştiţi că eu nu fac rezumatul cărţilor şi nici nu dau spoilere, pentru că are mai mult farmec să citiţi cartea dacă vă atrage pur şi simplu din descriere sau după ce citiţi acest articol.

Pe mine nu m-a dat neapărat pe spate povestea, dar este destul de bine scrisă, captivantă, chiar şi în ciuda faptului că nu prea am avut timp liber, eu consider că am citit-o destul de repede, ceea ce e de bine.

Mi-a plăcut şi că e scrisă alternativ, cu capitole din prezent şi din trecut, care se încheagă destul de bine pe parcurs şi oferă cititorului o perspectivă mai largă asupra evenimentelor.

Cu toate acestea, mi se pare că despre personajul negativ avem prea puţin background. şi parcă prea concentrat, şi mi-ar fi plăcut poate să fie şi câteva capitole scrise din perspectiva lui.

Exceptând câteva greşeli care ţin de tehnoredactare, lectura a fost una plăcută, iar un anume citat chiar mi-a dat de gândit, la modul general, fără vreo aluzie la relaţia mea, care e bine-mersi aşa cum e, no need to worry about it.

“Întind mâinile în faţă şi tremuratul pe care nu-l pot controla îmi spune ceea ce Jack a ştiut tot timpul – că frica este cel mai bun mijloc de descurajare.

Aşa că, trecem aceste cuvinte înţelepte la catastif, şi ne punem în minte să nu mai fim aşa de uşor de descurajat.

Pentru că, recunosc, de multe ori vreau să vă povestesc despre ceva, dar mi se face frică: “dacă nu o să le placă”, “dacă e penibil”, “dacă, dacă, dacă”.

Voi încerca aşadar să trec peste această frică, şi să vă scriu mai des, poate, cine ştie, vom interacţiona mai mult, şi cu şi mai multă lume.

Cam atât pentru astăzi, mai am şi eu câteva minute şi o tai la muncă.

xoxo, Miruna.

P.S. Vă aştept părerile în comentarii.

De la morcovi, la un iepure corporatist – un altfel de Peter Iepuraşul

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Şi la ce filme vă mai uitaţi? Nu cumva vă pregătiţi şi voi de lansarea filmului Peter Rabbit în cinematografe, începând de mâine, 30 martie 2018?

afis-Peter-Rabbit

Eu deja l-am trecut pe listă, am nevoie de o evadare din rutină şi un film de comedie cred că-i remediul potrivit, chiar dacă este o animaţie, nu cred că este doar un film pentru copii, ci un film pentru întreaga familie.

Dacă nu mă credeţi, aveţi aici un trailer:

Noi, deşi ne uităm destul de rar la filme, mai mergem şi la cinema – scaune comode, popcorn, nachos, fără pauze de publicitate, aţi înţeles ideea.

Acum, închipuiţi-vă că Iepuraşul Peter este un corporatist cu atitudine, înconjurat de alţi colegi blănoşi. Obosit, într-o dimineaţă, după ce şi-a turnat nişte cafea într-o ceaşcă, în timp ce se îndreaptă spre biroul său din capătul holului, se împiedică şi varsă toată cafeaua pe… fix şeful său care îi iese în cale.

– ‘tuţ cafeaua … mormăie Peter până să-şi dea seama peste cine a vărsat cafeaua…

– Peter, e a doua oară luna asta! Nu se mai poate. Ori îmi cumperi un set nou de cămăşi, ultima modă, de bumbac, ori îţi iei tălpăşiţa din companie, spuse şeful său pe un ton destul de calm, dar ferm.

– Şi, să vă iau şi o cravată asortată, şefu’? răspunse Peter rapid.

Şeful său nu spuse nimic, ci se uită la el cu ochi mari, dar cu acelaşi calm de mai devreme. După câteva minute, Peter pare că s-a dezmeticit puţin şi îşi cere scuze: – Scuze, şefu’. Cred c-am cam sfeclit-o, aşa-i? Mă revanşez, promit. Ba chiar, vă aduc şi o bucată delicioasă de plăcintă cu cireşe.

Şi, cât ai spune “corporatist” Peter şi-a luat picioarele la spinare şi s-a urcat în primul autobuz, spre cel mai apropiat centru comercial. În timp ce se gândea la ce culori îl avantajează pe şeful său, şi în ce magazin să meargă primul, aude fără să vrea o conversaţie între doi bătrâni iepuri care probabil vin de la obişnuita lor plimbare la piaţă:

– Auzi, tu ştii de ce există soacre pe pământ?

– Nu, mă, de ce?

– Că nu poate aghiuţă s-aibă el grijă de toţi, aşa că a trimis fiecăruia câte-o soacră, să-l toace la cap.

– Fugi mă d’aici!

– Ehe, dacă puteam să fug, crezi că mai mergeam cu autobuzul, mă?

Peter coboară din autobuz, intră direct în primul magazin cu cămăşi, cumpără ce-i trebuie, apoi se opreşte la patiseria din colţ, unde-l serveşte o iepuroaică amabilă, cu blăniţă albă, impecabilă, şi cu un şorţ cu buline albastre, cu cea mai delicioasă plăcintă cu cireşe. Toate acestea fix la timp pentru ca Peter să ia următorul autobuz ‘napoi la job.

Când ajunge, toată lumea îl priveşte suspect şi toţi colegii lui şuşotesc… Peter merge direct în biroul şefului, ignorând expresiile mirate aruncate pe furiş de cei din jur. Când intră în birou, pe cel mai serios ton posibil îi spune şefului său:

– Bună ziua, domnule. V-am adus un set nou de cămăşi, o cravată asortată, şi, o bucată din cea mai delicioasă plăcintă cu cireşe de pe Planetă!

Rămas perplex pentru câteva secunde, şeful său izbucneşte într-un hohot de râs:

– Peter, da’ ce-ai muşcat-o! Te-am trombonit rău de tot! Glumeam, să ştii, dar mulţumesc mult pentru efort. Şi, luând o muşcătură zdravănă din bucata de plăcintă, aprobă cu gura plină:

– Mmm, chiar că-i cea mai delicioasă plăcintă cu cireşe de pe Planetă!

Peter, râzând şi el, ceva mai relaxat, îi spune şefului său: – Şefu’, da’ dacă dai plăcintă pe cămaşă, să ştii că nu-i vina mea, şi nu-ţi cumpăr altă cămaşă!

Una peste alta, aici se încheie povestea mea. Mi-e poftă în continuare de o plăcintă cu cireşe, dar asta va trebui să mai aştepte. Direcţia: ţara viselor – mâine nu mai sunt liberă.

Cam atât pentru astăzi, ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

P.S. Articol scris pentru proba cu numărul 11 a competiţiei Spring Superblog 2018.

P.P.S. Pentru a vedea ultimele noutăţi în materie de filme, cei de la IntercomFilm vă stau la dispoziţie, şi sunt cei mai buni.

Depănând ceva amintiri cu noua gamă de produse Gerovital Beauty

Helău, helău.

Ce mai faceţi şi ce mai citiţi?

Astăzi o să vă vorbesc, nu despre cărţi, ci despre ceva puţin atipic pentru mine – machiajul. Cine mă cunoaşte ştie că mă machiez foarte rar, când mă mai apucă pe mine aranjatul, sau dacă particip la cine ştie ce eveniment mai important, elegant – whatever – unde toată partea femeiască, şi nu numai aş putea spune, vine musai machiată după ultimele tendinţe.

Acum, să clarificăm, dacă nu îmi dau silinţa în mod extraordinar să mă machiez zi de zi, asta nu înseamnă că nu am grijă de tenul meu, sau că nu sunt la curent cu noile tendinţe şi lansări de produse de beauty, iar noua gama de machiaj Gerovital Beauty a acaparat atât blogosfera cât şi platforme precum facebook sau instagram.

Reunite sub sloganul “Mai mult decat culoare“, următoarele produse acoperă toate necesitațile unui machiaj complet.

Avem aşadar, categoria rujuri, cu o formulă hidratantă şi o culoare intensă:

  • ruj cremos cu acid hialuronic, disponibil în 18 nuanţe
  • ruj mat cu acid hialuronic, disponibil în 7 nuanţe,
  • ruj lichid cu rezistenţă îndelugată, disponibil în 5 nuanţe,
  • şi, pentru momentele în care nu simţim nevoia să folosim ruj, balsamul de buze.2519-2536-RUJ-CREMOS

 

 

Recunosc, mă tentează mult de tot rujurile, pentru că de multe ori, parcă m-aş ghida după faimoasa replică “ruj roşu pentru zile negre”. Dacă mă simt deprimată, puţin ruj roşu – aprins sau închis – puţină mascara, şi pentru mine “the diva look” e gata.

 

Pentru machiajul ochilor, în noua gamă Gerovital Beauty găsim:

  • Mascara Supreme Lash,
  • Mascara Devilash,
  • Kit-ul pentru sprâncene, disponibil în 2 nuanţe,
  • Creionul dermatograf, disponibil în 4 nuanţe,
  • Paleta de farduri de pleoape, cu variantele Nude, Rose şi Smokey.

Şi, dacă tot veni vorba de dermatograf şi machiajul smokey eyes, în generală eram consumator avid de dermatograf, dar nu inserez poze pe-aici că fugiţi de mine.

Ce-i drept, nu prea m-am împăcat niciodată cu pudra sau cu fardurile de obraz, iar termenul de iluminator într-ale make-up-ului încă nu l-am desluşit pe deplin, dar anticearcănul e prietenul meu cel mai bun, de pe vremea când aveam mai multă energie să mă uit noaptea la seriale şi să citesc până dimineaţa, deşi aveam ore de la 8. Iar pe cel din noua gamă Gerovital mi-l iau musai, pentru că oferă tonicitate şi fermitate zonei din jurul ochilor.

gerovital beauty

Şi, pentru că un look nu este cu adevărat desăvârşit fără o manichiură perfectă, s-a lansat şi o varietate generoasă de lacuri de unghii Magic Gel Effect – 20 de nuanțe, şi  geluri UV Top coat şi Matt Top Coat, pentru o rezistenţă îndelungată.

Şi ştiţi care este partea cea mai bună?

Produsele sunt disponibile doar in magazinele de brand Gerovital şi Farmec şi în magazinul online http://www.farmec.ro. Adică, click-click, în timp ce-mi beau cafeaua de dimineaţă, şi mi-am refăcut stocul de rujuri, dermatograf şi lacuri de unghii, exact ca-n generală şi liceu. Diferenţa? Că acum nu le mai plătesc din banii de buzunar, ci cu cardul de salariu. Cu toate acestea, pur şi simplu, nu pot refuza aceste beneficii certificate: hidratare, protectie, rezistenta indelungata, matifiere – rujul cremos cu acid hialuronic în nuanţa roşu cinabur trebuie să fie al meu!

Cam atât pentru astăzi, demachierea şi la somn. Ne-auzim curând.

xoxo, Miruna.

P.S. Articol scris pentru proba cu numărul 10 a competiţiei Spring Superblog 2018.

 

Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe

Helău, helău.

Nici nu ştiu cu ce să încep. De ceva timp cartea aceasta se afla pe lista mea, dar ba nu am avut timp, ba citeam altceva… dar, pe la începutul lunii martie mi-am comandat-o şi am început să o citesc. Recunosc, am citit-o cu greu. În primul rând pentru că nu am prea avut timp – muncă şi altele – şi în al doilea rând pentru că subiectul cărţii este… devastator. Simt că-mi va fi greu să găsesc cuvintele potrivite, pentru că, practic, nu cred că ar trebui să fie nişte cuvinte considerate potrivite pentru ce s-a întâmplat la Auschwitz, pentru oroarea de acolo.auschwitzc

Dacă aţi văzut cartea prin librării sau pe net aţi văzut că pe copertă este scris mesajul “Pentru cititorii care au îndrăgit Hoţul de cărţi”. Părerea mea e că ori am citit eu cam demult Hoţul de cărţi şi nu-mi aduc aminte cu lux de amănunte firul narativ, ori mesajul nu prea se potriveşte. Pentru mine Hoţul de cărţi a fost cumva o poveste frumoasă, emoţionantă, dar care se situează cumva departe de tot ce aflăm din Bibliotecara de la Auschwitz.

Nu regret că am citit acest volum, la fel cum nu regret că am citit Hoţul de cărţi de Markus Zusak şi nici Printre tonuri cenuşii de Ruta Sepetys, dar cumva lectura acestor pagini te aduce pe tine, naivul cititor, în realitatea cruntă şi crudă a vieţii din lagărul Auschwitz-Birkenau.

Mică-mare paranteză : Băiatul cu pijamale în dungi este poate cea mai simplă relatare despre lagărele de concentrare, dar, indiferent că este citită de un copil sau de un adult, nu poate să nu stoarcă lacrimi cititorului.

Recunosc că am mai citit diverse informaţii despre – impropriu spus – viaţa la Auschwitz, dar acum parcă mi s-a pus în faţă un tablou mai bine închegat, cu întreaga rutină a prizonierilor, definită în principal de lipsuri – lipsa apei, a condiţiilor, a mâncării – şi de moarte, sub toate formele ei – pneumonii, tifos, infecţii, foamete şi epuizare.

Dacă sunteţi neîncrezători, dacă aveţi îndoieli că lucrurile acestea nu s-au întâmplat, sau pur şi simplu nu vă atrage acest subiect, eu vă recomand să nu citiţi această carte. Cu o astfel de atitudine şi părere despre Holocaust nu puteţi decât să întinaţi memoria atâtor şi atâtor oameni. Altfel, citiţi cartea. Dintr-o suflare, sau pe îndelete, cum am făcut-o eu, cum puteţi, dar cu respectul cuvenit pentru o asemenea lucrare, bine documentată şi meticulos scrisă. Şi, cel mai important, pregătiţi-vă să vă schimbe viaţa, pentru că după această lectură veţi vedea totul cu alţi ochi: hainele, mâncarea, mersul la toaletă chiar.

Am fost atât de captivată de fiecare paragraf, de fiecare capitol încât nu am reuşit să extrag citate pe care să vi le las aici, sau să mi le notez undeva, dar sunt sigură că mi-au rămas bine întipărite în memorie, suficient cât să mă facă să apreciez tot ceea ce am de milioane de ori mai mult.

Dacă aţi văzut primul bookhaul al anului 2018, aţi văzut că mi-am luat şi cartea Un băiat pe lista lui Schindler, dar, momentan nu plănuiesc să o citesc prea curând. Am nevoie de ceva timp după acestă lectură intensă şi emoţionantă…

Cam atât, pentru moment. Ne-auzim curând. Aştept părerile voastre în comentarii.

xoxo, Miruna.

P.S. Cred că următoarea carte pe care o voi începe este În spatele uşilor închise, de B.A. Paris. Ce spuneţi?

Hasta la vista, baby! – şi câte ceva despre primul magazin online de traduceri din România

Helău, helău. Deci, astăzi, gata, mi-a ajuns. Dacă scenariul meu ar fi perfect, în câteva zile aş pleca, dar de data aceasta în însorita Spanie, cât mai departe de aerul rece de aici şi de mocirla de pe stradă, care era acum câteva zile ditamai troianul de zăpadă prin care cu greu puteai să mergi.  Nu de alta, dar acum am – aproape – răcit, iar o fantastică durere în gât mi-a anulat orice fel de “vibe” pozitiv al dimineţii. Singura problemă ar fi că aş avea nevoie de toate actele traduse în maximum trei zile, şi cum nu am starea necesară să dau peste cine ştie ce traducător plictisit în vreun birou prăfuit, bine ascuns pe nu ştiu ce străduţă la care se ajunge cu chiu cu vai, în cine ştie ce cartier dubios, eventual cu un anume program afişat, dar care să opereze după un altul, cred că cel mai bine ar fi să apelez la e-trad.ro – Primul magazin online de traduceri din România. 

etrad

Ştiu, poate îmi veţi spune că unele lucruri ar trebui făcute doar în offline, bla, bla, bla … dar dacă găsim în mediul online magazine de haine, de materiale de construcţii, de cărţi – preferatele mele – de ce nu am găsi şi un magazin online de traduceriIar pe platforma de traduceri e-trad găsim o gamă largă de servicii:

Ei, momentan nu plec nicăieri, dar dacă aş aplica pentru un job în străinătate, cu siguranţă într-o ţară cu un climat ceva mai călduros decât România, probabil aş alege Spania, după cum vă spuneam la început. Mă descurc eu cu limba spaniolă – mare parte meritul telenovelelor la care mă uitam cu bunica mea când eram mai mică – doar că actele necesare trebuie traduse cum trebuie, în cazul meu: certificatul de naștere, diploma de absolvire a liceului, adeverinţa mea de absolvire a facultății – fără licenţă (work in progress here), adeverință medicală, foaie matricolă şi cazier.

Adică, de ce să nu-mi savurez cafeaua liniştită, să-mi văd de ale mele, să vă mai scriu câte ceva, să mai şi citesc, timp în care cei de pe  e-trad se ocupă de tot? Fără timp pierdut prin oraş, pe străzi şi fără stat la coadă. Tot ce am de făcut se rezolvă în câteva minute, cu câteva click-uri la ei pe site. Încărcăm documentele, selectăm limba din care dorim traducerea şi limba în care dorim să fie traduse actele… nimic mai simplu. Iar în maxim 3 zile sunt gata. Aşa-i că sună bine?

Mie tot ce-mi răsună acum în minte sunt cuvintele “Hasta la vista, baby!”. Şi, pentru că mi se par foarte cunoscute şi populare, şi, ca să mă conving că nu scriu prostii pe-aici, am căutat “pă internet” şi am aflat că replica este foarte populară pentru că a fost rostită de actorul Arnold Schwarzenegger în filmul Terminator 2: Judgment Day, în 1991. (Alt film pe care nu l-am văzut, dar cine ştie, poate-l văd zilele astea, pentru că mâine sunt liberă, muahahahaa, finally.)

hasta-la-vista-baby-1

Cam atât pentru azi, mă duc la muncă, yey.

xoxo, Miruna.

P,S, Să-mi spuneţi voi unde aţi vrea să plecaţi, ce experienţe aţi avut cu traducătorii autorizaţi, şi dacă aţi văzut seria Terminator. 🙂

P.P.S. Aricol scris pentru proba cu numărul 9 a competiţiei Spring Superblog 2018.